Păsările argintii

valurile pare-mi-se
cercul de speranţe curmă
după care vin în urmă
goale, nopţile de vise

şi mă uit, nimic în jur
decât numai file arse
neputinţa unei farse
şi o teamă de sperjur

cine eşti, de unde vii
furtul lumii de iluzii
vremea când părăsesc duzii
păsările argintii

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul a secat

mi-e milă de mine
mi-e silă de toate
aş vrea să mă întorc,
dar nu se mai poate

speranţele arse,
noaptea dorm cu bufniţele din turlă
eu sunt nebunul care se ţine de farse
şi nopţile urlă

m-aţi hrănit cu iluzii
că viaţa-i frumoasă şi oamenii drepţi
m-aţi împins în pustiu
şi acum mă mir singur
că mai sunt viu

râul a secat,
izvorul mai dăinuie oare?
cine le plânge pe cele
care nu mai ajung la mare?

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paginile din mine

Versuri fără rimă, somn fără de vise,
Bucurie fără zâmbet, file goale,
Sunt paginile din mine, clipe arse
Aşezate-n ierbare autumnale.

Sunt galbene pagini ascunse-n culise,
Bucăţi de efemer şi cer nepromise,
Versuri fără rimă, somn fără de vise,
Bucurie fără zâmbet, file goale.

Fragilităţi din călcâiul lui Ulise
Şi orgii din serbările saturnale,
Lanţuri de fier şi corzi albe de mătase
Retrăiesc în amintiri orientale...

Versuri fără rimă, somn fără de vise...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temerile unei pietricele de praf de stele

Mi-e teamă că ne vom pierde,
printre mii de semnale şi unde,
explorând atâtea planete şi stele,
miliarde pietricele minuscule.

Mi-e teamă că Universul
e aproximativ infinit
că-n ecuaţia iluziei
nu e nimic greşit.

Mi-e teamă că ne vom pierde
în iubiri terestre.
Mi-e teamă că ne vom aprinde
în lumini interstelare.

Mi-e teamă de teama din noi,
în cele din urmă stim amândoi,
cât de firave sunt două pietricele,
iluzii din particule de praf de stele.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

E vremea când se-adună rodul,
Când curge vinul în budane.
E vremea când se umple podul
Şi-s albe crestele montane.

E vremea frunzelor căzute.
E vremea când se-întorc în vale
Bacii, cu oile cornute,
Şi stâni rămân pustii şi goale.

E vremea când pe cer cocorii,
Şiruri de mărgele argintii,
Descriu mai bine decât norii,
Unghiuri mişcătoare, unghiuri vii.

E vremea zilelor cernite
Când verdele pe câmp păleşte,
Şi când în toamnele-aurite
Averea în hambar sporeşte.

E toamnă-n lanul de porumb,
E toamnă-n suflet şi în gând.
E toamnă-n toate câte sunt,
E toamnă-n cer şi pe pământ.

poezie de Dumitru Delcă (15 septembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Cine eşti tu care-mi tai
Nopţile din vise?
Îmi ştergi urmele. Şi-mi dai
doar frânturi ce mi se,

Mai perindă câte-un ciob
Ca printr-o oglindă
Toată viaţa-i un scrânciob
Agăţat de-o grindă

Parcă mi-a luat cu totul
Nu ştiu cine, nu ştiu cum
Nevăzut un înger potul
Si-s sărac acum

M-aş întoarce dar nu ştiu
Care e cărarea
Mi-am dus viaţa-ntr-un pustiu
Numai cu spinarea

Am căzut din altă lume
Legănat de unde
Şi ce greu e să ştii cum e,
Să nu poţi răspunde!

