Cinci, Mai... bărbătesc

Bărbat m-am redescoperit aşa târziu, acum,
Că n-aveam nicio zi, nu mi se dedicase
Şi-a trecut atât timp, m-am tot uzat pe drum
Să aflu într-un târziu, că-s parte dintre... oase?!

N-aveam nicio menire, căci "nimeni" plânge tată,
Că-n viaţă nu se ştie oricum cine-i petentul
De drept de autor; c-orice femeie-i "fată"
Şi dacă s-a-ntâmplat deja, eşti... repetentul?!

Ce-ar fi, e-un bun "venit", ce nu-l aveam oricum,
Un fel de "day symbols" la ce-i urât, dar tare,
Că acum se poartă slut; doar muşchi, cu mintea scrum
Şi valoros e-n pat, nu treaz... Şi-n buzunare!?

Dar ăsta-i "genul" meu şi nici nu-i rost de gust
Chiar dacă se întâmplă să-şi pervertească "fel";
Crezând că "homo"-i nume divin, cum vinu-i must,
Tăria e în "stele", sex "joc"... nu "sapiens" ţel?

Îmi fac de fel urare, că nu-i încă cutumă;
Să-mi crească... păr mai des şi cuceriri în număr,
Iar anii care trec, să-i fac pavaj de humă
Şi să-i vopsesc mai vesel, 'n lavabil... peste umăr!

... E-o creatură, ziua!... Bărbatul, EL, e-o "spumă"!?!

PS
Unui Mai vesel, bărbătesc 5!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc târziu

Am înţeles, de-o vreme, că greşesc
atunci când caut să-mi exprim părerea
asupra unora ce "nu trăiesc",
dar le provoacă altora durerea.

Ar trebui să-ncerc să-i înţeleg
să aflu cât au suferit în viaţă,
să îi ascult, iar apoi să dezleg
tot ce în suflet au acum de gheaţă.

Aş vrea s-alung din ei tot ce-i urât,
să-i fac să uite orice răzbunare,
să ierte din trecut cum pot şi cât
şi, poate, să-şi găsească alinare.

Îmi pare rău de ei când, într-un joc
vor după punct să-ncerce un alt capăt,
în care n-au vreo şansă de noroc
şi uită că-i târziu şi sunt la scapăt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Mă uit la mine; mă iubesc
Aşa cum sunt, că ştiu că-s unic
Şi de n-o fac e grav, greşesc...
Riscând ura la toţi, teluric.

Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simţ analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educaţia-mi de critic.

N-am cum să fiu nemulţumit,
Că n-aş şti altul cum să fiu!
Din alţii-aş fi heteroclit...
Şi acum, oricum e prea târziu.

Şi nici nu ştiu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar ştiind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.

Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.

Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup şi suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Şi-a treia, mintea-i ca nebuna!

Ar fi normal să am un şef
Calculator, un eficace;
Descurcăreţ ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.

Deci pân' la urmă-s aparenţă,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existenţă;
Un trup, cu voturi într-un bol!

Mintea-mi, de-i zice "raţiunea",
N-o ştie nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepţiunea
Şi ea la rându-i... de mi-e întreagă.

Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp şi minte... nu-l dezlegi.

Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... şi-i singurul letal!

Privind spre raţiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veşnic aminte
La alţii; un cântec, nu pe greier!

Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poţi să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viaţă... Poate fi-n eclipsă!

Şi-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezenţa, faţa, nu se poartă...
Poţi fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.

Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.

De suflet nu poţi să mă iei,
De n-ai şi tu şi nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...

... Deci, pot spune că-s trup şi suflet
Şi dac-o spun, e că am minte...
Şi-o spun din corp, că am răsuflet
Şi sufletu-mi dă, cast... cuvinte.

Încerc de-o viaţă să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Şi pot
Să fiu; vizibil, gând... şi-o floare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii azi

