Două mâţe şi-un căţel (poezie pentru copii)

Două mâţe şi-un căţel
Au găsit în fân un miel;
Mielul mic şi frumuşel
Se mai odihnea niţel.

Mâţele, când l-au văzut
Au zis a fi câine mut:
Şi-au chemat şi pe căţel
Ca să-l privească şi el.

"O fi câine care muşcă:
N-are casă, n-are cuşcă"
Au gândit mâţele proaste
Miorlăind ca nişte broaşte.

Dar săracul mititel
Era simplu... mieluşel:
Fătat de mămica lui
De o zi pe lume pui.

Căţelul când l-a văzut
Câine mare l-a crezut
Şi-a-nceput lung al lătra
Mieluţul al speria

Mieluţul, s-a speriat
În picioare s-a sculat,
Mâţele când l-au văzut
Au fugit, cât au putut!

Dar mieluţul, nu era...
Şi nici câine nu lătra,
Era, me-e-e... un miel
Şi se odihnea niţel

- Vai, ce mai sperietură
Pentru astă creatură:
Bine că e mieluşel
Şi nu e... mare căţel!
***
Pe lume, multe mai vezi
Multe lucruri le mai crezi:
Trebuiesc, doar cercetate
Şi apoi, pe loc, "lătrate".

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azorică fără frică (poezie pentru copii)

Azorică fără frică
A văzut el o pisică:
Mâţa, stă şi mieuna
Toată lumea enerva.

Poate îi era fomică:
Minte proastă de pisică;
Poate mâncărica ei
A-nhăţat-o un grivei.

Azorică fără frică
A fugit după pisică:
Pisica s-a speriat
Şi în pom s-a cocoţat.

Cocoţata, speriata
A văzut că e lătrată
Lătrată de Azorică
De căţelul, fără frică!

Ce să facă o pisică
Lui căţelul, Azorică?
Din pom, de va coborî
Câine... o va omorî!

Dar pisica, are gheare:
Fiinţă miolăitoare,
De atâta miorlăit:
Toată lumea a trezit!

Stăpânul, când a văzut
Azorică, ce-a făcut:
A venit să îşi salveze
Pisicuţa-i... siameze!

Siameza, curajoasă:
Pisică foarte frumoasă;
Ghearele, şi-a ascuţit
Şi căţelul... l-a lovit!

Şi să vezi ce scheunat
Pisica: l-a zgâriat;
Şi să-l vezi pe Azorică:
Ce mai fuge de pisică!

Asta e, de nu gândeşti:
Uneori, o mai păţeşti,
O fi ea, pisică mică
Dar se apără de frică.
***
Azorică fără frică
Are frică de pisică:
Acum este puturos
Şi de pisică... fricos!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdreanţă hoinar

- N-aţi văzut cumva pe Zdreanţă...
Cel cu ochii de faianţă?

- Am văzut noi o căţea...
La copiii toţi lătra...?

- Nu-i căţea, este căţel:
Zdrenţuit şi mititel...

-Atunci: e căţelul Zdreanţă
Cel cu ochii de faianţă...

- Zdreanţă, Zdreanţă, unde-ai fost?
Eşti micuţ şi eşti cam prost...

- Ha-m... am, ham: te-am speriat
Peste tot eu am lătrat...

- Hai acasă la Grivei
Să latri cu el cât vrei.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiţăilă căţel (poezie pentru copii)

I

Chiţăilă şoricel, crezându-se un căţel
Alerga o pisicuţă, simpatică şi drăguţă.

- Mami, mami, ajutor! Mi-e frică mami că mor:
Am dat peste un căţel, cu numele: şoricel.

- Nu e, mami, un căţel, este micul şoricel,
Lasă-l să vină la... "mâţă", să ţi-l prind într-o lăbuţă.

II

Chiţăilă prosticel, s-a oprit pe loc niţel,
Se afla lâng-o pisică, şi a îngheţat de frică.

