Ce-a înţeles naturalismul tău din nepătrunsele taine ce ne înconjoară? Nimic. Când a trebuit să explice o pasiune neagră, să cerceteze o plagă, să cureţe cea mai neînsemnată rană a sufletului, a pus totul pe seama poftelor şi instinctelor. Căldurile împerecherii şi nebunia, la atât se reduce ştiinţa lui. Într-un cuvânt, n-a scormonit decât mai jos de buric şi a debitat banalităţi.

Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean des Esseintes: Totul nu este decât sifilis!

replică din romanul În răspăr de Joris-Karl Huysmans
Adăugat de Mihai Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te mărgineşti la zemurile cărnii, să respingi supranaturalul, să tăgăduieşti visul, să nu înţelegi măcar atât: că arta începe acolo unde simţurile ies din joc!

Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean des Esseintes: În fond, rezumatul înţelepciunii umane era să lungeşti cât mai mult lucrurile; să nu spui niciodată un da hotărât; fiindcă nu poţi manevra generaţiile decât atunci când le faci să-şi piardă vremea fără rost!

replică din romanul În răspăr de Joris-Karl Huysmans
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta este singurul lucru curat pe pământ, cu excepţia sfinţeniei.

citat din Joris-Karl Huysmans
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe noi nimic nu ne doboară decât dacă omul, dându-şi seama cât preţuieşte el ca om, nu izbuteşte totuşi să înţeleagă rostul lui în viaţă şi nici să-şi găsească locul. Şi atunci ţi se pare că, din toţi cei ce te înconjoară, numai tu eşti brânză bună şi toată lumea cealaltă vrea să te înghită. După o bucată de vreme, însă, începi să te dumireşti că partea cea bună din sufletul tău se află şi în sufletele celorlalţi şi nu e întru nimic mai rea decât a ta; şi atunci te mai uşurezi, iar cugetul începe să te mustre oarecum, pentru că te-ai crezut mai grozav decât ei şi ai dat ghes să te caţări numaidecât în vârful clopotniţei când, în fapt, clopoţelul tău e atât de mititel, încât, în cântarea clopotelor de sărbătoare, nici măcar nu se aude. Şi ai să mai vezi după aceea că clinchetul tău sună tare bine în armonia glasurilor unite laolaltă, pe când aşa, răzleţit, se-neacă în dangătul clopotelor bătrâne, ca o muscă în ulei. Ai înţeles ce vreau să spun?

Gorki în Mama, Partea întâi, XX (1950)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu existe oare nicio posibilitate să-ţi lepezi fiinţa de carne, să evadezi din cloaca ta, să atingi tărâmul unde sufletul se cufundă, vrăjit, în propriile-i abisuri?

Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul s-a topit de n-a mai rămas nimic din el decât un cocoloş de plumb şi, când a doua zi dimineaţa servitoarea a scos cenuşa din sobă, n-a mai găsit din el decât o inimioară de plumb; din dansatoarea cea drăgălaşă nu mai rămăsese decât steaua de pe broboadă, dar steaua era acuma arsă şi neagră ca tăciunele.

finalul de la Soldăţelul de plumb de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stop cadru pe o balenă albă

desigur că într-o mare neagră
asta ca să fie chiar mai clar totul
ce spun eu totul
mai mult decât orice ar putea fi închipuit
sau chiar mult mai mult decât atât
absolut de neînchipuit
apoi
ca în mai toate filmele alb-negru şi mute
(atât de mute încât surzii
ar prefera să râmână surzi
şi atât de lipsite de culoare
încât curcubeele devin liniare)
totul se reduce în final la un singur punct

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată parfumurile nu provin din florile al căror nume îl poartă. Artistul n-ar îndrăzni să-şi ia elemntele numai din natură, n-ar crea decât o operă denaturată fără adevăr şi fără stil, întrucât esenţa obişnuită prin distilarea florilor are o asemănare doar foarte îndepărtată şi foarte vulgară cu aroma florilor vii care-şi împrăştie mireasma pe câmpuri.

Joris-Karl Huysmans în A rebours (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de o vârstă

Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Ar fi trebuit să fii un cerc subţire,
dar n-ai fost, n-ai fost aşa.
Ar fi trebuit să fiu un romb subţire,
dar n-am fost, n-am fost aşa.

Iarbă, pietre, arbori, păsări,
voi sunteţi cu totul şi cu totul altceva.
Mă privesc, m-aud, m-adulmec
şi îmi pare că visez.

Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost aşa.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa meschină

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!...
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!...

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul unui dezdănăjduit

Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul.
În blestemul şi tortura destinului.
Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere!
Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea.
Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului,
Vârful lui va fi rece şi înspăimântător,
Groaza superstiţioasă - îi va fi fortareaţă.
Agonia cea mai neagră - îi va fi căpătâi.
Cel ce-l va privi cu un ochi sănătos,
Se va întoarce palid ca moartea şi mut,
Cuprins de morbul morţii oarbe şi îngheţate,
Fie ca fericirea lui să-i pregătească moartea.

