În legătură cu ce te-am auzit afirmând, cum că pe lume ar mai fi și alte împărății și state locuite de ființe omenești tot atât de mari ca dumneata, filozofii noștri se îndoiesc foarte și presupun mai curând că ai picat din lună sau dintr-o stea, pentru că e sigur că o sută de muritori de mărimea dumitale ar nimici în scurtă vreme toate fructele și vitele de pe moșiile Maiestății sale; și-apoi, de șase mii de luni cronicile noastre nu pomenesc alte ținuturi în afară de cele două mari împărății, Lilliput și Blefuscu.
Jonathan Swift în Călătoriile lui Gulliver (1726)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi citate despre timp, citate de Jonathan Swift despre timp, citate despre filozofie, citate de Jonathan Swift despre filozofie sau citate despre fructe
Citate similare
Aș vrea să-ți fi dat ceva, așa cum tu mi-ai dat mie. Ceva ce nu are nume, desigur, ceva asemănător unei confesiuni, dar mai tare și mai adâncă in sine; certitudinea că suntem în stare să iubim și să fim iubiți, așa dintr-o dată, că există între tine și alte ființe omenești o măsură comună, un punct de întâlnire, un punct slab unde te poți atinge - foarte slab și totuși dădător de mari forțe.
citat celebru din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre iubire, citate de Cella Serghi despre iubire, citate despre forță, citate despre existență, citate de Cella Serghi despre existență sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Leul Mic cuprinde stele și mai mici și nu are nici un obiect ceresc mai curios; și această constelație răsare și apune pentru noi. E bine să ne obișnuim de la început cu mărimile stelelor. Astfel, șase din stelele principale ale Ursei Mari sunt de mărimea 2, numai δ este de mărimea 3; tot de mărimea 3 este și α din Câinii de vânătoare. Tot de acum e bine să observăm cu băgare de seamă că nu toate stelele au aceeași culoare; unele sunt albe, altele sunt galbene, altele roșcate sau chiar roșii.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- citate despre stele
- citate despre început
- citate despre vânătoare
- citate despre roșu
- citate despre păr roșcat
- citate despre prudență
- citate despre lei
- citate despre galben
- citate despre câini
Trăim pe o platformă sferică aflată în mișcare, Pământul, care la fiecare șase luni se deplasează de la o extremă la alta a orbitei sale, o distanța de 300000000 de kilometri. Dacă observăm aceleași obiecte cerești staționare cu un decalaj de șase luni, vom putea măsura distanțe foarte mari.
Carl Sagan în Cosmos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate de Carl Sagan despre viață
- citate de Carl Sagan despre timp
- citate despre mișcare
- citate despre metrologie
- citate despre lungime
- citate de Carl Sagan despre lungime
- citate despre Pământ
- citate de Carl Sagan despre Pământ
Stelele din clasa I sunt cele mai strălucitoare, cele din clasa a VI-a cele cari abia se văd cu ochii liberi. Avem astfel: stele de mărimea 1, de mărimea 2, de mărimea 3 etc. Dar și stelele ce se văd cu instrumente optice, tot în asemenea mărimi sunt împărțite, așa că avem stele de mărimea 7, 8, 9 etc, până la mărimea 17 ultimele stele ce se pot observa cu ajutorul aparatelor fotografice adaptate la lunetele cele mai mari.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre superlative, citate despre optică, citate despre ochi, citate despre lunetă, citate despre libertate, citate despre fotografie sau citate despre ajutor
Noi, specia umană, suntem interesați în a comunica cu inteligența extraterestră. Nu ar fi un început bun să avem o comunicare mai bună cu inteligența terestră, cu alte ființe umane din alte culturi și alte limbi, cu maimuțele mari, cu delfinii, dar în particular cu acei maeștri inteligenți ai adâncurilor, marile balene?
