Bătrânul

Un unghi drept era bătrânul,
Atât de aplecat umbla.
Era paralel cu drumul,
Nu se putea îndrepta.

De anii grei s-a aplecat.
Sau de prea multă muncă.
Dar tot mai mergea în sat
S-arate că trăieşte încă.

poezie de Dumitru Delcă (28 martie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unui servil

În viaţă, pe unde a umblat,
Mereu la alţii s-a-nchinat.
Acuma, aplecat de spate,
S-ar îndrepta, dar... nu mai poate.

epitaf epigramatic de Dumitru Grama din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plecat în lume cât mai aplecat.. Şi din asta i s-a aplecat!

aforism de Ioan Marinescu-Puiu din manuscris
Adăugat de Ioan Marinescu-Puiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om

Cu mersul înspre stânga aplecat
De umbra bătrâneţii însoţit,
Bolborosea-ndreptându-se spre sat
Spunând: cu ce oare-am păcătuit?

Târând piciorul drept în şchiopătat
Toţi câinii după gard i-a asmuţit
Cu mersul înspre stânga aplecat
De umbra bătrâneţii însoţit.

-Cine o fi cu chipu-aşa secat
Sub borul pălăriei, vechi, boţit...?
Nu-i tatăl meu, demult el a murit,
Şi n-avea pasu-atât de apăsat

Cu mersul înspre stânga aplecat!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grei mi-s anii

Grei mi-s Doamne anii, grei,
fără copilaşii mei.
Au plecat în ţări străine
după bani şi după pâine.

Greu mi-i Doamne sufletul
că mi-a plecat băiatul.
A plecat după mai bine,
îl aştept şi el nu vine.

Fata a plecat în lume,
am pierdut ale ei urme.
Nu ştiu de va mai veni
sau măcar de-o mai trăi.

Grei mi-s Doamne anii, grei.
Îmi plâng ochii după ei.
Bătrâneţea mă răpune,
Sorele meu va apune.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realicartea

Din carte a ieşit un ochi.
Deşi era obosit s-a deschis larg
şi în acel moment a văzut unele lucruri pentru prima dată.
Nu după mult timp şi-a făcut apariţia un nas.
Acesta a mirosit deja ce se întâmplă.
Dar când să intre în încăpere i s-a închis repede uşa.
Nu era de el, locul lui era în carte şi atât.
Apoi din carte a ieşit o ureche.
Aceasta a auzit mult zgomot.
Şi mai apoi bârfe, dar nu s-a aplecat la ce se vorbea.
Gura şi-a făcut şi ea intrarea.
Celelalte i-au povestit deja experienţele avute.
Ea ar fi avut atât de multe să spună,
dar cartea a învăţat-o să tacă.

poezie de Ana Truta (noiembrie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!

În casă era linişte şi în lume era calm

În casă era linişte şi în lume era calm.
Cititorul a devenit carte, iar noaptea de vară

Era însăşi esenţa conştientă a cărţii.
În casa era linişte şi în lume era calm.

Cuvintele au fost rostite ca şi cum cartea n-ar fi existat,
Exceptându-l pe cititorul care, aplecat asupra paginii,

Dorea acea aplecare, dorea nespus de mult să fie
Eruditul pentru care cartea era adevărată, pentru care

Noaptea de vară este la fel de perfectă ca gândirea.
În casa era linişte pentru că aşa trebuia să fie.

Liniştea era parte a înţelesului, parte a minţii:
Accesul perfecţiunii la pagină.

Şi în lume era calm. Adevărul într-o lume calmă,
În care nu există alt înţeles, el însuşi

Este calm, el însuşi este vară şi noapte, el însuşi
Este cititorul aplecat care citeşte acolo, târziu în noapte.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita

în ultima zi din viaţa lui care nu se ştia
termina s-a trezit cu o durere cumplită
de cap: era mai degrabă o fulgerare
prelungă dinspre o mărunţită măsea în anii
din urmă în mişcarea sus-jos-lateral
din care sigur s-a născut şi calmul cu care
privea
totul (?!) reuşind să trăiască atât de mult încât
îl enervase şi pe îngerul său: păzitor încă
în paralel cu grija pentru el şi al numeroşilor
multicentenari de succes
la limita
cazului de deces prin extracţie a
vieţii din trup sub o fracţie prea
des invocată ca ultimatum divin
la limita
de sus sau de jos sau de niciun folos
a curbei de sacrificiu de sine: periculos
până la părăsire

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iadul nu poate fi decât rural

Paşii dorului m-au purtat spre satul natal, de curând.
La intrare, un şoşon zdrenţuit proptit într-un noroi;
Simţeam cum amintirile se prăbuşesc, rând pe rând,
Pe hotarul ţarinei, ce-arăta ca trecută prin război.

