Sonet

apusul se topeşte parcă-n sânge,
iar seara răspândeşte mirosuri de parfum,
ţipenie de om nu e pe drum,
singurătatea serii parcă plânge.

bizare amintiri pierdute în trecut,
un vis de tinereţe pe-o strună de vioară,
trezind ecouri dragi de-odinioară:
prieteni dragi ce-s îngropaţi în lut.

cu gesturi elegante şi domoale
vin către mine aşa în gând,
şi îmi sărută sufletul, plângând.

pe cer lumina lunii se destramă,
eu rătăcesc pe vraja lui april
şi sunt aşa de singur şi umil...

sonet de Ion Ionescu-Bucovu (2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seri de mai

curge pârâul în adieri domoale
şi luna ni se-arată tremurător pe ape,
se lasă seara-n gura nopţii moale
iar ciutele vin cârduri să se-adape.

în vale unde malul se prăvale,
doar ierburile sunt aşa fecunde,
pârâul curge-n adieri domoale
şi noaptea închide geana peste unde.

din cer cad artificii mii de stele,
pădurea pare un tărâm de vis,
cad toate peste gândurile mele
ca un balsam venit din paradis.

aş vrea, ţinându-ne frumos de mână
în seri înmiresmate cu minuni
să-mi fii, iubito, tu pe veci stăpână,
ca doi îndrăgostiţi frumoşi, nebuni...

nuntiri celeste, timp duios şi tern
şi pe deasupra doarme luna rece,
ce bine-ar fi să fie aşa etern,
dar timpul vremuieşte, totul trece...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 mai 2011)
Adăugat de Ion Ioenscu-bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa cum sunt

Sunt aşa cum sunt.
Sunt făcută-aşa,
Când îmi e de râs,
Râd în hohot, da.
Drag mi-e cui sunt dragă.
Oare-i vina mea
Dacă nu-i acelaşi?
Dacă ba e unul,
Ba-i altcineva?
Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercănat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntâmplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.

poezie clasică de Jacques Prevert din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit cunoscut

În zare mă uit noaptea şi văd ce gândeşti,
Doar gânduri despre moarte şi triste poveşti.

Privesc către mare şi-ţi văd sufletul,
Aprig ca un leu, ce-şi laudă urletul.

Admir toţi pomii, ce visează tăcuţi,
Sunt toţi anii tăi, de vreme abătuţi.

Privesc lumina lunii, ce lumină pământul,
Lumina din ochii tăi, ce-ţi luminează gândul.

Te văd chiar pe tine, pe-o bancă plângând,
Se-aud toţi cei dragi, de departe strigând.

Păşesc către tine, dispari făr' de urmă,
Tăcut ca o umbră, ce întunericul scurmă.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurământul iubirii

Mi-e dorul strună de vioară
Ce cântă-ades pe înserat,
Cuvinte dragi de-odinioară
Ce-n urma ta mi le-ai lăsat.
Revine totul în tăcere,
Iubirea dulce din priviri
Dar jurămintele făcute
Sunt astăzi
Numai amintiri.
Te chem de dincolo de vreme
La geamul unde te-am văzut,
S-aprindem flacăra iubirii
Pe un tărâm necunoscut...
În lumea mare ne vom pierde,
Dar vom rămâne amândoi.
Vom scrie pagini fără număr...
Nescrise dar decât de noi.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu deştepta din somn tăcerea

nu deştepta din somn tăcerea,
coboară-ncet ca-ntr-un cavou,
ascunde-ţi, doamnă, tu, durerea
şi n-o purta ca pe-un erou.

aproape aş vrea să nu te ştiu,
să te presimt ca pe-un parfum,
să te cunosc de timpuriu,
prin ceaţa timpului, prin fum.

în sufletul tău, orişicum,
am locuit foarte puţin
şi nu ştiu cât şi nu ştiu cum
şi de ce calea ţi-o aţin.

lasă tăcerea să se stingă,
în amintiri păşeşte-ncet
singurătatea să ne-nvingă,
în cântecul de menuet.

niciun cuvânt, te rog, nu spune,
căci de-ai vorbi, eu nu aud,
soarta a vrut să se răzbune
pe un destin aşa de crud.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mai visăm

Să mai visăm un vis de-odinioară,
În ceasul tainicelor clipe de-nserare,
Când păsările trec acasă la culcare
Şi noi ne-ntânleam a nu ştiu câta oară.