Deschid ochii şi vă văd
Pal şi translucid
Ne pândeşte un prăpăd
Veşnic şi lucid

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câştigurile şi pierderile sunt iluzii ale lumii muritorilor. Numai atunci când poţi să vezi dincolo de iluzii, eşti capabil să le transcenzi.

citat din Chung-li Ch'uan
Adăugat de Tao
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luat din raft o carte

am luat din raft o carte
rătăcesc printre cuvinte
uliţe cu nume sfinte
într-un târg cu geamuri sparte

mustrare grea creionul bont
un drum uneşte, altul desparte
şapte arte într-o carte
cu scadenţele la scont

cât pustiu, atâta sete
lin răcoarea din fântână
recompensa şi-o amână
trubaduri pe îndelete

îşi petrec răcoarea duzii
a secat de cald cişmeaua
sacagiul cu giubeaua
vânzătorul de iluzii

pâlpâie un foc de vreascuri
neputinţele din sobe
numai gusturile snobe
nopţile dau foc la teascuri

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus din Milo

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sânge când ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd,
uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decât că "a spera înseamnă aproape a trăi"?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
"Le péché c'est le Grec", ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atâtea secole şi atâtea greşeli,
după atâtea speranţe şi atâtea amânări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decât lângă mâinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decât că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decât că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătându-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitându-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarta poeţilor

nu credeţi că poate acum e momentul
să-i cerem iubirii şi devotamentul?
nu credeţi că astăzi cuvântă profeţii?
cu cine se luptă întruna poeţii?

cu umbre, cu demoni, cu muze parşive
cu versuri în sânge şi lacrimi tardive
cu vise cumplite-n secundele care
idilele nopţii ne sunt mai precare

cu gesturi mocnite-nainte de vreme,
cu divinitatea, sperând să ne cheme,
cu minţile lumii rămase perplexe
în faţa gândirii atât de complexe,

cu viaţa şi moartea - iluzii obscene
cu pornografia impusă pe scene
cu transcendentala dorinţă de-a trece
în dimensiunea obscură şi rece

cu boala şi viermii - agnostice farse
cu plata în rate şi suflete arse
cu sprijin în cârje, mergând către ceea
ce ne-alienează de tineri - ideea

ideea că-n lumea aceasta atroce
poeţii-mpreună însumă o voce
menită să schimbe iubiri şi destine
nu vreţi să-nţelegeţi, rămâneţi cu bine...!

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia, fata neînţeleasă

Doar pe mine mă strângi cu ardoare,
Doar pe tine te strigi în fiecare noapte fără mine.
După-amiezilor le faci cununi
Prin care să previi furtul ochilor iubitelor.
Furtul poate fi şi cu intentie şi din obişnuită
Femeile adesea fură inimile voastre,
Dar nu sunt trase la răspundere
Nici măcar pentru înşelăciune,
Disconfort mental sau fizic după părăsire.
Ele crează obişnuinţele unor bărbaţi puternici
Şi tot ele vă părăsesc nonsalant când
Nu mai corespundeţi criteriilor lor de selecţie.
Da, trist, dar adevărat.
Femeile conduc lumea atât de războinică a bărbaţilor.
Ele crează vise, tot ele spovedindu-se unor capele goale
Firave, frumoase, deosebite, senzuale
Dar atât de departe de idealul tău?
Ai căzut în plasă?
Recunoaşte! Nu e o ruşine să recunoşti că ai slăbiciuni?
Slăbiciunea este când nu ai coloană vertebrală şi te minţi
Că nu iubeşti, când nu mai poţi trăi fără ea.
Femeia ce la colţ de stradă te sfidează!
Ai vrea să stea doar cu lupa după tine?
Să nu aibă minte pentru a nu te prinde-n fapt,
Dar fără minte, nu poate exista ea şi idealul ei de femeie.

Plec cu lupa să caut diamante
Să deschid ferestre sau uşi închise
Şi să mă ascund de tine...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oda ploii

cât de puternic eşti!
(şi fragil
un fir de aer te îndoaie
în vreme ce tot muţi de colo-colo
inutil nişte munţi
cu puterea credinţei)

cât de iubit eşti!
(şi uitat
în vreme cât scuturi nişte file de calendar
un sărut te transformă
din bestie în zeu
şi invers)

cât de bun eşti!
(şi nociv
un gest cum ar fi aplauzele
te dizolvă în vremea cât îşi pierd din ecou
şi opusul firii nu-ţi pare nicicând o risipă
când tot dai numai de la alţii)

cât de drept eşti!
(şi călău
în vreme ce rosteşti sentinţe
cine şi cum să respire
te îndreptăţeşte până la divin
dogma sângelui coagulat în aer)

cât de bogat eşti!
(şi neputincios
ai două mâini şi doar o gură
toate proprietăţile tale aparţin secundei
aceleiaşi căreia i te negi
cu acte cu tot)

cât de înţelept eşti!
(mereu după
în vreme ce toate se petrec
cu repeziciune
şi mai ales fără să-ţi ceară vreo ceva
nici măcar să ştii)

cât de atât mai eşti!
(şi nimic
în vreme ce nu mai este vreme)
în megafoane se anunţă ploi
de jos în sus
tu, picătura

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia de vise

Tu eşti ploaia mea de vise
Care curge infernal ;
Mă îmbie porţi deschise,
Cu sorbeturi în pocal.