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inteligență, citate despre informații, citate despre maimuțe, citate despre extratereștri, citate despre delfini, citate despre cultură sau citate despre balene
Cele două fete ce le adusese cu sine fiul de împărat le dete de neveste fraților lui. Și se făcu o nuntă înfricoșată, d-alea împărăteștile, cum seamăn nu mai avu pe fața pământului și se făcu o veselie de o ținură minte cât trăiră locuitorii acelei împărății. Am fost și eu acolo și am văzut toate chefurile, căci de n-aș fi fost, de unde aș fi știut eu să vă povestesc. O lingură scurtă pe la nasul cui n-ascultă.
finalul de la Poveste țărănească de Petre Ispirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre soție, citate de Petre Ispirescu despre soție, citate despre nuntă, citate de Petre Ispirescu despre nuntă, citate despre nas, citate de Petre Ispirescu despre nas, citate despre frică, citate de Petre Ispirescu despre frică, citate despre căsătorie sau citate de Petre Ispirescu despre căsătorie
Nu există o singură ploaie, ci un popor de ploi. În funcție de spațiu, timp și alte mii de criterii, ea poate fi blândă sau întețită, rece sau caldă, scurtă sau de durată. Vorbește nenumărate limbi, cunoaște o mulțime de dansuri, iar culturile sale străvechi își au rădăcinile pe toate cele cinci continente.
Martin Page în Despre ploaie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ploaie, citate despre vorbire, citate despre spațiu și timp, citate despre dans, citate despre cunoaștere sau citate despre continente
Iată deci, că vederile noastre se întăresc prin glasurile oficiale ale celor două împărății cu pricină. În tot cazul însă, noi tot n-am pierdut speranța în diplomația Europei: tot mai credem că are să se facă pace... dupe ce s'o isprăvi resbelul.
finalul de la Resbelul de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre pace, citate de Ion Luca Caragiale despre pace, umor despre diplomație, umor despre Europa sau citate de Ion Luca Caragiale despre Europa
Alte priorități
Dragii noștri demnitari
Nu au timp de noi, de țară,
Au probleme mult mai mari:
Vin ciolanele de-afară.
epigramă de Mariana Dobrin din Epigrama la scenă deschisă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre timp sau epigrame despre priorități
- prietenie
- Prietenia este exprimarea sinceră și fără rezerve a gândurilor și simțirilor tale în fața unei alte făpturi omenești, sinceritate totală și dezinteresată în viața lăuntrică cea mai intimă, ca o încercare de retrăire în profunda simpatie a unei alte ființe omenești.
definiție de I. Conrad
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate despre sinceritate, citate despre prietenie sau citate despre gânduri
Tot ceea ce vrem sa fim
Suntem doar două existențe,
Mari și mici în universe
Pline de vise și dorințe
În multe alte multiverse!
Suntem ființe sau poate corpuri cerești,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar povești,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!
Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieșit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.
Sau poate trăiam precum doi zei sau prinți,
Într-o lume plină de sfinți și regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur și arginți,
Sau poate nu ne lipsea nimic și n-aveai cum să negi!
Însă acum un lucru e clar trăim precum două ființe,
În trupuri omenești atât de neînțelese;
Ne iubim cu inima și a două conștiințe
Și a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!
Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Și cât suflet tu ai pus
În mii dar și vieți eterne
În mușcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!
O așa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar și fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanței noastre în neștire
Și fericirea resimțită la fiecare revedere,
Oferă o speranța atât de mare, totodată, nebunie!
Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte și miere!
O nouă viață noi am scris cu întâmplări bune dar și rele,
Însă privește-ne pe noi acum trăind împreună vieți eterne!
Mă săruți și mă muști iar,
Mă înnebunești tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...
Iar mă muști de buze acum, te strâng în brațe,
Îți simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele brațe!
Te pot privii a mea regina!
Ești acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Și totodată, iubita mea, îmi ești totul dar și artă
Aerul pur și veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparație cu viețile noastre trăite împreună eterne
Vieți, veacuri, veșnicii și eternități împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume și în galaxie sau univers chiar și pe Lună! Te iubesc!
poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre iubire, poezii despre timp, poezii despre sărut, poezii despre suflet, poezii despre monarhie, poezii despre lumină, poezii despre fericire sau poezii despre trup și suflet
Mai sunt două constelații circumpolare, dar acestea sunt formate din stele foarte mici. Astfel, între Casiopeia și Ursa Mare se află Girafa, care ocupă un loc foarte mare pe cer, populat însă numai de stele dintre cari cele mai mari sunt de mărimea 4.5-5. Tot acolo se află și Linxul.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Victor Anestin despre superlative, citate de Victor Anestin despre stele, citate despre populație, citate despre girafe, citate despre constelații sau citate de Victor Anestin despre constelații
Mândria, un rău caracter și lipsa de bun simț sunt cele trei mari izvoare ale proastelor maniere.
citat clasic din Jonathan Swift
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prostie sau citate despre mândrie
Împărății s-au prăbușit,
Războaie mari ne-au pustiit,
Numai la Lancrăm, sub răzor
Rămas-a, firav, un izvor...
citat celebru din Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre război
Se desenează totdeauna elefanții mai mici decât sunt, iar puricii întotdeauna mai mari.
