Mirosul sălbatic

Oraşu-i nebun cu toate bisericile-n derivă,
pieţele-s pline de statui negre,
oameni bolnavi prin lipsă de muncă,
nebună eşti şi tu, plimbându-te pe străzi,
te pipăie cu privirea cerşetorii,
siliconată de frig.

Mirosul sălbatic
şi cârciumile
din care se varsă valuri de fum...
Anomalie e şi distracţia de noapte
cu trupuri şerpuitoare.

Am vrut să ştiu
de ce nu se întâmplă nimic
în oraşul ăsta prins bine în...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În balansoarul vieţii

Când trupul înfloreşte ca şi lacul cel cu nuferi
şi dai cu ochii roată pân'la-ndepărtate maluri,
tu iubito, nu mai poţi focul dragoste-i să-l suferi
vechea lotcă nu mai e între trestii, nici pe valuri.

Stai cuprinsă de absenţa serilor de catifea
într-o visătoare vraje-n care-ncepi să te ascunzi
şi-ţi ghiceşti norocul lipsă într-o ceaşcă de cafea
linii negre desenate-s în pereţii ei rotunzi.

Nu mai eşti în oglinda anilor de floare rară,
dar oricum eşti tot frumoasă şi zurlie uneori,
te-a lovit în trup, frig de iarnă, arşită de vară,
dar ai flăcări peste ape ca ascunsele comori.

Eşti iubită-n profunzime cum cuvântu-n poezie,
ştiu în balansoarul vieţii toate vin şi toate trec,
nu ai niciun fel de dogmă şi nu cazi în erezie
de aceea datul sorţii vreu cu tine să-l petrec.

Te las în risipirea fructelor aproape coapte
fără nicio amăgire sufletul să mi-l culegi,
în poemul fericirii rostit de noi în şoapte,
să mărturiseşti din viaţă cât de mult mai înţelegi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

Într-o lume cuprinsă de teamă
timpul tace ca un peşte
fără nicio previziune,
pe străzi linişte şi singurătate,
oamenii bolnavi şi bătrânii
au orizontul ciuruit de suliţele morţii
pentru ei pământul
este o groapă ce se sapă în cer.

Privesc şi meditez,
deşertăciune şi speranţă,
Doamne întoarce faţa spre oameni
de data asta poate n-o să uite,

Îşi schimbă modul de gândire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii ei flutură între pleoape chemări

Ochii ei flutură între pleoape chemări
aşa ca într-o legănare de aripi
discretă prin aer
pe o mare de un albastru curtenitor.

Într-o după amiază cu valuri cuminţi
oraşul este predispus să adoarmă.

Zilnic se întâmplă câte ceva-n tăcere,
nimeni nu observă o schimbare,
acoperişuri obosite de arşiţă
strălucesc în adierea vântului din sud
şi se aşteptă îmbrăţişarea serii-n răcoare
sub platanii înalţi cu sărutul buzelor fierbinţi
ce mă înoptează-n în iubirea ce-a fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea îmi flutură între pleoape chemări

Ea îmi flutură între pleoape chemări
aşa ca într-o legănare de aripi
discretă prin aer
pe o mare de un albastru curtenitor.

Într-o după amiază cu valuri cuminţi
oraşul este predispus să adoarmă.

Zilnic se întâmplă câte ceva-n tăcere,
nimeni nu observă o schimbare,
acoperişuri obosite de arşiţă
strălucesc în adierea vântului din sud
şi se aşteptă îmbrăţişarea serii-n răcoare
sub platanii înalţi cu sărutul buzelor fierbinţi
ce mă înoptează-n în iubirea ce-a fost.

. |

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mai mult

nu mai încap în cel care-am fost
am păstrat doar filonul moştenit
de care nu mă pot îndepărta
ca om
sunt mai mult decât filtrul
prin care am trecut clipele durerii
şi lupta cu propriile stavile

tu să nu mă crezi o ancoră
la marea singurătate
din oceanul de refulări
în care se varsă efluvii nevinovate

valuril înalte se lovesc de ţărmuri
pescăruşii ţipă de bucurie
oraşul din apropiere te aşteaptă
să-l supui cu aripile albe
de prinţesă a străzilor sale
înguste
ce intră pe porţile cerului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi inoată
căluţi somnoroşi.

