Zăpada

Închis de barierele zăpezii,
bătrânul săpător,
prin tunelul alb,
dă noaptea peste gard
cu lopata.

Dimineaţa,
palmele-i ard...
Cineva a adus-o la loc.

Pierzând notiunea Timpului,
el sapă iar şi iar,
cu sufletu-ngheţat.

Privirea-i orbită
de atâta alb.
Un miez de speranţă
i-apare-n tocul uşii;
se bucură...

Frontierele ferestrei
sunt din nou eliberate.
Până când?

Grea, tăcerea se-aşterne.
Nu se distinge niciun drum,
niciun om.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând alb

Sâmburele se decojeşte de noapte,
din miez
naşte colţi flămânzi de soare
cu ploaia în ochi cresc.

De după hat
se aud şoaptele dimineţii
în clopoţei de ghiocel,
iubito, culeg un gând
şi ţi-l dăruiesc alb.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun cal nu ajunge nicăieri până ce nu este înhămat. Niciun fel de abur sau gaz nu conduce nimic până ce nu este închis. Niagara nu poate fi niciodată transformată în lumină sau energie până ce nu se sapă un tunel prin ea. Nicio formă de viaţă nu devine măreaţă până ce nu se concentrează, nu se dedică, nu se disciplinează.

citat din Harry Emerson Fosdick
Adăugat de Dana Gurau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici urme nu sunt

Alerg pe zăpada îngheţată ca pe hârtie
unde să mă opresc, nu apare niciun drum,
nici urme nu sunt,
imensitatea albă prinde depărtarea în dungi subţiri.

Copacii şi ei sunt sculptaţi în tablou,
în ochii mei joacă toate liniile
doar mâinile îngheţate şi ele
caută pri buzunare
monade de căldură.

Caută-mă,
apropie drumurile de mine
şi lasă-mă să vin în oraş la tine
unde îţi voi pipăi trupul cald şi alb
ca pe un bibelou de porţelan.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorb cerul din priviri

Noaptea se aşază pe un scaun de lemn
citeşte un poem al luminii
şi subliniază cu negru.

Luna priveşte de curiozitate din mijlocul cerului,
stelele nu văd nimic
şi pleacă la plimbare prin galaxie.

Mă prinde somnul şi ca să nu adorm
mă înviorez cu două pahare cu vin alb,
sorb cerul din priviri,
carul mare a luat-o la sănătoasa.

Caii dimineţii pasc pe pajişte,
muntele tace şi mişcă din sprâncene,
pe semne apele
îl sapă la rădăcini.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de Crăciun

Iarna s-a prăbuşit peste aşteptările oamenilor
cu nişte amplitudini care se mişcă mereu,
eu te întreb cum poţi rămâne constant
când totul pare să se îmbrace anormal
după un scenariu necunoscut din timp.

Oricum şi sufletul meu se joacă cu anotimpul
face un om de zăpadă în curtea casei,
împodobeşte bradul de crăciun şi-i cântă,
iar tu eşti aşa de înduioşată şi visezi privindu-l,
într-o copilărie întârziată în care se joacă nepoţii.

Îl aşteapă pe Moş Crăciun şi bătrânul vine,
dar are şi el pretenţiile lui exagerate ca şi copiii,
se cântă, se spun poezii scurte şi chiar poveşti,
dar soseşte noaptea, copiii-s somnoroşi, moşul la fel
şi uite aşa trece minune de frumos şi dragoste.

Doamne ce de jucării, dulciuri, hăinuţe etc...
dimineaţa e mai săracă, nu mai vine niciun moş,
a fost pe la bunici şi mai ştiu eu pe unde
şi a lăsat şi acolo multe cadouri,
oricum până la anul e destul de mult.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram plecat din gânduri

Când noaptea mă locuia la mansardă
şi desfăşurarea timpului era înrudită cu neantul
eram plecat din gânduri,
lumea nu mă ştia în niciun fel
sau mă neglija.

