Minunea a opta

Cu mângâieri de moale mătase-n catifea
Atinge obrazul inimii în suavă tresărire
Cu caldu-nfierbântat din bobul de cafea
Prin pleoapele visând o amară înfiripire.

Şi păr în băieţeşti plete ascunde gând
Ce şi-l răsfiră şic de un pasaj de mână
Cu degete de pluş, în umed tremurând
Brăţara-ncheieturii cu-n firicel de vână.

Bărbiţa fină-i este un piedestal de buze
Cu roşul cărnii rupt de dinţi sidef de perle
Ca boabele; cerceii ce-s clinchet să auze
Mărturisiri de amor şi simţuri să deferle.

Dorinţă se numeşte şi blândă-i răsuflarea
Ce-o dă, nimic să ceară, iubire, început,
Şi val neostoit e plaja lumii, marea
Ce-nviorează nor de-un picur de sărut.

În jur halou văzduhul e îmbătat mirerasmă
Şi sunetul de paşi încântă azur, alee,
Întoarce chip privind-o, fuiorul de fantasmă...
Doar partenera noastră-i, de-o viaţă, o femeie...

Un opt ce stă culcat ca infinitu, o cheie,
O veşnic primăvară, o martie, o scânteie...
O aştept, o celebrez, eterna ea, idee!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliza

Adie pe stradă o undă, Eliza
Şi lasă în urmă de proaspăt, o boare,
Cum marea pe val împrăştie briza
În calm de amurg... Un sărut de la soare.

Se îmbată vecini de la chip de sirenă
Ieşită din ape, în cristale sclipeşte
'n şuviţele-n lungi de culoare mondenă...
Şi-n gând fiecare cu jind o cerşeşte.

E-o muzică pasu-i, solfegiu în memorii
Şi-n poante pe tocuri e-un corp de balete,
Iar degete fine, aşteptând peţitorii,
Îşi trece pe clape acorduri discrete.

Nespusă, doar gând, e pe buze o Eliză,
Simbol de amor neînfrânat, sau idilă,
Ce-oricare o păzeşte cu inima în criză,
S-o aibă într-o zi... Pe adulta copilă.

Sublimă-i Eliza, model de femeie
Ce sfinţi au creat pentru o lume, e muză
Ce arta nu poate s-o copie... E cheie
De adâncuri, venin translucid de-o meduză...

Trăind din iubire... într-o lume confuză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplând

Îi răzbat vise printre moi, umedele pleoape,
De atâtea aşteptări în umbre de dileme
Şi inima-n bătăi stă nemişcând să crape
De atâta rece vânt ce-o suflă de o vreme.

I-e mâna un stâlp fragil bărbiei în fin tremur
Şi degetele-i lungi se întind pe suflet clape
De-o muzică-n lin "soul" în gândul numai murmur
Ce curge înfiorând unduietoare ape.

Se derulează film de-un clar de lumânare
Pe sfeşnicu' aurit, se tremurând pe-o masă
Lângă un pachet de Kent şi-o roză, doar o floare
Şi amarul de cafea pe faţa de mătasă.

Se simte încă acum căldura moale-n palmă
Şi un miros discret de Farenheit transpiră
Într-un fundal de glas şi spuma spartă-n halbă
De la terasa verii-n pădurea-n cânt de liră.

Un zâmbet străluceşte de perle dintre buze
Şi se confundă-n pânza de dalbul de zăpadă
Ce-a învins-o în lunecarea-i de sinuări confuze...
Şi picat la picioare-i tot dragoste grămadă.

Şi un bronz mustind atinge pe plaja caramel
Când ochi de cer răsar din genele aburinde
Iar nările respiră din valul alb, crenel...
Obrazul simte-un picur de-o lacrimă ce-ntinde...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce otrăvitor

Privesc, tot numai simţuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce ştiu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.

Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ţi de comori.

De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Şi ating un puf de piele din corpuri de meduze.

