Pâinea albă (poezie scrisă în anul 1947, în timpul guvernului Groza)

Pâine albă cu cartelă,
Jimblă cu obraz prăjit,
Sau simpatică franzelă,
Eu îţi zic: "Bine-ai venit".

După despărţirea dură
Te vedem din nou în piaţă,
Iarăş albă la făptură,
Iarăş rumenă la faţă.

Cu emoţii toată strada
Îţi admiră iar aspectul,
Pâine albă ca zăpada,
Te salut cu tot respectul.

Nu constat nici o schimbare
Ai aceleaşi forme pline,
Numai preţul e cam mare
Dar altminterea, eşti "bine"...

După lipsa ta severă
Revederea e frumoasà.
Toată lumea îţi oferă
Locul cel dintâi la masă.

Musafiră scumpă, rară,
Te-am dorit ca pe-o iubită,
Sper că n-ai venit în ţară
Într-o vizită grăbită.

Cu dorinţa mea constantă,
Să rămâi mai mult aici,
Te plătesc ca pe-o amantă:
Patru mii de lei pe zi.

Şi fiindcă, pâine dragă,
Te iubesc atât de adânc
Te "ciupesc" o zi întreagă,
Şi te muşc... şi te mănânc!

Totuşi ai o supărare,
Gelozia, draga mea,
Pâinea neagră nu dispare
Şi mai cochetăm cu ea.

Multă lume te înşeală
Cu tovarăşa mezină,
Pâinea neagră ţi-e rivală,
Însă nimeni nu-i de vină.

Asta-i viaţa cotidiană
Şi oricine o să-ţi spună
Că pe lângă o bălană
Ne mai place şi-una brună!

poezie satirică de Ion Pribeagu (1947)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la pâine

Să nu calci pâinea în picioare,
Ca pâinea nu-i nimic mai sfânt,
Nici cele mai regeşti odoare,
Nici al privighetorii cânt,

Şi orice minunat castel,
Cu trudă s-ar zidi sub soare,
Să nu dai pâinea pentru el,
Să nu calci pâinea în picioare,

Căci fără pâine viaţă nu-i,
Nici primăvară nu-i, nici floare,
Zadarnic Himalaia sui,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
A ta făptură însăţi frângi,
Căci până-n inimă te doare,
Durerea pâinii şi-ai să plângi

Şi n-ai să şti din care bai,
Fuşi blestemat de ursitoare,
Din ce urzeli noroc nu ai,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
În viaţă totul fi-va-ţi greu,
Căci în nevolnica-ţi eroare,
Îl calci pe însuşi Dumnezeu...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îmi vine miros de coajă de pâine.
De unde, mă întreb,
Dulapul e dat de mult,
Nu l-a mai deschis, nu l-a mai vopsit.
Cândva avea şi o dantelă prinsă cu pioneze
Pe raftul cu ceştile mici, pentru musafiri.
Acolo, la mijloc, stătea pâinea
Ca într-un cuptor de lemn,
Învelită într-o pânză albă.
Ea nu a mai umblat acolo,
Nu a mai deschis.
A dat dulapul cu totul,
Pe coaja pâinii apăruseră chipuri de sfinţi
Şi pânza albă era o marahmă.
Acum mi-a venit mirosul ăsta.
Şi taie o bucată din pâinea pe care
Copilul o rupea cu mâinile mamei
Şi o ducea la inimă.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această pâine

Această pâine rotundă
Creşte pe apă
Ca floarea de lotus –
Pe apa sudorii noastre.

Această pâine albă
Desface-se albă, dulce
Ca floarea de lotus
Sub caldul sărut al luminii.

