Se urneşte bolovanul

se urneşte bolovanul
şi porneşte-ncet la vale:
se prăvale, se prăvale,
striga-ntruna prostovanul!

cine ştie la un semn
după ce plăteşti uiumul
încotro apucă drumul
pe tărâmul lui de lemn!

bariera se ridică
şi trăsura-ncet dispare
prin ţinuturile-n care
întâlneşti lumea peltică

vai de cel care nu ştie
locul lui într-o verigă
care prezident sau rigă
va cădea din ierarhie?

un popic două popice
domnii care stau în lojă
banii cheltuiţi pe ojă
mai bine-ţi luai arşice!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

PE-NTINS DE APE SE PRĂVALE STELE-N NOAPTEA CARE MĂ-MPRESOARĂ VISURI
Pe-ntins de ape se prăvale stele-n noaptea care mă-mpresoară visuri,
Din care nu mai vreau să ies în dimineţile ce par ca reci abisuri.
Îl caut pe Oniris, ca-n somnul meu adânc alăturea să-mi fie,
Să hoinărim în doi prin univers şi luxuriante paradisuri.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii trebuie să ştie

Se scrge-a zeilor licoare,
În cupe scumpe de cristal,
Şi prin decorul ireal,
Plutesc confetii sclipitoare...

Dar câinii trebuie să ştie,
Că-n haită e o ierarhie!

Cadâne pline de ispite
Stau răbdătoare şi cuminţi,
Tânjind favoarea unui prinţ,
Şi rang înalt de favorite...

Dar câinii trebuie să ştie
Că-n haită e o ierarhie!

În universul lor banal,
Golani hârşiţi în nepăsare,
Fac chef cu resturi de mâncare,
Şi cu-alcool medicinal...

Dar câinii trebuie să ştie
Că-n haită e o ierarhie!

Dulăi scăpaţi la drumul mare,
Adulmecând, colţoşi şi duri,
Căţele prinse în călduri,
Râvnesc la dulce desfătare...

Dar câinii trebuie să ştie
Că-n haită e o ierarhie!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioria creează o legătură puternică într-o relaţie. Sudează relaţia! Un bărbat care ştie că are o femeie fidelă care a fost doar a lui, cu mare greu ar putea să o părăsească, pentru că ştie în subconştientul lui că el e bărbatul vieţii ei, iar ea este femeia care s-a dăruit doar lui.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brusc, o căprioară

zilnic ni se fură
pâinea; ce mizerii
cine se îndură
să-i numere verii
banii ce stau ţuţ,
ouăle de struţ?

miriştile mele
nopţile ridică
lumea de calică
şi plină de rele;

drumurile urcă
un hăţiş de plase
apa care spurcă
să n-o pui în vase!

arma şi-o ridică
vorba de ocară,
brusc o căprioară
a-ngheţat de frică!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde trei lulele,
Luai vreo două ciocănele,
Luai o teslă, luai şi-un cui,
Dar luai şi... ciocanul lui.

catren de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudine

După nume P. Roman,
E nepotul lui Traian,
După domnii din P. D.,
Nu se ştie ce Dac e...

epigramă de Gheorghe Ion Păun din Mozaic umoristic (2004)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

În orice activitate, ageamiul este cel care pune probleme. Cel care ştie ce are de făcut, care ştie meserie, va fi cel modest, tăcut, pus pe treabă. Dacă apare unul căruia i se suie la cap, după două episoade, care se crede noul Marlon Brando, cu acela ai probleme.

citat din Teo Trandafir
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prin noi pădurea

a trecut prin noi pădurea
ca un claun printr-un târg
când dau vişinile în pârg
şi-a sărit din cui securea

zboară vestea ca o goarnă
şi pătrunde-n multe case
drumul lung şi alb de oase,
noaptea liniştii răstoarnă

am zădărnicit cu totul
o cutumă din străbuni
şi am devenit imuni
când s-a tras la bursă potul

cine a făcut un semn
să ne-arate calea-ntoarsă:
drumul de la Piatra arsă
pân'la sapele de lemn?