Nici nu mai ştiu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Şi-i numai o dorinţă de-alt timp şi de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în fiinţa-mi toată,
Să ţi-l aşez alături... şi apoi să mor de bine!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Şi mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârşit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aştri... luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roşu-n tresărire
Sfârşind în palid gri, cenuşă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Aşa de puţin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Şi-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să şteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Şi pieptănele, lângă un ruj, zâmbeşte cu toţi dinţii
Sub buzele-nroşite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ţi păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minţii
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele ameţitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleaşi buze, pe-o ceaşcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Şi pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Şi aer ce respir şi-a luat subtil un iz d-identitate
Şi pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Şi-o lumânare pâlpâie-n căuş de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

S-a copleşit pământul
De-un reavăn de parfum,
E-o adiere vântul,
Sunt zâmbete pe drum.

E-un tril nestăpânit
De gingaşi zburători,
E-un zumzet de mierit
Prin alb omăt de flori.

E-o atingere suavă
De-un cald de pluş, de aer...
Un clopot bate-n slavă
Umplând inimii baier.

E corpul ca o sită
De pori deschişi extazic
Iar dragoste-s ispită
Şi gându-i iar afazic.

Se umple piept de zbor,
Se reînviu speranţe,
E rutul iar fior...
Necazuri iau vacanţe.

Imaşu-i plin de miei,
Se umple văz de verde
Şi moşii-s tinerei...
O lume-ntreagă fierbe!

E-o singură dorinţă
În lume... Să nu piară
În veci amor, credinţă...
... Căci primăvară-i iară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna mea scânteie

De ziua ta femeie,
îţi dăruiesc o floare
să mergem pe alee
sub nopţile stelare.

Te-am căutat cândva
pe drumurile mele
şi am găsit iubirea:
urcase printre stele.

În faţa ta mă-nchin,
pedeapsă, nimb miracol.
Prin clipa în destin -
dorinţă şi oracol.

E ziua ta, femeie:
clipă, minut şi oră,
eterna mea scânteie
în viaţă şi la proră.

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (noiembrie 2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Costineşti

Se spală de vacanţe stânci înegrite
lucioase-n zbat de lacrimi rămase idile
din "nu"-uri regrete, ratate, copile,
rămase să plângă trecute ispite.

Şi valuri se sparg înspumate-n atinsuri,
se-ntind peste goldu-n fărâme-siliciu
ce umflă, se soarbe de doru-n supliciu
de-a şterge iubiri desenate-n înscrisuri.

Şi timpu-i epavă de navă la coastă
ce stă părăsită-n rugină de vise
în logodne ad-hoc sau distruse, promise...
dar alte venind, ca talazul pe creastă.

E-o vară din multe, doar şase sau cinci
repaus de minte, în tumult suflet-trup
în dansul de-o seară c-ocheade în grup...
săruturi de săruri, dulci buze ce lingi...

Şi soare întoarce culori galben-roşul
pereţii cantinei de-aramă de corpuri
ce flirturi îşi schimbă, se-ndeamnă spre corturi
şi-n zori de extaz le încântă... cocoşul.

E adresa de nick-uri, nesfârşite fantasme
ce şiruri de nopţi de-ntâlniri vor fi sursă
când nu e îndeajuns sau iubirea e scursă
şi şcoţi ilustrata visând ude spasme.

Ai ochii-n tavanul căsuţei-palat
-cristale fierbinţi şi obrajii arzând-
întinsă pe patul iubirii gemând;
stai gambe-n cruciş, goală tot, în halat...

... Şi totu-i amestec de ce-a fost, ce eşti
pe-aleea de-asfalt de pe plaja uitată,
că vara s-a dus, anotimpul deodată...
E doar ilustrată; clipa de-un Costineşti...

Şi-un picur de-un val simt pe-obraz... Unde eşti???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua Ei

Natura pentru ea a inventat cerceii
Cu primăvara în cozi de vişin, de cireş
Şi florile la fel, să-i facă fără greş
Miresme ce-i adulmeci; misterele femeii!

Şi trupu-i de chitară şi sol, volupta, cheia,
Îşi aşează lied pe strune ciupindu-şi coarde fine
Să încânte-n unde lungi coralele divine
Trecând sunet sublim peste Univers; femeia!

E amanta nesfârşită, păşit în zbor pe alee,
Degete fine în păr cu mângâieri de griji.
E caldul pat ce aşteaptă să vindece din schiji
Iertând o părăsire. Tot ea-i un nimb, femeie!

