Flash

Privirea ta, flacară verde unduind,
arunca flash-uri peste pustiu,
mai mult nu vreau
şi nici nu se cuvine să ştiu.

poezie clasică de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină în asfinţit

Lângă mine singurătatea se înalţă ca o stâncă
pe care tu ai schimbat-o în umbră mai blândă,
abia ieri s-a risipit asupra-mi o ploaie de flori aromitoare;
mă doare să pierd şi numai una din plăpândele petale.
Nu vreau să mai ştiu rătăcirile
când în asfinţit e aurie chemarea...
Judece îngerii de n-a fost prea-ndelungată aşteptarea...

poezie clasică de Margareta Sterian din Poeme (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă

Sunt singură. E linişte în jur.
Ceasul respiră, apoi tace, cu timpul vrea să se împace.
O carte nici bună, nici rea se odihneşte şi ea.
Sufletul meu închină un imn oboselii senine.

poezie clasică de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n braţele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig şi nici pustiu.

Erau atâtea stele peste noi
Şi peste cortul nostru din zăvoi,
Atâţia greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.

Mă-ntreb şi-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai ştiu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, şi nici cum am dormit.

Ce ştiu cu siguranţă, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Şi îţi aştept sosirea cu nesaţ
În nopţile când îmi adormi pe braţ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fereastră pasărea a zburat

Pe fereastră pasărea a zburat,
coloratele-i pene au pavoazat pervazul;
numai moţul negru îl mai purta întreg pe cap.
Striga: "Vreau să mă zdrobesc, să scap!
De ce e aici atât de cald? De ce nu e frig?
De ce nu stau grăunţele risipite pe jos?
De ce trebuie din blid să le ridic?
De ce numai tu să mă iubeşti?
De ce numai pe tine sa te iubesc eu?
De ce să nu m-aplaude lumea-ntreagă când mă despoi
Şi mă tăvălesc, dacă vreau, şi-n noroi?"
"O, nu te lăuda atât", i-am spus, "nu te mai lăuda,
nu te crede nicio părticică din inima mea."

poezie clasică de Margareta Sterian din Poezii (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de întoarcere

Pajişti de floarea-soarelui
ivite la-nceputul verii,
surate în strai auriu,
de când alergăm împreună?
O bornă şi încă una...
Florile au adormit cu capul în piept.
Acum ce mai vine?
Eu, ce aştept?

poezie clasică de Margareta Sterian din Poezii (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norul

Te privesc norule şi ştiu că sunt sora ta;
te-nfiripi, te destrami, arzi, te întuneci,
te-avânţi, te risipeşti şi iar te aduni din
zdrenţele tale;
dezlegată sunt ca urzeala ta călătoare -
de ce nu plutesc tot atât de sus?
Te zbaţi, nu te joci – se vede de-aici;
cauţi şi tu ceva, ca şi mine;
niciodată goana nu va înceta...
Rareori, ca mioarele ne odihnim în zile senine.

poezie clasică de Margareta Sterian din Poezii (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devenire

Poate-am fost cândva o floare,
Răsărită în ţărm pustiu
Poate-am fost rază de soare,
Într-un veac ce nu-l mai ştiu.
Poate-am fost un strop de rouă
Pe un fir de iarbă verde
Răsărit sub lună nouă
Cugetele să-mi dezmierde
Har divin să se coboare
Peste flori şi peste raze,
Din smaralde şi topaze.

poezie de Ştefan Ciuculescu din Cuget nemuritor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de lut

Mi-a trimis Dumnezeu un om de lut
să nu fiu singură pe pământ.

Om de lut cu ochi de cobalt,
în apele lor adânci mă scald.

Om de lut cu gura de floare,
o vorbă m-alină şi alta mă doare.

poezie clasică de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu totul despre tine, ştiu mai mult decât mi se cuvine. Şi tainele devin tot mai mari.

Traian Vasilcău în Atentat la Veşnicie (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest timp, nici nu ştiu ce vreau şi poate nici nu vreau ceea ce ştiu, ci vreau ceea ce nu ştiu.

citat din Marsilio Ficino
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Ce sărbătoresc rândunelele
sau ce jelesc rândunelele azi,
zburând ca scoase din minţi
în jurul zidului 'nalt,
izbindu-se una de alta,
zdrobindu-şi de ziduri delicatele aripi?
Vertiginos coboară şi urcă
ocolindu-se, căutâdu-se între ele,
înconjurând ca pe o sfântă iesle
zidul incandescent în soare.
De ce se-ndepărtează şi se-ntorc în acelaşi loc,
parcă ar căuta ceva,
parcă cineva mult aşteptat n-a mai venit,
parcă nu vor să creadă în astfel de sfârşit.

poezie clasică de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio iluzie...