Această pâine cinstită
Se-nchide
Ca floarea de lotus
Sub ochi scorburos, hrăpăreţ.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă zi

Dacă-aş fi un brutar
Aş coace o pâine
Atât de mare, încât să satur
Toată, toată lumea
Care nu are de mâncare.
O pâine mai mare ca soarele,
Rumenită, parfumată
Ca şi viorelele.
O aşa pâine
Ar vrea să mănânce
Cei din India şi din Chile
Săracii, copiii,
Bătrânii şi păsărelele.
Va fi o zi de păstrat în memorie:
O zi fără foame!
Cea mai frumoasă zi din istorie!

poezie de Gianni Rodari, traducere de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar după ce voi muri

Chiar după ce voi muri, dragul meu,
Şi voi fi-ngropată adânc în pământ, dragul meu,
Deasupra mormântului meu va arde veşnic o flacără, dragul meu,

Ziua, flacăra va fi albă, dragul meu,
Noaptea, flacăra va fi neagră, dragul meu,
Şi tu n-o vei vedea niciodată, dragul meu.
Flacăra albă va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu,
Flacăra neagră va fi dragostea mea pentru tine, dragul meu.
Flacăra albă şi flacăra neagră, dragul meu,
Nu se vor stinge niciodată, dragul meu,
Niciodată, niciodată, dragul meu.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada albă

te-am aşteptat..
zăpadă albă
brăduţul
să-l împodobeşti!
ai apărut imaculată
ca si o zână
din poveşti!
când soarele
discret zâmbeşte
te zăpăceşti
şi te-ai pierdut...
topindu-te
după iubire
sub raza lui
într-un sărut!
-zăpadă albă...
dă-mi de ştire
să nu păţesc
ca tine azi
când soare cald
mă tot alintă
şi mă mângâie
pe obraz!!!!!

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă ţară

Într-o ţară oarecare, trăia un bătrân deştept
Şi tot în ţara aceia şi un vultur înţelept.
Nimeni nu ştia de vultur când şi de unde-a venit,
Era veşnic precum timpul, fără-nceput ori sfârşit.
Bătrânul merse-ntr-o seară la vultur spre-al cerceta:
- Vulture batrân ca timpul, aş vrea să te rog ceva
Ştiu că eşti preaînţelpt. Doar tu mă poţi ajuta.
Aş vrea să găsesc ţara cea mai fumoasă oriunde s-o afla
şi-aş străbate lumea-ntreagă doar o clipă-a o vedea.
- Urcă-te pe-a mea spinare - i-a spus vulturul grăbit.
Şi-au zburat, zburat prin lume unde nici n-ai fi gândit.
Din zbor-lin vedea batrânul locuri ce păreau din vis.
- Te opreşte! striga tare- acesta-i locul precis!
- Nu-i acesta locul pentru care de acasă am plecat,
Pân-acolo-i cale lungă, mai avem mult de zburat.

După multe luni de zile au ajuns pe-o stâncă goală.
- Coboară batrâne, iată te-am adus în a mea ţară.
Asta-i cea mai furmoasă ţară din câte-am văzut
Caci aici, pe-această stâncă, într-o vară m-am născut.

poezie de Dorina Stoica din Izvorul îndpărtat (decembrie 2011)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine dă, lui îşi dă...

Lângă un sătuc de munte, în hăţişuri nepătrunse,
Un bătrân, adus de spate, un bordei mic îşi făcuse
Sub un fag cu umbră deasă, din pământ şi din nuiele,
Petrecând în sărăcie, între flori şi păsărele.
Făr‘ de nici-o mângâiere, far‘ de nici-un ajutor,
Rezemat în nişte cârje, sprijinea al său picior.
Chinuit aşa, sărmanul, îşi ducea al vieţii fir,
Până când l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca bătrânul către satu-n sărbătoare,
Gârbovit, cu tolba-n spate, să cerşească demâncare,

Arătându-şi trist durerea prin zicala lui de pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

Îl ştia de mult tot satul şi, la orice sărbătoare,
Cei cu inima miloasă îi da-n tolbă demâncare.
El, atunci, cu voce slabă, mulţumea, zicând cu pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

Ani în şir trecu de-a rândul, mulţi din vremea lui muriră,
Însă pe el îndurarea Domnului îl sprijiniră.
Şi din când în când bătrânul către sat pleca, sărmanul,
Far-aşi mai schimba cojocul, cârja, tolba şi sumanul.