Deliciul nici n-ar fi de n-ar fi ea scânteia
Să aprindă sori din zâmbet, să nască dor ideii
De-a atinge fremătând, rug, buzele femeii!
Cu ea-n nopţi de voiaj şi-n zi visând femeia!

Pe palme poartă roade de tu, de mine, eii,
De ele, moştenind-o să ne sculpteze firi
În cântece de leagăn cu glas de ciripiri,
Rămase într-un ecou, întors Zilei Femeii!

Este zeiţa noastră ce naşte o lume, zeii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compozit de floare

... fir, subţire, un peduncul
parfumat, stamină suavă,
cu obrazul de petală,
vârful de iz fin, pistil,
crudă, îmbobocind rozeu
cu sclipiri de buze maci,
dezgolind perle de nuferi
de sub picurii de rouă
irisată, ades clipind
de-un timid neînţeles,
se închizând ca o mimoză
în mătasea, tot fuioare
răzvrătite-n vânt neastâmpăr,
unduind-o în fină boare,
mişcând soarele... O floare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie, în optar renăscut

Când Martie se face opt, e timp de gând spre eternitate
Din spira-n infinit întinsă din ochi de verticalitate
Ca o cătuşă strânsă sexe într'un colaj de îngemănare
La fel de rond, brăţări de suflet mai mult decât împreunare,
Ceva sacral ce leagă X cu Y din algebriene
În biologice făclii, scânteind ce-i mai nobil, gene
Ce acoperă lacrimi de extaz şi mila plângerii împărţite
Când tot ar pare disperare şi mângâieri sunt resuscite
Speranţe iar, să se întremeze, căci două flori's metamorfoză
Creând din nou o altă floare, peduncul de o nouă roză...

Şi aşa, el Martie culcat opt, e'o zală simbol de egal
Între aplecarea în genunchi şi gestul pur neteatral
De dragoste neţărmurită în dar la mamă, fiică, soră,
Noră în buchet de izuri dulci, iubita, o femeie floră...
E odă, imn pentru matern, e'o incantaţie terestră
Ce numai Soare ar putea şti de când ne bântuie pedestră,
Căci doar aşa vom fi eterni strălucitori în dăruire
Bărbaţii dârji, copii în fond, ce n-ar putea fără iubire...
Şi în contextul fad monden, fără metafore, epitetic
Mă dărui azi modestul EU, un pic mascul... mai mult poetic!

Nu mă uitaţi, să vă fiu iar, an de an, la amor... Un petic!!!
07.03.2018

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (7 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată de gând

Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...

O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul căţeluş
De-o palmă şi păros, de pluş,
Dar ştiind să-i ceară apă, pită.

Şi tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic şi alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...

... Stă aplecat ţinând o alună
Şi-o veveriţă dă s-o prindă,
Iar el zâmbeşte; "Ştii, cu ghindă,
La noi, Dănuţ, ele se adună!..."

Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...

Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până şi eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puţin...

... Da-s tot în ieri... şi nu-mi revin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, fiecărei zile

E în simţuri tot o boare, din roz de azalee
Ce-şi dăruieşte fraga petalelor cărnoase
Să încălzească inimi sezoanelor geroase
Cu puful cald, molcom, de pulpe de femeie.

E tot un râu ce curge s-adape iar scânteie
Din picuri de colină ce înfiorează minţi
În unison de gânduri de mame, din părinţi,
Soţii, surori, amante, iubitele... femeie.

E pavoazată lumea azi toată flori, alee
Peste albastre oceane, pe mări, verde în păduri,
Pe boabe de nisip din dune, munţii puri
Ce în alb din piscuri scaldă, toţi, trupul de femeie.

E parcă sensul vieţii, amor dar şi Iudee,
Poartă-i spre Paradis, ce doar cu ea descheie,
Infernul, de o pierzi, sublim de bun, Medee...
E un tot, metamorfoza ce naşte ea, femeie.

Sunt Universul meu, născut... dintr-o femeie...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul... de noi

Ca umbre, albite în cânepie paloare,
Cu păr un bumbac, rar de secete-n fire,
Mişcând şovăielnic reala amintire,
Păşesc gânditori... cu mirări de stupoare.

