Viaţa noastră e ca mierea

Tot pământu'acest întreg seamănă cu-n mare stup
Chiar de albinuţa noastră, e mai zvelta în al său trup
Viaţa simplă omenească este dulce ca şi mierea
Şi de asemeni când o guşti preste tot lasă tăcerea

Căci prin gustul bun şi mireasma mult prea dulce
Viaţa şi mierea nehazaritsită, tot mai des vă vor seduce
Pre, voi omenii slabi şi cruzi ce nu sunteţi iniţiaţi
Şi o-ţi rămâne în răstimpuri mierea ca să admiraţi

Chiar de avem şi noi regine şi de avem acei trântori
Pe astă lume, mai hidoasa ei nu-s prea folositori
Ca-ntro matcă şi într-un stup unde-şi fac mai mereu munca
Nu ca-n viaţa omenească, când uităm să brazdăm lunca

De asta îmi fuse povaţă că-i folositoare munca de apicultor
Căci munceşti cu o albina, mai des şi cu mult mai mare spor
Dacă nu credem întocmai că-I atât de scumpă, apicultura
Ar fi bine să studiem omul nostru când il prea cuprinde ura.

poezie de Adrian Dumitru
Adăugat de Adrian Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când totul în jur ţi-e duşman, neprieten,
Priveşte spre soare şi ai să zâmbeşti
Tu lumea întreagă vei şti s-o iubeşti
Chiar dacă tot ţi-e duşman, neprieten.

Când viaţa îţi pare un chin mult prea mare
Te uită la floare, sărută-i petala,
Pe corzi de visare răsune vioara
Chiar de viaţa-i un chin mult prea mare.

Când somnul ţi-e greu şi noaptea ţi-e neagră
Priveşte-nstelarea, luceafărul viu
Şi teamă să n-ai, căci cu tine-am să fiu
Chiar de-i greu somnul şi noaptea e neagră.

Când toate acestea în suflet le simţi,
Să nu-ţi pierzi nădejdea, deşi-ţi este greu,
Va fi bine mâine, prietenul meu,
Chiar dac-acestea în suflet le simţi.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-mi o lingură de sare

Mai dă-mi o lingură de sare
căci îmi este limba mult prea dulce
şi somnul mult prea adânc.

Trezeşte-mă de tine
căci nu-mi e bine când îmi este mult prea bine,
permite-mi să alunec peste geana ta închisă
peste muntele respirărilor sacadate
peste gura întredeschisă,
să îmi iau zborul peste piramidele enigmatice
şi lasă-mă astfel să fiu eu
căci numai atunci îţi pot construi o arcă
pentru potopurile ce vor urma.

Departe de tine sunt
şi totuşi,
tu
locuieşti mereu în arca mea.

poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cu lacrima, când cu râsul. Luăm ce actor vreţi! Nicolae Bălţăţeanu, am jucat cu el, mare actor, avea un umor fantastic. Chiar şi în momentele de dramă. Mie mi se pare că şi Sir Laurence Olivier are umor. Are un fel de a trata viaţa şi situaţia de viaţă, cam cum o făcea Shakespeare: când cu lacrima, când cu râsul. Când cu mierea, când cu fierea. Ei! În momentul când mierea devine fiere, apare comedia. Iar momentul când lacrima este râs şi râsul, lacrimă, atunci eşti Timică...

Dem Rădulescu în Almanahul Cinema (1987)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clar de lună

Melifluentă lună cu buze de nebuni
Gurmande-n noaptea asta sunt burguri şi păşuni
Pot bine aştrii-asemeni albinelor să fie
Din mierea luminoasă scârbind rău bolţi de vie
Căci orice rază-a lunii căzându-le din cer
Prea dulce lor o rază-i de miere-n spalier
Or eu ascuns concep ah! prea dulce aventura
Şi teamă mi-e de acul de foc de-albină-Arctura
Ce raze dezolante îşi lasă-n mâna mea
Şi rozei vânturilor lunara miere-şi ia.

poezie de Guillaume Apollinaire, traducere de Mihail Nemeş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străjerul vieţii... luna

De ce să pleci când n-ai habar
Că viaţa e prea dură?
De ce să pleci când e-n zadar
Pe drumul fără lună?
Căci viaţa e un sentiment
Nu e o faptă-n sine,
Iar gândurile toate reci
Le uiţi când vin la tine.

Chiar dacă sari peste greşeli
Sau treci direct prin ele
Din viaţa asta făr' de legi
Tu chiar acuma poţi să pleci,
Iar luna va rămâne.

Şi tot aşa, privind în jos
Să mergi în alte locuri
Crezi oare că e mai frumos?
Că alţi-ţi vor norocul?