Şi pisica, mare mâţă, "mi-l-a" prins într-o lăbuţă
Să-l mănânce fără milă, pe prostuţul: chiţăilă.

- Iartă-mă, mare pisică, uite cum tremur de frică:
Iartă-mă, că n-am ştiut, de foame ce am făcut...?

Şi pisica-ngândurată, îi mai dă drumul odată,
Apoi, repede l-a prins... chiţăilă, prost: învins!

Acum, degeaba se zbate, este mort: întins pe spate
Niciodat', un şoricel să se mai creadă: căţel!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (26 ianuarie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţel emigrant

Pe şosea, l-am văzut, hăituit de maşini,
A fugit spre-a uita sărăcia din sat,
Pe-un asfalt unde-ai lui sunt aşa de puţini
Şi-i vacarm, de te poţi sătura de urlat.

Cei bogaţi s-au oprit să mănânce-n păduri
Şi mâncau elegant cu tacâmul frumos,
L-au văzut şi pe el, i-au privit ochii puri
Şi i-au dat generos nişte pâine şi-un os.

Într-o zi, când trecea dintr-un loc în alt loc,
L-a lovit cineva ce grăbea către scop,
Carnea lui de bărbat a simţit că ia foc
Şi s-a tras din şosea plin de sânge şi şchiop.

Tot ce-avea a pierdut, nu mai simte nimic,
Ar muşca disperat porţiuni de şosea,
Dac-ar şti unde e satul lui trist şi mic
Ar pleca spre-un cioban ce-l minţea şi-l bătea.

Trepied aberant, de căţel emigrant,
Şi lătrat pervertit la şosele cu fum
Ar pleca înapoi, s-ar topi în neant
Şi-ar mai vrea doar atât, pacea-ntâiului drum.

Pe şosea sunt, acum, câini mai ageri şi noi,
Mai mâncând ce găsesc, fără apă un strop,
Numai el, neaflând nici un drum înapoi,
A ajuns trei perechi de mănuşi într-un shop.

Dacă, totuşi, va fi vreun lătrat pe pământ
Pentru câini viaţa-n veci va fi aspră şi grea,
Câine şchiop eu te plâng că spinarea ţi-au frânt
Dar de ce ai fugit să cerşeşti pe şosea.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Volumul "Locuri comune" Editura Albatros - 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul unui ins fidel

A fost mereu un ins fidel
Şi niciodată n-a-nşelat,
În viaţa lui a fost model
Şi pentru alţii de urmat.

Consoarta tot i-a reproşat
Că l-a văzut făr' de inel,
Deşi era un ins fidel
Şi niciodată n-a-nşelat.

Şi i-a mai zis când l-a certat
Că n-are "verzi"' în portofel;
E supărată c-a gafat,
Dar mulţumită-i întrun fel

Că insul... e căţel fidel.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog cu un... căţel

Când vorbesc cu al meu căţel,
Chiar dacă-i "mut" el mă-nţelege,
De-l cert şi-i spun că e mişel,
Pentru el vorba mea e... lege.

Oricât aş vrea să-l ocolesc,
Apare-n jur ca o iscoadă,
De-l mângâi sau de-l dojenesc
El scheaună şi dă din... coadă.

E un semnal că-i prieten drag,
De şi l-am botezat: "dulăul",
De-i cald, de-i frig mă-aşteaptă-n prag
Iar "prieteni-mi" doresc doar... "hăul".

De mult, cu coaja mea de pâine
Am mai hrănit şi-un om sărman,
Căţelul a crescu şi-i... câine
Iar prietenul îmi e... duşman.