poate nu-i de-ajuns să strig
şi mai trebui' o verigă
de la cea dintâi ferigă
pân'la ultimul covrig

toată lumea un dispreţ
afişează suveran:
orice job fără elan
a ajuns la mare preţ!

partea rea că vrem din toate
fără cel mai mic efort:
aspirăm la un confort,
fără să mai dăm din coate!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este poet

Poet e cel care scrie poeme
şi cel care nu scrie poeme
poet e cel care se eliberează de legăturile lui
şi cel care îşi impune singur legături
poet e cel care crede
şi cel care nu reuşeşte să creadă
poet e cel care a minţit
şi cel care a fost minţit
poet e cel care are buze
şi cel care înghite adevărul
cel care cade
şi cel care se ridică
poet e cel care pleacă
şi cel care nu poate pleca.

poezie de Tadeusz Rozewicz, traducere de Claudiu Komartin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilele de azi stau şi se informează din «50 cei mai influenţi moldoveni» care dintre ei are sau nu soţie, amantă, riscă să facă chelie sau nu, care e statutul său şi unde-şi ţine banii, dacă e afacerea lui sau a lui socru-său...

citat din Indiana
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un neam nu poate să-şi ţină în mâini lanţul eternităţii naţionale, decât dacă ştie să cinstească, verigă cu verigă, tot ce e al lui.

citat clasic din Ion Antonescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O doamnă, prin definiţie, ştie că educaţia, în orice mod posibil, de la învăţământul superior la maniere de simţ comun, o împuterniceşte în a deveni o femeie realizată şi echilibrată. Ea ştie că nu rochia pe care o poartă sau banii pe care îi posedă îi vor aduce satisfacţia în viaţă. O doamnă ştie că frumuseţea şi bogăţia pot fi trecătoare şi doar caracterul ei va fi măsura care o va recomanda în cele din urmă ca persoană.

citat din Candice Simpson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două soiuri de oameni

Astăzi există două soiuri de oameni pe pământ,
Nu mai multe, jur asta pe tot ce am mai sfânt.

Nu doar păcătosul şi sfântul, pentru că, ascultaţi ce spun,
Cel bun e jumătate rău, iar cel rău e jumătate bun.

Nu doar săracul şi bogatul, iar pentru a aprecia averea unui om
Trebuie să-i cunoşti trupul şi mintea, şi sănătatea amintitului binom.

Nu doar cel smerit şi cel mândru – pe-al vieţii subţire fir
Cine se umflă-n pene nu-i decât umbra clipei, un trecător delir.

Nu doar cel fericit şi cel mâhnit, pentru că zborul anilor întins
Aduce fiecăruia partea lui de zâmbete şi partea lui de plâns.

Nu! Cele două soiuri de oameni, sunt – dacă nu mă crezi, verifică -
Oamenii care se sprijină şi oamenii care ridică.

Oriunde vei merge pe cele şapte continente – după unii, şase,
Vei afla că omenirea-i împărţită în doar aceste două clase.

Şi, îndeajuns de straniu, vei mai afla, cu mirare nu puţină,
Că la unul care ridică sunt alţi douăzeci care se sprijină.

Din care grup faci parte? Eşti unul dintre cei care nu-s o piedică?
Uşurezi umerii celor suprataxaţi de poverile pe care zilnic le ridică

Sau eşti cel care se sprijină şi care lasă pe alţii să ducă
Şi porţia ta de griji, de veghe şi de muncă?

poezie de Ella Wheeler Wilcox, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul din prăpastie

De umbra mea nu-ncape lumea
şi-au încolţit-o într-o vale
şi tot săpând i-au găsit culmea
dar alta stă să se prăvale

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (20 martie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

la început m-am speriat în gând
pentru puiul de măr plăpând
pentru copilul care nu se născuse
pentru pădurile care plecau de la locul lor
pentru trecut pentru viitor

salcâmii îndrăgeau noaptea cadrilul
gardurile fără cârmă
jucau noaptea pe sârmă
cine ştie cui făceau în ciudă
dimineaţa bătătura era udă
şi după ce am văzut care e şpilul
mi-am dat seama că eu sunt copilul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăzneala unui zbor

ligă săpăligă
cine mă instigă
serile să scriu
până mai târziu
nopţile să sap
dacă nu mai scap
de un dor nebun
cărui mă supun?

rigă milostive
manuscrise stive
bine, nu e bine
le tot rup din mine
sertarele pline
vai de voi sau vai de mine?!