Nicio iluzie nu mai este posibilă,
în ciuda frumuseţii zilei de toamnă,
a norilor falnici în asfinţit...
Atât de mult am crezut, am iubit
sărbătoreasca alee ce se aşternea înaintea mea,
a lumii caldă îmbrăţişare, ce mie mi se cuvenea.
Unde e zborul, exaltarea, universul, uimit,
de la mine aşteptă dezlegarea...
Imensă e puterea visului de la început!
Am vrut să dau şi să primesc, să stăpânesc,
să ard, să ard şi iată:
o rândunică speriată aşteaptă noaptea şi ultimul zbor...

poezie clasică de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina din frunză

Frunză verde din copac,
Eu când vreau să fluier, tac
Şi nu fluier după câini,
Fiindcă ştiu că au stăpâni,
Care i-au dresat să muşte;
Nu fluier nici după muşte,
Chiar dacă m-a cătrănit
Enervantul bâzâit.

Frunză verde fluturi trişti,
Lumea-i plină de-arivişti,
Care au dat ocol şcolii
Şi-acum rod ca nişte molii
Pâinea omului sărman,
Care strigă of şi-aman;
Frunză verde primprejur,
Eu când vreau să tac, înjur.

Fir-ar mama ei de lume,
Care-şi face noi cutume,
Căzută în amorţeală,
Repetentă la morală,
Cu virtuţi de antrepriză,
Unde viaţa-i numai miză;
Frunză verde suflet tâng,
Eu când vreau să-njur, doar plâng.

Plâng de asta şi de aia,
Mocăneşte precum ploaia,
Plâng de sus şi plâng de jos,
Însă fără de folos,
Peste lava de sub stern;
Plânsul lumii cel etern,
Vaierele mocirlite,
Ca pământul le înghite.

Lancea mea de frunză verde,
Fluieri, taci, tot te vor pierde.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont pustiu

Masca mea coboară lent
Tot zâmbind pe internet
Si apare zdrenţuită
Palidă si obosită.

Nu vreau să o pun la loc,
Nu am farduri, nici noroc
Dar m-adun in gând, incerc
Ca să pot ieşi din cerc.
Doar tangentă vreau să fiu
Unui orizont pustiu.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţare şi dorinţă

Nu mai vreau ca să trăiesc în fum,
Vreau în viaţă să-mi aleg alt drum.
Nu mai vreau să rătăcesc în ceaţă,
Vreau să-mi construiesc o nouă viaţă.

Nu vreau să trăiesc doar în minciună,
Vreau adevărul să poarte o cunună.
Nu vreau ca întunericul să mă sperie,
Vreau să primesc lumină, puzderie.

Nu vreau să mă stăpânească plânsetul,
Vreau să-mi lumineze faţa, zâmbetul.
Nu vreau privirea să-mi fie-ntunecată,
O vreau senină, de grijile lumii scăpată.

Ajunge! De prea mult rău mi s-a scârbit.
Vreau binele să fie de toţi oamenii primit.
Vreau de-acuma un soare nou să răsară
Şi-n viaţa mea să fie veşnic primăvară!

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avuţia mea

Aş arunca cu barda-n lună
În nopţile de insomnie,
Să sângereze de nebună
Cum visuri mor în agonie.

Nu vreau tăcerea ei astrală
Şi nici lumina arămie,
Nu e nici blândă, nici sacrală,
Ci sfidătoare şi pustie.

Simt timpul cum răreşte pasul
Şi-mi pare o bizarerie
Să îi simt dragostei impasul
– Un piţigoi în colivie.

Eu îmi ştiu simpla avuţie.
Şi ea, asemenea, mă ştie!

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarul...

din ce-am vrut ieri azi nu mai vreau
nici un cuvânt mai mult să-mi spui
la cât amar s-a scurs pe şleau
la cât în calea nimănui...

oricât nu pare de ciudat
oricât n-ar fi de necrezut
eu ştiu că -n urmă am lăsat
mai mult decât aşi fi putut

pogoară peste mine har
cu anii furişaţi tiptil
amar mai toarnă în pahar
mai trist, mai rece, mai subtil...

poezie de Iurie Osoianu (18 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Europarlamentară

Nu mai cred prostii, şotii, baliverne,
Totul e-o minciună, totul e pustiu,
Sictirit de presă, servicii şi guverne
Nu vreau să aud, nici că vreau să ştiu.

Şpăgi şi politruci, plus vreun comision,
Mereu în campanii, coala şi ştampila,
Iar într-un final, mai sare-un milion,
Şi-un teren viran pe care şade vila!

Mă doare la başcheţi, mă doare la Nike,
Să vă iau în freză, să vă dau dislike!

poezie de Alex Dospian (aprilie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruma

nici singur nu mai ştiu
de nu mă mai doare
nici sufletul pustiu
nici eu-l care moare

din pietre vine rece,
o apă de izvoare
şi peste mine trece
şi tot nu mă mai doare

lin turlele bisericii
se oglindesc în soare
nimic din gânduri sferice
nimic nu mă mai doare

un sloi de brumă tristă
căzută-n fapt de seară
insistă şi insistă
că toate-or să mă doară...

poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!