Salvează planeta Pământ
Indiferența ta mă afectează atât de grav,
Încât, de la o vreme, mă simt tot mai bolnav.
Pericolul pieirii îmi e tot mai aproape,
Simt cum îmi dispar păduri, dispar cursuri de ape.
Zi de zi deșertul, mă sugrumă cu ghearele,
Pe pajiști întinse, mor de sete animalele.
În grădini și livezi, plantele sunt pârjolite,
Câmpii, munți și dealuri, rămân tot mai dezgolite.
Prietenii mei, oamenii, suferă de foame,
Copacii se usucă și nu le mai dau poame.
Stratul de aer, tot mai mult se rarefiază,
Soarele mă arde, când ziua-i la amiază.
Primesc caniculă în loc de rouă și ploaie,
M-acoperă și mă sufocă, prea multe gunoaie.
E tot mai multă murdărie de jur împrejur,
O astfel de viață, de loc nu pot să mai îndur.
De vrei s-aduni în hambare, bogatul rod al meu,
Ajută-mă omule! Va fi mai bun traiul tău.
De vrei prosperitate, salvează-mă pe mine
Și vei avea tot ce-ți dorești, și astăzi, dar și mâine.
Cu plante și animale să fim împreună,
Doar așa viața va fi mai frumoasă, mai bună.
Gândeșt-te bine! Salvarea mea e și a ta,
Dacă mie-mi este bine și tu vei prospera.
Dacă vrei să trăiești bine, de rău să nu fii înfrânt,
Până nu e prea târziu, salvează planeta Pământ!
poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre zoologie
- poezii despre salvare
- poezii despre plante
- poezii despre botanică
- poezii despre animale
- poezii despre înfrângere
- poezii despre viitor
- poezii despre rouă
Citate similare
Tot mai frumos
Tot mai frumos,
mai aproape de mine
e gîndul tău,
stea din Eden,
luminînd viața mea,
pașii mei
c-un dor
nemărginit...
Tot mai duios
ocrotindu-mi cărarea
de orice rău,
sus, tot mai sus
mă atragi
spre zenit...
Tot mai măreț,
mai scăldat în lumină
e chipul Tău,
prinț glorios
care-ai dai viața Ta,
trupul tău
ca miel neprihănit.
Tot mai cu drag
îmi înalț către Tine
tot gîndul meu,
sus, tot mai sus,
într-un zbor
infinit...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre rai, poezii despre oi, poezii despre lumină, poezii despre infinit, poezii despre frumusețe sau poezii despre dor
Mulțumescu-Ți Ție, Doamne
Multumescu-Ți Tie, Doamne,
C-ai venit în casa mea,
Stai la masă, de Ți-e foame
Tot ce am bun, Îți voi da
Loc de cinste vei primi
Căci Tu meriți, Domnul meu
Și toate le-om împărți
Și Te voi iubi mereu
Pentru Tine, m-am schimbat
Și păcatul îl urăsc,
Nu mai sunt ca altădat
Tot ce am, Îți dăruiesc
Inima și viața mea
Sunt ale Tale, Ți le-am dat,
Casa și familia mea,
Tot ce am, și-am căpătat,
Doamne, le-mpărțesc cu Tine
M-ai salvat și-Ți mulțumesc,
Tu, Te-ai îndurat de mine
Raiul, vrei să-l dobândesc.
Vrei Doamne să fii cu mine,
Și eu, tot așa doresc,
Să îmi fie veșnic bine
Lângă Tine, să trăiesc.
Amin
poezie de Florența Sărmășan din Voi merge pe urmele Tale (12 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre schimbare, poezii despre religie, poezii despre mulțumire, poezii despre iubire, poezii despre inimă, poezii despre familie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cei mai mulți jucători de tenis iubesc acest joc. Dar cred că ar trebui să fie și respectat. Vrei să faci tot ce-ți stă în putere pentru a da tot ce ai mai bun în tine. Cât despre mine, știu că mă simt nemaipomenit de vinovat dacă ajung acasă la sfârsitul zilei și simt că nu am făcut tot ce am putut.