Mă cufund adânc în tine
Fără să regret nimic ;
Doar mă podidesc suspine
Când din vise mă ridic...

Picuri grei mă-mpung în creştet
Cu speranţe şi idei
Cum că sufletului veşted
Să-i dai viaţă ai să vrei...

Dulce, visul meu noptatic
M-a cuprins de subţiori
Şi mă-nvăluind molatic,
Îmi dă tremur de fiori.

Tu eşti ploaia grea de vise
Ce mă-neacâ-ntr-un final ;
De pe piscuri neatinse
Chipul tău zâmbeşte pal...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (28 iulie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin lentilele tale oamenii capătă forme cuminţi

dumnezeieşti
neîncepute
chiar
ca fructele date în pârg
uneori taci să nu le zdrobeşti culoarea
cu un cuvânt
poate că greşeşti
sau poate că nu
şi eu te ispitesc
aruncându-ţi în minte gânduri
despre care nu aveai habar

m-aş bucura să tresari când versurile astea
vor trece prin lentilele tale
ca mărgelele prin firul subţire
sau ca stropii de apă pe buzele arse
dar nu se va întâmpla nimic
nici măcar o aşteptare
nu aştept
nici măcar o tăcere

prin lentilele tale oamenii capătă forme cuminţi
dumnezeieşti
eu nu
eu nimic
nu pot să fiu începutul zdravăn
în care ne simţeam
minunat

şi nici soldatul ucis
eu nu
eu nimic

m-aş bucura să te rogi pentru mine măcar
în miezul nopţii

când îmi strâng neputinţa în cercul de foc
şi visez că tinereţea ta
mă frământă mai mult
decât o poezie nescrisă

prin lentilele tale oamenii nu au nimic în comun
cu iluziile
sunt cuminţi
eu nu
eu nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul lumii

Îngerul, paznicul, cînd va pleca
din lumea aceasta a mea,
îngerul ce va lua?

Va să ridice cetatea
la cer, sau albă etatea
mea, încă vie ziua şi noaptea?

Alege-va-n ceasul din urmă
să-nalţe cu el numai urne
şi sorţi, cari în humă se curmă?

Voi-va să mute-n povestea
de sus - materia toată şi vestea?
Nimic, vai, din toate acestea.

Din luna Aprilie lua-va
doar curcubeul - în slava,
unde de toate uita-va.

poezie celebră de Lucian Blaga din volumul: POEZII -1982
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne

Uneori simt că eşti aproape
şi închid ochii când
n-am nimic
nici pentru cine trece
nopţile
visând
ceva
ce numai Dumnezeu
poate
să asculte
fără să mă tem

poezie de Eli Gîlcescu (26 februarie 2017)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri

Goarnă, goarnă ce răstoarnă
Ţipete ca nişte ciori
Şi la ora cinci le toarnă
Din soldaţi în închisori

Fugiţi vise, bidineaua
Mătură cu decibeli
Uite ziua cum e neaua
Şi iar mor aristoteli

Unde eşti mamă şi tată
Ochii plâng pe-o uniformă
Dintr-o poză înrămată,
Plânsul vostru n-are normă

Unde suntem noi şi voi
Cine pe cine desparte
Că visez numai strigoi
Care scriu şi citesc carte?

Nu mai plângeţi tată, mamă
Nopţi de veghe fără rost
Chiar când lumea se destramă,
Gardienii sunt la post

Goarnă, goarnă ce răstoarnă
Ţipete ca nişte ciori
Şi la ora cinci le toarnă
Din soldaţi în închisori!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni?

