Pe gânduri

ne stingem în foc
unii pe jeratic încins
alţii pe paie aprinse
şi cei mai mulţi în cuvinte

ne întrebăm ce se va întâmpla
când focul va fi cenuşă?
unul s-a găsit că-i nevinovat
nu-l credea nimeni
eram vinovaţi din naştere

foamea ne paşte pe orice vreme
cu nelinişti şi arţag
nu-ţi mai vine să cânţi
nici din obişnuinţă

când eşti frustrat
îţi fug din cap gândurile
cum se duc copiii la joacă
niciodată nu-ţi aminteşti amănuntele
până nu te loveşti de ele

cel mai des drumurile-s înfundate
numai pe câmp suntem răsfiraţi
fiecare cu iarba lui
pe care o coseşte singur
nimeni nu ştie dar fiecare vrea
ca munca să fie a lui

deseori mă gândesc numai la mine
mă privesc în oglindă
trec peste prag
dispar în spatele zidului
ca unul care-l propteşte
şi se strecoară-n noapte

dacă mă caută cineva
ori mă bucur, ori mi-e frică
cum îi era lui tata când primea o scrisoare
de acasă

şi tot a primit una de moarte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu am furat

mergând pe stradă uneori tragi cu urechea, furi secunde din viaţa cuiva şi uiţi
citeşti o carte şi te regăseşti printre pagini, printre cuvinte şi vezi că un cuvânt se lipeşte de tine
aşa cum numai un cântec se mai ascunde printre cute de memorie şi nu-ţi dă pace

când eram copil mi-am dorit şi eu o hoţoaică să fur caise
dar ori era prea înalt gardul, ori hoţoaica era prea scurtă ori eu o uitam prea des
cert e că amintirea nereuşitei mă bântuie. eu de ce nu pot să fur?

la şcoală făceam şi eu copiuţe, copiam de câte două, trei ori
rezumatele, formulele şi ideile până când copiuţele deveneau inutile şi scriam liber
dar în ochii colegilor eram omul care avea copiuţe clare, nu tocilarul

mi-am propus să fur inima câtorva fete dar multe din ele nu aveau.
o păstrau acasă în loc sigur departe de ispită
iar cuvintele mele zăceau aruncate care pe unde

acum nu mai fur. nimic. am obosit să aştept. am obosit să sper
ciudat e că nimeni nu vrea să fure de la mine cu toate că am atât de multe cuvinte
ce riscă să cadă în uitare

eu fur, tu furi, noi furăm, ei fură... întreaga viaţă am fost furat fără să pot acuza pe cineva

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simple amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele şi mai şi,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă aşeza în mijlocul acţiunii
şi să vezi apoi şiretlicuri şi emoţii.

Totul se termina cu bine şi nepăsare,
plecam de acasă pe furiş,
hoinărem cu prietenii de joacă
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu ştia nimenu unde suntem.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveştile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neştiute
şi vream să văd lupi şi urşi
în realitate, nu-mi era frică.

În fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc şi să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi şi mărăcini
rămaşi în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculţ.

Nu eram supărat niciodată
studiam feţele oamenilor şi le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

Aşa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la şcoală
era altceva,
a început disciplina învăţării
şi s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum plecam cu tata la coasă

rămân o vreme într-un dreptunghi
săpate urmele trupului
şi un ceas de piatră într-o cruce de piatră
care-şi macină timpul în fire de nisip
pe care le spulberă vântul
pe ochii închişi ai morţilor din adânc

e atât de tăcut ţintirimul din sat
încât fiecare cruce e un poem nescris
liniştea cade din turla înaltă a bisericii
şi se sparge peste satul din vale
ca o noapte lovită de săgeţile luminii
când soarele abia iese pe coama dealului
atunci trist mă năpădesc amintirile
cum plecam cu tata la coasă
şi somnul lui e acum mai lung decât somnul
mi se pare moartea neîngrădită şi liberă
iar viaţa discriminată întreruptă înainte de limită
fără să fie nimeni vinovat
invocând chemarea celui de sus
de ce o face atâtea chemări
m-am întrebat prima oară când a murit bunicul?
bătrânii îmi spuneau că cei buni pleacă primii
minciună, unul rău a plecat la fel
îl ştiam nu-mi dădea niciodată nimic
l-a chemat şi pe el

