Teama...

Ce întuneric... o... ce negură deplină
Aici, în inima se-aşterne...
Nu sunt nici stele, nu-i nici luna...
E doar o voce care geme.

O voce stinsă, blândă, care plânge...
E-nchisă colo de mult timp.
Pe-obraz se scurg lacrimi de sânge
Şi plânge pe acelaşi ritm.

Abandonată de-al său înger
Cu care a-nvaţat să zboare
Priveşte tristă către cer
Şi se întreabă: "De ce oare?"

Singurătatea o învinge
Şi chiar de-ar vrea, nu poate spune
Ca suferinţă se va stinge...
Pentru că teama o răpune.

poezie de Marius Ionuţ Andronache
Adăugat de Marius Ionuţ Andronache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aş vrea să-ţi spun ce nu se poate spune
Şi-aş vrea să-ţi dau ce nu se poate da.
Este o stare-a inimii anume
Ce-aş vrea s-o-mpărtăşesc cu dumneata.
Aş vrea să-ţi scriu cu mâna mea aceasta
Pe care a zidit-o Ziditorul
Cuvinte pentru veşnicia noastră
Pe care le-nţelege numai dorul.
Aş vrea să te ating cum te-ar atinge
Pe patul cel de moarte cineva
Când nu mai poţi nici spune şi nici plânge
Să simţi inima mea ca pe a ta...

poezie de Savatie Bastovoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet rănit

Un suflet rănit,
în genunchi pironit,
strigă şi plânge,
cu lacrimi de sânge,
că viaţa lui se stinge.
Rămas singur pe lume,
nu are cu-i spune
că moartea-l răpune.
Cu inima zdrobită
la lume priveşte,
cum trece grăbită
şi-l ocoleşte.
Rănit sufleteşte
cu faţa la cer,
încet se sfârşeşte
într-un ungher.
Rămas fără suflare,
sărută pământul
şi-n strada cea mare
îşi află mormântul.

poezie de Dumitru Delcă (august 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri de toamnă

Cerul varsă lacrimi cenuşii,
Pământul pare-a fi de sânge;
Totu-n jur pare pustiu...
Totul plânge.

În fagi le sângerează toamna
Şi-n van vrea cerul să îi spele.
Mult prea adâncă-i rana...
Totul geme.

Toamnă-i. O toamnă-nsângerată;
Din copaci cad lacrimi de sânge.
Lumea-i îndurerată...
Totul plânge.

Pe case, gemete de toamnă;
Prin păduri, mii de vizuine;
Peste tot o rană...
Totul geme.

poezie de Cezar C. Viziniuck din Agata literară (2 octombrie 2013)
Adăugat de Georgeta Vişovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nebun

aici nu-i casa mea
e doar o hrubă hâdă şi urâtă
în care şacalii au plecat la vânare
e poate a ta, a cui o vrea
de ce mai stau, de nu plec
tu oare crezi că ştiu
sunt doar un biet nebun
ce plânge pe un drum
ce drum, doar zoaie, scrum şi fum...
mult, mult fum, să ascundă ticăloşii ce stau
la colţuri de drum
cărările sunt reci
drumurile, pustii şi seci
pe unde vrei să treci
unde să pleci, deci...
e neagră noaptea
cad stele din cer
a mea, a ta, a cui o vrea...
pritene, nu căuta infernul
e aici, în noi, în jur
nu, nu înjur, pe cine să conjur
oameni smintiţi, nu rupeţi flori
mai bine plantaţi panseluţe, cu bâte
visele fug şi pier, ce să mai sper
acum beau cucută
la masă cu dracul şi tovarăşii lui
ce lume tristă şi mută

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul adulterului

Acestor nopţi care se scurg,
Nu pot nimic să le mai cer,
Căci nu mai am nici un reper,
-Însingurată le parcurg.-

Chem amintirile, cal murg,
La trap, prin burgul auster.
Acestor nopţi care se scurg,
Nu pot nimic să le mai cer.

Se stinge lampa în amurg,
Noaptea-l cuprinde-n adulter,
Şi se nasc stele ce decurg
Din întuneric şi mister,

Acestor nopţi care se scurg.