Mă re-ntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii,
cum trec peste orizont,
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă intunericul
în pământul
înţelenit.

Imi ieşeam din obişnuinţe,
mă cufundam în pozitivism,
nu mai credeam în nimic neverificat
şi singura soluţie a convingerii
era demonstraţia.

Cuvintele tale invelesc trecutul,
păsările zboară la sol.

Vieţile noastre cu braţe de ceară
căutau insistent,
neverosimil,
adevărul dureros,
în echilibrul fragil
abia zidit.

În memorie ni se depozitau
întâmplările reci.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi înoată
căluţii mării somnoroşi.

Mă reîntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii
cum trec peste orizont
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă întunericul
în pământul
înţelenit.

Îmi ies din obişnuinţe,
mă cufund în pozitivism,
nu mai cred în nimic neverificat
şi singura soluţie a convingerii
este demonstraţia.

Cuvintele tale învelesc trecutul,
păsările zboară la sol.

Vieţile noastre cu braţe de ceară
caută insistent,
neverosimilul,
adevărul dureros
în echilibrul fragil
abia zidit.

În memorie ni se depozitează
întâmplările reci.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bucurii şi amăgiri

Sufletul se-mbracă-n haina trupului
şi o foloseşte până la ponosirea definitivă
când nevoit o părăseşte.

Cu bucurii şi amăgiri îl trce prin întâmplări
îl mângâie în căldură şi frig,
Cu prieteneşti cântece ale inimii
ascultă glasurile de fiecare zi ale naturii,
adierea vântului în frunzişul pădurilor
zumzetul albinelor şi ciripitul păsărilor
în taina iubirii căutate.

Se-nfiripă mereu îmblânzirea durerii,
modul în care ne poate cuprinde
marea dragoste a cupelor pline de mister
cu o neprecupeţită patimă de dăruire
a împlinirilor aşteptate.

Nimic din ce am cunoscut
nu se preface-n miere şi lapte,
sufletul e însăşi dualitatea dinte bine şi rău
care nu se-mpacă niciodată,
haina nu trebuie să-l umilească.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte arsă

în noaptea prefigurată
smoală
înfiorătoare precum ultima moarte

vis dezmembrat cu răngi de sticlă
nenorocire abruptă plânsă de corbi
nedefinită prin timp
zboară

spaţii rostogolite în neant
distanţa dintre noi e un hău
privirea pătrunde prin crăpături universul
iar tu vei stinge lumina
care arde neîncetat
aerul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 octombrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfloreşte dorinţa

El îşi răstigneşte sufletul în cuvinte nespuse
şi aşteaptă să vină un răspuns,
în gânduri îi înfloreşte dorinţa
chiar foarte mult,
nu poate decât să-şi învingă sentimentele,
oraşul ieşit pe străzi se agită normal.

Într-o clipă se uită împreună orgoliile
şi nu se spune nimic.

Aş întreba pe oricare benevol
cât de importantă e părerea lumii
când totul se desfăşoară liber
în scopul dorit
şi nu se reclamă de nimeni iubirea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noapte şi zi

Se vor întrista munţii de prea multe furtuni,
cu limbă de piatră vor scrie pe stânci,
însemne ce se vor păstra în veac.

Din adâncul văilor cu ape vijelioase
aleargă cu bolovani-n valuri spre şes
şi groasă de este urgia şi neagră
poartă năduf şi ceaţă-n priviri,

de ţi-e teamă, nu vei muri,
dar vei trăi cu ea aşezată sub cap
obişnuit cum calul cu şaua.

Nu se întâmplă mereu, dar se întâmplă,
să scape din mâini ce nu-i de scăpat
şi totul se pierde sub malul durerii.

Unii spun să nu mai aştepţi
semnul binar ce se face văzut
pe umerii tăi în balansul mişcării.

Între noapte şi zi apele şoptesc,
lumina se urcă-n copacii umrbroşi
să-şi apropie depărtările albastre.