citat din Andy Roddick
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre timp, citate despre tenis, citate despre jocuri, citate despre iubire sau citate despre acasă
Frumoasă treabă, distrugerea de cuvinte. Sigur că pierderea cea mai mare e la verbe și la adjective, dar sunt și sute de substantive la care se poate renunța tot atât de bine. Nu-i vorba doar de sinonime; mai sunt și antonimele. La urma urmelor, ce sens are un cuvânt care nu e nimic altceva decât opusul altui cuvânt? Orice cuvânt își conține opusul în el însuși. Uite, de pildă bun. Când ai un cuvânt ca bun, ce-ți mai trebuie rău? Nebun merge la fel de bine de fapt, mai bine, fiindcă este exact opusul lui bun, pe când rău nu e. Și pe urmă dacă vrei o variantă mai tare a lui bun, ce rost are să ai un șir întreg de termeni inutili și vagi ca excelent, splendid și toate celelalte? Plusbun acoperă sensul și ai și dubluplusbun, dacă vrei ceva și mai tare.
George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre cuvinte
- citate despre verb
- citate despre superlative
- citate despre substantiv
- citate despre nebunie
- citate despre frumusețe
- citate despre bine și rău
- citate despre adjectiv
Când mi-e bine, când mi-e rău...
când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu
când e soare, când e nor,
când trăiesc și când mă mor,
când mă-nalț, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor
când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e ușor,
îmi apari, dispari în zori
când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău și-l beau,
îți aud pașii desculți,
ești în mine, nu mă cruți
când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre moarte, poezii despre bine și rău sau poezii despre Soare
Ai grijă, române
O, tu române, cel harnic și cinstit
Așa ușor, se pare, te lași păcălit
Te mint, cu nesimțire, când îți cer votul
Ajunși iar la putere, ei uită totul.
Ai inima creștină și încredere naivă
Visezi la trai mai bun, ei dimpotrivă
Devin budihace, ajunși în Parlament
Își văd de interese, tu mergi la faliment.
Dar până când, române, atâta umilință
De ce să suferi tu, ce ai multă credință?
De ce ai tăi copii, să crească în sărăcie
Cum poți tu suporta, așa netrebnicie?
De la un an la altul, ciocoii se-nmulțesc
Iar la tine frate, doar taxele tot cresc!
De-ajungi la spital, jalea-i tot mai mare,
În întreg sistemul, e multă nepăsare
Mor oamenii cu zile, că sunt lipsuri multe
Medici mai puțini, cin' să te consulte?
Școlile se pare, sunt tot mai neglijate
Tineri intră-n viață, cu mai puțină carte
Ai grijă române, ei au un concept
Să depinzi de stat și să le fii adept
Tu însă vei lupta, dând tot ce-ai bun în tine
Să nu depinzi de nimeni, de vrei să-ți fie bine.
poezie de Ionel Popa (14 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre creștere, poezii despre încredere, poezii despre școală, poezii despre zile, poezii despre votare, poezii despre visare sau poezii despre tinerețe
Hai să facem schimb
De vrei să mă cunoști mai bine
Te las în locul meu o zi,
Și ai sa vezi câte ruine
În suflet tu îmi vei găsi.
Eu am zidit de atâtea ori
Din nou, și iar și iar,
Să văd dacă tu în locul meu
Nu îți vei spune, ca e în zadar.
Sa văd de poți ca sa renaști
Așa cum eu de multe ori am făcut,
Îți spun eu, ca te lași păgubaș
Și sigur ai să spui, ca e prea mult.
Mă vezi zâmbind, dar tu nu știi
Ca port în suflet o mare a mea,
De câte lacrimi am adunat
Din viața asta tristă și grea.
Atâția m-au dezamăgit
Lista e lungă, și tot mai pot,
Frumosul în oameni îl voi găsi
Chiar dacă colind pământul tot.
autor Georgescu Elena
poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre suflet, poezii despre cunoaștere, poezii despre Pământ, poezii despre Elena sau poezii despre Crăciun
Aripă frântă
Merg prin ploaie sub soare.
Sunetul picăturilor, ce se scurg pe stradă
Seamănă cu cel al unui atac de gloanțe, zâmbind
Cred că vreau să dispar, unde nimeni nu-mi poate vorbi;de ce?
