Pleci! Câte frunze se spulberă-n urmă-ţi!

citat din Nicolae Ionel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce toamnă blândă
ce încete frunze
cât de curat
ne stingem şi cădem
Se mută-n noi
atingerea de umbră
a unui crin
ivit în Betleem

poezie de Nicolae Ionel din Rouă de raze (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La popota cu frunze

Împart frunze...
Frunze de copaci uscate şi verzi
Le împart în mod egal
La unii una
la alţii...
Nu mă consider un bun
împărţitor de frunze
uscate sau verzi
transpir când văd frunze
şi ameţesc la atingerea lor
tocmai din acest motiv
scap de ele la primii copaci
şi apoi fug acasă
unde scriu despre frunze
uscate sau verzi
cuvinte
câte verzi şi uscate.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ionel Teodoreanu - Liviu Rebreanu

Zarzări, piersici, primăveri şi toamne,
Dincoace, răscoale, ştreang, pogon.
Câtă diferenţă, câtă, Doamne.
De la Ionel pân-la Ion!

epigramă de Nicolae Crevedia din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind paloarea de frunză veştedă, domol căzătoare, a soarelui, am închis ochii şi i-am ascultat apusul. Şi nu era o părere c-am auzit în căderea lui foşnet de frunze moarte, căci pădurea care-l privea a oftat adânc şi a lăcrimat căderi de frunze.

citat celebru din Ionel Teodoreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să pleci, iarnă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
du-te şi dispari în soare
să-ţi topească fulgii reci,
în mici picături de ploaie

m-am cam săturat de frigul
plin de geruri colţuroase,
dacă pleci ia-ţi şi strănutul
ce-l aud prin multe case

pleacă iarnă, vreau să pleci,
unde oi vedea cu ochii,
strânge-ţi albii tăi nămeţi,
pomii goi să-şi pună rochii

vreau s-apară florile
prea de mult ele aşteaptă,
să-ndrăznească soarele
să le mângâie pe ceafă

pleacă iarnă, vreau să pleci,
şi revino altădată
să te-amuzi cu fulgii reci,
peste-un an c-o nouă toamnă

poate-atunci aş vrea să stai,
să îngheţi noroiul toamnei,
plin de frunze fără grai,
ce-au culorile aramei

dar acum doresc să pleci,
vreau să vină hărmălaia
cea sunând din clopoţei,
să trezească primăvara

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingere de mătase

ţi-ai imaginat câţi viermi are mătasea în ea
câte frunze de dud culese în nu ştiu câte poale de fecioare
câte cântece de iubire s-or fi auzit până în măduva zilelor
pentru câţi bărbaţi pe câte câmpuri pentru câţi ani de trai
şi câte ofuri din cine ştie câte piepturi nu se vor fi stins în ecou
câte mâini înverzite de clorofilă câte râuri de borangic n-or fi spălat
culorile mătăsii câte pagini nu vor fi scris

şi câte rafturi nu vor fi bătut în cuie cine mai ştie câţi tâmplari
câte încăperi întunecoase în care să mişune doar ei în treaba lor mătăsoasă

şi câte bătrâne n-or fi povestit fetelor lor cât de delicate să fie cu viermii aceştia

ca de pe mine să cadă aceste mătăsuri la prima ta atingere

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie cu frunze

Cu raniţa plină şi ierni pe la tâmple,
Cu gânduri rebele şi doruri pe frunze,
Iubito, hai vino paharul de–mi umple
Cu boabe de struguri stoarse în buze!

Vino să ducem toamna în cramă,
Vino să–i punem iernii o toartă.
Sub bolta golaşă, arsă de brumă,
Noaptea târzie să ne bată în poartă.

Am pofte nebune, şi foame, şi sete,
Am poftă să scriu cu tine în braţe.
Prin ceaţa lăsată, iubirea, pluteşte,
Să curgă magia cuvintelor bete!

Să cânte cocoşii pentru noaptea nebună,
La geam să colinde fulgi câte doi.
Frumoasă–i, iubito, iubirea la lună,
Când luna–i în geam şi doarme cu noi.