Cineva părând să fi făcut cu veşnicia legământ
– Un bătrânel aplecat în drept unghi – căra în spate,
Sub un soare cadaveric ce-i târa umbra pe pământ,
O legătură de vreascuri, mai mult verzi decât uscate.

În satul de coline cu nume rămuros de lângă drum,
Nu se mai vede niciun pom sau copac în picioare;
Toată dumbrava a fost trecută prin sărutul de scrum,
Spre osebire de bătrânel, nici umbră nu mai are!

Aproape-n totalitate, cătunul a dezertat din ţărani,
Năluci, par puţinele case în ceaţa lăptoasă de seară,
Viaţa-i un coşmar pentru mâna de oameni sărmani
Peste care s-a petrecut timpul ca o pasăre de ceară.

Cu scuze, mă rog să-mi fie curajul iertat!
În aserţiunea lui Blaga, fac o ingerinţă:
S-o fi născut veşnicia în pântece de sat,
Dar are faţa brăzdată de multă suferinţă!

Cu noduri în gât şi lacrimi în ochi şiroind,
Cu sufletul copleşit de-amintiri suferinde,
Am lăsat adevărul meu aplecat peste timp
În combinaţiile infinite ale gândurilor năvălinde.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că miezul nopţii fusese depăşit de destul de multicel, se putea considera că era deja luni, 18 iunie 2085. În liniştea nocturnă, nu foarte profundă, Alex, însoţit de patrula poliţiştilor, se îndrepta îngândurat, spre... "locul faptei". Se întreba în gând dacă într-adevăr, chiar se petrecuse totul aievea, sau doar i se păruse lui? Chiar îl salvase?! Tocmai ea, "Ucigaşa"?! Ce s-ar fi întâmplat dacă nu sosea ea?! Acum îi era atât de recunoscător, de dator... Şi totul se petrecuse atât de repede... Practic nici nu avusese suficient timp să se dezmeticească; încă îi era cam neclar, totul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata a fost un intelectual de rasă, dar el mă putea lăsa în voia valurilor, dintr-un sentiment fatalist. Mama a fost cea care s-a bătut să răzbat în viaţă, încă din copilărie. Mama a ştiut, instinctiv, că, înainte de toate, trebuie să învăţ, să stau aplecat asupra pianului, în anii războiului, când am avut cu greu acces la şcoală, ea a hotărât că trebuie să am profesori.

Iosif Sava în Jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obosit de-atâta vreme

A văzut lumina zilei
cu optzeci de ani în urmă.
Azi, prizonier al milei,
glasul lui nu mai răsună.

Obosit de-atâta vreme
petrecută pe pământ,
De moarte el nu se teme,
cum nu se teme de vânt.

Un unghi drept este bătrânul,
orientat către pământ.
Caută cu ochii drumul
care-l duce spre mormânt.

Părăsind lumina vieţii,
intră în altă lumină.
Lumina Eternităţii,
unde-i linişte deplină.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodeconspirare (celor de la B1TV)

Aţi crezut cu toţi în el
Şi l-aţi luat drept model.
L-aţi copiat, cum se spune,
Fără să ştiţi al său nume.
Fiindcă-a fost acoperit
Pe multă lume a prostit.
Dacă te uitai la el,
Avea în ochi multă mânie.
Domnul vostru colonel
Era cam negru de furie.
Avea în el atâta ură,
Gata doar să explodeze.
Scotea cuvintele din gură
Fără ca să mediteze.
De-atâta inimă rea
Şi mai mult el s-a bronzat.
La B1 numai vrea,
S-a deconspirat.

pamflet de Dumitru Delcă (22 septembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om bătrân

În colţul îndepărtat al cafenelei
stă un om în vârstă, cu capul aplecat –
singur, în faţa lui un ziar

Iar în banalitatea jalnică a bătrâneţii
el se gândeşte la cât de puţin s-a bucurat de anii
când era în putere, arătos şi plin de farmec.