(CELOR DE PESTE 65 ANI, CARE ÎN MOD SAMAVOLNIC ŞI FĂRĂ DREPT DE APEL, AU FOST CATEGORISIŢI "BĂTRÂNI")

Eşti tânăr, dacă încă ştii să râzi
Şi dacă plânsul lumii te mai doare,
Iubirea, de-o păstrezi în ochii-ţi blânzi
Ori de te face să zâmbeşti, o floare!

Bătrân e cel cu inima-mpietrită,
Trăind doar în remuşcări şi regrete!
Ce nu-şi găseşte locul pe orbită,
N-are iluzii care să-l îmbete!

Bătrân eşti, dacă ai riduri pe suflet,
Iar steaua din privire ţi-a apus;
Din apatie ieşi, numai c-un tunet,
Când vise şi speranţe ţi s-au dus!

Eşti tânăr, când pe lume ai copii,
Când primăvara vine-ntâi în suflet;
Făclia-nţelepciunii, de mai ştii
S-aprimzi şi să asculţi al ploii scâncet!

Să vibrezi la o muzică divină,
Să freamăţi cot la cot cu plopii,
Să poţi să nu tragi a vieţii cortină,
Decât atunci când vei închide ochii!

"Bătrâm" este la fel de relativ,
Cum sunt planurile tale de mâine,
Atâţia sunt bătrâni, fără moriv,
Blazaţi,, leneşi, ce nu-şi câştigă-o pâine!

Unora le e greu şi să existe,
Dar să facă ceva folositor;
În lumea asta-ncearcă să reziste,
Cât au părinţi, tot pe spinarea lir!

Eşti tânăr dacă inima ta bate,
Şi ce ţi-e dat, de ştii să preţuieşti
Dacă iubeşti şi te bucuri de toate,
Bătrân eşti... când te saturi să trăieşti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Gilgameş şi Gaia

Veste după veşti şi basme
despre prinţul din Uruk
trec sub ziduri şi se duc
cuprinzând Gaia în spasme.

Ce n-a fost, va fi să fie,
ce-a rămas, o umbră vie
aruncată ca un voal
prinsă de un paspoal
mitologic curcubeu
dar culori de scarabeu -

Cine-i pregătit, să moară
în noianul de durere
al deplinelor tăceri
unde doar cuvinte surde
înconjoară neputinţa
clipelor rămase-n urmă!

Iată, un boboc răsare
pe când ultimele ramuri,
nemişcate, în surdină,
se despart de străvezii
frunze, răvăşind tăcerea
altelor neîmplinite -

Gaia şi-a desprins mantaua
trecerii-n singurătatea
revenirilor trecute -
linişte-i totul, şi pace -
cine-i pregătit se duce,
cine nu, acela moare
pe când ultimele ramuri
se desprind din nemişcare.

Nu-i nici somn, nu-i nici visare;
numai Gilgameş - şi Gaia
care naşte neputinţa
celor şapte cărţi Mishlai!

poezie de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robinetul cu vise

Robinetul cu vise a rămas deschis;
Mă asaltează-acum, vis după vis,
Încerc să deschid ochii: e târziu,
În mine urlă sufletu-a pustiu!

Şi tu ai devenit doar o nălucă,
Nu văd în tine decât dor de ducă,
Ce s-a ales de basmul nostru, azi?
Un mit uitat în care urci şi... cazi!

Pe noi, cine ne-a plăsmuit astfel?
Să ne rotim în absurd carusel,
Să ne căutăm şi să ne iubim,
Dar nu ne-ajungem şi nu ne găsim!

Mâna ta n-o atinge pe a mea,
Distanţa-i mică, adâncă şi grea;
Cine-ntre noi, a ridicat un zid?
În locul inimii eu simt acum un vid!

Vise mai mici, mai mari, mai împreună,
Continuă să curgă... nu-i a bună!
Tu ce visezi acum şi unde eşti?
Hai pe tărâmul unde mă iubeşti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a trăit clipa de care i-a fost teamă şi pe care n-a dorit-o niciodată? Clipa aducătoare de dureri, clipa care te va lăsa dezorientat la răspântia drumurilor înspăimântătoarelor iluzii... Dar clipele precedente, cu naivi zdruncinaţi, încordări sufleteşti, rebele zvâcniri de inimă, care, după trecerea clipei fatale lasă numai răni în suflet?!

citat din Gheorghe Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!