Parcă înot într–o mare de şoapte,
Parcă sunt beat într–o fântână albastră.
Stau şi ascult la tine în plete
Cum ploaie cu frunze la noi în fereastră.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus că-n toamna asta pleci

Când frunze-n dungă-ncep să cadă
Pe-abia-ntrematele poteci,
Mă simt ca prins în ambuscadă;
Mi-ai spus că-n toamna asta pleci.

Dând iama-n frunze ruginite,
Un vânt ce şuieră-a pustiu,
Cuvintele-mi răstălmăcite,
Le-mprăştie ca un diliu...

Când norii-şi scutură marama,
De stropii grei ai toamnei reci,
Şi-n plânsul lor se simte teama
Că-n toamna asta ai să pleci.

Sărmane păsări călătoare
Brăzdează cerul nesfârşit,
Ca escadrile-nşelătoare,
Sperând că nu m-ai părăsit.

Tot frigul mi-a pătruns în oase,
Iar norii-aleargă ca zevzeci.
Suav miros de chiparoase,
Îmi spune că n-ai să mai pleci.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tăcere de frunze care-şi scad glasul de vară învăţând şoaptele toamnei.

Ionel Teodoreanu în Golia (1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu tine

Toamna se-apropie-ncet prin livezi,
galbene frunze-mi cad la picioare,
strigă la poartă un glas cunoscut
şi apoi pleacă: se pierde-n zare!

Se uită vântul, lung, după el
spulberă-n urmă-i tăcerea mea,
mă bate gândul s-alerg spre tine,
dar ştiu c-o umbră e toamna ta!

Nori argintii plâng la fereastră,
florile-n palmă strâng stropii reci,
aş fi vrut, iarăşi, să ne iubim
şi-n noaptea toamnei: să nu mai pleci!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte măşti şi câte chipuri are o femeie?
Cam tot atâtea frunze cât are şi un pom,
Pare de neclintit, asemeni unei stânci,
Dar uităm adesea, femeia-i şi ea... om.

catren de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă bine ce-ţi spun!

să nu pleci niciodată
de lângă mine
şi din toamna asta absurdă
in care ne plâng gutuile necoapte
în geam

să nu pleci!
iti spun ca ultimă dorinţă

număr cinci pene de înger
din aripa lăsată să curgă
peste calvarul de frunze,
potopul de lacrimi,
hrana oricui

tu să rămâi
şi să îmi fii
a şasea pană nesmulsă
din zborul aleatoriu

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Ionel Gologan, avocat şi epigramist, apropos de Ionel Teodoreanu, avocat şi scriitor

Jurist şi tu, jurist şi el,
De faima lui răsună veacul,
Deşi-l chema tot Ionel,
Dar ce talent avea săracul!

epigramă de Ion Larian Postolache din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbesc cu cerul
aşa cum vorbeşte
firul de iarbă.

haiku de Nicolae Ionel din Viscol de privighetori (2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deschide
pomul în floare.
Lumea-ntreagă-n cuvânt.

haiku de Nicolae Ionel din Viscol de privighetori (2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori gândul meu nu fuge hoinar, descătuşat de convenienţele rostului meu în depărtările străinătăţii, de câte ori cugetul meu nu evada din emisferele universului muzical pentru a-mi oferi un popas la Ograda, satul meu natal, din marea ialomiţeană a spicelor de grâu a Bărăganului, de câte ori cu încălţămintea pe marmura marilor săli de concerte şi de operă din America sau din centrele muzicale ale Europei nu mi-aş fi dorit tălpile desculţe în pulberea uliţelor din Ograda, după cum visam o plimbare în forfota străzilor bucureştene?

Ionel Perlea în Ionel Perlea - un magician al baghetei, scrisoare adresată lui Theodor Grigoriu (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de măreţ să pleci singur - pentru prima oară - într-o lume fără hotare, în care singura lege e visul şi singurul stăpân, suveran, destinul... Cât de mici şi de meschini îmi par cei de pe pământ! Mă gândesc la ei cu un fel de ciudată compătimire...

Ionel Fernic în Compozitorul înălţimilor (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir în penumbră-
-un dangăt de clopot.
Dau în floare salcâmi.

haiku de Nicolae Ionel din Umbră de flutur (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta deschisă
dă înspre câmp.
Câmpul spre cer.

haiku de Nicolae Ionel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!