Mereu o primă... vară

Mă păcălesc mereu c-o primăvară,
-Promisiune-n van de reînviere-
Ca mugurele, fluturi din cocon... Afară
Ies năpădit de mii de premiere.

Cred nejustificat în reînoire
Din aeru-n culori de flori de roduri...
Retrăiesc anual din nou o răstignire
Şi mă încânt printre lumini şi dulci prohoduri.

Îmi umplu alveolele de-azur
Şi parcă zbor făcându-mi fizicul un gând...
M-avânt, mă răcoresc într-un "sperjur"
De mărturii minţite că-s iar tânăr... Un curând.

Dar totu-i scurt, căci timpul se scurtează;
Parcă de când sunt mare spaţiu-i mic
Şi zile-s clipe, totul mă presează
Şi-ncerc s-ascund în surd orice tac-tic.

Se-nsămânţează lumi în brazde-n vânt
Uitând o vorbă veche din străbuni;
"Că toţi suntem o apă şi-un pământ"...
Şi că-ngropatul nu te naşte chiar de-aduni!

Ce bine-i pentru flori şi rândunele
Că nu-şi fac gânduri, simplu se iubesc
Fără prejudecată... şi mă-ncânt, mă pierd în ele
Nebun că vine primă vară, vară... Am sânge cald!... Întineresc!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-s?

De la un timp nu de la naştere îmi fac cont de ani,
Ci mai curând din calcul de scadenţă
Până la schimb de neuitat din existenţă
Şi uimitor suntem iar tineri... mai bălani.

Şi faci proiecte tot mai multe, înţelepte,
Căci matematica o ştii de riguroasă,
Fără surprize şi-ai şi mână norocoasă
Să-ţi mai câştigi ceva la genele perfecte.

Şi-atât de-obişnuit îţi eşti de zi cu zi
Că nici schimbări nu-s certe, evidente
Şi oricum le ştii cum că se trag din alimente,
Iar c-o dietă le repari poate... mai ştii?!

Surpriza neplăcută-i tot de afară
Când alţii-ţi fac remarci, invidioşi
Crezând că toţi ajung ca ei într-o zi moşi...
Şi moral te resuscitează-n tânăr iară.

Aşa din ce în ce mai vechi în optimism
Te-aduni pentru rezerve-ţi presimţite,
Ce-o zi vor naşte iar în lumânări sărbătorite
Cu flori şi-un nou certificat... Cât misticism!

Noroc că totul e doar gândul în progres
Ce nu sfârşeşte, ci se naşte-ntr-un... "De ce-s"?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşte natura

Vin brize calde purtate de vânt
Şi apa intră în pământ,
Mă păcăleşti tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.

Ciripesc păsări în grădină
Stau şi ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Şi vor ieşi în premiere.

Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie şi flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Şi trec uşor printr-un ram.

Iese la iveală un suflet îngheţat,
E un ghiocel ce a renunţat
Şi cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.

Mă rog de tine primăvară
Să fie frumos afară,
Să renaşti din nou natura,
Să vină din nou aventura.

poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte în zbor

Au zburat, iar, filele scrise din timpul meu, în semne,
Când ai trecut un gând, scăpat relaş, picur de-o clipă,
Într-un alizeu dezlănţuit din strâns de piept, pesemne
Evadând din semnele marcate, cu pana-ţi din aripă.

Am strâns coperta în pielea-mi, în titlu scrijelite
În semnele de nume, pe scoarţa în veşnic tatuaj,
Pe care desenez ce-mi ţin carnal; clipe alipite
Pe-un sac de pericard, c-un cord vărsând în derapaj.

Îmi bate suflet ritmic, mă împânzind fire de cald
În simţuri, capilarele-mi oxigenând amoruri,
Ce le strâng ore, zile, etichetate într-un fald,
Ce sunt pliat s-ascund o carte... ce-s tot, zboruri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge şi os de român

Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani şi daci,
În sânge cântecele dragi.

Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalţ pe munţii plini de soare,
Înot pe valurile din mare.

