Delfinul din mine

Îmi număram silabele şi una s-a topit
în miezul cuvântului.

Încerca să-şi epuizeze cântecul pe note
şi noaptea o înfăşura în albastru.

Dimineaţa mi-a acoperit ochii,
braţele au înflorit în pomi,
gândurile au căpătat aripi de păsări
care-mi ciuguleau din inimă.

Drumul s-a lungit sub tălpi,
picioarele n-aveau paşi,
aveau aripile unui delfin
şi întinderea era de apă.

Nişte voci îmi mângâiau mirate
evoluţia preexistentă în mister.
.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut din cer

Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.

Ochii adorm obosiţi
şi mâinile
caută (cu disperare) întregul.

Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputinţă să înţeleg ce vor...,
şi fug.

N-am nici sânge atât de albastru,
să-şi aducă aminte că sunt
viţa unui neam
căzut din cer cu îngeri.

Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ruptă din rai

s-a întors dimineaţa în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopţii de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
şi lumina se desprinde de lichidele alcaline

soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini

amiaza intră-n ochiul şarpelui
se aşteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porţile nopţii de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi pe cărări de vânt

De întunericul mă încolţeşte
mă salvează lumina
cu miezul în gânduri,

noaptea mă înveleşte-n mătase.

Paşi pe cărări de vânt
cu iarba coaptă şi uscată
lasă un foşnet abia perceput

şi nimeni nu-mi face cu mâna.

Pe drumul cald, luminii
pietre vorbitoare
îi povestesc,

orizontul se-ascunde-n ceaţă.

Cu inima prinsă de somn
sălaş caut pentru popas.

Pe când înrudite cu odihna
apele murmură
dimineaţa limpede aşteaptă,

printr-o plasă de aur raze pulsând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici să visez nu pot

Noaptea se scufundă într-o muzică tristă,
dorm cu faţa la un perete de sticlă,
cei de dincolo nu ştiu ce fac
stau închişi în cutia lor ermetică.

Prin somnul meu zboară păsări
care-mi poartă gândurile pe aripi,
întunericul e constrâns
să se refugieze-n grădini.

Nici să visez nu pot pe lumina decolorată,
suconştientul se reface şi el
purtat pe teritorii străine,
dimineaţa îmi coboară-n palme
cu raze reci de transpiraţie
abia percepute.

Nu mă încântă decât bucuria
înflorată de glasurile celor care-şi povestesc
cu gesturi largi,
pesemne întâmpări ciudate
rupte de realitate.

Întorc fila vieţii
şi trec mai departe cu învăţatul,
poate se prinde şi de mine ceva
care să-mi învârtă mintea
prin risipa din lucruri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ajunge la tine

Noaptea s-a urcat în podul blocului
deasupra de etajul unsprezece
şi întunericul îi aluneca pe scări.
Am închis ferestrele
şi am aprins lumina,
nimeni nu părea să observe
până când şi-a dat în petec
şi m-a cuprins un soi de frenezie,
îmi căutam cu mâinile iubita
şi nu era lumină pe scară
iar liftul nu mergea
semn că şi Dumnezeu aştepta
să se întâmple o minune,
un glas totuşi îmi striga
voi ajunge la tine
şi cu ochii închişi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul de apă

Îmi zic... drumul acesta
e un drum de apă!
Un râu... îmi zic!
Un fluviu cu braţele două maluri
din tine
îmi zic...
E un drum de apă!
Îmi zic...
Îmi zice...
sau poate de tăcere de apă
în trecere
ne zicem
unul la nimeni
altul la toţi...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi vis

s-au scris cuvintele şi cerneala s-a uscat
foile de hârtie au aţipit pe birou
mi-au rămas gândurile de veghe-n somn
între mine şi vis e o legătură de spirit

te-ai îndepărtat şi dimineaţa m-a trezit
roua zorilor aduce un miros proaspăt
o să-ţi aduci aminte de izvoarele cu ochi plutitori
unde se scaldă lumina vie
fără să te întorci la matcă
sufletul tău poartă căldura de acasă
şi tânjeşte la lucruri sfinte
n-o să înţeleg niciodată
ruperea de întreg

de ce drumurile mele iubesc pietrele
şi picioarele nu
se lovesc de ele şi totuşi merg mai departe
nimic nu mă îndeamnă la zbor
înainte de a căpăta aripi care nu se frâng
întinderea este nemărginită şi n-o pot cuprinde
încerc alte mijloace
care-mi aşează pe umeri simbolul păsării
pe care-l visează orice muritor
care nu se lasă prostit de niciun zvon
şi păşeşte pe urmele înaintaşilor săi
şi schimbă viaţa
dragostea se închide-n inimă şi pleacă
odată cu sângele-n trup

deseori ceaţa se ridică
dar singurătatea rămâne
şi devine ucigaşă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la naştere până azi

între noi se odihneşte miracolul
risipeşte prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la naşterea până azi

noaptea s-a furişat pe acoperişuri de cer
dacă aş rămâne în ea
aş îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte

trăiesc rodind în aroma ta de amiază

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul bucuriei

Îmi scriu poemele; nu-mi schimb obiceiul,
nu arunc culori pe pânze,
păşesc înaintea mea cu câteva clipe
cu speranţa ajungerii din urmă.
Mă culc cu noaptea în braţe, vulgară
îmi smulge simţurile din rădăcini
şi le aruncă pe rigola dimineţii.
Scap speriat ca un porumbel fără aripi,
fac paşi suferinzi pe pământ
şi nimeni nu mă vede.
Dreptatea mea e uitată,
vreau doar la răsăritul soarelui
să mă risipesc o clipă,
să-mi plâng bucuria-n cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Aceste obiecte pe masa de scris
şi portretul tău în ramă obeză
ca nişte figurine răzleţe
sculptate în ceară.
Cochilia de scoică
în care a scăpat un fir de nisip
din care s-a format o perlă
şi gândul la sărutul pe gâtul cu perle
când singurătatea mă leagă de scaun
şi vine miezul nopţii
ca un pustiu
din care nu mai apari.