Arar de pasaj pe trotuare prea lungi,
Împiedică mers de pasanţi, tot grăbiţi,
Ce n-au timp, de timp obosit, d-istoviţi,
De-atât singuratic... lacrimi tenul în pungi.

Se opresc câteodată pierduţi de orar
Şi-n firul clepsidrei se anină de-un chip
Scrutind printre pleoape un bob de nisip...
Ce-l lua de pe un trup... pe-o faleză c-un far.

Plecând frunte în jos resemnează visare
Şi agale se îndreaptă spre-o bancă din parc,
Ce odată-i fusese elanul, un arc...
Când dragoste, brusc, întrerupse aşteptare.

Dar nu mai e banca, ce-o ştie de mult
C-avea scrijelire din suflet de-un nume
Şi acum pipăit, cu sfială de lume,
Nu-i simţul ce-a fost... lemnu-i plastic ocult.

Un fluier, deodată, în bătaie de-aripe,
E-un gri porumbel, ce se aşază privindu-l
Cu cap într-o parte, cum şi-l amintindu-l
Din când doi erau... cuplu-n şoapte-ciripe.

O lacrimă grea se prăvale-nspre alee
Şi pasărea întinde din cioc, să o soarbă,
Lăsându-se atins în tremurarea, ca oarbă,
De-o palmă... ce-n zâmbet mângâie femeie.

Pe-un pervaz albit chip şi-o colombă îs în fee...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Sunt iar un gând, pe strada
Dintr-un oraş himeric,
Acum, visând balada
De amor, trăit feeric.

Mi se topeşte piept
La glas de sub timpane.
În vele-n vânt... mă-ndrept
Spre forme diafane.

Cu sufletul la gură
Aştept din nou apel,
Să pier în aventură...
Fără, în minte, ţel.

Doar să-ţi simt iar parfum,
Amestecat cu tine
Şi să te-ajung din drum,
Pe unde-oi fi, cu cine...

Şi nu mai dorm, sleit,
De-atât extaz să-nviu
Suflet, de atunci murit
Şi trup, în trup să-ţi fiu.

Dar gândul nu-i îndeajuns
Că-i doar un vis, nefiinţă
Şi-aştept să-mi iau răspuns,
Să-mi caut suferinţă...

... Şi păşesc tremurând
Pe strada de-un oraş,
Cu drog de tine-n gând...
Un sniff de pătimaş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de fecioară

În ochi se citeşte un licăr cristal
Şi adânc, parcă absoarbe mărita pupilă,
Cum drog de atropină se scurge-n aval
Spre inima-n spasm, când o vezi chip, copilă.

În marmura fină de ochi, de Carrara,
Se aprinde, sub părul de luciu în breton,
Sclipire de iris, de gene-n mascara
Ce lasă prelungi doar culori, toate-n ton.

Se anină dorinţe pe buze rotunde,
Alungite în surâsul pe colţ de ştrengară,
Lăsând dezgolite şiraguri de unde
De perle, ce atolii-ard 'n albul calcit dintr-o vară.

E întreg de-o sculptură, în suavă armonie
Ce n-are nici sunet, nevoie de însuflet...
Doar vântul vibrează, de atinge, o adie...
Grăbit, să-i transporte în lume răsuflet.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etatea iubirii

Este cumva un mal, un stăvilar iubirii,
Făcut din zile strânse, acumulate dig,
Sau e oricând scânteie, să dezmorţească frig...
Inimă, fără piept, bătând porţi resimţirii?!

Rămâne tot copil în dragoste, dorinţă
Ţinută ascuns timid, să explodeze floare...
Ca pom fără de vârstă, iar anual candoare
Îşi scuturând petale, să încânte-n iz sentinţă.

E ca un bob de dor ce aşteptă tresărire
De licăr dintre pleoape, pe sâmbure să-l spargă
Dând buzna peste gând, rămas o goală targă
Cu visul vindecat de-o suavă amăgire.

E poate oboseala ce în profunzimi topeşte
Ardorile în văpăi în brazier molcom,
Mocnit, plin rădăcini, tot din inele, pom...
De leagăn, ce din veşted eternu-şi înverzeşte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasmă

Doar tu m-ajuţi tristeţi să-ngrop,
Cu chip ce te-am în gând, fantasmă
Cum puful alb, zburând din plop,
Purtându-mi din azur mireasmă.