Sunt spuma crezului şi-a vieţii
Pe orizontul dimineţii,
Sunt un simbol de libertate,
Dorinţă veşnic de dreptate.

Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când ţara-i zid făcut din noi.

Totul nu-s vorbe,-s mărturii
Pentru cei morţi, pentru cei vii
Că Doamne-am crezu-nalt şi bun
Că-s sânge şi os de român!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt zâmbet de mare
şi mângâi hotare.
Sunt ochi de pământ
şi învăţ tăcând.
Sunt suflare de vânt
şi-mprăştii cuvânt.
Sunt piruetă de foc
şi ard când invoc.
Sunt pădure de taină
şi ca veşnică haină
a măicuţei pământ,
verde crud îmi e sfânt.
Sunt rază de soare
pe drumul de vale.
Sunt dor de lumină
din marea grădină.
Sunt arc de culoare
curcubeu de floare.
Sunt dansul de fluturi,
zâmbetul când te bucuri.
Sunt pană de vultur
şi-ncerc să mă scutur
de somnul din mine,
de norul ce vine.
Sunt floare de colţ
şi visez să m-agăţ
de stânca din gând
spre care m-avânt.
Sunt cuget adânc
ce-ncerc să cuvânt
aşa cum e legea,
aşa cum e sfânt.
Sunt basm de iubire
născut din trăire.
Sunt cuvânt rostit
din suflet rodit.
Sunt pace pe nor
şi zbor de cocor.
Sunt cupă de zori
minune din flori.
Sunt rouă pe nufăr
şi-aleg să nu sufăr.
Sunt cetate de dac
şi lupt să fac pact
cu lumea din mine
prin taine divine.
Sunt susur de ape,
comori îngropate
cu zâmbet pe buze
şi cântec de muze.
Sunt munte etern,
o doină ce chem
mioare din lume
ce vor să-şi cunune
zăpada din ele
cu lumina din stele.
Sunt clinchet de-argint
şi pornesc să colind
în sufletul meu
sclipiri să aprind.
Sunt izvor de speranţă
şi-mplinire în viaţă,
căci găsit-am în Mine
Divinul din Tine.

poezie de Octavian Sărbătoare (25 decembrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâie vară

Mi-au crescut iar frunzele peste petale,
Ce erau prea albe de la zăpada ce le pătase
Şi parcă mă 'nalţ sevă din pământ de angoase,
Până mai ieri îngheţat... Îmi simt iar suflet moale.

Mă cotropesc triluri de florii, mă paşte iar Paştele,
Mi se descreţeşte fruntea în palmele brăzdate,
Iar în piept simt ceva ce uitasem, inima-mi bate...
Aş orăcăi ca un nou născut, ca-n heleşteu broaştele.

Mă ung din nou de soare, de pus tot pe piele, raze
Şi, mi se evaporă, necontrolat, ce-aveam minte
Ca într-o explozie de bucurie, anapoda fierbinte,
Iar vorbele-mi prind un tupeu nebun de propoziţii, fraze.

E încă o dată vară, de început, ea prima,
Râvnită pe-un meleag ce s-a obişnuit cu ea,
Ce-o mângâie şi ghiocel, cais, pui de-o căţea
Şi, pe care-o iubesc iar ş-iar, mi-e partenera, rima...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estivală...

Căldură toridă. E vară,
Razele de soare te-nţeapă,
Ce linişte şi cald e afară,
Din apă.

Te arunci ca un peşte,
Scăpat cumva din plasa ruptă,
În râul ce liniştit unduieşte,
Sub stâncă.

În jur totu-i aprins,
De căldură pietrele crapă,
Când din greşeală le-ai împins,
În apă.

În oraş căldură mare,
Asfaltul crapă sub talpă,
Chioşcuri de răcoritoare,
Vând apă.