Jonathan Swift în Cugetări asupra diverselor subiecte morale și amuzante
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre elefanți sau umor despre desen
Citirea pune pe orice om în legătură cu atâția de aiurea și din alte vremi și ea dă putința să stea de vorbă oricine și cu mințile cele mai înalte și cu sufletele cele mai calde ce au trecut pe pământ, lăsând urme care nu se vor șterge ușor. E o șezătoare veșnică la care te îmbie cei mai meșteri vorbitori și cugetătorii cei mai adânci. E o minune că, și morți cum sunt unii de atâta vreme, poate vorbi cineva cu dânșii și acuma, ba încă fără nimic din sfiala de care, ei fiind vii, am fi cuprinși. Iar, dintre cei ce sunt în viață, numai prin cartea lor ușa li-e veșnic deschisă pentru oricine le-ar răsări în prag. Glasuri care nu se aud în afară, dar care, cum petreci rândurile cu ochii, răsună în adâncul ființei tale înseși.
citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre meșteri, citate despre înălțime, citate despre suflet, citate despre moarte sau citate despre lectură
Unii dintre noi călătoresc mereu pentru a descoperi alte state, alte vieți, alte suflete.
citat clasic din Anais Nin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Anais Nin despre viață sau citate de Anais Nin despre suflet
Odată ce cunoști pătratul lui Pegas, găsești ușor constelația Andromeda, mai cu seamă că am spus cum δ din Pegas e totodată α din Andromeda. Aproape la șir urmează δ, β și γ din Andromeda; α, β și γ sunt stele frumoase, de mărimea 2. Dintre toate aceste stele γ este cea mai frumoasă, dar numai pentru lunetă. O lunetă cât de mică dedublează pe γ într-o stea mare și una mică, cea mare fiind galbenă și cea mică albastră. Cu lunete mai mari, steaua cea mică se împarte și ea în două stele, astfel că γ din Andromeda, sau Almah, cum i se mai zice, e o stea triplă.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Victor Anestin despre lunetă, citate despre frumusețe, citate de Victor Anestin despre frumusețe, citate de Victor Anestin despre galben, citate de Victor Anestin despre cunoaștere sau citate despre albastru
Natura a trasat cu o mână grosolană, dar fermă, proiectul istoriei omului și al revoluțiilor sale în liniile munților pe care i-a ridicat și ale fluviilor pe care le face să coboare din vârfurile lor... Mările, munții și râurile sunt limitele cele mai naturale ale națiunilor, obiceiurilor, limbilor, regatelor, tot atât cât și ale teritoriilor, și chiar în cele mai mari revoluții umane, ele au fost linii directoare sau hotarele istoriei lumii. Dați fluviilor un alt curs, lanțurilor de munți o altă direcție, malurilor mării alte contururi: nu este suficient pentru a schimba în întregime și pentru totdeauna formele de dezvoltare a omenirii pe acest teren nesigur pe care se succedă națiunile?
Johann G. Herder în Idei despre filosofia istoriei omenirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre munți, citate despre țări, citate despre revoluție, citate despre națiuni, citate despre schimbare, citate despre râuri, citate despre natură sau citate despre monarhie
Ființele umane înțeleg tot atât de puțin motivul pentru care trăiesc ca oricare alte ființe de pe această lume, și totuși viața este plină de dorința de a nu se sfârși. Cea mai primitivă ființă este preocupată doar de propria-i supraviețuire, ființele mai avansate se gândesc și la pereche și copil, iar cele mai avansate, la întreaga specie.
Adolf Hitler în Mein Kampf (1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Adolf Hitler despre viață, citate de Adolf Hitler despre superlative, citate despre supraviețuire, citate despre dorințe, citate de Adolf Hitler despre dorințe, citate despre copilărie sau citate de Adolf Hitler despre copilărie