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ne desparte

adun cuvinte alese în memorie
ca pe flori într-un buchet de ziua ta
şi tu aştepţi în tăcere

umăr la umăr ne mişcăm
nimeni nu ne desparte
eu simt că am nevoie de sprijin
tu-mi spui că trăieşti pentru mine

atunci când sunt îndrăgostit
întreprind orice acţiune fără efort
te privesc cum surâzi uneori
iar când te încrunţi
pari ruptă dintr-o altă realitate

întoarcem împreună lumea pe fiecare parte
deseori nu se dezvăluie
îţi torn în cuvinte înţelegerea mea
care nu te surprinde deloc
chiar dacă mai intervin dispute
ele sunt susţinute de orgolii
nimic nu se stinge
tu te aprinzi repede şi rar
eu foarte încet şi bine

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a înţeles

îmi doresc ca-n fiecare noapte Dumnezeu
să-mi lase pântecul deschis. ca un ochi de apă verde
să se ştie de la intrare, la mine-n casă
nimeni nu are voie să pronunţe cuvântul moarte
pentru că oriunde privesc tu respiri

mişc cu mâinile mele limbile acestea de foc
mi-au tot spus că sunt o femeie frumoasă
dar nimeni nu ştie cum pot să păstrez în tăceri mici dragostea
că în fiecare noapte cineva a decis doar un singur vis pentru mine

mă privesc ca şi când aş fi singurul vinovat
că nu am intrat împreună în acest anotimp
mi-am desenat dintr-o singură culoare rochia de mireasă
am probat-o. mă îmbătrânea ca o ceaţă de început de lume
era singura ocazie când nu puteam să urc, să cobor

în sfârşit, mama îmi cântă din nou
cel mai îndepărtat cântec de leagăn
sortit a supravieţui morţilor. cântă în surdină
fără a şti că în curând mă voi întoarce în somnul acela nebun
roagă-te pentru mine. uită-te ce înţepătură caldă

Dumnezeu a înţeles. în fiecare noapte îmi va lăsa pântecul deschis
verde, verde, ca bronzul unor cercuri adunate-n cenuşă

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, repede!

Doamne, fă-mă repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat şi-adună-mă cu el când a plecat,
desfăşurându-mă în doi, întruna!

din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care roteşte!

tocmai pentru că el dă celor frumoase şi habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat

după cum îi picură cântecul
chiar şi când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.

de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai ştiu dacă tăiat, deşi, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-mă
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir şi ciocolată
şi din ce în ce mai roşu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori
şi lui până la seva din rana lor
cu care legendelor în cărţi se parfumează.

aşa îl simt în nări şi-mi aminteşte
început de prezent continuu într-o "poveste-deodată",
eu dezintegrată acum şi el amuţind,
în propriul inel şi-n propria lui sabie
şi-n imediata trecere
cu o rotire-n plus la ceasul meu.

şi cum, Doamne, totul e suprapus
peste aceeaşi gaură neagră a iubirii veşnic muşcând
şi în zadar cu mâna spre darurile tale, potrivindu-i-se,
numai el îmi spune să-l mai întorc şi să nu-l uit.

deci, repede-repede, fă-mă una şi-adaugă-mă lui
şi fură-i sabia! ca, din greşeală,
să nu mă mai taie
cu aceeaşi învârtire de inel
la ceasul lui!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, repede!

Doamne, fă-mă repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat şi-adună-mă cu el când a plecat,
desfăşurându-mă în doi, întruna!

din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care roteşte!

tocmai pentru că el dă celor frumoase şi habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat
după cum îi picură cântecul
chiar şi când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.

de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai ştiu dacă tăiat, deşi, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-mă
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir şi ciocolată
şi din ce în ce mai roşu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori
şi lui până la seva din rana lor
cu care legendelor în cărţi se parfumează.

aşa îl simt în nări şi-mi aminteşte
început de prezent continuu într-o "poveste-deodată",
eu dezintegrată acum şi el amuţind,
în propriul inel şi-n propria lui sabie
şi-n imediata trecere
cu o rotire-n plus la ceasul meu.