Toată lumea trage la ştrand,
În foarte mare grabă,
Fug toţi de soarele cald,
La apă.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic început de vară

E toamnă-n început de vară, cu ceru' aproape în umbre gri cu alb
Şi doar arar cu câte un franjurat de azur, ce-n tonuri vânăt se topeşte
Cu ropot în şiroi, plesnind pământ, torent spălând asfalt în spume dalb
Într-un amestec rece cu pluş cald, sub câte-o rază, ce ochiul o zăreşte...

E bolta un ocean de adâncuri sumbre, înalte, stând să se prăvale
Doar după o boare de dogoare, se începând cu o caldă, fină adiere
Şi apoi cu o rafală de niciunde, purtând multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table... rugi, priere.

Răzbate parcă-n haos voce în iureşul de voci în vânt printre şuvoaie
Şi multe muşte în roi apar ca dintr-un stup, libidinoase în atingeri...
Începe iar să curgă cer; pământ se face o apă din ocean, din ploaie
Ce ţine, ţine... Apoi albastrul clar, curat, răzbate vânătu-n împingeri...

... Doar pasager, că răzbunarea vine scurt, e fără leac, neîncetată....
Dispare raza stăbătândă; o pâclă albită e bleul, gri din nou se colorează,
Lăsând şuvoaie în dâră depresivă, în piept, mintea o făcând înceată...
O fi în fond un semn că totul e nesigur; natura încă-n lume-i trează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte de-o vară

Azi sunt mai aproape de tine
Şi-atât de departe mă văd,
Ţi-aş spune că ninge în mine,
Că-i cod de urgii şi prăpăd.

Ce iarnă se naşte din vară,
Pesemne e totul schimbat,
Un viscol ne-aşteaptă diseară,
Iar vântul mă muşcă, turbat.

Mai calc nostalgii în picioare
Pe-acolo pe unde m-am dus,
În mine, un munte şi-o mare
Se ceartă pe-un colţ de apus.

Ţi-aş spune că totu-i himeră,
Dar asta o ştii, evident,
Noi suntem pierduţi printr-o eră
Fugită din timpul prezent.

Şi-i gheaţă la geamuri, ca-n basme,
Şi parcă aud un colind,
Ce zi ţintuită-n fantasme,
Ce moarte de-o vară pretind.

poezie de Cristian Lisandru (august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc în copilărie

Mă-ntorc în copilărie mai des decât aş vrea,
Pe drumuri prăfuite mă prind iar de o stea...
Alerg fără de ţintă pe străzi necunoscute,
Prin alte primăveri şi alte ierni pierdute.

Mă-ntâmpină salcâmii cu ale lor cutume,
Cu flori ce-mi cad pe umeri, zburdalnic şi nebune,
Nu sunt aceleaşi flori, dar parcă m-ar cunoaşte
Şi simt cum sub salcâm o altă zi se naşte...

Pe drumul care duce spre firul mic de apă,
Simt paşii cum îmi zboară cu amintiri în talpă,
Iar când ating cu mâna apusul blând de soare,
Îmi pare că sunt veşnic în muta înserare...

Parfumuri mă-nconjoară venind din alte timpuri,
Îmi mângâie mirosul, se pierd în anotimpuri,
Iar când tarziu, în noapte, mă-mpiedic printre crengi,
Simt cum mă leagă timpul şi-aştept să mă dezlegi...

poezie de Marilena Ion Cristea din O barcă de salvare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul zilelor de-o vară

Când timpul vara şi-o sfârşeşte
Şi rece începe să devină,
Parcă te uită, se perimă...
De zile lungi ore îţi scuteşte.

Şi florile înspre fruct promise
În obraji şi părul ce-ţi mlădie,
Se pierd cum puf de păpădie
Şi-şi cern din nuanţele deschise.

Iar visul, lung de la început,
Aşa cum vara nesfârşită,
Tot o vacanţă-i, pierde aripă,
De zborul de atât trecut.

Iar de-s şi eu întreg, natură,
De ce nu pot să fiu iar vară,
Cum pomi de vârstă milenară...
Mobilă nu-s!... Nu-mi dau căldură?

Mă cer să fiu un vis de-o vară,
Mă fredonând cânt, ciocârlii,
Întins cum rodul de câmpii...
Să mă culeg mereu, iar, iară.