Mă scăldam într-o apă curgătoare cu maluri abrupte,
nu-mi dădeam seama de pericole,
iar moartea nici n-o luam în considerare,
aşa am petrecut o vreme
fără nicio temere
de care azi mă lovesc la fiecare pas.

Am fost neastâmpărat şi mândru,
dezbrăcat de mine însu-mi,
să descoper lumea
în care m-am pierdut mai târziu,
vagabond în jumătatea de veac
alungată din cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestăpânită lumină

Nu e clipa căderii pleoapelor peste aşteptări
nici a frunzelor peste inimi,
e o sănătate în carnea flămândă
nerv prins în sinapse,
tot mai căutată starea de împăcare
cu sângele pornit să înverzească.

Vrea mai repede trupul să-l răsfeţe
sădindu-i în sămânţă fructului copt
nestăpânită lumină
mai adâncă decât sâmburele
din care se naşte vie fiinţarea
şi răzbare prin curgerea timpului.

Pune stâlpi la porţile nesfârşitului,
drumuri căutând să le treacă
până la împărăţia cea fără de veste
de la care se aşteaptă întregirea.

Închis cu zăvoare între ziduri de piatră
privesc la ardezii cum ard
cu flăcări peste ape-n colind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din noi

Te-aştept şi-acum, în fiecare seară,
deşi-nţeleg că nu mai poţi s-ajungi...
Pe-aleea noastră-au înflorit salcâmii,
nu vreau să te-ntristez şi nici să plângi!

Dar cât de lungă-mi pare aşteptarea –
tăcerea grea se-aşterne între noi...!
Ce-a fost rămâne doar o amintire –
se scutură salcâmii de atâtea ploi...!

Rămâne doru-n cuget, ca o umbră,
iar chipul tău se-aşterne peste ea,
încerc să-l trec prin rama din fereastră,
dar amintirea parcă nu mai vrea...!

Încep să uit a timpului măsură,
regretele din umbră mă-ncolţesc,
privesc uimit la chipul din oglindă,
pe zi ce trece văd că-mbătrânesc!

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţile vin ca femeile în alb

Grupez lucrurile după importanţă
ca un credincios
şi apoi îmi fac sfânta cruce.

Îmi las în aşteptare toate durerile,
nu mă sperie deloc viitorul
şi-l întâmpin cu hotărăre şi speranţă.

Deseori aud cântecul păsărilor
la fereastra dinspre grădină
unde inima-mi tresaltă odată cu florile.

Adierile vântului, zumzetul albinelor
mă găsesc în filigoria cuvântului
şi nu pot să scap
fără nuanţale culorilor crude,
Doamne îmi zic lasă-mi puterea
să-mi aleg singur tăcerea!

Dimineţile vin ca femeile în alb
în contrast cu verdele ochilor.

Nu cer prea mult sau chiar deloc,
decât liniştea acestui peisaj de dor
şi sănătatea aerului înmiresmat
de atâta trăire în bucurie.

Când flacăra se va stinge
pacea va dăinui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de zidul alb

Dincolo de zidul alb e soarele
Tolănit pe lanuri verzi şi pe copaci.
– Smulge-i sufletului aripele,
Tu, cel mai sărac dintre săraci.

Dincolo de zidul alb e visul
Căutat pe cărărui întortocheate.
– Hai, îngroapă-ţi liniştit ucisul
Dor în inima ce încă bate.

Dincolo de zidul alb sunt mări,
Clopote, păduri, ereţi şi vrăbii.
– Ochii tăi trudiţi şi fără zări
Taie întunericul ca două săbii.

Dincolo de zidul alb e viaţa
În care niciun fir de iarbă nu-i stingher.
– Tu, captiv, aşteaptă-ţi dimineaţa
Şi o să te urci pe scări de nori la cer.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iarna

Alb…
atâta alb
că ochiul lăcrimează
şi trupul tremură
neputincios
să cuprindă
atâta prospeţime.