înţeleg sau nu înţeleg
mă destram şi mă culeg
nebunia din cuvinte
numai cine ia aminte
pierde tot dar şi câştigă
în dispreţul tuturor
îndrăzneala unui zbor!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare cu trăsura

Te-aş invita iubito-n trăsură pe la şase
Să facem o plimbare cu storurile trase
Când soarele apune în suflete solemn
Trăsura e din cronici şi caii sunt din lemn
Avea zapis, plimbarea-i permisă doar pe seară
Dar vezi că vizitiu-i ca la muzeu, din ceară
Şi se fereşte straşnic să calce pe termite
Căci datoria lui atât e: să imite
Cum şi noi suntem două plăpânde imitaţii
De care n-au să ştie vreodată invitaţii;
Să-ţi ceri bilet de voie căci părăsindu-ţi locul
Figura de ansamblu, n-o afectează jocul
Să-mi spui ce ai e spus discret şi pe şoptite
Cum picură tăcerea în seri din stalactite
Să te menţii în formă, vom merge doar la trap
Aş vrea să fii atentă şi semn să-ţi fac din cap
Că inima nu are de ce să ne palpite:
Noi suntem manechine cu arcuri ruginite

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât timp năzuieşte sau se străduieşte omul rătăceşte. Dar în ciuda rătăcirii sale, în inima lui el ştie mereu care este drumul cel drept.

citat celebru din piesa de teatru Faust de Goethe
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am fost primul om din lume care a lansat lozinca "Monarhia salvează România", la Paris, în martie 1989. Nimeni nu ştie treaba asta. Eram cu Paul Barbăneagră, prietenul meu cel mai bun în exil, şi cu Victor Roman, cel mai mare sculptor modern după George Apostu, care a fost continuatorul lui Brâncuşi. Într-o dimineaţă de martie, le-am spus că încep să mişte ţările europene, că ar putea cădea comunismul şi numai regele ar putea să ne salveze dacă se întâmplă ceva şi la noi. Atunci am zis "Monarhia salvează România" şi aşa a rămas.

Gheorghe Zamfir în ziarul Adevărul (2 noiembrie 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creanga Ta firavă

câteodată sunt haihui
şi mă simt al nimănui,
plutesc prin cerul cu stele
rumegând vise rebele,
încurcând viaţa şi timpul
încercând să urc Olimpul,
ca Sisif mă zbat să sui
bolovanul nimănui,
când ajung la jumătate,
(ca să vedeţi ce dreptate!)
cad cu totu-n handicap
şi o iau iar de la cap,
iar mă sui şi iară cad,
n-am cărare şi n-am vad,
parcă sunt o frunză-n vânt
între cer şi-ntre pământ.

nu ştiu încotro mă poartă
blestemata mea de soartă,
sunt şi eu un biet proscris,
între iad şi paradis
şi sunt creanga Ta firavă
între tină şi-ntre slavă.

câteodată-mi dau târcoale
toate gândurile goale
şi-mbrac zeghea de omăt
căutând drumu-ndărăt,
printre paseri, printre stele,
rezemându-mă de ele.

bolovanul mi-e prea greu
ca să-l urc singur doar eu,
aş chema pe nu ştiu cine,
dar n-aude şi nu vine,
parca-aş fi un temnicer
ce face scară la cer,
printre fulgere şi ploi,
printre zloată şi noroi,
când ajung în vârf de munte
pletele îmi sunt cărunte,
bolovanul se prăvale
şi o ia din nou la vale
şi-uitea aşa o duc mereu,
blestem de la Dumnezeu.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!