Pentru că am auzit prea multe ca să știu ce e adevărat....
Oare va fi curcubeu?
oare vei fi și tu; oare vom fi noi?
Dar nu mai pot zbura ca înainte,
Și mă blochează tot mai mult frica,
dar dacă ești aici am tot mai multă speranță...
poezie de Iustina Georgiana Rusu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre sunet, poezii despre ploaie, poezii despre frică, poezii despre curcubeu, poezii despre aripi sau poezii despre adevăr
Alină-mi inima
În miez de zi stau și oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu știi,
că nu sunt lângă tine...
doar tu ești și vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.
Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranța mea nu moare,
eu am să stau și am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viața mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.
Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubești
asta-i durerea mea uitată,
și chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să știi că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.
Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd și eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să știi cât mi-e de greu,
și sufletul-mi de l-ai avea,
să simți ce simt și eu
să simți când nu te simt tot timpul,
să știi,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.
Și lacrimile-mi curg ușor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aș vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
știind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neștire.
Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc și nu-i ușor
să-ți spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
și-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.
poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre uitare, poezii despre timp sau poezii despre plâns
Nu lăsa ca ceilalți să îți dicteze viața. Este cel mai mare pericol în calea găsirii propriei vocații. Încă de când suntem mici, cei din jurul nostru au tendința să ne spună ce să facem și încotro să o luăm. Părinții știu mai bine decât noi, prietenii, profesorii etc. Este ca un zumzet care tot presează propriul timpan. Dacă intri în jocul "acceptării", vei ajunge să trăiești o viață care nu este a ta. Dacă îți vei urma instinctul și vei face ce vrei tu și te vei îndrepta încotro crezi că e mai bine pentru tine, zumzetul o să scadă în volum.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre profesori, citate despre prietenie, citate despre pericole, citate despre instinct sau citate despre educație
Insomni(i) fără i
Visez. Am agonia depărtărilor.
Răstălmăcesc prezentul,
Îl cocoloșesc și-l arunc
Cât mai aproape de nimicul
Ce mă leagă de tine.
Un gând suprapus
Îmi spune să nu mai privesc
Spre nimic din ce pulsează.
Vreau să-mi simt sângele vibrând.
Nu mai pot așa,
Am să-l încălzesc la soarele
De primăvară chicotind.
Când privești în jur și chemi
Ceva modulat, mult prea des
Până la deformarea totală,
Nu uita: întotdeauna
Poți arunca ce este inutil.
Am o realitate.
Specială, doar pentru mine,
Într-o mișcare continuă,
Lipsită de monotonia
Ce o regăsesc în tine.
Sst. Nu pronunța aceste cuvinte.
Pot rupe vraja.
Dar trebuie eliminat
Într-un aer prea condensat,
Ca o reclamă de alimente,
Tot ce alterează.
Ascunde-mă lângă bătaia
Inimii. O, viața
Vreau s-o simt
Real în mine,
Ca gândul ce mă îndepărtează
Atât de inadaptabil de tine.
Și tot ce îngreunează
Un gând de primăvară
Este stupiditatea,
Cu care în fiecare seară
Îmi închid libertatea,
Cu zece lacăte cât mai rotunde
Cu ceva ornamente pe margine.
Și sub ramurile plăpânde
În primăvara ce revine,
Aștept o ploaie de flori,
Să-ți pictez ceva pe corp
Într-o explozie de culori.
Oricum, nu aduni măcar un strop
Din risipa mea de fiecare zi
Și ar fi mai bine dacă te-aș goni.
poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre primăvară, poezii despre gânduri, poezii despre sânge, poezii despre seară, poezii despre realitate, poezii despre puls sau poezii despre publicitate
Dimineață
O cafea neagră... și-o ploaie de gheață
Când spiritul mai arde culori în odaie
O privire pe-o carte, pe straie
Și pasul mă îndrumă în dimineață
Cum frigul tremurând ca o veste,
Tot fuge de-al meu și de-al tău...
Tot mai mult am rămas cu ce este,
Și plouă cu-o părere de rău.