şi cum, Doamne, totul e suprapus
peste aceeaşi gaură neagră a iubirii veşnic muşcând
şi în zadar cu mâna spre darurile tale, potrivindu-i-se,
numai el îmi spune să-l mai întorc şi să nu-l uit.

deci, repede-repede, fă-mă una şi-adaugă-mă lui
şi fură-i sabia! ca, din greşeală,
să nu mă mai taie
cu aceeaşi învârtire de inel
la ceasul lui!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul care n-a mai ajuns în poveste

Cică un balaur cu şapte capete
S-a pornit la-mpărat - ce vrea să capete?
Nu ştie nici el, căpcăunul -
Din şapte capete n-are minte nici unul.
Ceea ce ştie pocitania este
Că un împărat plus un balaur fac o poveste...
E adevărat, îşi dă seama monstrul şaptecăpos,
Că povestea nu e poveste fără Făt-Frumos.
Dar, cu Făt-Frumos, balaurul ştie prea bine:
Capetele, oricât de multe, rămân tare puţine.
(Asta, în caz că ai un pic de noroc,
Căci se poate întâmpla să nu-ţi mai rămână căpşoare deloc.)
Mâhnit, balaurul şi-a zis: "Nu mă mai duc la-mpăratul,
Mă-ntorc să fac carte, să-mi iau bacalaureatul...
Cu şapte capete proaste mi-e peste
Puteri să ajung în poveste, pot să ajung de poveste..."
Vreţi să ştiţi ce-a fost mai departe?
Balaurul s-a dus să-nveţe carte.
De-nvăţat a-nvăţat, e drept,
Dar n-a mai ajuns deştept...
Cum vă spuneam, era o fire năucă -
Şi-a pus pe fiecare cap câte o perucă,
Apoi s-a proclamat
Împărat.
(Era convins că-mpăratul e-mpărat
Doar pentru că are perucă pe cap.)
Într-o zi, ce-i veni unuia din capetele sale înalte -
A zis că e mai deştept decât celelalte...
De-atunci au prins a se mânca între ele, câte un pic, câte un pic
Până când n-a mai rămas din balaur nimic -
Doar poate-o pildă, spre luare-aminte:
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...
Toate-ntâmplările se prefac în cuvinte...

poezie satirică de Vasile Romanciuc
Adăugat de Valentina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotesc cum bat visele

Stau şi aştept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug şi ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii îşi măsoară fiecare paşii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecaţi
de cei care-i privesc miraţi

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viaţa decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranţa nu moare

socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri şi vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec şi mă pierd în mulţimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vrei să spui prin: "Nu sunt pregătită pentru non-dualitate"? Mintea va susţine de la naştere până la moarte că nu eşti pregătită pentru Libertate. I-a hai să vedem, e cineva pregătit? Nu, nu e nimeni! Niciodată persoana nu e pregătită pentru Libertate! Nu ai observat, nici pentru moarte nu e pregătită vreodată! Dar oare pentru minte eşti? Dar când ţi-a fost îndesat pe gât primul gând, prima invitaţie la sclavie te-a întrebat cineva dacă eşti pregătită? Tu eşti deja Libertatea, draga mea, şi libertatea nu poate fi pregătită pentru libertate! Da, pentru persoană nu eşti pregătită niciodată. Nu ai observat? La cei peste 30 de ani ai tăi mintea tot timpul mai vrea o porţie din tortul cu durere al devenirii. "Hai, mai ia o porţie de suferinţă, că pentru asta eşti pregătită!" Gândul niciodată nu este pregătit pentru adevăr, pentru că mama lui mintea e doar o grosolană minciună, iar tatăl lui Speranţa este un iluzionist perfect.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia

De pe un balcon s-a aruncat în gol,
n-a văzut nimeni isprava,
dar nici n-a murit.
A rămas cu handicap fizic de parcă nu-l avea mintal,
dar s-a vindecat de cel mintal
şi vrea să trăiască.
Ce absurditate mai e şi asta,
nimeni nu ştie nici chiar handicapatul.