Să mai visăm la timpul ce-a trecut,
Aşa, târziu, cu mâinile la tâmple,
Tot aşteptând ceva ca să se-ntâmple,
Înfioraţi de clipa de-nceput.

Cum am putea surâde bunăoară,
Ca visul de atunci iar să-l trăim,
Uita-vom pe vecie să murim,
Schimbând o aspră iarnă-n primăvară.

Azi ne-ascundem tristeţea între file,
Iubind doar poezia şi cu scrisul,
Poate c-aşa dispare, sărman, visul,
Scriind poeme triste şi umile...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (22 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veronicăi Micle

ca o vioară strunele tale plângeau
erai o lacrimă ce -ţi rătăcea prin suflet,
o inimă zburând în infinit,
cu plopii ce se tânguiau în vânt,
vrăjind vremelnicia în descânt.

nu mai vorbi şi nu mai plânge
e vis zadarnic azi, acum,
această toamnă încrustată-n sânge
s-ar irosi în zbor pe vechiul drum.

pe la Văratic în vremi legendare
o veşnicie va ca să trăiască
povestea dragostei voastre barbare
ce dăinuie cât limba românească.

deşi trecut-a timpul ca-n legende
izvorul amintirii a rămas,
poveştile de astăzi îi dau glas
şi vor rămâne veşnic în calende.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De familie

M-am pierdut azi o zi-n imagini pe facebook
Aşa când rar te-nalţi cu suflet altissimo...
M-anin cu drag de-o poză de-al meu un mic Massimo,
Fragilul fiicei ce-am, născut suav de "look".

Şi nu e singur el, că-s gemeni, doi deodată,
În cald de falduri roz, cu-albastru de deochi.
Îmi prind privirea-n pâclă că lacrimi am în ochi
Vrăjit de-un basm "on line", cu un băiat şi-o fată.

Sunt peste spaţiu, strâng în braţe-o mică Eva
Ce mă aduce-n gând la vis când aşteptam
La porţi, ferestre, garduri -c-accesul nu-l aveam-
Şi iar mă-ntorc din timp, privesc vrăjit Maeva.

Îs gelos că nu-s Patrick, nici Paula, Simona
Nici Daniela nu-s, copilul meu şi mamă...
Păcat că timp şi spaţiu în apoi nu se destramă...
Rămâne cap să schimb şi să întorc timona.

Sunt doar un mesager de simţuri şi urări
La cine vieţi a dat... şi-un pic din ce-s din mine
Şi la cei noi veniţi, celeste de destine...
Felicitări Simon, la toţi dragi... Sărutări!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărări...

Pe cărarea învelită cu amintiri
caut un luminiş în mine nu pe drum,
aud şoapta ploii lângă lacrima mea
pusă în gândurile pierdute acum.

Când alunec pe tomberoane de idei
umbrele toate nu se văd niciodată,
nu mai vor s-apară nici un fel de poame
şi numai lupii mai ţin foamea uitată.

Pe cărări eu aştern secunda nu anul
şi rog o doină din vise să-mi aprobe
struna de vioară cu acorduri calde,
să nu mai bat trotuarele ca pe tobe.

Azi văd copite în nisip, sunt în deşert,
cu mine e doar umbra, vorbesc cu luna,
singurătatea plânge singurătatea,
dar vreau cărări iubite întotdeauna.

poezie de Constantin Rusu din Rânduri pentru gânduri (august 2011)
Adăugat de Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa că e romantic?

