Hulubul Păcii

S-a deschis fereastra, ca o rană veche
Mama ne aşteaptă, nopţi întregi de veghe,
Să venim acasă şi măcar odată
Să mai stăm la masă aşezaţi grămadă.

Pe deasupra porţii, înfloresc salcîmii
Şi în miezul nopţii, amiroase-a pine,
Rumenă şi caldă, mama noastră coace
Din făină albă, un hulub de pace.

Şi îi zice dute, prin străini departe,
De-mi păzeşte puii, de război şi moarte
Să le meargă-n toate, toate să le iasă
Şi de-o fi să poată, să mai vină acasă.

Şi hulubul zboară, alb ca dorul mamei
Pe la toţi coboară şi pe toţi ne cheamă
Poate că s-o face pace-n toată lumea,
Dacă mama coace, sîmbăta hulubii.

cântec, muzica de Silvia Grigore, versuri de Vsevolod Grigore
Adăugat de Paladi Anatolie
Comentează! | Votează! | Copiază!

mamă (vezi şi maternitate)

Mama este

Mama este raiul ce ades suspină,
Lacrima-i curată e prosop de vină,
Mama este cerul cu steluţe dalbe,
Înger de lumină gândurilor toate.

Mama este chipul zorilor albaştri,
Ce la cap veghează visul printre aştri,
Mama e culoarea cerului senin,
Miere-n supărare - veacuri de pelin.

Mama este viaţa fremătând în palme,
Dorul şi iubirea-n lumile de cazne,
Mama este setea ce tăcut se-adapă,
Liniştii de prunc - nesfârşită apă.

Mama este soare, chipul de lumină
Ce ne intră-n suflet şi nu are vină,
Mama este câmpul plin de verde iarbă,
Mama este neaua serilor de iarnă.

Mama este vatra focului ce arde,
Basmul ce se-aşterne la copil în palme,
Mama e pământul care coace roade,
Toamna ce bogată, poame în cascade.

Mama-i mac în floare ce îmbie câmpul,
Dulcea lui privire ce-o sărută vântul,
Mama e lumina sufletului veghe,
Mama e credinţa - graiul nepereche.

poezie de Gheorghe A. Stroia (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama e cuvântul ce-nseamnă viaţă
E izvorul de alinare,
E cărarea de îndrumare,
E a sufletului vindecare,
Mama e cuvântul ce-nsemană viaţă.

Mama e un glas în tăcere ascuns,
E o şoaptă şi-un veşnic răspuns,
La-ntrebări nedezlegate -
Mama le cuprinde pe toate!

Mama e un murmur şi-o gingaşă floare,
Mama e albina ce zboară în soare,
Mama e furnica ce veşnic adună
Cu toţii pe noi îmnpreună.

Mama e al cerului nour pribeag,
Mama e un mare de lacrimi şirag,
Vărsat pentru noi în necazuri -
Pe a vieţii înalte talazuri.

Mama e un cîntec străvechi,
Este numele fără perechi,
Mama este dorul din sufletul tău
Chemând-o mereu şi mereu!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul unei mame

Rău mă chinuie tristeţea
Şi tăcerea casei mele
Şi mi-e frig şi-mi este foame.
Uite, nu mai am nici lemne!

Cin' să vină, puiul mamei
Şi să-mi macine la moară?!
Mare-ntunecare vine!
Cad în lacrimi, la icoană...

Şi vorbesc şi-mi plâng durerea,
Poate te-o aduce ea...
Pruncul mamei e departe,
A uitat de mama sa.

Nu pot să te cert, copile,
Ai familie, nevastă,
Ce dac-ai uitat de mama?
Ea-i aici! Mereu acasă...

Uite! Scârţâie portiţa!
Cumpăna fântânii plânge.
Poate mâine mama moare
Şi tu nu mai poţi ajunge.

Scutur sacul de făină
Şi pun sare şi ulei
Şi-o pun iute pe maşina
Încă caldă. Poate vrei...

Mâna-mi tremură, copile,
Cana-i goală şi mi-e sete.
A venit moş Nicolae!
Nu mi-a pus nimic în ghete...

Mamă, mamă, sărut-mâna!
Iaca, ţi-am adus ceva!
Însă mama îngeţase...
De acum, nu mai era.