Nu ştiu de-s singur visător
La fum eteric de candid
Ce-l am în pori, nesfârşit dor
Şi nu-l ating... E timpul, zid.

Dar nu-i nimic, e gândul şansă
Fără de margini, neştiutul
De nimeni... când mă plimb în transă,
Reluând sfârşit cu începutul.

Aşa-i poate "nemuritor";
Făcând mereu voiaj idilic,
Pierzându-mă în fald amor
De-un gând necontrolat, empiric.

Resimt şi degetele fine
Şi gura-n şoapte de rozeuri...
M-atingi cu pielea-ţi de suspine...
Revăd preludiuri de antreuri.

Înot pe lacrima-ţi din pleoape,
Pătrund pupila-ţi, mă-nfior...
Plutesc uşor în calde ape
Ce le-am plouat, noi doi, de-amor.

Te strâng, subtil, în pas de dans
În tremur fin... ce l-ai ascunde.
Îţi simt răcoarea-n lin balans...
Ne-am vrea pitiţi, dar n-avem unde.

Îţi mângâi cu retina corpul
Pe plajă -cu broboane- fin...
Revăd în minte aeroportul
Când am plecat, spunând că vin.

Mi s-a furat comunicare;
N-am telefon să te mai chem.
Rămân, să te-apăr de uitare...
Din amintiri, mi-am făcut ghem!

Aş vrea să risc să te revăd,
C-am revenit peste-un deceniu...
Mi-e frică de-un ultim prăpăd;
Să nu-mi zici "Nu!"... pentr-un mileniu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte în zbor

Au zburat, iar, filele scrise din timpul meu, în semne,
Când ai trecut un gând, scăpat relaş, picur de-o clipă,
Într-un alizeu dezlănţuit din strâns de piept, pesemne
Evadând din semnele marcate, cu pana-ţi din aripă.

Am strâns coperta în pielea-mi, în titlu scrijelite
În semnele de nume, pe scoarţa în veşnic tatuaj,
Pe care desenez ce-mi ţin carnal; clipe alipite
Pe-un sac de pericard, c-un cord vărsând în derapaj.

Îmi bate suflet ritmic, mă împânzind fire de cald
În simţuri, capilarele-mi oxigenând amoruri,
Ce le strâng ore, zile, etichetate într-un fald,
Ce sunt pliat s-ascund o carte... ce-s tot, zboruri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea vrăbioarei

În soarele geros sclipind
Pe crengile de-arbust golite
Un stol de vrăbii zgribulind
Se vânjolesc de frig trezite.

Scena-i movila din grădină
Pe albu-ntins neregulat
Şi câţiva pomi de copertină
De lângă iazul îngheţat.

E cald dar frig de raze-n lame
Tăind obrazul, lipind nări
Şi ochi nelunecoşi cu scame
Ce-s fără rost în lăcrămări.

Din hârjoneala nesfârşită
Un cuplu bej-maron tărcat
Se avântă-n zarzăr; ea spăşită,
El cu cioc negru de bărbat.

Se vede că are un semn de-o pană
Ce-i din codiţa ei, mai albă
Şi pare-ndrăgostită blană
Pe ramul plin de-o gheaţă dalbă.

Se gudură zburlindu-şi puf
Şi-ntinde micul cioc de-amor,
Iar el se trage întâi pe vârf,
Revine apoi în sărut cu dor.

Pe aleea doar închipuită
Din paşi trecuţi în zori de zi,
În noaptea clară şerpuită
Sclipeşte-un puf de-o pană gri...

Nu-i însă gri; metalic alb e
Şi la doi paşi o umbră-nchisă
De-un cafeniu cu picioruşe
Chircite, pe penaj alb ninsă.

Cu ochi deschişi mici, de piper
Şi-o aripioară ruptă-n sânge,
Stă nemişcată-n moartea-ger...
Un cioc negru pe o ţambră plânge...

Câtă durere o fi fost
În trupul mic doar cât un deget
Se prăbuşind în cruntul frost...
Mă doare gând! De trist nu preged...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!