Apoi păianjenii
care ţes o pânză
pe care vreau să-ţi ilustrez
poemul însăilat pe hârtie,
noaptea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 august 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de rai

S-a topit, în grabă multă, noaptea cu a sa magie,
Lăsând visele noi, coapte, mari speranţe să ne fie.

Somnoroasă, luna-şi duse raza blândă la culcare,
învelindu-se-n năframa zilei noi, ce rostu-şi are.

Soarele s-a furişat printre nori, cu pasul fin,
Modestia lui îmi place, când pe raze e stăpân.

Răsăritu'-a curs pe gene lin, de parcă-o sărutare
Mi-a sfinţit în vene viaţa, să-mi aducă îndemnare.

Geana, din sfioasă, trece la chemări cu mult noroc,
Bună dimineaţa ziuă, hai, porneşte-al vieţii joc!

Ştiu, vei fi o zi măreaţă, după pasul ce îl ai,
Altfel nu încăpea în tine dimineaţa unui rai,

Ce-a deschis, cu bucurie, braţele să ne susţină,
ca, de suflet, să ne fie şi-amintire să rămână!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un univers de hârtie

Azi dimineaţă m-am trezit cu picioarele reci
trecea prin trup un fior de gheaţă topită
nu mai eram eu cel vesel şi bine dispus,
să văd cum răsarele soarele printre cireşii în floare,
un adevărat miracol de neuitat,
o poezie a sufletului cu incantaţii telurice
care se dezvăluie din interior.

Ziua începe să capete miros proaspăt
pe care l-aş duce cu mine-n lume
dacă nu mi s-ar fi tăiat pofta nebună de viaţă
în care întregul peisaj era al meu,
şi-s lăsat să încap cu toate simţurile
într-un univers de hârtie
pe care-mi scriu gândurile şi apoi zboară
odată cu timpul.

Lumina îmi pune raze între degetele mâinilor
şi apoi le ridică spre cer,
odată cu ele umbre de păsări albastre
străbat universul şi-l deschid
minţii în creştere de aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muză în inima cuvântului

Îşi rememora gândurile şi unele i-au zburat,
l-am simţit foarte trist,
dorea să suprapună un gând peste un vis,
nu putea să doarmă,
noaptea s-a scurs alungată pe fereastră.

Aerul dimineţii l-am simţit binefăcător,
în pragul casei am îngenuncheat sprinten
şi păsările au început să cânte,
se năştea o muză în inima cuvântului
şi am început să scriu pe o filă rătăcită
tot ce auzeam în urechi,
toate vocile se uneau în vocea ta
care mă ierta.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe văile cerului

Noaptea alunecă pe văile cerului,
să se spele în apele stelelor,
izvoarele o aşteaptă la răscruci,
vor să aducă munţii pe umeri.

Lumina se loveşte de piscuri,
zăpezile o absorb dar nu se topesc,
ieri am cuprins pe retină întregul
totul se prinde într-o horă
jucată după cântecul păsărilor,
nu mă recunosc şi îmi caut drumul
de trecere prin umbre
pe care le destram.

Când o să ajung la templu
soarele va răsări
şi oamenii vor prinde aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aş folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Paşii ar prelungi drumul la orizont.
Nu ştiu ce aş face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deşert
prin care nu trece femeia.
Numai tu eşti umbra pe care mă suprapun
şi intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
şi zboară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai dispărut în zare

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi tu ai dispărut în ceaţa ei,
dansau pe cer doar păsări călătoare
şi ele mă priveau cu ochii grei

mi se părea că ochii lor sunt mure,
aveau în ei culori din ochii tăi,
îmi arătau neantul cum apare
priveam cu ochii căutători prin văi

şi nici o vale nu te-avea pe tine,
aveau doar flori şi fluturi, mii şi mii,
nu le pasă deloc ce e cu mine,
zburau prin aer pufi de păpădii

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi zarea s-a întunecat pe loc,
era acum o noapte urlătoare,
c-o ploaie repezită în galop

simt trupul care-mi fierbe dintr-odată,
mai trece doar puţin şi-mi dă în foc,
eu nu te plâng, o lacrimă te iartă
e lacrima ce n-a avut noroc

neştiutoare cade într-o baltă,
atât de tulbure norocul ei,
îşi pierde limpezimea nediluată,
în urma ta e un parfum de tei

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care şi-a iventat iubirea
şi a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer

a rupt pe rând silabele
şi a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiţi în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinţi
şi să se furişeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorinţelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
şi nopţile de dragoste poetică
se lasă aşteptate
lumina din gânduri se ascunde
şi-n mâinile moi
prinde speranţa şi o răsuceşte
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură şi le sapă
în trupul supus prejudecăţilor
şi dorinţelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă uşor
fără păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mult demn

a stat în genunchi cât s-a citit evanghelia
i s-a părut mai mult demn decât greu
când s-a ridicat s-a simţit mai înalt
şi s-a refugiat în rugăciune

plin de simţăminte ca un călugăr în devenire
îşi concentra gândurile
şi se simţea uşor în interior
fără cuvinte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!