* * *

Iubito, zarea cum ardea!
Treceau pe stradă soldăţei.
Murind, îmi spuse mama mea:
"Azi straie băieţeşti să-ţi iei!

Au soarta-n mână băieţaşii
Dar alta-i a fetiţei parte:
Nu treci - cât de sprinţari ţi-s paşii -
De inimioară mai departe."

Ea cugeta, cânta soldatul,
Dar până-a nu simţi că moare,
Se zbănţui sub dânsa patul:
Fusese-n viaţă dansatoare!

... Şi dacă inimile rupte
Se cos fără lecuitor,
Ai cap - cu inima să lupte -
Şi pentru cap, oricând - topor.

poezie clasică de Marina Ţvetaeva din Poezii (iunie 1920), traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi pe o stradă

Într-o zi pe o stradă
Am văzut o fată ce cerşea.
Era frumoasă fata ceea,
Dar ochii trişti ea avea.

Mi s-a făcut milă de acea
Biată fiinţă cu ochii de catifea.
Mulţi treceau pe lângă dânsa,
Dar puţin să uitau la ea.

M-am apropiat de dânsa
Timid cum sunt de felul meu
Şi ea mi-a cerut, încet,
Să-i dau măcar un leu.

Atunci am văzut o rază de lumină
În ochii ei miloşi şi am înţeles
Cât sunt de tandri şi frumoşi.

poezie de Vladimir Potlog (12 aprilie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ca lumea să fie suportabilă, trebuie să n-o iei prea mult în seamă. Altfel, îţi pui lumea-n cap şi va trebui să-ţi iei lumea-n cap.

aforism de George Budoi din Lumea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (18 septembrie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar viaţa aceasta complet fericită n-a ţinut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moşul meu, care-şi tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar ţin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu nişte băieţi şi apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă şi egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproş pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de fiinţe care au avut soarta ei şi pe care nu le ştiu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic şi întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru cineva -- şi nimic, absolut nimic, pentru alţii!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, trecător, cât îmi mai semeni, cu ochii plecaţi în pământ...

citat din Marina Ţvetaeva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită-te, iubito

Uită-te, iubito, cât de frumos
Afară ninge!
Dar sufletul meu tot mai plânge.

Căci trupul tău rece, parcă de gheaţă,
Ochii tăi blânzi odată
Acum sunt fără de viaţă.

Inima mea în două se frânge,
Şi ca un nebun îmi muşc
Buzele până la sânge...

Şi mă-ntreb de ce oare mai ninge.

poezie de Vladimir Potlog din revista "Mâine Junior" (12 decembrie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama anume s-a înmormântat de vie pe sine însăşi în noi pentru totdeauna.

Marina Ţvetaeva în Poezii, Prefaţă (1970)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito

dacă îţi dau
un pumn vei simţi un săpun
cheia cum te spală pe cap
deşi nu
vreau să încap azi în op
eraţiunea de mare amploare, de
frumoasă uluire, întâm
plătoare... – ce
ai fi vrut să te mângâi în ciuda
serifelor as
perităţilor palmei?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru pisica

Plecarea în care rămâi, cea mai tristă plecare -
Nu ajungi nicăieri înainte şi privind înapoi
Plecând pe veci miercuri şi întorcându-te joi
Ca un vapor uitându-şi parâma legată la chei
Lucrurile sunt aşa cum sunt ele, nu cum vrei să le iei.
Învaţă când se trânteşte o uşă, chiar dacă-ţi pierzi mâna în ea.

E mult mai bine aşa
Decât o uşă întredeschisă, prin care trece un curent de aer subţire
Înroşindu-ţi nasul
Lăcrimându-ţi ochii
Şi schimbând întreaga ta fire
(Neîmblânzită).
Răsuceşte-te brusc şi du-te călcând apăsat cu un zâmbet pe faţă,
Chiar dacă fiece pas te costă un an ori doi ani de viaţă,
Învaţă să fii faţă de tine însuţi cinstit
Face parte din lucrurile de neclintit,
Chiar între munţii care se bat cap în cap.
Mâna întinsă nu se refuză, ştii bine,
Dar, înainte de a strânge o mână întinsă, întoarce-te-n tine,
Priveşte
Cântăreşte
Gândeşte
O legătură nicicând începută mai uşor se sfârşeşte,
Chiar dacă doare.
Orice mână întinsă şi strânsă e un pact încheiat.
Pentru mult timp.
(Uneori, pentru personala vecie.)
Totdeauna se ştie
Cum începe dragostea sau o prietenie,
Cum se termină - e mai greu de aflat.
Un lucru e sigur: să pleci atunci când e de plecat,
Fără să priveşti înapoi,
Din nou singur cu tine.

... Aţi fost doi.

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mai buni părinţi

Vezi?! Te simt în grădină... Urma paşilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeţi şi nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veşnic, teama de noapte.

Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brăţări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând şi m-ascund în zenit
Şi te caut în lume printre strângeri de mână.

Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îţi văd zâmbetul cast,
O, tăicuţule drag, eşti în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.

Eşti un gol risipit, lacrimând... şi stingher...
Tu, tăicuţule drag, eşti atât de departe...
Umbra chipului tău mă aşteaptă în prag
Şi hotarul vieţii pentru-un timp ne desparte.

Eşti o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Eşti cu mama mereu... eşti aşa fericit,
Însă liniştea voastră azi în suflet mă doare.

Aş pluti către voi... Paşii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul mă cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Şi pe voi vă iubesc
Şi vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!

Îmi lipsiţi repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era şi firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeaşi iubire.

Mulţumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulţumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc înzecit!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau, Iubito

Eu nu vreau, Iubito
să-ţi trezesc resentimente
să te-ntristeze ori să te îmbete
dar ai uitat prea repede
că-n nopţole târzii de vară
cu dor nestins mă aşteptai
să mă respiri şi să mă ai
mereu ca-ntăia oară
să poţi să mai trăieşti o zi...
Ce s-a întâmplat cu tine
Cum vrei ca să mai Fi
în restul vieţii împlinită
când nu mai eşti robită
de focul sacru al primelor iubiri
Nu vezi, nu simţi, ţi-s clipele povară
tu nu trăieşti, te minţi...

poezie de Valeriu Cîmpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul împăratului până să se scoale baba, se apucă de îngropă cada în pivniţă. După ce se deşteptă baba şi auzi că nescine a venit şi vrea să se întâlnească cu dânsa, se duse numaidecât în cămara unde o aştepta fiul împăratului; vezi că acolo voia să vorbească ea cu cei ce veneau la dânsa. Aoleo! era să uit a vă spune că în curtea zmeoaicei era de jur-împrejur pari înfipţi în pământ, şi în fiecare par câte un cap de om din cei ce îi trăgea aţa la moarte şi îi împingeau păcatele să-i calce hotarele. Numai unul mai rămăsese fără de cap, şi acela striga babei: cap! cap! Nu e vorbă, fiul împăratului o cam băgase pe mânecă de frică, dară îmbărbătat de fata, slujnica babei, îşi luă inima în dinţi zicând: "vei mai căpăta şi tu cap la moşii ăi verzi, ori la paştele cailor".

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio zână nu-i ca mama

Pe cap poartă o maramă.
Ce frumoasă-i mama mea!
Este cea mai scumpă mamă.
Nicio zână nu-i ca ea.

Eu sunt viaţă pentru mama,
sunt chiar îngeraşul ei.
Uite, acum îmi dau seama
că am crescut la sânul ei.

Cu privirea ei cea blândă
în braţe la ea mă cheamă.
Eu, cu vocea mea plăpândă
îi răspund: îndată mamă.

Deşi mama e o floare
eu tot flori îi dăruiesc.
Îi dau şi o sărutare
să-i arat cât o iubesc.

Ca o stea din Carul Mare
ce străluce-n nopţi de vară,
Chipul mamei când apare
cu dragoste mă înconjoară.

Cu iubire îmi zâmbeşte,
îmi veghează somnul lin.
Sufletul mi-l ocroteşte
de când mă are copil.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alină-mi inima

În miez de zi stau şi oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu ştii,
că nu sunt lângă tine...
doar tu eşti şi vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.

Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranţa mea nu moare,
eu am să stau şi am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viaţa mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.

Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubeşti
asta-i durerea mea uitată,
şi chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să ştii că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.

Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd şi eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să ştii cât mi-e de greu,
şi sufletul-mi de l-ai avea,
să simţi ce simt şi eu
să simţi când nu te simt tot timpul,
să ştii,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.

Şi lacrimile-mi curg uşor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aş vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
ştiind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neştire.

Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc şi nu-i uşor
să-ţi spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
şi-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.

poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţă la mintea care gândeşte în proză; trezeşte alt gen de minte care gândeşte poetic. Lasă-ţi deoparte priceperea la silogisme; cântecul lasă-l să-ţi fie mod de viaţă. Treci de la intelect la intuiţie, de la cap la inimă, pentru că inima e mai aproape de mistere.

Osho în Creativitatea
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, iubito

Ţi-am dăruit toată iubirea
Şi am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă aşteaptă
Un drum lung şi pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ţinut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu să cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am linişte, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Şi fă-ţi viaţa cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Şi viaţa asemenea.

Viaţa din mine dispare
Fără să-ţi mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleştată,
Mă evapor ca şi-un fum,
Eu şi dragostea mea toată.

poezie de Razvan Isac (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vineri sunt îndrăgostit

Nu ştiu de ce luni e gri,
Marţi şi miercuri sunt uni,
Joi e o albastră zi,
Dar vineri sunt îndrăgostit.

Luni e-o zi de stat în pat,
Marţi şi miercuri încă zac,
Joi iau totul de la cap,
Dar vineri pot să iubesc.

Sâmbătă-i departe,
Duminică nu am timp pentru toate,
Dar vineri e stare de necesitate,
Pentru că pot să iubesc.

