Joc de șah
Stranie frunză mi-a fost cândva inima,
Ah, albele negrele, negrele albele și nevăzutul jucător,
Locuiește-n turnul umbrelor ce le conduce,
E-n marea-i tactică unicul vrăjitor?
Statuile negre ies dintr-o cetate,
Câte impasuri de când adversarul indiferent de mai înainte
Îmi întunecă spațiul cucerit, pozițiile de remiză,
Cad figurile de lumină în necunoscute morminte.
Repliat într-un colț, mă-nvârt în axa speranței.
Aș refuza să-mi fie anulat vreun pas greșit,
Nici în fluctuații albul nu-și risipește onoarea, nimbul.
Indulgența adversarului ar fi absurd sfârșit.
Dar pe cine-am învins și cine mă-nvăluie-acum cu negrele piese?
poezie clasică de Bazil Gruia din Almanahul "Planeta Șah" (1986)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre negru
- poezii despre alb
- poezii despre întuneric
- poezii despre șah
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sculptură
- poezii despre onoare
- poezii despre lumină
- poezii despre jocuri
Citate similare
Hotar
Calea Lactee abia ghicită se pierde
scrisă în noapte fierbinte și calmă,
ca linia vieții runic săpată
într-o imensă zăbavnică palmă.
Pașnic ca untdelemnul cel veșnic
se scurge subt bolți Aheronul.
Acum ah de trecere cine va-ncepe cântarea?
Acum ah negrele ape cui îi dau tonul?
Pescăruși speriați din tenebre se-nalță
când luntrea cu umbre alunecă iară.
Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc
zbârnăind ca rădăștile-n vară.
Total e împlinit. De șapte ori răsucit
răsuflă în somn Aheronul.
Acum ah de trecere cine va-ncepe cântarea?
Acum ah negrele ape cui îi dau tonul?
poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre sperieturi
- poezii despre somn
- poezii despre noapte
- poezii despre muzică
- poezii despre graniță
- poezii despre apă
* * *
câmpuri albe, câmpuri negre,
joc șah cu mine
dandu-mi voie pe rand
sa mut singuratatea
doar un pic mai incolo,
doar un pic mai departe,
o data poruncind ca un rege,
o data sfidand ca o regina.
o singuratate care sta singura
intr-un turn in care de obicei
sunt pedepsiti nebunii sa stea.
si de acolo sa-si aleaga albele sau negrele statui de lemn
care sa incalece niste cai de lemn.
cu moderatie acum despre nebunie
si despre jocurile in care esti obligat
sa sari dupa ce numeri,
sa te arunci si sa numere altii.
sah intr-un concept de primavara
și cutia îți aluneca printre degete.
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre monarhie, poezii despre numere, poezii despre lemn sau poezii despre degete
Atunci când albele treziri
îți vor măcina infinitul
și nici un cântec durerea mea nu va fi
atunci să mă cauți
acum
numai furie înăuntrul ideii
ce vulcanic erupe
din sămânța târzie
a rămânerii într-o carne deja cunoscută
atunci când negrele strigăte
vor îngenunchea soldații
și gloanțele vor pătrunde adânc
în cuvinte
atunci sub cenușa gândurilor
va încolți povestea de care te-ai lepădat
uitând că nu carnea și nici sângele
femeii de dincolo te vor împlini
atunci când vei rupe lanțurile imaginare
din jurul inimii
îți voi scrie povestea
pe ziduri
pe brațe
pe vise
cum obișnuiesc
de când ne cunoaștem
acum
cresc pădurile tăcerii între noi
și ne vom lipsi
mai mult
și mai mult
cu fiecare secundă
poezia mea
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre timp, poezii despre sânge, poezii despre secunde, poezii despre păduri sau poezii despre poezie
Chiar de îl iubesc...
... și pietre de mărgăritar ies din ochii mei,
și foc și jar... dintr-o iubire aprinsă...
și mi-ai venit doar dragostea să-mi iei,
nicicând inima mea nu va fi stinsă!
... și lucruri mici au dat cu pietre mari,
în sufletul ce te-a iubit fără condiții...
am întâlnit la inimă oameni avari,
și resemnați în negrele perdiții.
... și te iubesc așa cum ești... un șarpe!
am mult în mine ce să dăruiesc...
nicicând comoara n-o să mi-o îngroape,
unul ca tine... chiar de îl iubesc!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre inimă, poezii despre șerpi, poezii despre zgârcenie, poezii despre suflet, poezii despre ochi, poezii despre foc, poezii despre declarații de dragoste sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Deși avea negrele, privea în roz soarta partidei.