Alb…
totul alb.

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul luminii

dimineaţa
o fisură în stânca lumii prin care pătrunde lumina
ziua
o cîmpie pe care o stăpâneşte soarele
seara
un crepuscul ca o întoarcere la miraj
noaptea
o turmă neagră de zimbri coboară de pe deal
întregul
o roată pusă la osia timpului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e niciun loc

Nu mai e niciun loc
În memoria mea
În care să nu fi tu.
Mă mistuie un foc
Îmi cade-n palmă o stea
Oare ce mai faci tu?

Nu mai e niciun gând
În mintea mea
În care să nu fi tu.
Vântul adie blând
Tăcerea se lasă grea
Mă-ntreb, ce mai faci tu?

Nu mai e niciun cotlon
În inima mea
În care să nu fi tu.
Port acum acel palton
Ce-l purtai tu pe vreme rea
Dar tu, ce mai faci tu?

poezie de Alina Gurban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins din nou

A nins din nou
Ca un ecou
Al rugaminţii mele,
Totul e alb
Curat şi nou,
Iar din senin cad stele!
A nins din nou!
Ca-ntr-un tablou,
Ninsorile se-aştern...
Fulgi albi de nea,
Pe tâmpla mea,
Îmi spun să nu mă tem!
M-afund în alb,
E-atât de cald,
Iar fulgii-s mici şi moi,
Mă las uşor,
Pot să şi mor
Şi să-nviez, apoi...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În conturul nimbului ei

M-am prins de toiagul însingurării,
nu mă mai sprijin pe candoarea femeii,

în conturul nimbului ei,
nu se mai ascunde necunoscutul.

Nervul nu mă mai ascultă
sunt trase zăvoarele la cetăţile
pe care le cuceream altădată.

În cuvinte oprit
mă voi înspica în alte dorinţe
când iubirea se va contopi cu tăcerea
şi legea nu va mai decoji orgolii,

cu articulaţii anchilozate la încheieturi
şi sângele vâscos şi leneş,
nu mai pot sări peste umbre.

Cineva mă apasă pe umeri
cu palmele de lut rece,

nevoia-mi caută însorită
tunelul galben luminat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ca un semn

trec cu vântul pânze de foc
noaptea ca un linţoliu de argint
acoperă feţe la oameni de gheaţă
odată cu frunzele
atinse de tristeţea din secera lunii

aprinşi fluturii ard întunericul
se transformă în larve
urmăriţi de ochii rotitori ai păsărilor
în care se răstoarnă cerul în ierburi

tăcerea îngropată-n teamă
intră în inima unui om
ca un semn de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva de sus totuşi te urmăreşte

O umbră străpunsă cu o mie de raze
şi un stejar fulgerat într-o furtună sălbatică
poartă în piept îndemnul de răzbunare
pentru orice încercare de pătrundere în subiect
de către cei fără niciun ideal colectiv
ce se împăunează degeaba cu rigoare
pentru că n-au habar cum se păstrează
şi se urmăreşte drumul ideii prin întuneric.

Prin urmare caută unde nu trebuie
răspunsuri la întrebări nepuse niciodată
şi se apropie de prăpastia
peste care trec numai păsările
iar oamenii cad în propriul gol
în care s-au ascuns până mai ieri.

Cineva de sus totuşi te urmăreşte
cum te statorniceşti în calendarul din veac,
îţi arată calea posibilă de urmat
ca să-ţi îndepărteze teama de moarte,
îţi toarnă-n memorie uitarea
de poruncile date şi de cuvântul ales
şi tot aşa până la păcat
pe care-l îmbrăţişezi cu toată dragostea
patimilor la care te supui orbeşte
pentru a fi iertat cândva.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu inimile sus

Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioşii neştiuţi,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se ştie în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiţi de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeţi,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înţelegerea cuvântului nimb.

Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!