Am tot mai mult convingerea că poezia-i demodată,
uitată-n superficial
ca şi cum ei, ăi, autorii, ar fi un fel de nimeni, ori neisprăviţi,
nişte bieţi versificatori
idealişti, fără de judecată,
ce scriu aşa câte ceva, aproape teatral,
departe rău de realitate, chiar smintiţi
-aşa cum s-a şi demonstrat de atâtea ori-
căci lumea nu mai are niciun gust de versuri,
e atât de complicat
şi ineficient,
o vorbă goală, o neseriozitate;
cum te-ai sili să dai ce ştii, când nimeni nu-i, n-ar asculta, un fel de impostori
şi ai trăi 'ntr-un turn de fildeş, un palat,
cum ultimul ajuns, un decadent,
o banalitate.
Se pare că e un cerc închis,
în care liricii se citesc între ei, sau nu,
mai mult se laudă –cât, cred că-n avantaj le este,
să aibă fiecare-n parte, la rându-le, vreo apreciere-
ceva ca într-un compromis,
creând impresia că-i greu s-ajungi la fel şi tu...
şi adesea cei mai slabi sunt gata la proteste,
de nu le iei naivitatea ca pe-o calitate, chiar de versurile-s doar nişte himere
ce-ar vrea să coloreze-n tonuri -fără culori, nici pensule- vocabular...
se pierd în declaraţii puerile, trecuţi, adolescenţii de liceu
-ce poate nici nu-l au, sau dacă... nu reţin decât vreo fată,
una, sursa de inepte bileţele cu greşeli-
căci astăzi totu-i numerar,
doar banul, el, e un bun, apreciere...
şi uite aşa-i ajunsă tagma de citată;
" o adunătură de aiuriţi, de aiureli!..."
Nu ştiu, să mai rămân într-o anacronică enclavă
şi-o zi, târziu,
-când, de demult, nu voi mai fi-
dintr-un noroc, să spună cineva... nimic... de bine, doar "că mintea mi-am făcut-o sclavă..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prenăscut

Am fost ouat în mai devreme
Şi ce târziu realizez
Din obiceiul fără miez;
De-i adevărul puf, sau pene?!

Sărbătorim toţi aberant
Venirea-n lume, delivrarea
Şi nu-nceputul, procrearea...
Cum n-am fi noi cel important!?

Cât fals, e atâta nedreptate
Când m-am schimbat; întâi celulă
Şi strugure, o libelulă
În cocon, un cerc c-un şir de spate...

Am fost o beluga, doar creier,
Cu membre ca de salamandre,
Un pic căţel, un şir de meandre
Până să-mi strig că sunt!... Cum greier!

Apoi, îs-o pierdere antumă
Că-n mare sunt cum am fost mic;
Doar lung şi mai deştept un pic!...
Un fel de fel, sol de cutumă.

Revendic minim nouă luni
Ce-au fost cât o eternitate;
Un patern, nu paternitate,
Pe-un flux matern... clonând străbuni!

E drept am fost favorizat
De-o mamă, un tată cerţi, reali
Cu gând să-i fac eu imortali!...
Căci ciclul nu mi-au avortat!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Nu-i nicio legătură ancestrală,
Genetica şi sânge nu-s la fel...
Ea poate fi între doi, sau mondială;
E-o presupunere de acceptare reciprocă, cu un singur ţel.

Efectu-i de reacţie, e-n lanţ,
Nu o cunoaşte nimeni cu exactitate...
Nu ne-am luat timp să facem un bilanţ,
Statistică, s-o explicăm, pentru a putea apoi, să-i dăm dreptate.

Pătrundeţi deci cu mine împreună
În adâncul neştiutului divin,
Căci mâna când v-o daţi, e-o legătură...
V-alegeţi fraţi, ce nu-s, sunt euri separate, cu acelaşi chin.

De sunteţi de aiurea, printre depărtări,
Contact nu-i fizic, este-o plasmă-n gând,
Îl simţi, aproapele de braţ şi de cărări
Ce-s şi ale tale; ştii de-ar vrea să stea, sau să-l ajuţi mergând.

Nici mama nu ţi-e aproape, nici soţie,
Copil, de-i câteodată... nu se ştie.
De suferi, la nevoi, la ajutor, ţi-e bucurie...
E propriul său mister de existenţă, un liant gigant... PRIETENIE!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.
E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.
E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...

În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De plictiseală...

E-un fel de lene ori de oboseală,
Un fel urât de-a nu mai fi frumos.
E un butoi plin ochi cu plictiseală,
În care stau lejer cu faţa-n jos.

E-un fel de am să plec şi să revin,
Un fel de nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Neverde, ne-ntristare, nesuspin,
Nedrepte, nepătrate, nerotunde.

E-un fel sfârşit aproape ne-nceput
În care mă tot aflu neuimită,
Neacră, neamară, ne-ndulcită...
În care m-am dorit dar nu m-am vrut.
Ca în final de iarnă, plictisită
Şi neavând ce face... m-am născut.