Nu-i aşa că e romantic?
Muzica se aude în noapte, un vis răzbate
Nu-i aşa că e romantic?
Umbrele în mişcare scriu cel mai vechi cuvânt magic
Aud briza jucându-se în copacii de deasupra-mi
În vreme ce întreaga lume spune că te-ai născut pentru iubire
Nu-i aşa că e romantic
Să fii pur şi simplu tânăr într-o noapte ca asta?
Nu-i aşa că e romantic?
Fiecare notă cântată e ca un sărut de îndrăgostiţi.
Dulci simboluri în lumina lunii.
Îmi spui cumva că o să mă indrăgostesc?
Nu-i aşa că e romantic?
(instrumental)
Dulci simboluri în lumina lunii.
Îmi spui cumva că o să mă indrăgostesc?
Nu-i aşa că e romantic?
Nu-i aşa că e romantic?

cântec interpretat de Ella Fitzgerald
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de seară

de pe picior de plai tălăngile sună,
amurgul se-aşterne prin aer
răsare pe cer o faţă de lună
şi norii-n răstoace se-adună în caier.
pastelu-nserării se jacă pe zare
şi-mi toarnă în suflet tristeţi ancestrale,
mi-aduce sub pleoape doar umbre bizare
mirosuri de luncă, imagini rurale,
cu satul ce doarme într-o râna pe deal,
flăcăii cântând din caval...
amintiri ce-mi stau veşnic de strajă,
freamăt de vânt printre plopii în floare,
îmi poartă în suflet o mirifică vrajă
şi-o gust ca pe-o dulce savoare.
cu ochii muiaţi în parfumuri de gene,
iubita mi-apare din ceaţă şi dor
din timpuri trecute, apusene
un efemer şi tainic odor.
în jocul feeric de raze, răsfrângeri,
zugrăvită pe cer de-o lumină
mi-apare iubita-n cohorta de ingeri
cu chipul sibilei, suavă, divină.
tristă şi plânsă, rătăcită de lume,
răsărită parcă din ceruri de ape
cu luna din ţărmuri de brume,
căzutu-mi-a veşnic pe pleoape.
am dus-o în ţări cu veşnică zăpadă
să n-o atingă lumea trecătoare
doar ochii mei însângeraţi s-o vadă,
un visător sub bolta făra soare.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (3 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

Mă tulbură şi-acum privirea ta
venind din amintirile pierdute
pe marginile unui ciob de stea
din haosul cu forme nevăzute.

Mă-ndepărtez, cu sufletul mai greu,
de umbrele din karma ta bizară
ce-ajung pe căile de vis mereu
să-mi tulbure tăcerea către seară.

Dar încă sper că pot să regăsesc
mirajul clipelor de altădată
când amândoi, iubindu-ne firesc,
ne întâlneam cu inima curată.

Acum chiar timpul pare încărcat
de mitice poveri necunoscute,
ce mi se-aştern în cuget ne-ncetat,
cu vorbe fără duh, întreţinute.

Iar vorbele-ţi strâmbate nefiresc
ajung arzând în mine ca o tramă,
când fără voie stau să te privesc
din vraja umbrei care se destramă

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez melancolii

singurătatea mă cheamă să vin acasă,
de ce să mai umblu prin lume haihui,
aş vrea să mă-nfăşor în mătasea ei
ca un fluture care aşteaptă să devină larvă.

toamne cu febră, dezolante, oarbe,
m-aşteaptă adesea la poartă,
mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.

n-am năvălit în sufletul cuiva
şi n-am călcat silaba de durere,
nu am avut şi nici nu am avere,
mi-e dor de mine însumi şi încă de ceva.

nu ştiu dacă se stinge timpul lui a fi,
şi nici trecutul timp al lui a fost,
vreau să fiu eu, cel care-am fost,
şi să visez melancolii.

ştiu că nu seamăn cu străbunii
am sufletul boem de cârciumi sumbre,
şi corpul meu se clatină pe umbre,
sunt un lunatic, vecin cu nebunii.

această toamnă mă sufocă sigur,
mi-a luat tot aerul ce-l respiram,
sunt pasărea ce n-are stare
şi zboară singură din ram în ram.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez melancolii

singurătatea mă cheamă să vin acasă,
de ce să mai umblu prin lume haihui,
aş vrea să mă-nfăşor în mătasea ei
ca un fluture care aşteaptă să devină larvă.

toamne cu febră, dezolante, oarbe,
m-aşteaptă adesea la poartă,
mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.

n-am năvălit în sufletul cuiva
şi n-am călcat silaba de durere,
nu am avut şi nici nu am avere,
mi-e dor de mine însumi şi încă de ceva.

nu ştiu dacă se stinge timpul lui a fi,
şi nici trecutul timp al lui a fost,
vreau să fiu eu, cel care-am fost,
şi să visez melancolii.