Stau şi mă-ntreb cum este bine?
S-ajuţi plebeul că-i sărman,
Sau să ai prieten doar un câine
Ce-ţi este prieten, nu duşman?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (august 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Adică, şefu' sigur merită, dar de ce un dalmaţian?
Lia: De ce nu un dalmaţian? Nu ştiu, mi se pare un căţel adorabil, tare simpatic, jucăuş şi destul de loial. În plus, am stat de vorbă cu Luci şi am aflat că îi plac câinii. A avut unul pe Terra.
Nistor: Acela nu era un dalmaţian.
Lia: Ştiu. Pe Nero l-am văzut, era un câine negru, maidanez, pe care Luci l-a luat de pe stradă şi l-a adus acasă. Era foarte ataşat de el.
Stela: Ca să vezi, nu-ţi pierzi timpul degeaba.
Nistor: Aşa-i! Văd că şeful ţi-a spus multe lucruri.
Alex: Un moment... L-ai văzut?! Pe Nero? Adică... Ai fost la Luci acasă?
Lia: Da. O dată sau de două ori. Erau şi bunicii lui atunci. Şi l-am văzut pe Nero. Cât şi pe Rikky, blondo! Adorabil papagal!
Maria: Ah, Rikky, poznaşul meu...
Nistor: Deci, vorbeşti des cu şefu', despre multe chestii...
Lia: Da, Nis, îmi spune, destule, chiar şi despre tine...
Nistor: Despre mine...?! Ce ţi-ar putea spune ţie şefu' despre mine?
Lia: Că-i eşti unul dintre cei mai buni prieten pe care l-a avut vreodată, desigur; încă din copilărie. Tu şi Alex, bineînţeles.
Alex: Hmm... Adică... Stai puţin! Şi despre mine ţi-a vorbit Luci?
Lia: Da, normal, Alex; şi despre tine! Cum altfel?! Dar nu vă îngrijoraţi degeaba, nu mi-a spus nimic rău despre voi doi!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gimi, căţeluşul meu

Gimi, căţeluşul meu
A plecat hai-hui pe stradă.
S-a întâlnit cu un zmeu
Şi repede s-au luat la sfadă.

Zmeul cel nemernic,
De cum l-a văzut,
Crezându-se puternic,
Pe Gimi l-a bătut.

Când zmeul îl întreba
Ce caută pe stradă,
Gimi-i răspundea
Că lumea vrea s-o vadă.

- Cum să mergi tu, măi potaie,
Alăturea de mine?
Tu eşti un căţel de paie.
Nu eşti deloc un câine.

Gimi-atunci s-a supărat
Şi l-a muşcat rău.
Zmeului i-a arătat
Că poate fi şi dulău.

poezie de Dumiitru Delcă (10 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hannibal Lecter: Îmi vei spune acum. După uciderea tatălui tău ai rămas orfană. Aveai 10 ani. Ai mers să locuieşti cu nişte verişori la o fermă de oi şi cai în Montana. Şi...?
Clarice Starling (ochii i se umezesc): Şi într-o dimineaţă, pur şi simplu am fugit.
Hannibal Lecter: Nu "pur şi simplu", Clarice. Ce te-a determinat? La ce oră te-ai pornit?
Clarice Starling: Devreme, încă era întuneric.
Hannibal Lecter: Înseamnă că te-a trezit ceva, nu-i aşa? Un vis? Ce a fost?
Clarice Starling: Am auzit un zgomot ciudat.
Hannibal Lecter: Ce era?
Clarice Starling: Erau... ţipete. Un fel de ţipete, ca vocile unor copii.
Hannibal Lecter: Ce ai făcut?
Clarice Starling: Am coborât, afară. M-am furişat în şopron. Îmi era atât de frică să mă uit înăuntru, dar trebuia s-o fac.
Hannibal Lecter: Şi ce ai văzut Clarice? Ce ai văzut?
Clarice Starling: Miei. Mieii ţipau.
Hannibal Lecter: Tăiau mieii de primăvară?
Clarice Starling: Şi ţipau.
Hannibal Lecter: Şi ai fugit?
Clarice Starling: Nu. Mai întâi am încercat să-i eliberez. Am deschis portiţa ţarcului lor, dar ei n-au fugit. Pur şi simplu stăteau acolo, confuzi. Nu fugeau.
Hannibal Lecter: Dar tu puteai aşa că ai fugit, nu-i aşa?
Clarice Starling: Da. Am luat un miel şi am fugit cât de repede am putut.
Hannibal Lecter: Încotro te îndreptai?
Clarice Starling: Nu ştiu. Nu aveam nici apă, nici mâncare şi era foarte frig afară, foarte frig. Credeam că dacă voi putea salva măcar unul, dar... era atât de greu. Atât de greu. Nu am făcusem mai mult de câţiva kilometri când m-a luat maşina şerifului. Fermierul era atât de furios încât m-a trimis la orfelinatul luteran din Bozeman. N-am mai fost niciodată la fermă de atunci.
Hannibal Lecter: Ce s-a întâmplat cu mielul tău?
Clarice Starling: L-au omorât.