Oricum, voi fi cenuşă în holde
Rostogolit în pic de râuri,
Pegas, fără călări, nici frâuri...
Un gând... eternelor Isolde.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât m-aş strădui să despart cerul de pământ

lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută
nici embrionul din care îmi creşte poezia asta nu ştie
dar creşte de nebun într-un uter nepregătit
parcă din ce în ce mai strâmt
cât să mai cuprindă o sămânţă de gând

într-un singur gând sunt un infinit de infinituri
şi eu îl port ca pe o gâză din floare în floare
doar s-or împlini toate aceste lumi minunate
apoi cuminte îmi voi aşeza capul în poala ta
să mă înec în oceanul din care îmi priveşti buzele cum tresaltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vară până-n primăvară

Se stinge vara lent în ploile de toamnă,
Râd strugurii din vii, dar pleacă rândunele
Şi-un dor de ducă lin, nostalgic mă îndeamnă
Să zbor hai-hui cu gândul pe firul vieţii mele

Să trec prin codrii vechi, agale, cu încetul,
Când frunzele de-aramă foşnesc în blând alint
Şi-apoi, cum măiestrit ne-ademenea Poetul,
Spre mândra glăsuire-a pădurii de argint...

Vrăjit de toamnă, văd cum totul parcă joacă
În ampla simfonie de viersuri ori culori...
Cu fulgi de nea zglobii, cristal şi promoroacă
Natura-mbracă straiul festiv, de sărbători!

De-acum, Moş Nicolae, Crăciunul trec pe rând,
Cu fast, Revelionul preschimbă anu-n ţară,
Iar prin nămeţi şi geruri ne ispiteşte-n gând
Ea, calda primăvară, renaşterea sprinţară...

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera mea e un aerodrom

pe comodă, la loc de cinste, este o fotografie format a4
chiar dacă nu îi sărut în fiecare zi, ei sunt acolo, mereu frumoşi, mereu ai mei
şi din fotografie îmi zâmbesc de fiecare dată când simt că depărtarea mă apasă
şi-aş vrea să fiu acasă, să stăm cu toţi la masă

în fiecare zi idei-vise aterizează sau decolează din camera mea
eu sunt un biet controlor de zbor care de multe ori uit să deschid fereastra
şi multe idei rămân afară, cad la pământ şi-n uitare
şi nici nu ştiu dacă e bine. dacă mă doare

sunt zile când iau fotografia-n braţe şi vorbesc cu ei
dar depărtarea nu ţine de cald şi-atunci parcă ceva mă-înţeapă-n ochi
şi ies din casă. dar afară plouă cu lacrimi şi ninge cu oftaturi
iar cerul cenuşiu se şterge cu un nor

astăzi visele mele au intrat în grevă şi-aerodromul pare-abandonat
mi-e poza foaie albă şi greul de sub pat m-aşteaptă să-înnoptez
vorbele curg în şoaptă, mi-e rece şi mi-e greu
adorm cu ei în gând, mă răsucesc, mă regăsesc, mă pierd...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu cenuşiu

De ce mi-e tristă fiecare toamnă,
Bătut cu vânt, în picuri şi cu frunze,
Spălat cu ploi, de tot ce-avusem muze
Pe-ascunse... Că mă-ndrept încet spre iarnă?

Se moare fizic, timpul, anual
Mă păcălind că-i doar, moral, un ciclu;
Pierzându-mă perpetuu-ntr-un periplu
Fără de-ntors... În solul de fundal.

Mă pierd din mine, într-un melancolic,
La trist repetitiv de Nou de An
-Un mincinos, că ce-i trecut e van-
Pentru un miez de noapte... Euforic.

Toamnă îs încă, în culori de foi,
Ce-s întrupări de suflete scadente
De vieţi pierdute, sau intermitente...
Prescrisele de Dumnezeul... Dintre noi.