Ştie că acum este foarte bătrân: vede, simte asta.
Şi, totuşi, parcă mai ieri era tânăr.
Timpul a trecut atât de repede, atât de repede.

Se gândeşte cum Bunul Simţ l-a tras pe sfoară,
cum, prosteşte, a crezut întotdeauna
în acele vorbe înşelătoare: "Mâine. Ai destul timp."

Rememorează cum şi-a înfrânat elanul, desfătările
la care a renunţat. Fiecare şansă pe care-a pierdut-o
îi ia acum în râs prudenţa.

Dar atâtea amintirii, atâtea gânduri
îi dau bătrânului o stare de ameţeală. Aţipeşte
cu capul pe masa cafenelei.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa m-a sfătuit

Ca să transformi în faptă
povaţa ce-ai primit,
Spre muncă te îndreaptă
şi visul s-a-împlinit.
Aşa m-a sfătuit
bătrânul înţelept.
Iar sfatul ce-am primit
şi astăzi îl respect.
Munca îmi dă sănătate,
îmi arată drumul drept,
Mi-aduce prosperitate
şi totul este perfect.

poezie de Dumitru Delcă (30 decembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vis, era iubire

Singură, pe malul mării,
La iubire eu visam.
Mă pierdeam în largul zării,
Ba eram, ba nu eram.

La marginea depărtării
O nălucă mă vedeam.
Sau eram sirena mării
Şi iubitul aşteptam.

Ruptă de realitate
Alergam ca o nebună.
Când, pe neaşteptate
M-am simţit prinsă de mână.

M-am lăsat uşor pe spate,
Tu m-ai cuprins de mijloc,
Intram în realitate,
Doi într-unul, la un loc.

Iubirea era cu noi,
Dragostea ne-învăluia,
Stele se uitau la noi,
De sus luna ne privea.

Era vis, era iubire,
Era tot ce mi-am dorit.
Nu era doar amăgire.
Era visul împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptându-mă să văd tipul medicului de ţară, apariţia vizitatorului nostru îmi cauză o vie surpriză. Domnişorul Mortimer era înalt, subţire, cu un nas lung, coroiat, ce ieşea mult dintre cei doi cenuşii, pătunzători, apropiaţi unul de altul şi strălucitori de după ochelarii săi de aur. Purta costumul tradiţional – însă puţin neglijat – adoptat de cei de profesiunea lui; redingota de culoare închisă şi pantalonul vărgat. Cu toate că era tânăr, spinarea îi era încovoiată. Mergea cu capul aplecat înainte, iar pe figură avea întipărită bunătatea. Intrând, el îşi zări bastonul în mâinile lui Holmes.

Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme s-a crezut că nu comunica decât cu cei a căror situaţie părea cu adevărat deznădăjduită şi doar în cazul când era prevăzută vreo ameliorare. E drept că mesajele lui - cărora încă nu li s-a putut preciza natura, căci în mod cert nu era vorba de secvenţe de cuvinte şi de fraze - au întotdeauna o latură încurajatoare; dar nici gravitatea vreunei probleme şi nici rezolvarea ei favorabilă nu reprezintă criterii ca Tozgrec să se manifeste.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăţi cu degetul. Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă.

citat celebru din romanul Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul îşi ridică privirea, deşi parcă ştia dinainte că era Diana Enka. Cum să procedeze?! Îi era milă de ea. Ar fi vrut să rezolve cumva problema asta. Nu putea fi dur, n-o putea da afară, cum procedase în urmă cu o săptămână, deşi ea nu era deloc amabilă, binevoitoare. Însă în ochii ei se putea citi cu uşurinţă multă tristeţe. Nu mai era atât de aprigă, de înverşunată, implora din priviri. Însă Traian Simionescu era foarte ocupat, nu-şi mai putea permite o nouă confruntare cu ea. Uşa se închise în urma tinerei doamne. Directorul îşi ridică privirea spre ea, deşi ar fi dorit să evite s-o întâlnească.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!