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te iubeam ca un nebun

Când te iubeam ca un nebun şi aveam mintea tulburată,
Nu m-ascultai când vream să-ţi spun că tu eşti cea mai mândră fată,
Dar regăseam sufletul bun pe drumul nostru de-altădată,
Veneam ca o ghiulea de tun, să nu te ştii abandonată.

Când te iubeam ca un nebun şi n-aveam mintea-nceţoşată,
Eram băiatul cel mai bun, cu dragostea cea mai curată.
Tot căutam să mă răzbun că nu te-am sărutat o dată,
Şi-a trecut timpul, ca lăstun, poteca e-mburuienată.

Acum vreau anii să-i adun, dar viaţa mi-este spulberată
Şi nu e timp să mai compun: eu sunt bătrân, mintea-i blocată,
Dar te iubesc ca un nebun şi nu te-aş da pe lumea toată,
Sărăcăciosul meu cătun te-ascunde: nu mai eşti curtată.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pieton, pe trecere

... îmi pare rău că trece anul
-pentru că nu se mai repetă,
ca şi iubitele, care şi ele trec la fel
şi spun, 'n ascuns, la fel de mine-
rămânând cheltuieli de suflet, banul,
ce-i dus chiar dacă se regretă,
şi oricum nu poţi pe toţi să-i strângi... poate niţel,
cât?... nu ştiu!... cine ar decide bine!?...
e anul!... o imensă parte dintr-un tot;
cam trei la sută, ca dobânda, de la bancă,
la ce ai depus economii
şi-o pierzi de scoţi mai înainte
de termen, cum ai vrea sămânţa dintr-un şrot
de-o floare a soarelui, sau gulerul, ce-l tai de la helancă
cu gât cu tot şi, curgi hemoragii,
într-o lividitate din atât de mult, demult fierbinte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluşii

Cum bine tot se ştie că orice acuplare
La câini e de durată, cu parteneri mai mulţi,
Nu e surpriza mare că cinci masculi inculţi,
Chiar gemeni de produc, au toţi din exemplare.

Aşa sunt azi victima de-un rezultat probat
Că m-am îmbogăţit cu cinci micuţi căţei
Şi albi şi gri, negruţi, pătaţi, toţi derbedei
La fel, chiar de-s doar fete şi unul doar bărbat.

Sunt toţi o molfăială de ţâţe, chiar lătrând,
De o căţea străină vagabondând pe câmp,
Ce-am acceptat-o-n curte cu mintea mea de tâmp,
S-o-ntrem pe ea, pe ei, cu lapte... cumpărând.

Sunt trei, mult alb cu pete, un altul roşcat negru
Iar cea mai dolofană e-o căţeluşă gri
Dar şi cu alb pe burtă şi pete negre vii...
O bulă păr de pluş, rotundă pe de-a-ntregu.

Şi-i ger năprasnic iar şi-s mici şi răbdători,
Le-am pus hăinuţe multe să aibă cald un pic
Şi plâng des zi şi noapte; că unu-i rău de mic
Şi sufletul mă doare... Le sunt îngrijitor.

Răul de-acum începe că-i am pe toţi ai mei
Şi am dulău de curte, libertin sufletist
Ce i-a a adoptat pe toţi... da-s zilnic tot mai trist
Că nu-i acceptă nimeni să-i dau nici pe doi lei.

E-o mică tragedie din bucurii născânde
Să poţi oferi suflet, nu unul, multe, dulci,
Dar lumea-i egoistă; nu poţi iubiri să smulgi
Şi micii mei prieteni vor pieri pe niciunde...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Itinerar natal

Ascult buletin meteo ades
şi tot mă uit, mă uit pe hartă
unde recunosc locuri trăite;
la Râmnicul Sărat ales,
lângă Buzău, unde nici vânt nu iartă
şi-unde zăpezile-s vârtejuri troienite.

Mă leagă peste totul amintiri
de locuri şi mi-e dor mai mult de oameni
ce-i caut fie-n gând sau merg să-i văd
şi-i regăsesc futile amăgiri...
şi-mi dă senzaţie de rescapat de un prăpăd.

Mă plimb pe străzile de la Focşani
şi dorm pe la moteluri,
petrec în crâng cu amici la Căprioara
-că nu ştiu cum n-aveam lipsă de bani-
şi-ntotdeauna, printre "ELE" ţeluri,
savoarea mi-o-ncântam când cădea seara.