Mi-e toamna una singură şi-i scurtă
În timp -mai scurt... de când eram copil-
Şi-i fără-ntors, mi-e veşnicul exil,
Cu apa vieţii... Ce definitiv se zvântă.

M-am prins, în jocul recapitulării,
De anotimpuri ce-am în inventar;
Sunt reciclat cu fericirea dată-n dar
De visul minţii... De-a răpi clipe uitării.

Dar din păcate, tot, rămâne vis
-Fără întoarcere reală inapoi-
E toamna-mi colorată, printre voi,
Dintr-un contract... Cu viaţa-n compromis.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... călătoare...

Sunt călătoare şi mereu mă pierd
În veşnicia caldă a iubirii...
Cu zarea ei, mereu mă dezmierd,
Sărutând pe roşu, trandafirii;

Sunt... călătoare în zori de zi,
Printre petale şi cuvinte;
Pe cărarea nopţilor târzii...
Îmbrăţişând luceafărul, cuminte.

Sunt petala vie ce te-ar înveli...
De mi-ai fi tu, dorul pe aripe,
Sau înger plângând în nopţile târzii,
Să mă afund cu tine în nesfârşite clipe.

Sunt, in clipe trecute sau începutul
Unei iubiri pline de nectar...
Când pe buze îmi curge sărutul,
Unui trandafir primit în dar!

Sunt, frunza alintata de vânt...
Iar mângâierea ta mă-mbie,
Să zbor pe aripe de doruri când,
Iubirii încerc să-i scriu o poezie.

Sunt ploaia ce se plimbă prin flori,
Când cu mângâierea mâinilor ating,
Plete ude de căzute flori de măr,
Când anii pe fruntea mea se sting!

Sunt călătoare-n trecut, prezent şi viitor...
Nemuritoare boemă-n altar
De flori, ce mă-mbată cu parfumul lor,
Când îmi oferă al iubirii lor dar!

Sunt... calatoare pe-un câmp plin de flori...
Pierdută în albastrul de rouă
Si risipesc tăcerea din fiori,
În mângâieri cu mâinile-amândouă!

Sunt, am fost şi voi fi mereu,
O călătoare... o muritoare de rând;
Iar adevarul iubirii îl sădesc mereu,
În flori, în colţul inimii... şi-n gând.

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Lose control"

Mă unelteşte subconştiinţa
Ce-o am mereu alternativă
În timp real; îmi ia putinţa...
Nu pot fi doi deopotrivă!

Sunt veşnic chinuit de dublu
-Nu alter ego de nebun
Rătăcitor, mereu în sumbru-
Am veşnic glas de rău, la bun.

Chiar de mă-nchin cu gând pios,
Apare ateul din neant
Cu gând corupt d-evlavios...
Mă chinuie halucinant.

Singur îmi fac metemorfoză
Din aluatul ce-mi mixez;
Cu-adânc de crez îmi fac hipnoză...
Cumulurile-mi protejez.

Mă-ntreb de suntem toţi la fel
Şi-n diferenţă avem vreun rol;
De-a fi stăpân de corp, de ţel,
Sau de-a ceda... "in lose control"?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, fiecărei zile

E în simţuri tot o boare, din roz de azalee
Ce-şi dăruieşte fraga petalelor cărnoase
Să încălzească inimi sezoanelor geroase
Cu puful cald, molcom, de pulpe de femeie.

E tot un râu ce curge s-adape iar scânteie
Din picuri de colină ce înfiorează minţi
În unison de gânduri de mame, din părinţi,
Soţii, surori, amante, iubitele... femeie.

E pavoazată lumea azi toată flori, alee
Peste albastre oceane, pe mări, verde în păduri,
Pe boabe de nisip din dune, munţii puri
Ce în alb din piscuri scaldă, toţi, trupul de femeie.

E parcă sensul vieţii, amor dar şi Iudee,
Poartă-i spre Paradis, ce doar cu ea descheie,
Infernul, de o pierzi, sublim de bun, Medee...
E un tot, metamorfoza ce naşte ea, femeie.

Sunt Universul meu, născut... dintr-o femeie...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!