Mama-i cuibărită-n suflet,
Doarme-n fiecare clipă
Şi cu fiece uitare,
Către ceruri se ridică.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul unei mame

Rău mă chinuie tristeţea
Şi tăcerea casei mele
Şi mi-e frig şi-mi este foame.
Uite, nu mai am nici lemne!

Cin' să vină, puiul mamei
Şi să-mi macine la moară?!
Mare-ntunecare vine!
Cad în lacrimi, la icoană...

Şi vorbesc şi-mi plâng durerea,
Poate te-o aduce ea...
Pruncul mamei e departe,
A uitat de mama sa.

Nu pot să te cert, copile,
Ai familie, nevastă,
Ce dac-ai uitat de mama?
Ea-i aici! Mereu acasă...

Uite! Scârţâie portiţa!
Cumpăna fântânii plânge.
Poate mâine mama moare
Şi tu nu mai poţi ajunge.

Scutur sacul de făină
Şi pun sare şi ulei
Şi-o pun iute pe maşina
Încă caldă. Poate vrei...

Mâna-mi tremură, copile,
Cana-i goală şi mi-e sete.
A venit moş Nicolae!
Nu mi-a pus nimic în ghete...

Mamă, mamă, sărut-mâna!
Iaca, ţi-am adus ceva!
Însă mama îngeţase...
De acum, nu mai era.

Mama-i cuibărită-n suflet,
Doarme-n fiecare clipă
Şi cu fiece uitare,
Către ceruri se ridică.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama lor la toţi! (Pamflet la adresa PSD-istului Victor Socaciu, parodie după melodia lui "Mama lor")

De pe vremea lui Cârmaciu,
Înjura aşa Socaciu:
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Da-njura numai de formă
(Ca acoperit cu normă?):
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Criminalul Iliescu
L-ampuşcat pe Ceauşescu;
Ăla hoţ, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Cică-n Revo'-ar fi "luptat",
I-au dat şi certificat;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Cum Socaciu-i ipocrit,
PSD-ist a devenit;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Un partid de comunişti
Şi-nţesat cu securişti.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Cum primit-a sinecuri,
S-a lăsat de-njurături;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Din Socaciu cântăreţul,
A fost consul, iubăreţul;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Nu mai este rău de gură,
Şi deloc nu mai înjură;
Ăia hoţi, ăsta hoţ,
Mama lor la toţ'!

Pleacă ai lor de la putere?
Alţii-ai lor vin iar la miere.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Pleacă-ai lor sau vin ai lor,
Noi tot slugi la dumnealor.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

"Dumnezeu dac-ar veni"
Ăştia iar l-a răstigni.
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Vai de tine ţărişoară,
Tare rău te mai furară!
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

Ieşi române la "atac",
Că-altfel ăştia-ţi vin de hac!
"Ăia hoţi, ăştia hoţi,
Mama lor la toţi!"

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (24 septembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa trudise mama

Pe câmpia roditoare. din întinsul Bărăgan
Unde râd copii în soare şi se coace grâu-n lan,
Măicuţa din greu munceşte, să adune în hambar
Pâinea care se dospeşte, învelită în ştergar.
Cu mâna dusă la frunte, priveşte mama spre sat,
Ştergând faţa cu marama, uşor scapă un oftat.
Ea aşteaptă să-i aducă, apă rece de băut,
Că din zori până-n amiază, multă vreme a trecut.
Cu mâncare proaspătă, foamea să şi-o potolească,
Până soare scapătă, un pogon să mai cosească.
Vin copiii, urcă dealul şi la mama au ajuns,
Mama priponeşte calul şi de masă, iute-a pus.
Când termină de mâncat, cu apă se răcoreşte,
Dă traista la un băiat şi la muncă iar porneşte.
Copiii se-întorc acasă, sărind şi ţipând pe drum,
Mama asudă la coasă şi-n privire are fum.
Tot aşa, din zori în seară, câteva zile la rând,
Mama adună în vară, grâul de pe-întregul câmp.
Curge sudoarea pe frunte, în sfârşit, a reuşit
Să aducă iar în curte, rodul care l-a cosit.
Este mulţumită mama, truda n-a fost în zadar.
Poate ca să vină iarna, grâul este în hambar.
De-acuma vor sta la masă, mulţumind lui Dumnezeu,
Că în iarna viscoloasă, vor avea pâine mereu.
...........................................
Tot aşa trudise mama, dacă mi-aduc bine-aminte,
De vara şi până toamna, când trecu la cele sfinte.