Mă văd în Câmpina natală cu florari
-frumoasa mea de altădată-
cu centrul vechi cu şarm cochet
şi simt cum ninge cu fulgi mari,
mă scald în Prahova, lângă armată...
Am mintea liceanului de la banchet.

Am cursuri pe un Splai d-Independenţă
şi-s zilnic prin tramvai în Bucureşti
pe 25 de bani... mănânc la Drept,
învăţ pe rupte să n-am corijenţă
ca vara s-o petrec la Costineşti
şi pe părinţi să-i bucur că-s un înţelept.

Cobor c-o bicicletă veche din Sinaia,
-fugit pe-ascuns, o vară, de acasă-
am praştia în mână şi iau ţinta...
mă bag în scorbură la nuc când ploaia
caldă a verii pică şi-s chemat la masă...
Îmi pare rău c-am fost aşa cuminte.

Ce de imagini defilez de la armata
-făcută ca să scap de ea, în Bacău-
şi-am şi uitat de azimut, de mască...
alături de prieteni ce-am mai căştigat odată
îmi amintesc ca nişte poze de flăcău...
fără s-am nume s-ataşez... Un gură cască.

N-am timp de-ajuns, e-o mică parte
despre spaţii ce locuiesc arar şi-acum
şi-am dor nebun să le revăd,
dar tot la fel cu mine-n altă parte
călătorind prin viscol sau ninsori de drum
şi-ncerc să fac orice, real... şi nu-ntrevăd!

Ce se întâmplă oare-n lume,
-că nu ne mai vedem 'n sfârşit de săptămână,
nici cu mătuşi, cu veri sau cu prieteni-...
stăm singuri meditând fără vreun nume;
aşa cum fac şi eu acum scriind de mână
şi nu-i nimic palpabil!... Cum miroşi răşina-n loc de ceteni???!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion

Orfan, nici el nu ştie de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu ştie, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat şi ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu ştie nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la şcoală specială...
şi culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, ştie de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meşterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supravieţuiască
şi din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieşi, un avantaj,
chiar dacă minte, păcăleşte... trage mult, din greu, ca să trăiască
şi nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulţi, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
şi dinţii şi-a pierdut de nespălaţi... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a şti cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum şi tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion şi nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va şti nicicând că urneşte piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Father's day

Făcutu-s-a o constatare,
Că de la Eva, fi-nd umile,
A dat, la mame, Domnul, zile
Ce n-a avut nici tata mare,

De-au hotărât ei, democraţii,
Acum un centenar, exact,
Semnând apoi chiar şi un act,
Să aibe-o zi pe an şi taţii,

O zi când pot avea şi ei,
Iar soaţele se fac că plouă,
Un păhărel în plus, sau două,
Aşa cum au de obicei,

O zi când, fără nicio teamă,
La ei în casă pot vorbi
Despre dureri, sau ce-ar dori,
Crezând că sunt băgaţi în seamă,

Şi-apoi, cu multă bucurie
Le vin copii în alai,
Sperând, la taţi, nişte mălai,
Cum fac, de fel, la ananghie,

Si numai cu voia femeii,
În capul mesei, celebraţi,
Se simt şi ei că sunt bărbaţi,
Că tortu-l stinge nepoţeii...

O zi, când poate să învingă
În Africa de Sud, Olanda,
Şi nu are, telecomanda,
Nici soacra, voie, s-o atingă,

E-o zi de neuitat, se ştie,
Realizând, pe-al vieţii drum,
Că fără ei n-ar sta nicicum
Nevestele-n bucătărie,

E-o zi când sunt satisfăcuţi,
Şi dacă nu în special,
Sunt, cel puţin, în mod legal
Ca taţi, şi ei, recunoscuţi.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape părinţi

Mătuşilor, tanti le-am zis
Şi acum, că ieri este prezent,
Copil ce sunt, le am în vis
Doar timpului de-i pun accent...

Florica, Miţa, Mărioara,
Maria de mai multe ori,
Frusina... s-au topit în ceara,
Fitilului sfârşit de sfori.

Şi unchi Vasile, Ion, Tică,
Ori Gheorghe, unul dintre gemeni
Şi Grişa, din Soroca îmi pică,
Cum grâu-n glod 's... ce-i pus, de semeni.

Îmi defilează în mimi, tăcuţi,
Cu priviri blânde, cum mi-au fost
Şi mă încălzesc pe ochi zăcuţi
De-un dor, ce nu-i de-astâmpăr rost.