poezie clasică de Karl Marx
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că atunci aş fi ales nebunia

aş fi ieşit din carnea mea ca dintr-o puşcărie
şi te-aş fi urmat până la capătul vieţii
aş fi stat în genunchi la fiecare popas
te-aş fi şoptit încet rugăciune după rugăciune
te-aş fi îndesat în pieptul meu
ca pe singura bucurie a acestei lumi

poate ca atunci aş fi ales nebunia
că îmi erai atât de frumos
atât de uşor de purtat în sânge
şi te-aş fi urmat
cu siguranţă te-aş fi urmat
pe toate străzile înguste ale vieţii
da
da
te-aş fi urmat
ca orice femeie îndrăgostită
ţi-aş fi atins tâmplele
cu buzele arse de aşteptare
iar tu mi-ai fi tatuat umerii
cu degetele tale subţiri

poate ca atunci aş fi ales nebunia
aş fi făcut poteci prin toate pădurile
aş fi luptat cu întunericul tău
dar vremea aceea s-a dus
nu-i aşa că m-ai aruncat într-un cufăr vechi
ca pe cea mai neînsemnată amintire a ta
nu-i aşa

poate ca atunci te-aş fi ales
nebunia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i reproşez naturalismului nici limbajul cazon, nici termenii culeşi de pe pereţii latrinelor sau de prin aziluri, ar fi nedrept şi absurd; mai întâi, există subiecte făcute anume pentru el, apoi, cu molozul limbii şi catranul cuvintelor se pot construi opere mari şi puternice, Taverna lui Zola e o dovadă; nu, problema e alta; nu-i reproşez naturalismului muruiala groasă a stilului său butucănos, ci trivialitatea ideilor; îi reproşez c-a încarnat materialismul în literatură, c-a proslăvit democraţia artei!

Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţeam într-adevăr că bucuria nu se află în obiectele care ne înconjoară, ea se găseşte în intimitatea cea mai adâncă a sufletului, o poţi afla tot atât de bine într-o închisoare cât şi într-un palat, dovada e că sunt mai fericită în Carmel.

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada studenţească

Din noaptea-aceea neagră nu mai ştiu
Nimic despre vecinul meu ca scrumul.
Poate-a plecat în zori, de timpuriu,
Poate-a murit, căutând zadarnic fumul.

Sau poate totul n-a fost decât vis
Ori vreo halucinaţie, pe care
Am încercat-o lâng-un manuscris
Într-un amurg cu vânt şi febră mare.

poezie celebră de Radu Stanca din Poezii (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Aveai dreptate în privinţa lui. E un tip minunat! N-ar fi trebuit să-mi închipui că ar fi intenţionat vreodată să te îndepărteze de mine.
Maria: Aşa e, n-ar fi trebuit. Însă mă bucur că în cele din urmă ai înţeles acest lucru. Deci, sper că de acum încolo nu vor mai exista astfel de neînţelegeri între noi.
Nick: Absolut nici una, iubito! Promit. Ştii de unde veneam când am apărut la voi în navă?
Maria: N-am idee.
Nick: De la tatăl meu. Acolo m-am dus, după ce am plecat de la bordul "Vulturului".
Maria: Deci, i-ai făcut două vizite într-un interval foarte scurt.
Nick: Aşa e, însă a doua oară am ajuns acolo fără să fi avut intenţia să-l fi vizitat. A fost foarte surprins să mă vadă din nou, însă eu am fost şi mai surprins decât el, să mă trezesc acolo. Nu-mi dădeam seama cum de-am ajuns din nou în cabinetul său, atât de curând. În fine, nu despre asta vorbeam...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi dragostea nu e o teoremă

oricât aş reduce la absurd relatiile dintre noi
nu reuşesc să-mi demonstrez mai nimic
nici de ce nu mai am loc în mine
nici de ce-mi curg lacrimile aşa de invers
ca şi cum oceanele s-ar vărsa toate într-un ochi
conform unui principiu nedescoperit de arhimede

poate de aceea toate reciprocele sunt betege
iar pătratele au redevenit
într-un anume fel
rotunde
cât să-mi lase speranţa că totul nu e altceva
decât o operaţie de înmulţire cu nemărginitul
sau doar o simplă scădere a infinitului din zero

desfac un fulg în sentimente
şi-mi este aşa de cald
de parcă olaf mă sufocă cu îmbrăţişările lui
apoi redesenez perfecţiunea
dintr-o singură tuşă
cu sângele tău
parcă din ce în ce mai albastru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnaval

Cea mai mare surpriză
cel mai mare şoc,
nebunia serii,
punctul culminant
al balului nostru mascat
în care
nimeni
n-a mai cunoscut pe nimemi
a fost acela în care
cineva
a avut ideea genială
să apărem cu toţii
cu feţele noastre reale

A trebuit să ne mascăm
din nou
ca să ne mai putem
recunoaşte
şi să ne dăm
bună ziua.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să-ţi limitezi cunoaşterea aşteptând răspunsurile ştiinţei, atunci când ştiinţa, la rândul ei, progresează continuu? Ce ar fi crezut un incaş văzând un avion, spre exemplu? Peste 1 000 de ani, totul va arăta diferit, iar noi nu ne putem limita doar la ceea ce ştim astăzi, şi singurul răspuns real ar trebui să fie "Nu ştiu. Poate că este posibil". Dacă nu există decât evoluţie, realizezi că asta înseamnă un infinit de posibilităţi? Practic, totul este posibil, totul există în stadiul de potenţial. Cea mai nebună idee îşi poate avea realizarea într-un viitor mai îndepărtat sau mai apropiat. Tot ceea ce încerc să-ţi spun e că nu are sens să crezi în ştiinţa de azi. Cea de mâine va arăta altfel.

citat din romanul Visele nu dorm niciodată, Legămintele macilor de Nataşa Alina Culea (9 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!