Doamne îmi zic chiar dacă grădina ta e mare
are şi buruieni cât cuprinde,
flori, unele chiar carnivore
şi tot ce ne trebuie pentru a trăi în pace,
dar pacea nu e întotdeauna de găsit.

Mie îndeobşte îmi place hârjoana, nu bătaia
celor cu minţile întunecate,
ăştia sunt nişte animale de luptă
pentru nimicul din ei
şi mereu vor să bată, ori să omoare pe cineva fără motiv,
de fapt nu ştiu de ce,
unii zic din prostie, dar prostia nu e obligatoriu agresivă,
e de multe ori simpatică şi naivă,
răul e făcut din greşală şi nu predeterminat.

Dumnezeu îi ştie pe indivizi
şi ce le poate capul,
dar nu intervine,
îi lasă să vadă dacă le pare rău şi se căiesc
pentru ai chema la iertare.

De cele mai multe ori nu vin
apoi Dumnezeu se supără şi varsă lacrimi pentru nevinovaţi,
pe restul îi cheamă la judecata aspră.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd şi partea din faţă
şi nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu ştiu ce poate să se lipească
ca o dorinţă fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă aceloraşi greşeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poţi opri
şi tu guşti din amărăciune
şi nu spui nimic

nu uita să-ţi laşi privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicaţi
cu inima-n palme

lumea dă din cap şi se miră
cum se poate clădi ceva din bucăţi
strânse dintr-un oraş plecat în afară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Copil fiind uitam toate năzdrăvăniile,
să pot face altele şi mai şi,
dar aveam uneori ghinion
cineva mă aşeza în mijlocul acţiunii
şi să vezi apoi şiretlicuri şi emoţii.

Totul se termina cu bine şi nepăsare,
plecam de acasă pe furiş,
hoinărem cu prietenii
pe râu, prin livezi ori prin vii
de nu ştia nimenu unde sunt.

Uneori plecam prin păduri,
ascultam poveştile ciobanilor,
mi se păreau pline de lucruri neştiute
şivream să văd lupi şi urşi
în realitate, nu-mi era frică.

în fiecare zi mă trezeam devreme,
să nu-i vină vreo idee mamei,
să mă trimită cu oile ori caprele la cioban,
cel mai mult îmi plăcea să iau calul
să-l călăresc şi să-l împiedic în măgură.

Seara aduceam calul acasă,
dar eram plin de zgârâieturi şi mărăcini
rămaşi în tălpile picioarelor,
umblam peste tot desculţ.

Nu eram supărat niciodată
studiam feţele oamenilor şi le făceam porecle,
unii rămâneau cu ele
de le folosea tot satul.

aşa ne petreceam tot timpul,
când am plecat la şcoală
era altceva,
a început disciplina învăţării
şi s-a pornit moara de apă
care învârte pietrele viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipate, ca cel cu grija în spate, se frământă el cu mintea cât se mai frământă şi, obosit fiind, se lăsă oleacă jos pe iarbă şi adormi dus. Chirică atunci, el ştie ce face şi cum face, că într-o clipă adună toată drăcimea şi-o pune la lucru pe câmp. Unii secerau, alţii legau snopi, alţii făceau clăi şi suflau cu nările să se usuce, alţii cărau, alţii durau girezi, mă rog, claca dracului era! ce să spun mai mult? Când se trezeşte Ipate, în zori de ziuă, se sperie ce vede: totul era mântuit; în locul grâului de pe câmp vede acum o gireadă mare şi două mai mici, aşezate pe culmea dealului, iară pe Chirică nu-l vede nicăieri. Atunci lui Ipate i s-a suit tot părul în vârful capului de frică şi a început a căuta pe Chirică în toate părţile. Şi când colo, numai ce iată că-l văzu dormind pe vârful unei girezi, şi atunci îşi mai veni puţin în fire. Feciorii boiereşti se sculară cu noaptea-n cap, cum îi treaba lor, şi veniră pe lanuri să vadă ce mai este. Şi când văzură ei una ca aceasta, îi cuprinse spaima, şi fuga la boier, de-i vestiră. Boierul atunci se scoală iute, se azvârle pe un cal şi ţine numai o fugă până la lanuri, şi când colo, vede şi el ce nu se mai văzuse şi nu se mai auzise de când lumea şi pământul.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vremurile cu nimb pe frunte