V.D. Popa în Revista Romană de Șah (iunie 1989)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre roz sau citate despre negru
Dileme
Capul meu tentacular e ca o tablă de șah
În care vâjâie uragane și tropot de sturioni
Un procuror obraznic împunge acuzator
Ăla sunt eu când joc în deschidere cu albele
Apoi vine unu, dracu știe de unde
Tot eu, avocatul apărării, cu negrele
Care întoarce picioarele mesei de joc pe dos
Vreau să o iau în dreapta că acolo e izbăvirea
Dar stânga nu mă lasă, plânge și cere de mâncare
Când sunt convins că susul e sus indubitabil
Se răstește josul la mine să întoarcem foaia
Vin răspunsurile vesele pe cărări neurologice
Dar în spate se înghesuie automat suratele
Întrebările mirate ca niște oi pe câmpurile crețe
Cred și nu cred, văd și sunt orb, aud dar sunt surd
Mă prăbușesc pe spirală liftului interior
Și mă ridic pe balustradă optimismului infantil
Când venim ar trebui să ne numim muribunzi
Iar bebelușii să fie morți vii
Căci totul este și nu este în același timp
Nebuni de legat vise în hambare cu ciulini
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre uragane, poezii despre procurori, poezii despre plâns, poezii despre picioare sau poezii despre optimism
Când plâng...
Când plâng, o lacrimă de-a mea,
Îmi plânge-ntreaga lume.
Și infinitul plânge-amar,
Cu ploi de stele, iar și iar...
Nu mai cunosc nici zâmbetul nici visul.
Mâ-ntreb dacă există paradisul...
Dar cine să-mi răspundă la-ntrebare?!
Și sufletul de suferință doare.
Oh, nici speranța nu îmi mai rămâne,
Căci cine-s eu de-acum pe-această lume?!
Adorm - o stea la margine de zare.
Scheletul unei clipe trecătoare
Îmi dă o umbră - aripă târzie -
Un zbor plăpând de puf de păpădie.
M-acopăr cu veșminte de lumină,
Dar singură-s, durerea nu-mi alină
Nici valul cast, nici răsăritul, Doamne.
Cărări de pietre-n vreme de ninsoare...
Și ochiul plânge albele zăpezi,
Când încă o iubire, iată, pierzi!
În curcubeu mă învelesc și iar
Iluzii mă apasă vertical.
În înger, transcendent, mă definesc
Și-aștept de-acum, aștept o mângâiere,
Din visul meu urât să mă trezesc.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre zăpadă, poezii despre zâmbet, poezii despre suferință sau poezii despre stele căzătoare
Pirații
Stăpânii marilor furtuni, pirați pe negrele corăbii
Având pe steag un craniu hâd au fost rechinii cruzi ai mării.
Au scufundat vase-n adânc, din bogățiile furate
Au ridicat in loc ascuns din temelii mândre palate.
Pirateria e la modă si azi se fură cu-ndrăzneală
Pe internet si din păduri, comoara Terrei vegetală.
Sunt legi dar cine le respectă si cine este pedepsit?
Piraților chiar nu le pasă si somnul lor e liniștit.....
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre piraterie, poezii despre prezent, poezii despre palate, poezii despre mândrie, poezii despre modă sau poezii despre marină
Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi
Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost și copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen și frumos la față,
Un tânăr plin de candoare... și mă bucuram de viață.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoții mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veștejit.
Viața nu mai are rost,... sunt aproape de sfârșit.
Lumea a-început să spună... că sunt moșneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că știți cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Așadar:
Am fost om, sunt muribund... și-n curând voi fi pământ.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre copilărie, poezii despre trandafiri, poezii despre tinerețe, poezii despre tată sau poezii despre mamă
Încântare
Domniță din țară bârsană,
lumină sunt, inimă, rană.
Trimite-ți-aș veste să știi
veninul cu ce bucurii
pe masă-mi s-amestecă-n cană,
Domniță din țară bârsană.
Din visuri născute în zori
trimite-ți-aș negrele flori.
Dar teamă îmi e că le pui
la soare-n răscrucea oricui.
Rămâie, ah, toate în umbră.
Învoaltă minunea lor sumbră
să crească sub stea năzdrăvană.
Lumină sunt, inimă, rană.
poezie celebră de Lucian Blaga din volumul: Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre frică, poezii despre creștere sau poezii despre bucurie
Încântare
Domniță din țară bârsană,
lumină sunt, inimă, rană.
Trimite-ți-aș veste să știi
veninul cu ce bucurii
pe masă-mi s-amestecă-n cană,
Domniță din țară bârsană.
Din visuri născute în zori
trimite-ți-aș negrele flori.
Dar teamă îmi e că le pui
la soare-n răscrucea oricui.
Rămâie, ah, toate în umbră.
Învoaltă minunea lor sumbră
să crească sub stea năzdrăvană.