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-acasă

Sunt acasă!
Graurii mi-au adus sperietori şi urme de cizme
în picioarele descălţaţilor.
Sunt acasă...
Pisica linge cactusul stropit cu apa
în care mama a spălat peştele.
Sunt acasă!
Cireşele dansează pe masă.
Tata şi-a făcut bagajul cu un an într-o secundă.
Mama şi-a pus pe geam
ochiul din care porumbeii nici nu mai vor să se-ascundă.
Sunt acasă!
Şi iarba mă aşteaptă îmbrăcată în coasă
şi în mireasă
să-i zic
şi să tac
Da!
Sunt acasă!
Să te tai sau până mai vin din casă-n-casă
că te văd să mă prefac?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama
Nu are vârstă pentru a îmbătrâni.
E mama!
Aceeaşi, mereu tânără,
Dulce, limpede, tandră...
Frumoasă cum e ea,
E mama mea!

Mama
Nu are timp pentru a se jelui.
Cu timpul ce trece,
E mai precaută!
Ea nu varsă lacrimi
Într-o basma,
Ci le aşterne cuminte...
Şi nici, măcar,
Nu poate a se supăra,
Ea ţese,
Geana zilei aprinde!

Privirea-i – oglindă,
Chipul meu
Îl cuprinde:
Mă mângâie,
Mă îndeamnă,
Mă dojeneşte,
Îmi aminteşte!...

Mama mea e un zeu!
Păşi-voi,
Căuta-o-voi mereu
Printre toţi noi!...

Aţi cunoscut-o
Pe mama?!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea mamei

Mama, bună gospodină,
O făcea doar cu făină
Şi, etapă cu etapă,
Drojdie (maia) şi apă;

Mai punea un strop de sare
Şi-o grămadă de răbdare.
În copaie,-apoi, reţine,
Frământa aluatul bine

Şi, cu-o cruce creştinească,
Îl lăsa să se dospească.
Cu-o răbdare ca de piatră,
Pâinea o cocea pe vatră.

Caldă, bună, delicioasă,
Mama ne-o punea pe masă,
S-o mănânce copilaşii,
Fetele şi băieţaşii

(Împreună cu părinţii,
Credincioşi cum sunt doar sfinţii),
Cu mâncarea cea gătită
Tot de mama mult iubită.

Azi mă-ntreb cu nostalgie:
Unde eşti copilărie?
Unde sunt părinţii mei?
Unde-i mama, pâinea ei?

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 august 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un copil se odihneşte în pântecul mamei sale, el nu poate să-şi vadă mama şi nu poate plânge ca mama sa să vină la el. Amândoi sunt acolo, dar nu se pot vedea unul pe altul. Toţi suntem în pântecul Adevărului Infinit.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie pace în lume!

Să fie pâine pe masă
Şi toţi ai casei acasă
Şi grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Şi ale lumii guverne
Să ştie bine-a discerne
Nevoia vieţii eterne,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Să fie-o blândă lumină,
Şi nu rachete-n grădină,
Doar veşti frumoase să vină,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Ca focul rău să nu ardă,
Cât viaţa-n noi nu e moartă,
Să stăm cu toţii de gardă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Sub zbuciumatele astre,
Destul cu-atâtea dezastre,
O cer durerile noastre,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Destul cu traiul de câine,
Spre dezvoltare şi pâine
Şi pentru ziua de mâine,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

De-o pace dreaptă mi-e sete,
Plenară-ntregii planete,
A hotărât ce se vede,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

Miniştrii lumii să n-asculte
De interese oculte,
Ci de voinţele multe,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

poezie de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea, matrioşca mea

Să nu afle ce e gerul
- vieţile prinse-n pănuşi -,
Mama-şi leagă de piept cerul,
Să nu cadă pe păpuşi!

Cum să aibă mama vină?
Cum să-i căutăm pricini?
Matrioşca de griji plină
Ce ne-a protejat de spini!