replici din filmul artistic Tăcerea mieilor, scenariu de Ted Tally, după Thomas Harris
Adăugat de Butnariu Iris Paula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un căţel autocrat

De când ne ştim, ne e păzit avutul
De câini colţoşi, din rase diferite,
Ce ne-au marcat cu firea lor trecutul
Şi ne-au lăsat impresii felurite...

Prin timp, urmând instinctul de ţăran,
Am tot ales zăvodul potrivit -
Şi-n legea firii, mai acum un an,
Un câine rău mandatul şi-a sfârşit!

Am cumpănit şi-apoi am adoptat
Un rottweiler, de stirpe teutonă,
Căţel voinic, mai mut şi încruntat,
Născut într-o canişă-autohtonă

S-a declarat ritos, de la sosire,
Stăpân suprem aci-n gospodărie,
Ce nu acceptă nicio-mpotrivire
Şi pretinzând triplarea de simbrie!

Nimic n-a reuşit să domolească
Pornirea lui genetică de-a roade
Cam tot ce-i iese-n drum; să hăituiască
Pisici zbârlite-n miorlăieli neroade...

Şi nimeni n-are zile liniştite,
Nu poate şti ce i se mai năzare
Bombiţei cu puteri nemărginite
Şi toane de vedetă la pozare...

Am încercat, cu sârg, să îl dresăm
Cu şcoală mai cazonă, dar umană,
Ba chiar am hotărât să încercăm
Să-i adresăm comenzile-n germană!

Dar n-a fost chip; e grav, incorigibil,
Va trebui să-l suportăm cum este:
Un dictator... şi-i practic imposibil
Să-l facem câine bun, ca în poveste!

Ne consolăm că data viitoare,
Când câine nou avea-vom de-a alege,
Ne va ghida străbuna zicătoare:
,, Ce-ai semănat - aceea vei culege"!

MORALA

Citind această jalbă a frustrării,
De sesizaţi frapanta-asemănare
Cu ce s-a întâmplat la cârma ţării -
Vă jur solemn că-i pură întâmplare!

fabulă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdreanţă

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din câlţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără păreche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. - "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"

poezie pentru copii de Tudor Arghezi
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miya şi Hammy. O altă poveste de dragoste

aveam o pisică o botezasem Miya era o distinsă doamnă
mă şi ignora mă simţeam înşelat cu o nobilă indiferenţă
pe atunci mă intriga la culme dar acum e clar
că o meritam din plin pentru că Miya dragii mei
avea un prieten un câine pe nume Hammy

povestea e reală şi vreau să ştiţi că nu dă bine
ca alea fabricate la Visătoria de Unică Folosinţă
vreau să ştiţi că aşa în general am rămas repetenţi
la lecţiile de viaţă oferite de animale
şi dacă un câine cu o pisică sunt văzuţi duşmani pe viaţă
vreau să vă spun că e jale dar vă înşelaţi

ei bine în fiecare zi la aceeaşi oră şi timp de cinci ani
Hammy lătra la poarta mea şi Miya sărea gardul
pe urmă plecau amândoi la plimbare de parcă
asta era tot ce-i mai natural şi nu aveau altceva
mai supra sau mai senzaţional de făcut