Am uitat dacă merg... încă tot mai iubesc...
Am ajuns la timp, ocup și un loc.
Dar gândul apasă cu greul său bloc...
E numai vedere... nu mai pot să vorbesc...
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre gheață sau poezii despre dimineață
Restul e tăcere...
Dacă iubești nu îți mai aparții
Exiști doar pentru a mărturisi
Iubitei ce se-ntâmplă și ce simți
De te-nchini iubirii și la sfinți
Dacă iubești cu-adevărat
Ești trist și uneori îngândurat
Nu mai trăiești doar pentru tine
Nu ai în gând ziua de mâine
M-am întrebat într-un trecut
De ce eu te iubesc atât de mult
Am să îți spun cuvinte simple
Eu doar pe tine te am în minte
Tu ești tot ce am mai scump
Minunea mea pe-acest pământ
Ai fost întotdeauna feminină
Așa frumoasă și așa de fină
Tu să pictez m-ai îndemnat
Doar ție la pian ți-am mai cântat
Și când plutim pe-al muzicii fior
Ne place s-auzim cum plâng viori
Când mă iubești și te iubesc
Simt cum pe loc întineresc
Îmi dai motive să trăiesc
Dacă mă lași să te privesc
Și dacă uneori ne mai certăm
Fără ca vreun motiv să avem
Pe loc ne gândim la împăcare
Și vine o sfântă îmbrățișare
Dacă trăiești într-o iubire
Nu te gândești la despărțire
Să trișezi în dragoste, nu-i greu
Doar de regrete urmărit vei fi mereu
Trăiești doar când iubești
În restul timpului nici nu exiști
Și dacă vrei să fi iubit
Atunci iubește în mod cinstit
Vreau să-ți mai scriu un singur vers
Doar când iubești în viață ai un sens
Chiar de trăiești clipe de disperare sau durere
Restul e tăcere...
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre muzică, poezii despre vioară, poezii despre versuri sau poezii despre tăcere
Folosește clipa
Dacă viața ce-o primești
Vrei s-o trăiești bine,
Numai sta să te gândești.
Nu-ți fie rușine!
Din ea te înfruptă.
Ia tot ce-ți oferă.
Ba chiar te și luptă
S-o faci mai prosperă.
Asta este miza
Să trăiești mai mult.
Că de vine criza
Totul e pierdut.
Folosește clipa!
Ăsta-i sfatul meu.
Nu fi la Antipa
Piesă de muzeu.
poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi, poezii despre rușine, poezii despre muzee sau poezii despre criză
Tot ce pot să fac mai bine
Voi încerca să te protejez
Dacă nu sunt prea speriat
Nu te voi neglija niciodată
Dacă îmi împărtășești sentimentele
Voi fi chiar în spatele tău
Dacă nu te miști prea repede
Și voi încerca să-ți aduc aminte
Că unele lucruri pot să dureze
Te voi iubi mereu
Sau cel puțin pentru mulți ani
Dacă știi că niciodată nu voi putea
Să-ți alung toate temerile
Și nu mă voi rătăci niciodată
Decât dacă trebuie
Însă mă voi întoarce mereu
Asta e tot ce pot să fac mai bine
E tot ce pot să fac mai bine
cântec interpretat de Joe Jackson
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi, poezii despre protejare sau poezii despre protecție
Ai încredere în Dumnezeu , dar și în tine
Omule,
Când simți că nu mai poți, nu dispera. Închide ochii și gând bun la Dumnezeu.
Dacă îl ai pe Dumnezeu în suflet, doar El îți dă puterea să mergi mai departe. Mulțumește-i pentru viața ce ți-a dat și tot El îți va arăta dragostea și grija pentru sufletul tău. Îți va oferi zile însorite atunci când în viața ta vei avea și momente înnourate.
Cu încredere în Dumnezeu, dar și în tine, lasă în urmă trecutul. Fii bucuros că ai îndrăzneala să mergi mai departe. Ai încredere și în forțele tale.