Cum să aibă mama vină
Că ne-am cuibărit în ea?
Pădure ce-ar vrea să ţină
Şi cuibul, şi pasărea...

Cum să aibă mama vină
C-a făcut din noapte zi
Şi pe braţe de lumină
A ales a ne păzi!?

E potop de foc şi apă,
De s-ar vedea singurea
Stăm ca nişte foi de ceapă -
Mama, matrioşca mea!

poezie de Rodica Rădiţa Răpeanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana

(În amintirea mamei mele, Alexandra)

Când eram de-o şchioapă,
mama mă ducea la biserică
şi se ruga în faţa unei icoane
a Maicii Domnului.
Dar eu,
de-acolo, de jos,
zăream doar chipul mamei,
reflectat de sticla protectoare
şi nu înţelegeam
de ce trebuia să vină până aici,
pentru a se ruga la ea însăşi,
când aveam şi acasă oglindă.
Abia când am crescut
şi am putut să văd
mai bine chipul Sfintei,
am sărutat-o,
mulţumindu-i lui Dumnezeu
că o pot vedea
şi acum,
în icoană,
pe Mama!

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

mama a plecat să le predea la ingeraşi,
fizică.
urăsc fizica.
îngerii nu au nevoie de profesori,
ei ştiu şi înţeleg tot.
dealtfel, mama nici nu e un profesor bun,
poate o vor trimite acasă.
dacă nu, am să mă fac medic
şi am să plec la ea.
îngerii au nevoie de mine,
suferă,
sunt bolnavi.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de la mama

Ninge cu lumină caldă
O zăpadă dulce, albă
Şi sărutul ei cuminte
Nu trădează şi nu minte...

Ninge iar pe ochii tăi -
Ce frumos ninge iubirea:
Un decembrie senin
Fulguieşte lin uimirea...

Ninge, doamne, ninge iar
Şoapta mamei peste casă,
Ninge dorul ei amar -
O ninsoare prea frumoasă...

Ninge dulcele ei glas
Peste veacuri a rămas:
Un colind pentru nepoţi
De la mama pentru toţi...

Ninge-n suflet o speranţă
Şi ne bucură, ne-nalţă...
Ninge, Doamne, ninge-ne
Cu iubire-atinge-ne...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Şi zboară singură în noapte spre o stea.

Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârşit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toţi-n seară
La gura sobei, printre atâtea povestiri.

Azi, miroase-a mere coapte iară
Şi a gutui păstrate pe-un bătrân cuptor
Teiul din grădina de afară
Ne retrezeşte al copilăriei dor.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Acasă, icoană-i sacră din copilăria noastră
Acasă, e Dumnezeu cu noi duminica la masă
Acasă, ni-i ruga pusă în genunchi, ne e altar
Acasă, acasă, e Raiul unde ne întoarcem iar.

E Raiul unde ne întoarcem iar,
E Raiul unde ne întoarcem iar.

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mori? (mamei mele, decedată în 23 mai 1943)

Mama mea, nu te-am uitat,
Îţi păstrez poza ta veche
Într-un tablou la cap de pat,
Ca icoană în perete.

Mama mea, frumoasă zână,
A plecat în zi de primăvară,
Plângea ţinându-mă de mână,
În suflet cu durere amară.

Când pleci în luna Mai de acasă,
Cu alai de plâns şi flori,
O întrebare simplă nu te lasă:
De ce să mori? De ce să mori?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul stării de veghe

Motto:
"Iubirea mamei este lampa de veghe a casei."
Pam Brown

Pentru MAMA, nu există depărtările,
EA presimte cu instinctu-i scrutător,
Sufletul EI strânge toate-ngrijorările
Până-şi vede-n preajmă propriul odor.

Când ne despreunează-mprejurările,
MAMA este cel dintâi şi ultimul dor.
Pentru MAMA, nu există depărtările;
EA presimte cu instinctu-i scrutător,

Orinde-am fi, ne-mpărtăşeşte stările:
Ne trăieşte bucuria-mplinirilor a priór,
Prin telefon, ne subţiază lăcrimările,
Mâhnirile şi suferinţele noastre o dor...
Pentru MAMA, nu există depărtările.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!