Lumină sunt, inimă, rană.
poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine a vrut să fie așa...
cine a vrut să fie așa,
eu sigur asta nu am vrut
doar soarta nemiloasă, rea,
m-a aruncat ca un strănut,
m-a aruncat într-o vâltoare
din care singur cumpănind
încerc să ies din valul mare
în care simt că mă afund
cine a vrut să se întâmple,
cine a vrut, cine-a dorit,
să fiu cu mâinile pe tâmple,
să mă gândesc, unde-am greșit
unde-am greșit îmi este întrebarea,
o întrebare peste chin,
o întrebare peste trecătoarea
ce vreau s-o trec peste destin
unde-am greșit, cine îmi spune,
nu poate nimeni vreun răspuns,
doar eu cunosc și știu mai bine
un adevăr ce nu-i pătruns
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre greșeli, poezii despre dorințe, poezii despre depășire, poezii despre cunoaștere sau poezii despre adevăr
Răspunsul cometei
Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interviul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ți dau răspunsul meu în pripă.
V-am salutat o dată sfera,
Acum vreo zece mii de ani,
Când astronomii de pe Terra
Erau abia urangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia cămilă
Iar Duică... nu era deloc!
El de-abia azi, când scrie proză,
Se află în metamorfoză
Și se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)
De-atunci, prin negrele stihii,
În noatpea largă și profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
De metri pe secundă,
Și diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfășor spectrala coadă
Pe cerul nopții la zenit...
Planetele cu sateliții,
Purtându-și mândre paraziții,
Mi-au dat portretul prin gazete
Și m-au fixat mii de lunete...
Dar, gata să-mi găsesc mormântul
În vreun sistem de constelații,
Am revenit zburând prin spații,
Căci nu disprețuiam Pământul.
(De-ați fi în cer ca mine voi
V-ați minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna...)
Și-aveam de gând - ca un simbol
De milenară simpatie -
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim pe veșnicie
Într-un fantastic carambol.
Si măritându-și neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vârtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.
Dar când văzui ce... porcărie
(Să-mi ierți cuvântul) ați făcut,
Cât sânge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, -
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Și nimbul clar și trena lungă
Ca o eșarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu ajungă
Vreun strop întunecos de tină.
De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare și rușine
Să fug... cu coada-ntre picioare
Prin spații interplanetare
Și să mă mistui în neant.
Mă duc... Adio! Salutare!
Să-mi scrii: Uranus, poste-restante.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre maimuțe, poezii despre Pământ, poezii despre supărare sau poezii despre spaimă
Răspunsul unei comete
Regret că mă-ntrerupi din cale
Cu interview-ul dumitale.
Dar iată, mă opresc o clipă
Să-ți dau răspunsul meu în pripă.
V-am salutat o dată sfera
Acum vreo zece mii de ani
Când astronomii de pe Terra
Erau de-abia orangutani.
(Flammarion era gorilă
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia cămilă
Iar Duică... nu era de loc!
El de-abia azi când scrie proză
Se află în metamorfoză
Și se transformă tare greu:
Aspiră-acum la cimpanzeu.)
De-atunci, prin negrele stihii,
În noaptea largă și profundă,
Am rătăcit cu zeci de mii
De metri pe secundă,
Și diafană m-am ivit,
Din perioadă-n perioadă,
Ca fulger blond încremenit
Să-mi desfășor spectrala coadă
Pe cerul nopții la zenit...
Planetele cu sateliții,
Purtându-și mândre paraziții,
Mi-au dat portretul prin gazete
Și m-au fixat mii de lunete...
Dar, gata să-mi găsesc mormântul
În vreun sistem de constelații,
Am revenit zburând prin spații,
Căci nu disprețuiam Pământul.
(De-ați fi în cer ca mine voi
V-ați minuna întotdeauna
Cum globul ăsta de noroi
Se vede luminos ca Luna...)
Și-aveam de gând ca un simbol
De milenară simpatie -
Cu cel din urmă-al meu ocol
Să ne unim prin veșnicie
Într-un fantastic carambol.
Și măritându-i neagra humă
Cu luminosul meu adaos,
Într-un aprins vârtej de spumă
Să ne rostogolim în haos.
Dar când văzui ce... porcărie
(Să-mi ierți cuvântul) ați făcut,
Cât sânge-a curs din neghiobie
Pe bietul vostru glob de lut, -
Cu spaimă, la perihelie
Din zborul meu m-am abătut
Și nimbul clar și trena lungă
Ca o eșarfă de lumină,
Mi le-am ferit să nu ajungă
Vreun strop întunecos de tină.
De-atunci, iubitul meu, îmi vine
De supărare și rușine
Să fug... cu coada-ntre picioare
Prin spații interplanetare
Și să mă mistui în neant.
Mă duc... Adio! Salutare!