În fiecare noapte împlinesc o zi,
nu le mai socotesc numărul,
mi se pare o impietate să mă gândesc
la trecerea lor liberă prin mine
până la un punct sau două ori puncte, puncte.

N-am păcălit în vreun fel destinul
deşi aş fi vrut,
când totul mi s-a părut un joc de zaruri
din care puteam ieşi câştigător.

În vremurile cu nimb pe frunte
m-am îndrăgostit de o femeie,
am uitat trecutul şi am iubit-o,
mi s-au întâmplat ridicări şi căderi
dar n-am rămas niciodată-n genunchi
un singur Dumezeu m-a ocrotit
şi acela era al meu.

Fiecare împlinire m-a găsit acasă
am îmbătrânit tot aşteptând ziua sublimă
nu ştiam să o scriu cu majuscule
într-un poem fără cuvintele tale
pe o hârtie lăsată după icoana mamei.

Aşa că, îmi adun puterile rămase
şi le voi zidi în sufletul tău,
să le scrii într-o carte cu poeme
ca să înflorească în gândurile urmaşilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NOROCUL

NOROCUL
autor Ludmila Maciuga
Fiecare câte-o dată,
Mai oftează cu suspin,
Vrea norocul ca să-l bată,
Să mai scape de un chin.
Dar norucu-i fără vină,
Ştie care-i drumul lui.
Îşi caută singur grădina.
Şi nu spune nimănui.
Care-l are-n buzunare,
Spune că nu la văzut,
Având un oftat durut.
Īnsă-l are fiecare,
Care-n studii, sănătate,
Care-n soră ori în frate.
Care-n rude ori părinţi,
Care-n sufletul de sfinţi,
Care-l are-n libertate,
Caută credit cu rate.
Care-l are în iubire,
Caută şi fericire.
Cine-l vrea un pic mai mult,
Îl mai ia cu împrumut
Dacă ai pace în casă,
Tot norocul e pe masă...
Septembrie 2019 Italia

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Era bătrân, bolnav... Ştia de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când îşi avea-n ograda lui un rost.
Ştia că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase şi nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colţii lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colţul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simţea că vine singurul său zeu.

Îi aştepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Şi le primea, era şi-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă şi mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopţi, atâţia ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Şi n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Şi l-a muşcat.

A dispărut luându-şi suferinţa,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorinţa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dean, ştii ce fac cei mai mulţi taţi atunci când copiii lor obţin p bursă integrală? Sunt mândri. Cei mai mulţi taţi nu-şi dau afară copiii din casă.
Dean: Îmi amintesc de cearta aceea. De fapt, îmi amintesc şi câteva fraze isteţe pe care le-ai spus atunci.
Sam: Adevărul e că după ce îl vom găsi pe tata, nu cred că va dori să mă vadă.
Dean: Sam, tata nu a fost niciodată dezamăgit de tine. Niciodată. Era speriat.
Sam: Despre ce vorbeşti?
Dean: Îi era teamă de ce ţi s-ar putea întâmpla dacă el nu era în preajma ta. Însă chiar şi atunci când nu vă vorbeaţi, el venea la Stanford ori de câte ori avea ocazia. Doar ca să fie sigur că eşti bine.
Sam: Poftim?
Dean: Serios.
Sam: Şi de ce nu mi-ai spus nimic?
Dean: E ca un cuţit cu două tăişuri. Puteai să dai un telefon.

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!