Ziua începe cu franjuri colorate
să fluture dragostea prin aer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verbe de lumină

toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la ţărm
învăţând oraşul să aştepte
pe străzile inundate de albastru

o să scriem cu inima pereţii bătrâni
cu ferestrele către oameni
şi o să trăim în verbe de lumină
din propoziţiile iubirii aprinse
ne vor înţelege sufletele însingurate de ape
femeile ce aşteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care s-au născut
şi simt
plăcerea veşmintelor subţiri
cum alunecă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În verbe de lumină

toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la ţărm
învăţând oraşul să aştepte
pe străzile inundate de albastru

o să scriem cu inima pereţii bătrâni
cu ferestrele către oameni
şi o să ne transpunem în verbe de lumină
din propoziţiile iubirii aprinse
ne vor înţelege sufletele însingurate de ape
femeile ce aşteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care nu ne-am născut
şi suferă
tortura veşmintelor subţiri
cum alunecă-n gol

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătuşarea

străpung liniştea sângelui şi curge cu întuneric
trece prin haos
nu se întoarce nimic înapoi
întră pe porţile iadului

nu mai stăpânesc dâra luminii
totul se strânge-n valuri
apele nu mă găsesc şi caută focul
mă dor încheieturile anchilozate-ntre oase
prin care aerul fluieră descătuşarea

miroase a cenuşă risipită-n vânt
încep să bată clopotele-n dungă
ca la o moarte ruptă din cer
şi lăsată-n drumul altei lumi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu lumea-i roasă de nemulţumiri

Oasele mele au devenit goale,
fragile fără măduvă
cu dureri la încheieturi.

Trupul meu este atât de rigid,
un copac uscat
care stă-n furtună şi rabdă
ca un rănit însingurat,
soarbe ploaia şi vântul sălbatic
cu stoicismul luptei până la sfârşit.

Ştiu lumea-i roasă de nemulţumiri,
îmbracă haine ponosite,
rupte chiar
din zilele umede şi mohorâte
lipsite de picioare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi ea nu mai eram

Ea îmi strânge dorinţele în palmele asudate
şi gâdurile se cuibăresc sub streaşina pieptului
marea în care se scaldă e jovială
are bucuria soarelui căzut în ape
şi aşteptarea i se pare prea lungă
cât o noapte de singurătate
când oraşul îşi închide porţile
şi străzile rămân pustii.

Dimineaţa când oraşul se trezeşte din somn
ea porneşte să vadă ce s-a întâmplat.

Era ziua cu foi volante aruncate pe podea
şi ea observat că sunt nescrise,
eu nu mai eram
plecasem devreme să o caut
şi ea nu era nicăieri.

Nu ştiu unde s-o caut
acasă n-a mai venit
ori poate eu am uitat unde are casa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă pe umeri un giuvaier

Se înfăşoară-n pereţi de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
păşeşte odată cu stelele prin ierburi.

E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.

Dacă o cunoşti îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ţi macină gândurile şi te face dependent
de o flacără care-ţi circulă prin sânge.

Nu ştii ce se întâmplă cu tine,
puţini cred că eşti stăpânit de fluturi
şi sub piele porţi vârstele florii.

Între mine şi ea-i o amiază de lumină
unde nu odihneşte nicio umbră.

Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi acolo în altul

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele tale.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de miracol
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
voi fi acolo în altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăţi cerul franjurat de lumină
ca o moarte aşteptându-şi ceasul

pe umerii valurilor
umbre cu dinţi alungiţi
deasupra zborul alb al pescăruşilor

pe faleză noi şi briza înteţită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munţi

noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
oraşul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se aşează cu capul pe ţărm
noaptea-l zbuciumă-n somn
şi visează răsăritul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea fără lună plină

Nu mai sunt cel pe care l-ai împătimit,
a rămas în inimă să-ţi topească dragostea,

focul are pâlpâiri mai rare
nu-l mai aţâţă paiele din căpiţele de fân.

Noaptea nu mai are lună plină, nebună
în care se varsă euforiile ascunse
cu tumultul apelor învolburate de furtună,

păstrează pe umeri capul
şi aduce linişte în câmpul descoperit,
o sădeşte să răsară-n primăvară.

Nicio umbră nu mă opreşte
să trec prin pădurile de argint
cu vulturi pe cerul deasupra lor,

de gândurile se vor înclina la stele
fără să fie chemate de îngeri,
eu voi fi acolo altul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!