Să nu existe oare nicio posibilitate să-ţi lepezi fiinţa de carne, să evadezi din cloaca ta, să atingi tărâmul unde sufletul se cufundă, vrăjit, în propriile-i abisuri?
Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Să te mărgineşti la zemurile cărnii, să respingi supranaturalul, să tăgăduieşti visul, să nu înţelegi măcar atât: că arta începe acolo unde simţurile ies din joc!
Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jean des Esseintes: Totul nu este decât sifilis!
replică din romanul În răspăr de Joris-Karl Huysmans
Adăugat de Mihai Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arta este singurul lucru curat pe pământ, cu excepţia sfinţeniei.
citat din Joris-Karl Huysmans
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jean des Esseintes: În fond, rezumatul înţelepciunii umane era să lungeşti cât mai mult lucrurile; să nu spui niciodată un da hotărât; fiindcă nu poţi manevra generaţiile decât atunci când le faci să-şi piardă vremea fără rost!
replică din romanul În răspăr de Joris-Karl Huysmans
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-a înţeles naturalismul tău din nepătrunsele taine ce ne înconjoară? Nimic. Când a trebuit să explice o pasiune neagră, să cerceteze o plagă, să cureţe cea mai neînsemnată rană a sufletului, a pus totul pe seama poftelor şi instinctelor. Căldurile împerecherii şi nebunia, la atât se reduce ştiinţa lui. Într-un cuvânt, n-a scormonit decât mai jos de buric şi a debitat banalităţi.
Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată parfumurile nu provin din florile al căror nume îl poartă. Artistul n-ar îndrăzni să-şi ia elemntele numai din natură, n-ar crea decât o operă denaturată fără adevăr şi fără stil, întrucât esenţa obişnuită prin distilarea florilor are o asemănare doar foarte îndepărtată şi foarte vulgară cu aroma florilor vii care-şi împrăştie mireasma pe câmpuri.
Joris-Karl Huysmans în A rebours (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-i reproşez naturalismului nici limbajul cazon, nici termenii culeşi de pe pereţii latrinelor sau de prin aziluri, ar fi nedrept şi absurd; mai întâi, există subiecte făcute anume pentru el, apoi, cu molozul limbii şi catranul cuvintelor se pot construi opere mari şi puternice, Taverna lui Zola e o dovadă; nu, problema e alta; nu-i reproşez naturalismului muruiala groasă a stilului său butucănos, ci trivialitatea ideilor; îi reproşez c-a încarnat materialismul în literatură, c-a proslăvit democraţia artei!
Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce te doare
ce te doare, ce te doare,
domnişoară, visătoare,
că ai vise tot mai rare
cu răpiri imaginare
şi iubiri amăgitoare?
că trec anii tot mai repezi
şi tu farmecul ţi-l lepezi
şi-ţi dă albul pe la tâmple
şi sufletul ţi se umple
de doruri neîmplinite
şi de somnuri nedormite,
de vise-ntoarse pe dos
de-ai rămas carne pe os.
bată-ţi, fată, vânturile
ca să-ti zboare gândurile,
în siberii şi sahare
unde viaţa loc nu are,
să rămâi ca o nalucă,
să-ţi piară pofta de ducă.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
AM VENIT DE DEPARTE, DIN TĂRÂMUL DE VIS
Am venit de departe, din tărâmul de vis
Ş-am crezut că am ajuns în noul paradis,
Însă m-am trezit în cloaca murdară şi hâdă,
La telurică viaţă condamnat şi închis.
rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În odaie Răstignitul se înălţa enorm, pe crucea cu trunchiul traversat, în chip de braţe, de o creangă cu resturi de scoarţă şi care sub greutatea trupului se îndoia ca un arc... Deasupra cadavrului martirizat, capul apărea framantat şi enorm; încins cu o coroană încâlcită de spini, atârna vlăguit, iar în ochiul stins, abia întredeschis, mai licărea o privire chinuită şi înfricoşată; faţa era tumefiată, fruntea năruită, obrajii traşi; toate trasăturile căzute plângeau, în timp ce gura deschisă râdea schimonosită de atroce contracţii tetanice. Supliciul fusese cumplit; agonia îi îngrozise, punându-i pe fugă, până şi pe călăi.
Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito
sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito,
este o sferă unde se mişcă mii de aştrii
străbate ceruri şi aure-albastre şi alunecă
printre oglinzi concave reverberate,
luminează văzduhuri în levitaţie,
se prăbuşeşte uneori printre abisuri
şi nostalgii adamice, cutremurat,
pătruns de visări nepământene,
alteori vrea să se sloboadă
din visul cărnii înaripate,
doar când devine captiv pe tărâmul celălal
se înalţă la infinit, într-o constelaţie mişcătoare
fiindcă are origină divină
şi esenţa veşniciei!
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Virtutea nu are nicio pretenţie, ea se mulţumeşte cu propriile-i trăiri.
citat din Sully Prudhomme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba franceză. Dacă îl găseşti, îl poţi adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poţi semnala pagina, ca să creăm legătura.* * *
Pe tărâmul satului meu,
Dumnezeu se odihneşte
În glasul greierilor ce cântă
Verdele memoriei noastre.
Creşte în fiecare an un stâlp
Cu un cuib de barza în vârf,
Unde femeile aduc ofrande
Pentru pântecul lor roditor.
La tărâmul satului meu
Sufletul şi-a spălat faţa de copil,
A împrumutat chipul părinţilor,
S-a aşezat pe prispa casei
Şi priveşte asfinţitul.
poezie de Tudorel Ciobotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două lumini
Între două lumini întunericul are întotdeauna
dreptate...
Oare unde mi-am pus secunda
cu buzele ţăcănite?
Oare unde mi-am pus minutul cu ochii
scorojiţi?
Oare unde mi-am pus ora cu urechile
încâlcite?
Oare unde m-am pus?
Oare ştiţi?
poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te rog, Milena, inventează o altă posibilitate ca să-ţi pot scrie. Să trimit cărţi poştale mincinoase e prea stupid; ce cărţi ar trebui să trimit nu ştiu întotdeauna; iar gândul în sfârşit că te-ai duce la poştă degeaba mi-e insuportabil, născoceşte, te rog, o altă posibilitate.
Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "The Castle" de Franz Kafka este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preţ, la 
Şi de astă dată, pentru prima oară în existenţa ei, pasiunea prinse viaţă în ea... Brusc, minuscule unde şi fiori delicioşi îi inundară măruntaiele, acolo unde până atunci fusese vid şi se înălţau în întreaga-i făptură dangăte de clopot vibrând în trupul ei, din ce în ce mai frenetic, până ce vibraţiile îi cuprinseră toată fiinţa şi îşi auzi, fără să le audă, propriile-i mici ţipete de plăcere sălbatică, pe măsură ce fiorii minunaţi îi tălăzuiau în pântec cutremurând-o, pentru ca deodată să se retragă în plinătatea refluxului, stingându-se ca ecourile unui mare clopot de bronz.
citat din D.H. Lawrence
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Fii si indragostiti" de D.H. Lawrence este disponibilă pentru comandă online cu preţ redus, la doar Agaţă-mi sufletul de tine...
Iubito, agaţă-mi sufletul de tine
şi fă-mi un adăpost din braţe,
să mă treci departe de întunericul morţii;
nu mă stinge cu lacrime fierbinţi
în catedrala sfinţilor răpuşi de piatră.
Şi cu o bătaie a inimii răsună-mă în glasul ploii,
îmbrăţisându-mă din toate părţile deodată
cu o încordare adâncă până iau forma luminii.
Îmbrăţişează-mă din toate părtile deodata
şi nalţă-mă cu o mişcare adâncă
în trupul ploii;
să-ţi plouă printre degete fiinţa mea din nefiinţă,
viaţa mea din nemoarte;
la capătul norilor să nu mai existe dovada c- am fost muritor,
că umerii mi-au fost sfâşiaţi
şi a curs dinafară trupul meu în tine.
poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine - dec, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare pot fi eu...
oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roşu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?
Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice şoapte?
oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?
oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?
oare pot fi...
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?
oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu ştiu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?
poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu cât Îi predai mai mult din fiinţa lui Dumnezeu cu atât obţii mai mult din Dumnezeu în fiinţa ta şi cu cât te lepezi mai mult de tine însuţi pentru a-L urma pe Dumnezeu cu atât tu însuţi devii mai mult ca Dumnezeu.
Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de sara
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
nicio piatră nu se scufundă
până-n adânc
singura posibilitate
ar fi
sunetul ei
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.