Aş vrea s-am aura la fel,
Să fiu pândit în amintire
De gânduri, se pierzând niţel,
Târziu, când îmi pierd omenire!

Din memorat, îmi fac menire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau acum

Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greşite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.

Secătuit de-arşiţă pân' la scrum,
Într-un deşert din mine, caut tau de munte
Şi nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.

Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.

Când şi-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-opreşte când te văd,
Mi-eşti laţul retezat scăpat de eşafod...
Te vreau acum, acum, acum.

Şi-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ţi fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.

Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aş fi cum trenul într-o gară fără şine;
Prelung şi gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătură

Am învăţat târziu în viaţă că tot ce simt eu simt pe bune
Şi m-am trezit că dau degeaba tot ce aveam mai bun pe lume.
Am înţeles târziu că-n toate e-un sentiment care se pierde
Dacă nu preţuiesc de-a-ntregul mai ales tot ce nu se vede.
Târziu am înţeles că nu am decât o singură-ncercare
Pe care dac-o dau în bară, rămân uitat în depărtare.
Am renunţat atât de simplu la ce simţeam că mă atrage
Şi m-am lăsat purtat de valuri de orice fleac ce mă distrage.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă boi

Pocnind din bici pe lângă boi,
În zori de zi el a trecut
Cu plugul pe la noi.
Şi după bici l-am cunoscut,
Şi cum ţeseam, nici n-am ştiut
Cum am sărit şi m-am zbătut
Să ies de la război.

Şi-atâta tort mi-am încâlcit
Şi-n graba mare-am spart un geam,
Ştiu eu ce mi-a venit!
Am cap, dar parcă nu-l mai am!
Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam,
Dar era-n zori, şi eu voiam
Să-ntreb cum a dormit.

Şi vezi aşa-i el, nu ştiu cum!
M-a prins de braţ şi m-a cuprins
Să mă sărute-n drum.
Dar eu din braţe-i m-am desprins
Şi l-am certat şi l-am împins
Dar n-am făcut cu dinadins,
Şi rău ce-mi pare-acum!

O, nu mi-e că mi-am sângerat
La prag piciorul într-un cui,
Dar mi-e că e păcat!
Om bun ca dânsul nimeni nu-i,
Şi pentru-o vorbă rea ce-i spui
El toată ziulica lui
Munceşte supărat!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenorociţii de bărbaţi...

Nenorociţii de bărbaţi sunt ca rablele de-autobuze:
Tot stai, stai şi-aştepţi s-apară unul dintre ei,
Iar când, într-un târziu, se iveşte unul
Mai apar vreo doi sau trei.

Îi vezi cum îţi fac semne,
Cum te invită-n maşină să te conducă acasă,
Încerci să le-înţelegi adevăratele intenţii,
Dar nu prea ai timp, căci alte griji te-apasă.

Oricum, dacă-o dai în bară, nu mai poţi s-o dregi.
Îi ignori? O să fii uitată acolo ca-n azil orfanii –
În vreme ce autoturismele şi-autobuzele tot trec şi trec,
La fel minutele şi orele, şi zilele, şi anii.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Walter Fane: Din prima clipă în care m-am căsătorit cu tine am ştiut că eşti egoistă şi răsfăţată. Dar te iubeam. Ştiam că te vei căsători cu mine doar pentru a pleca cât mai departe de mama ta. Şi am sperat că într-o zi... va fi ceva mai mult. M-am înşelat. Nu ai acel ceva.
Kitty Fane: Dacă un bărbat nu este capabil să facă o femeie să îl iubească, atunci este vina lui, nu a ei.
Walter Fane: Oricum. Mâine dimineaţă plecăm spre Mei-tan-fu, sau înaintez actele.
Kitty Fane: Walter, nu poţi vorbi serios cănd îmi spui că mă duci într-un focar de holeră.
Walter Fane: Crezi că nu?
Kitty Fane: Dumnezeule. Asta vrei, nu-i aşa? Chiar crezi că Charlie îţi va permite să faci acest lucru?
Walter Fane: Nu cred că Charlie are vreun cuvânt de spus în problema aceasta.
Kitty Fane: Tot ce ai spus este adevărat. Totul. M-am căsătorit cu tine chiar dacă nu te iubeam. Dar ştiai acest lucru. Nu eşti la fel de vinovat ca şi mine pentru ce se întâmplă acum cu noi?

replici din filmul artistic Vălul pictat
Adăugat de Andreea Tanase, Student MTTLC , Universitatea Bucu
Comentează! | Votează! | Copiază!