Luni - zi neagră, ce să fac?
Marţi sau miercuri am infarct,
Joi încep iar de la "start",
Dar vineri pot să iubesc.

Lunea am dureri de cap,
Marţi, miercuri, încă mai zac,
Joi-mi pun pistolul la cap,
Dar vineri pot să iubesc.

Sâmbătă-i departe,
duminică - aparte,
Dar vineri e stare de necesitate,
Am şi eu voie, ca ceilalţi, să iubesc.

Pus la patru ace, n-am chef de-a mai zace,
Mă plimb prin oraş tip-top îmbrăcat.
Vă surprind plăcut, vă sperii un pic,
Vă fac să zâmbiţi pentru că sunt cam trăznit.
Ascult cu căşti, la radio,
Şi dansez pe stradă sau la metrou.
Nu mănânc zile-ntregi, dar îmi colorez ochii
Şi mă vezi mâncând pe la miezul nopţii,
Dar asta nu-i totul,
Sunt viul şi mortul,
Dar vineri am dreptul de a iubi şi eu ca ceilalţi.

Luni e-albastră cu zerouri,
Marţi şi miercuri au carouri,
Joi, să mă scol, n-am imbolduri,
Dar vineri, sunt îndrăgostit.

Luni e-ntr-adevăr o zi,
Marţi, miercuri, am distonii,
Joi, mai zac pentru o zi,
Pentru vineri, când pot iubi.

cântec interpretat de The Cure, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

După cum ştiţi fiecare
Mama, suflet mare are
Şi pe-al ei suflet apasă
Tot ce e în întreaga casă.

Şi sufletul ei cuprinde
Orice foc care se-aprinde
În inima celorlaţi,
Când la masă, adunaţi,
Spun de ce sunt apăsaţi.

Mama-i o nemărginire
De speranţă şi iubire
Care-aduce cu-a ei mână
În căminul ei lumină

Ea găseşte oricând putere
Să mai poarte o durere
Într-a pruncului favoare
Ca-n furtuni să-i fie soare
Cu dulci raze protectoare.

Ea poartă-n inima ei
Tot ce sunt copii săi
Şi din orice depărtări
Şterge lacrimi şi întristări

Şi aşterne flori pe cale
Pentru odraslele sale
Simţind ca pe-o datorie
Să le facă bucurie.

În caldul ei sufletesc
Roade dulci, bogate cresc,
Roade de care au parte
Pruncii şi când sunt departe.

Tu eşti opera ce-o scrie
Mama ta cu bucurie
Şi dorinţă luminoasă
Să fii veşnic valoroasă.

Tu eşti rodul mamei care
Trece des prin încercare
Şi prin valea de suspine,
Toate, toate pentru tine
Ca să-ţi fie în viaţă bine.

Mama-i o nemărginire
De speranţă şi iubire;
Nu se lasă biruită
Nici în ultima clipită,
Luptă, luptă pentru tine
Să-ajungi OM, să-ţi fie bine!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetăţeanul: Aici este Biroul de obiecte pierdute?
Funcţionarul: Da! Dumneavoastră, ce-aţi pierdut, vă rog?
Cetăţeanul: Capul!
Funcţionarul: Ce formă are capul dumneavoastră?
Cetăţeanul: E ca mărul! Seamănă cu un măr!
Funcţionarul: Adică frumos pe dinafară şi putred pe dinăuntru?
Cetăţeanul: Păi nu... că nu e măr, e cap... e cap, domnule, înţelegeţi? Cap!
Funcţionarul: Ce aveaţi în el?
Cetăţeanul: Idei... Adică... ceva idei.
Funcţionarul: Bune sau proaste?
Cetăţeanul: Cum să vă spun... aveam idei, dar nu ştiam cum să le exprim...
Funcţionarul: Deci nu era capul fără idei, ci ideile erau fără cap.
Cetăţeanul: Cam aşa ceva!
Funcţionarul: Aha! Mi-e teamă să întreb unde lucraţi.... dar bănuiesc! Ce mai aveaţi în cap?
Cetăţeanul: Un litru de coniac! Ştiţi.... am participat la un protocol... lume bună, străini mulţi.
Funcţionarul: Un litru de coniac? Cam mult!
Cetăţeanul (nervos): Normal! Altfel nu-l pierdeam!
Funcţionarul: Avem aici mai multe capete pe care nu le revendică nimeni! Aşa că dacă doriţi un alt cap decât al dumneavoastră...
Cetăţeanul: Ar fi o idee... Dar ştiţi, ce? Mai bine renunţ!
Funcţionarul: Renunţaţi? La ce renunţaţi?
Cetăţeanul: La cap! Am constatat că, în fond, nu-mi lipseşte... Mă descurc foarte bine şi fără... Am bani, am vilă, am maşini.... La ce-mi trebuie cap? Luaţi-le dumneavoastră pe toate!

replici din Unda veselă, sceneta "Biroul de obiecte pierdute" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!