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo în ceruri

Globul ca macul e roşu de sânge,
Lacrimi sărate deplâng dragostea,
Însă în ceruri nici zeul nu plânge,
Chiar de pe boltă se stinge vreo stea.

Acolo în ceruri predomină frigul,
Că sufletul tău a rămas fără trup,
Iar gloata nebună aplaudă ringul,
Când temerarii zilei sorţile-şi rup.

Azi sufletul drag nu-şi găseşte hodină,
Că-i răstignit ca Hristos pentru patimi.
Urmaşii respectă credinţa creştină -
Oceanul lumii umplut e de lacrimi.

Globul ca macul e roşu de sânge,
Lacrimi sărate deplâng dragostea,
Însă în ceruri nici zeul nu plânge,
Chiar de pe boltă se stinge vreo stea...

poezie de Mihai Cucereavii (7 februarie 2006)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna de pe cer

Îţi promit că ies la noapte, sus pe cer
Să caut luna, ce se ascunde-n nori
Şi, dintre mii de aştri călători
O să ţi-o aduc, golită de mister.

Din razele pe care le va geme
O să îţi ţes o scară fermecată
Pe care să te urci, frumoasă fată,
Spre alte înălţimi ce-or să te cheme

De va fi timp, pe-acolo prin înalt
Îţi voi culege şi un buchet de stele
Să înţelegi, uitându-te la ele,
Că eşti de necuprins, că eşti de neuitat

Din luna de pe cer, şi stele, şi comete
Luminei care eşti o să-i aduc lumină
Şi poate că atunci, firească şi deplină,
Iubirea mea va şti o clipă să te-mbete

poezie de Constantin Cucu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

De ce-ai copile
privirea tristă,
şi-obrazul palid,
de lacrimi ud?
De ce destinul
cu tine-i crud,
şi-o mângâiere
nici nu există?!
*
Mereu pe stradă,
din zori în seară,
fugit de-acasă,
sau rătăcit,
părinţii poate
te-au părăsit,
şi dormi prin ghene,
sau poate-n gară.
*
Cerşeşti o pâine
cu vocea stinsă,
mulţi te înjură,
alţii te-mping,
mânuţa-ntinsă
mulţi ţi-o resping,
şi-n suflet rana
e larg deschisă.
*
Sunt mulţi ca tine,
uitaţi de mamă,
nu ştiu de joacă,
n-au un cămin;
când vine seara
spre cer te-nchini,
s-auzi o voce
care te cheamă!
*
Când n-ai pe nimeni,
e tristă viaţa,
e-o nebuloasă,
e-un vis amar,
copilăria
ţi-e un calvar,
şi simţi că moare
chiar şi speranţa!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care doarme lângă tine nu este niciodată femeia pe care-ai curtat-o. Nici cea care ţi-a zâmbit, nici cea care ţi-a promis, nici cea care ţi-a vorbit sau a tăcut ascultându-te. Nu e femeia cu care te iubeşti şi nici cea cu care te cerţi. Nu-i cea care merge şi nu-i cea care stă. Nu-i cea îmbrăcată şi nici cea pe care o dezbraci. Nu-i cea care râde, nici cea care plânge. Ci o creatură pe care nu ştii de unde s-o iei. Din care regn, din care tablou, din care frază scrisă de alţii.

Adrian Cioroianu în Adulter cu smochine şi pescăruşi (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima stinsă

Cine râde, cine plânge
Clipele ce au rămas
Zidite-n pietre de sânge
Pe lumina din obraz?

Cine plânge, cine râde
De trăsnesc norii în casă
Şi se învârt paparude
La colacii puşi pe masă?

E o lumânare-aprinsă
Sub icoană şi mă-nchin
Inima să-mi fie stinsă
Cu o candelă de vin!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger suspendat în vise

Îmi suflă vântul prin vene,
Pneumatic, nebunatic;
Sunt un înger fără pene,
Singuratic, enigmatic...