Nu lăsa pe nimeni să-ți omoare, sau să-ți fure comorile sufletului. Ai încredere în ziua de mâine. Sigur vor veni și zile care îți vor deschide calea spre îndeplinirea celor ce-ți dorești. Atunci oamenii te vor prețui mai mult. Numai astfel vei simți că ești capabil să construiești și tu ceva. Nu uita că ai o importantă datorie față de lumea în care trăiești, dar și față de tine.
Fiind mai bun meriți să fii fericit. Și nu uita că în viață nu trebuie să fii copia nimănui. Este suficient să adaptezi totul la propria-ți persoană.
Fii tu etalonul, nu clona altuia.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre ochi
Tot mai des
Tot mai des mă întreb dacă-i bine
Să mă-ascund ca și ieri toată-n mine,
Să îmi pun carapacea la loc
Și o broască țestoasă să joc.
Cu Ahile ce-aleargă mereu
Să mă-ntrec nu îmi pare că-i greu;
Sunt actor tot mereu figurant
Pe o scenă, urlând delirant?
Teatrul zilnic te-ndeamnă să fii
Un ascuns prin butoaie pustii
Și să ieși, Diogene modern,
Cu lumina străpunsă prin stern...
Tot mai des simt că sala e goală,
Tot ce spun lumea parcă-o răscoală
Și din calea mea toți au plecat:
"E bufonul la rege, dă mat!"
poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre teatru, poezii despre monarhie, poezii despre jocuri, poezii despre broaște țestoase, poezii despre actorie sau poezii despre Diogene
Ce dacă
Ce dacă plouă?
Zâmbesc gândindu-mă la tine.
Ce dacă-s ud?
Mie așa mi-e bine.
Ce dacă bate vântul?
Eu nu mă mișc din loc.
Ce dacă nu e soare?
Între noi arde-un foc.
Ce dacă e prea frig?
Vorbele tale mă-ncălzesc.
Ce dacă e-ntuneric?
Eu pot ca să răzbesc.
Ce dacă nu sunt oameni?
Eu te vreau doar pe tine.
Ce dacă nu sunt case?
Mie tot îmi convine.
Ce dacă nu sunt păsări?
Zburăm noi pentru ele.
Ce dacă e doar ceață?
Noi n-avem clipe grele.
Ce dacă frunze cad?
Eu încă mai resist.
Ce dacă pomi nu sunt?
Încerc și tot insist.
Ce dacă totu-i gri?
Tu-mi colorezi viața.
Și dacă tot o faci,
te rog, alungă ceața.
Și dacă tot o faci,
adu pe cer un soare.
Și dacă tot o faci,
vreau case colo-n zare.
Și dacă tot o faci,
te rog, alungă vântul.
Și dacă tot o faci,
luminează-mi pământul.
Și dacă tot o faci,
adu-mi și păsările.
Și dacă tot o faci,
redă-mi culorile.
Și dacă tot o faci,
plantează-mi câte-un pom.
Un lucru eu mai vreau -
pe om să îl faci om.
poezie de Pleșa Dragoș Florian din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre culori, poezii despre copaci, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt sau poezii despre frunze
Nimeni nu poate știi calea pe care tu să o urmezi. Și e normal să fie așa. Pentru că tu porți responsabilitatea bunelor și relelor, a roadelor bogate sau a pierderilor și suferințelor de pe calea ta, deci decizia îți aparține. Încearcă să experimentezi tot ce poți și vezi cum te simți. Busola ta interioară îți va spune când e ceva ce îți place și vrei mai mult sau când îți displace și nu mai vrei să ai parte de acel lucru. Astfel, aduni indicii ca și un detectiv și le tot pui cap la cap până când întregul puzzle este gata. Deci trăiește-ți viața intens! Cu cât mai intens, cu atât mai repede dobândești putere de discernământ. Și cu cât ai mai repede putere de discernământ vei știi ce e bine și rău pentru tine, care e adevărul tău, realitatea ta și calea ta.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suferință, citate despre responsabilitate, citate despre realitate, citate despre detectivi, citate despre bogăție sau citate despre adevăr
De obicei în viață, când vrei doar ce e mai bun și refuzi să te consolezi cu "E bine și așa", viața cedează și îți dă tot ce e mai bun.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!