Priveşte-n sus şi stai mai drept
Căci luna e deasupra
Şi lupt-acum,
Şi stai pe veci
În viaţa asta fără legi
Şi fără de nimic.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursule, te rog să ne ierţi

Noi oamenii mereu greşim
Prin viaţa dură când păşim.
N-avem oameni la putere
Să facă ceea ce se cere!

De se taie vreo pădure,
Ai şi zmeură şi mure.
Vei avea şi căprioare,
Adăpost ferit de soare.

Îţi plac prunele şi mierea,
Iar oamenilor averea!
Dar foarte mulţi nu prea gândesc,
Căci cu tine nu se-ntâlnesc!

Iar coloana vertebrală
E problema-n astă ţară!
De s-ar întâlni vreodată,
Ar schimba a ţării soartă!

Să te privească drept în ochi,
Iar tu pe loc să îi deochi,
De vorbit să nu mai poată,
Uitând ce au furat veodată!

Ursule cu blană fină...
Doar omul este de vină:
Selecţie nu se mai face...
Te înmulţeşti precum îţi place!

Toată lumea se pricepe
Să dea sfaturi când începe!
Unde sunt specialiştii,
Să-i întrebe jurnaliştii?

La o consangvinizare
Se pierd trofee de valoare.
Tu eşti mai şmecher din fire,
Adaptabil, ca însuşire.

E mai uşor să scotoceşti,
Pe drumul mare să cerşeşti
Decât să prinzi vreun mistreţ,
Iar prin porumb eşti îndrăzneţ!

Ai omorât prea mulţi oameni,
Criminalilor te-asemeni!
Legiuitorii te ajută
Dar te duc doar spre derută!

Vrei ca un rege să trăieşti?
Trebuie să te potoleşti!
Lasă omul să trăiască,
Dar şi oile să pască!

Noi avem păduri frumoase,
Cu produse dulci, gustoase,
Dar voi prea mult v-aţi înmuţit,
Pe omul bun l-aţi încolţit!

Daţi o tură prin PARLAMEMT,
E loc destul de agrement!
Poate găsiţi vreun guraliv
Gesticulând pe-un portativ!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorenzo: Asemeni patimi oarbe n-au norocul
Să ţină mult, ca pulberea şi focul
se mistuie-n întâia sărutare.
Cât e de dulce mierea tot dezgustă
Pe-acela ce prea multă miere gustă.
De-aceea nu fi lacom, nici prea dornic
Şi ai să vezi: norocul ţi-e statornic.
Târziu acel ce-i prea grăbit s-alerge
Ajunge ca şi-acel ce prea-ncet merge.

replici celebre din piesa de teatru Romeo şi Julieta, scenariu de William Shakespeare (1597)
Adăugat de nico
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara mov

Am citit într-un hrisov,
Toate ciorile că-s mov,
Căci au fost cândva hrănite,
Cu iluzii şi ispite,

De-o bunică ce-a vorbit,
La un smartfon ruginit,
Răspândind în lume ştirea,
Mov că-i cioara şi iubirea,

Căci culoarea când e dulce,
Îl îmbie să se culce,
Pe-orice tăntălău vânjos,
El pe sus şi ea pe jos...

Bine-i Doamne prin copaci,
Dacă trunchiul are craci,
Căci prin minte-adeseori,
Zboară stoluri mari de ciori,

Ce se-aşează la hodină...
Viaţa asta că-i divină,
Cuib când îşi găseşta cioara,
Unde-i tandră inimioara,

Iar din niscai tăvăleală,
O să iasă la iveală,
Ba o cioară, ba un cuc,
Zău că-mi vine să mă duc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este şi vis şi fiziologie şi morală, dar şi ceva mai mult decât toate acestea la un loc. Viaţa este chiar viaţa! Singurul nostru bun, şi singurul nostru blestem. Trăim! Fiecare dintre noi avem viaţa noastră, unică, determinată de întregul trecut, asupra căruia nu mai avem nicio putere, şi determinând, la rândul ei, oricât de puţin, întregul viitor. Viaţa noastră...! Nu e decât a noastră, irepetabilă şi de neînţeles pe deplin. Iar ceea ce spun acum despre viaţă ca întreg, aş putea să spun despre fiecare clipă a ei.