Îmi curge apa din sânge
Prin privire, hidraulic;
Sunt un înger care plânge
De-o murire, somnambulic...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pian

În amurg se aude o voce blândă, o femeie cântând
Pentru mine. Mă întorc în trecut derulând filmul anilor, până când
Văd un copil aşezat sub pian, în clinchetul corzilor vibrânde,
Lipit de piciorul mamei care, în timp ce cântă, surâde.

Deşi nu vreau, farmecul insinuant al acelei muzici
Mă învinge, iar inima îmi cere să plecăm de aici
Spre serile Duminicii de-acasă, gătite cu zăpezi de altădată,
Cu cântece în salonul primitor, acolo unde pianul ne aşteaptă.

Astăzi zadarnic marele tenor urcă octavă după octavă
Într-o izbucnire apassionado. Armonii vechi se revarsă-n mine ca o lavă.
Zilele copilăriei nu au început şi nici sfârşit, adultul care sunt
Se pierde-n mareea amintirii – şi plâng ca un copil după trecut.

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet

Am închis ochii în tăcere.
Nu pot să mă mişc.
Aud plânset şi oameni în durere,
Sunt mort şi trist.
Aud o voce care plânge,
Vrea să ies din cuşca morţii,
Dar frigul mă constrânge,
Căci aşa arată sorţii.
Şi trupul meu lipsit de nemurire,
A păstrat o lacrimă pe-obraz,
Căci poate-aşa e în iubire,
Să suferi mort, dar să fii treaz.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (16 iulie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compasiune

Un cerşetor cu voce stinsă
De sărăcia lui se plânge,
Zgârcitu-i vede mâna-ntinsă
Şi... compătimitor i-o strânge!

epigramă de Sorin Beiu din Palatul de Justiţie (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia vorbea în dezavantajul ei, dar ce altceva-i putea oare spune acestui domn blond? Doar nu putea să continue să-l acuze pe nedrept pe fiul lui, pentru o vină pe care el nici măcar n-o avea. "Chiar n-o avea?!" se întrebă Lia în gând, fără a rosti şi cu voce tare acest lucru; bineînţeles, involuntar, gândul o purta în acele momente la noţiunea "Don Juan", cu care era asociat numele lui Lucian. Blondul o cercetă câteva clipe pe această domnişoară, constatând clar un singur amănunt; ori ea semăna foarte mult cu păpuşica pe care o observase de dimineaţă alături de fiul său, ori invers; păpuşica aceea semăna foarte mult cu această domnişorică. Totuşi, care era legătura între cele două? Oare faptul că Lucian le plăcea pe ambele? Blondul rămase dus pe gânduri câteva clipe şi uită de întrebările pe care să i le adreseze domnişoarei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi îngheţate

E-o linişte de care Luna plină
se-ntreabă: "Sunt eu, oare, vinovată?"
şi pune-o sărutare apăsată
pe-o noapte ce se-mbată de lumină.

Se-adună, parcă, urletele-n vaier,
iar paşii umbrelor se pierd în ceaţă
vibrând în inimile ce îngheaţă
pe sunete cuprinse-n negru caier.

E noaptea-n care haita se adună
cu ochi strălucitori, dorindu-şi sânge,
cu-o lăcomie care poate-nfrânge
voinţa unor alţi copii de lună
în ochii cărora timpul se frânge
în noaptea-n care Luna plină... plânge.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constantina Dumitrescu

Când o mamă plânge necontenit
Oamenii ar trebui să o asculte;
Nimic nu o mai poate alina
Si nici sufletul chinuit a-l mângâia...
Tot ceea ce a iubit vreodată
Are acum aripi de înger...
Numai inima ei ştie
Tragedia clipelor prezente
In care doar sufletele celor
Neprihăniţi şi puri
Au loc alături de ea...

Dincolo de lacrimi
Umbrela speranţei
Mai deschide uneori
Iubirea de semeni...
Totuşi, cele mai pure fiinţe
Rămân animalele;
Ele nu trădează
Si nici nu urăsc...
Chinuită de amintiri, mama nu poate
Uita chipul fiicei-erou.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!