Să-mi scrii: Uranus, post restant.
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost cândva
Au fost cândva zile de mai,
Au fost cândva zile de vis,
Când lângă mine erai
Și trăiam ca-n paradis.
Multe-au fost, azi nu mai sunt.
Au fost luate de vânt.
S-a dus vremea când erai
Pentru mine colț de rai.
Din când în când îmi amintesc,
Aș vrea din nou ca să trăiesc
O zi fumoasă de mai,
Tu alături, să-mi fii rai.
poezie de Dumitru Delcă (20 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre zile, poezii despre vânt sau poezii despre religie
Cândva... Și acum...
Am avut cândva o mamă,
Însă a plecat la cer.
Azi zâmbește dintr-o ramă,
Sufletului meu stingher.
Am avut cândva speranțe,
Dar s-au dus încetișor.
N-am acum decât restanțe
Și în inima doar nor.
Am avut cândva iubirea,
Dar am rătăcit-o-n drum,
Mi-a rămas dezamăgirea,
Viselor făcute scrum.
Am avut cândva petale
Peste crângul zorilor,
Dar anii s-au dus agale
Spre albul ninsorilor.
Am avut, dar nu știu încă,
Zile, câte-oi mai avea
Și aș vrea să fiu de stâncă,
Dar în gând port spaimă grea.
Am avut și am și-acuma,
Credința că Dumnezeu
Îmi va alunga cutuma,
Care arde-n trupul meu...
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre stânci
Cade
cade zăpadă multă să ne-ajungă...
nici nu știu dacă te mai iubesc
nici nu știu dacă mai am nevoie de mine
în toiul iernii cad mă rătăcesc
sunt și pădure și izvor dar și tăciune
să cazi e simplu să te ridici e greu
caut un prieten să îmi fie aproape
nu știu unde mai sunt cine sunt eu
știu totuși că nu pot să calc pe ape
iarna e mai tăcută ca nicicând
fulgii tot cad și cad ca o perdea
frigul când e tăios când e mai blând
pe-afară nu se-arată nimenea
doar oamenii de nea au mai rămas
să ne aducă aminte că sunt vii
au gânduri multe chiar dacă n-au glas
îi înțeleg doar cei ce sunt copii
mi-a picat așa ciudă pe iarnă
că vrea să-mi intre-n casă și în suflet
în loc să stea afară și să cearnă
iar inima să-mi bată fără sunet
nu mai cădea zăpadă, ne-a ajuns...
poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre sunet sau poezii despre prietenie
Elena-Camelia - acrostih
(fiicei mele)
Ești veșnic o floare de colț
Lucire de lună, în negrele nopți
Ești basmul luminii ce-n vis
Nuntire de taină
Ai descris.
Culoare de miere și spic
Ambrozie, aur, argint
Minune, mister, melodie
Elena- etern poezie
Lumina iubită în cale
Iubirea, născută sub soare
Această fiică frumoasă.
acrostih de Ileana Nana Filip din Zbuciumul unui suflet însetat de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin lumina lumânărilor
mișc privirile dintr-un colț într-altul
și nu spun nimic
am o teamă stranie și
teama asta
mă face să-l rog pe Dumnezeu
să se așeze pe patul în care
cândva
o visam pe mama
dragostea mea poate fi unicul detaliu din noapte
care să-mi amintească cine sunt
ce bine ar fi să fie totul la fel
prin lumina lumânărilor aprinse
văd un chip și mult prea mult întuneric
cineva pășește prin interiorul meu
ca printr-un sanatoriu
e liniște și e frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumânări sau poezii despre Dumnezeu
Am să încerc
În ochii mari, frumoși dar tulburi câteodată,
Îți simt tristețea, bucuria laolaltă,
Și simt cum totul e închis în tine,
Prin zâmbet, dar și lacrimi cu suspine.
Prin acei ochi când îmi arunci săgeți,
Eu știu că supărarea-i mare,
Nu cred c-ai vrea cu ei să mă îngheți,
Nici să fiu prins de-a morții-nfrigurare.
De mult încerc fară izbândă,
Să îți alung negrele gânduri
Și ochii acum plini de lacrimi,
Să lumineze, nu să fie tulburi.
Dac-aș putea să fac ceva
Ca spiritul să-ți mulțumească,
Să-ți pot simți și altceva,
Decât mâhnirea sufletească.
Am să încerc din răsputeri,
Chiar de ar fi să-ntorc Pământul,
Cu sânge, lacrimi și dureri,
Să schimb prezentul cu trecutul.
Căci doar atunci privirea ta
Era vioaie și senină,
Când sufletu-ți priveam prin ea,
Era senin, plin de lumină!
poezie de Viorel Vasilescu din Poezii (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Vasilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre trecut sau poezii despre schimbare