ştiu că nu seamăn cu străbunii
am sufletul boem de cârciumi sumbre,
şi corpul meu se clatină pe umbre,
sunt un lunatic, vecin cu nebunii.

această toamnă mă sufocă sigur,
mi-a luat tot aerul ce-l respiram,
sunt pasărea ce n-are stare
şi zboară singură din ram în ram.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea îmi plânge cu capul pe masă
Înnegrind şi mai mult pereţii nezugrăviţi,
Se-agită, cuprinde, şi muşcă nemiloasă
Până şi din rugăciunea mea către sfinţi.

Aşezată confortabil la capăt de pat,
Singurătatea trosneşte-n mobilier
Oasele nopţilor încrucişate dezordonat,
Privindu-mi în ochi nesomnul de ieri.

Singurătatea niciodată nu doarme,
Mirosind a gând din trecut şi pustiu
Răpeşte lumina ferestrelor oarbe,
Îndemnându-mă spre drumuri pe care nu le ştiu...

poezie de Cristian Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuib

sufletul mi-e cuib săpat în stâncă
şi-n acest cuib a poposit un gând,
şi stă la pândă ca uliul flămând
în haina lui într-o tăcere-adâncă.

în cuib i-aştern covor de frunze moi
sub agora pustie de la cer,
şi –l învelesc în pleduri de mister
ca gândul meu să nu vină-napoi.

la adăpost de ploi, şi vânt, şi soare,
să stea acolo ca un hoţ închis,
s-aştepte solul ultimului vis,
venind pe-aripi de păsări călătoare.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa începe toamna

aşa începe toamna
cu vânt şi cu speranţe,
la căderea nopţii
ziua se preface-n intangibil
şi eu, rival cu soarele stins,
ascult cum în crânguri
trosneşte primul ger,
învârt cuţitul ruginit în inimă
pentru a o face să înţeleagă
că nu pe tot ce pune ochii
este iubire
şi ea se topeşte încet-încet
fără lacrimi
şi eu, străin,
privesc la ea cum se mistuie.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (8 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra timpului

Cade umbra timpului în van
Cum se duce viaţa an de an.

Pe al boltei cer dumnezeiesc
Caut steaua mea şi n-o găsesc.

Cornul lunii ascuţit şi strâmb
Îmi zâmbeşte tandru de pe câmp.

Apa din ulcioare, adiind răcoare,
O beau fericit la apus de soare.

Pe destinul meu, lasă-mi-te, lasă,
Dulce şi frumoasă, viaţă mlădioasă.

Cumpănindu-mi viaţa, versul şi eresul
Am străbătut vesel întreg universul.

Singur pe cărare, îmi croiesc alt drum
Vreu să trec în ţara umbrelor de fum.

Să privesc de-acolo cine-am fost şi sum.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (9 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socul

La margine de drum stă socul înflorit,
cu sfintele-i corole-ntoarse către soare,
rămân în faţa lui privind înmărmurit
tăcerea adunată-n tainica-i splendoare.

Parcă-aş privi, uimit, în ochi unui zeu,
venit acum, la început de primăvară,
din spectrul nemurit al unui curcubeu
întins pe-o margine de cer întâia oară.

Divine armonii în inimă îmi lasă,
iar în văzduh răsună ode de-nviere,
pe când apusul, sub cortina-i trasă,
adună razele desprinse din tăcere.

Se lasă înserarea-n marginea de drum,
pe boltă se aprind celeste felinare,
tu ştii că am veni din depărtări acum
să regăsim, din nou, dorita împăcare.

Din bolta înstelată vom vedea curgând
miraje din trecut, prin amintiri uitate,
iar licurici-n iarbă vor cânta arzând,
când vei privi spre cer din locul cu păcate.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!