mă rog au fost şi săptămâni întregi când Hammy lipsea
mai mult ca sigur era bolnav sau rănit ce să spun
maidanezii ăştia şi-o caută singuri dar totuşi
el revenea la Miya senin îi petreceam pe drum cu privirea
şi mă-ntrebam cum poate o fiinţă să fie ea însăşi tot timpul
acasă sau în lume indiferent ce simte şi orice ar fi

am încercat în câteva rânduri să-i dau de mâncare
amicului Hammy dar nu s-a atins de ea nici din greşeală
singura lui bucurie era să o plimbe pe ea
că plouă că fulgeră avea damblaua asta a lui

şi într-o zi cu soare Miya a murit

nici azi nu ştiu de ce pur şi simplu era ţeapănă în curte
nicio rană nicio maladie doar o mare ciudă
un fel de venin înfipt odios
în toată bucuria care mai subzista pe lume

am îngropat-o sub cireş în grădină seara următoare
Hammy era acolo se tânguia plângea şi lătra la lună
o săptămână şi ceva nici nu s-a atins de apă sau mâncare
dormea pe mormântul ei plângea tot mai stins
pe urmă a murit era acoperit de petale de flori parcă zâmbea

l-am îngropat lângă Miya lui ştiu că era în săptămâna Paştilor
şi oamenii erau nerăbdători
să taie să spargă
miei şi ouă în pace
şi în lumină lină

poezie de George Asztaloş (9 mai 2014)
Adăugat de George Asztaloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un câine muşcă un om, nu e mare scofală, acest lucru întâmplându-se destul de des. Când un om muşcă un câine, ei bine, asta e o ştire.

citat din John B. Bogart
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelul finanţist

Un cuţu – un căţel drogat –
Numit ministru la Finanţe,
De Premier – un câine beat,
Având protecţie-n instanţe
De la dulăul şef de stat
Şi-având şi pâinea şi cuţitul
(Că doar era pe bani stăpân),
S-a apucat, în sat, banditul
Să taie raţia de fân,
Printr-o metodă patentată
De însuşi el, căţel hapsân,
Contabil, la o bancă-aflată
Pe teritoriul său din sat,
Cu capital străin, normal:
În vremea-aceea, a lansat
Un zvon, ca şi acum, banal,
Cum că bugetu-i terminat
De guvernanţii-anteriori,
Că-s "găuri" şi nu-s bani de dat
La pensii şi la lucrători...
Astfel, minţind cuţul drogat,
Avantajă, în mod perfid,
Doar băncile ce-au ridicat
Dobânzile ca pe un zid,
Pe care oi şi boi votanţi
Nu-l puteau trece-acum în sat,
Nemaiavând de hrană sfanţi,
Cu banul devalorizat...
De fapt, votanţii –, nu-s palavre,
Au vrut în loc de cai deştepţi,
Să aibă un guvern de javre,
Fiind, ca oi şi boi, inepţi,
Ne-nţelegând că şefu-n sat –
Dulăul, câine lup corcit –,
Cu un guvern de câini urmat,
Va face tot ce şi-a dorit,

Prin acest cuţu odios,
Fără MORALĂ şi şnapan:
Votanţii nu primesc vreun os,
Cât javrele sunt la ciolan!

fabulă de Pavel Lică din Animale politice
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariciul

Aseară, prin grădina amorţită,
Din tufe de pelin cu frunze mici
A apărut în taină un arici -
O mică vietate ghemuită.
Copiii l-au zărit de pe cerdac
Cum se mişca domol pe sub gutui,
Şi toţi au alergat în jurul lui.
Iar el a-ncremenit pe loc, posac,
Cum îl prinsese vremea pe cărare -
Ca o perniţă sferică în care
O fată rea, ca să se joace,
A-nfipt o sumedenie de ace.
Băteau copiii din vătrai şi cleşte,
Dar el tăcea, săracul, ca un peşte,
Şi doar fiori de groază, când şi când,
Treceau pe trupuşorul lui plăpând...
Am alungat copiii să se culce
Şi-n înserarea limpede şi dulce
Ce se lăsa din cer încetinel,
Am stat acolo, singură cu el.
Şi mă-ntrebam pe gânduri: Oare, cum
A fost făptura-i la-nceput de lume?
Din care veacuri înecate-n fum
Porni el oare, ca un scai, la drum,
Să se oprească-n dreptul meu anume?
Ce vânt vrăjmaş şi mohorât
Ca pe-un măcieş pitic l-a scuturat,
De-a mai rămas dintr-însul doar atât:
Un ghem de spini, ostil şi speriat?
O fi având el oare pui?
Mă-ntreb, deşi nu pot pricepe:
Cum sug ei oare, fără să se-nţepe
În ghimpii lui?...
*
Când a simţit că-i singur doar cu mine
Şi nici un duşman dinspre casă nu mai vine,
A scos cu frică de sub el
Un bot timid şi mic, ca de căţel,
Şi cu instinctul lui obscur
A explorat terenul împrejur.
Şi-abia ciulindu-şi ţepile pe spate, -
Pe sub petunii grele de parfum,
Atras de noapte şi singurătate
Şi-a căutat încet-încet de drum...
S-a mai oprit în magheran o dată
Ca sub îndemnul unei tainice porunci,
Apoi a dispărut pe sub poiată...
Şi nu l-am mai văzut deloc, de-atunci...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Era bătrân, bolnav... Ştia de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când îşi avea-n ograda lui un rost.
Ştia că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase şi nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colţii lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colţul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simţea că vine singurul său zeu.

Îi aştepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Şi le primea, era şi-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă şi mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopţi, atâţia ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Şi n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Şi l-a muşcat.

A dispărut luându-şi suferinţa,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorinţa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crama... (parodie după Mihai Eminescu (La steaua) şi Păstorel (Şi astăzi))

La crama de la răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că-un ceas întreg i-a trebuit
Beţivului să-ajungă.

Un vin cum nu s-a mai văzut
Luci vederii lui,
Cu poftă mare l-a băut,
Cum nu-i e dat oricui.

Iar vinul minunat, plăcut,
Încet la cap se suie,
Era pe când nu l-a văzut,
Azi l-a văzut, şi nu e.

Plecă de-aici satisfăcut;
Pierdut în noapte-adâncă,
Aroma vinului băut
Îl urmăreşte încă...

parodie de George Budoi, după Mihai Eminescu, La steaua; Păstorel, Şi astăzi (20 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghem-pisic

Stă pe labe, jos, pisicu,
noi îi spunem Mieunicu,
cât este ziua de mare
plânge după demâncare.
Este mic şi drăgălaş,
dar e şi tare poznaş:
ieri, pe ghem s-a repezit,
l-a luat, l-a răsucit,
cu gura şi cu lăbuţa,
dându-se peste el huţa!
Învârtindu-l în neştire
s-a înfăşurat în fire.
Când vine bunicul acasă
ce a văzut pe covor?
-Două gheme de fuior-
Aplecându-se să vadă
unul din gheme avea... coadă.
pe loc s-a speriat
când un ghem a... mieunat
şi-a dat seama bunicu,
că nu-i ghem şi-i Mieunicu.

Cât era el de bunic
nu văzuse ghem-pisic.

poezie pentru copii de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basma curată

L-a acuzat vecinul, pe bună dreptate,
Dar s-a probat cu martori mai apoi,
Căţelul omorât cu bestialitate,
Fusese un căţel... de usturoi.

epigramă de Valeria Moroşan (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui critic

Am crezut, în prima fază,
Că tu esti câine de pază,
Dar apoi te-am descifrat:
Esti căţel, pus pe latrat!

epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc
Comentează! | Votează! | Copiază!