citat clasic din Marguerite Yourcenar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cei care luptăm pentru visul nostru, suferim mult mai mult când lucrurile nu merg aşa cum trebuie, pentru că nu putem să revenim la vechea scuză: "Ei bine, oricum nu-mi doream prea mult asta." Ne dorim cu adevărat să ne atingem visul şi am pus totul la bătaie pentru el. În acest fel, noi, războinicii luminii, trebuie să ne pregătim să avem răbdare în timpurile dificile şi să fim conştienţi că universul conspira în favoarea noastră, chiar dacă nu înţelegem în ce fel... Când suntem la începutul bătăliei pentru visul nostru, nu avem experienţă şi facem multe greşeli. Secretul vieţii este, totuşi, să cazi de şapte ori şi să te ridici a opta oară. Aşadar, de ce este atât de important să trăim chemarea noastră personală dacă trebuie să suferim mai mult decât alţi oameni? Pentru că, odată ce am trecut peste înfrângeri – şi o facem mereu – suntem stăpâniţi de un simţ măreţ de euforie şi încredere. Dacă te crezi demn de lucrul pentru care lupţi atât de greu să-l obţii, atunci devii un instrument al lui Dumnezeu, ajuţi Sufletul Lumii şi înţelegi de ce eşti aici.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul potrivit

De pe scena verii, iată,
Pleacă luna lui Gustar.
Îmi ramâne-n gând regretul
Nici prea dulce, nici amar.

Din stele ultima ploaie
Cade, ca un vechi hotar
De la mine pân' la tine,
Nici prea dulce, nici amar.

Seva pomilor coboară
Plânsu-n rădăcină iar,
Lăsând peste ram frunzişul,
Nici prea dulce, nici amar.

Cu miros de crizanteme
Şi cu brumă-n mânecar
Un alt anotimp va cerne
Nici prea dulce, nici amar.

Şi-n spectacolul ei, viaţa
O s-aprindă-n inimi jar,
Încălzind în noi firescul
Nici prea dulce, nici amar.

Doar iubirea ta să fie
Veşnic rolul principal
Lăsându-mi pe buze gustul
Nici prea dulce, nici amar.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invizibil

viaţa invizibilă a mea, a ta,
nu ne-a făcut prea cunoscuţi.
în lumea aceasta invizibilă
suntem doar nişte păpuşi
ce joacă pe sârmă la concurs
fără să ne vedem sau auzi,
căci viaţa noastră este invizibilă,
faptele noastre bune sunt invizibile
faptele rele, dacă există cumva,
sunt foarte vizibile maleficilor
ce le arată cu degetul
şi strigă-n gura mare:
"uite, uite ce-au făcut!"
şi ei mereu văd gunoiul din ochiul altora
dar bârna din ochii lor nu o văd niciodată
ei o vor invizibilă, dar nu se poate,
este prea mare, prea dură, prea urâtă,
prea meschină, prea lacomă,
este o bârnă cu mulţi colţi,
mă mir că nu-i orbeşte
pe cei ce poartă doar ură şi laşitate
dar timpul nu-i trecut pentru ei
după faptă şi răsplată vor primi
faptele lor îi vor blestema
şi ei nu vor mai fi invizibili
faptele bune stau cuminţi şi aşteaptă
chiar de sunt invizibile
până în ziua în care primesc marea răsplată
în ziua de apoi, în ziua adormirii,
chiar de ei sunt invizibili azi,
aici pe pământul ce crede că-i educă.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vax albina!

Mă avânt în zborul deşăntat
al bondarului în stup
Vax albina!
Elanul tău creator nu mă fura din peisaj Fugi, dulce şi prea fără de folos zăbavă
Şi pe mine mie redă - mă!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pământ, lucrurile nu sunt statornice, lumea când îl înalţă pe om, când îl umileşte, şi asta se întâmplă pentru că omul este nestatornic. Nestatornice sunt lucrările lui, gândurile lui, nestatornice sunt cele ce se petrec în viaţa lui în această lume. Minunată este smerenia Hristosului nostru. Întreaga viaţă a Domnului nostru nu este altceva decât un exemplu de smerenie, ca să ne ajute să ne smerim cugetele noastre, căci mereu vrem să avem mai mult şi să satisfacem egoismul nostru întunecat.

Părintele Efrem Athonitul în Despre credinţă şi mântuire (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere la patru ace

Cuvântul ăsta mi-e prea mic
tăcerea însă-i mult prea mare
şi-mi pişcă fruntea câte-un pic
noaptea când vine la culcare

Tăcerea asta-i mult prea mare
se-ntinde vai ca şi o lepră
habar nu am dacă şi doare
destul că unii-o cred celebră

Se-ntinde vai ca şi o lepră
şi-mi strânge viaţa câte-un pic
păi concurez la ultima tenebră
destin din ce în ce mai mic

Tăcerea-i însă foarte tare
ca orice damă de onoare

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!