Înaintea lui sătenii îi ieşeau cu darul lor,
Ori de câte ori bătrânul le cerea un ajutor.
După ce îşi lua darul, tuturor zicea cu pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

De-al bătrânului des strigăt, deranjată mult, se pare,
Într-o zi, o gospodină, doamnă cu un nume mare,
Vru s-aducă la tăcere glasul ăstui cerşetor,
Ce bătea de multă vreme pe la poarta tuturor.

Repede făcu o pâine din faina cea mai albă,
Plămădită cu otravă, şi la copt a pus-o-n grabă.
Cum îi dete-această pâine, zise-n inima ei moartă:
– De acuma, ştiu eu bine, că n-o să mai vii la poartă!

Cerşetorul primi darul, îl privi cu bucurie,
Dar, frumoasă fiind pâinea, se gândeşte s-o mai ţie.
Şi-i repetă şi stăpânei vorba lui, cu multă pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

După ce colindă satul, se întoarce la bordei
Şi,-obosit, se odihneşte pe un scăunel de tei.
Dar nu se-odihneşte bine, că se-arată pe cărare,
Un fecior voinic şi-un câine, venind de la vânătoare.
Obosit şi mort de foame, şi uitând că-i de neam mare,
Când sosiră la colibă, tânărul cu voce tare,
Nemâncat de-o zi întreagă, strigă-n culmea disperării:
– Moşule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mâncării?
Căci tot rătăcesc de-aseară prin zăvoi, cu al meu câine,
Şi nu am gustat nimica, nici măcar un colţ de pâine.
Ştiu că uneori, pe cale, oamenii, cu multă milă,
Îţi mai pun ceva în tolbă, ba şi cei ce-o fac în silă.
– Cum să nu? răspunde dânsul, chiar acum am fost în sat,
Şi chiar mama dumitale pâine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toată şi-o mănâncă; potoleşte-ţi foamea-n pace;
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

După ce mâncară pâinea, mulţumindu-i, a plecat
Spre căsuţa boierească, ce sclipea la ei în sat.
Ajungând acasă fiul, maică-sa-l îmbrăţişează,
Dar deodată rău îi vine şi la faţă se-ntristează.

– Ce-i cu tine? Mama-ntreabă, spune iute ce-ai mâncat?
Însă el cu vocea slabă, îi răspunde înecat:
– Doar atât mâncat-am, maică, pâinea albă şi frumoasă
Ce mi-a dat-o cerşetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasă!

Un fior de groază mare, mamei, inima-i cuprinde,
Care-şi vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.
Ţipă, urlă de durere, conştiinţa nu-i dă pace,
Vrea să-l scoale iar la viaţă, dar nimic nu poate face.
În durere-şi vede fapta cea mârşavă şi debilă
Şi îşi ia acum răsplata pentru gestul fără milă.
În urechi îi sună glasul moşului, trecând în pace:
"Cine dă, lui îşi dă, tată, cine face, lui îşi face''!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Diaspora Pro Romania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpada albă

Te-am aşteptat,
Zapadă albă
Braduţul...
Să-l impodobeşti
Ai apărut imaculată
Ca si o zână
Din poveşti!
Când soarele
Discret zâmbeşte
Te zăpăceşti..
Si te-ai pierdut
Topindu-te
După iubire
Sub raza lui
Intr-un sărut!
Zapadă albă
Dă-mi de ştire
Să nu paţesc
Ca tine azi
Când soare cald
Mă tot alintă
Si mă mângâie
Pe obraz!!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Ţară

Românie, ţară dragă, plai de cântec şi visare,
Am plecat în lumea largă, te-am lăsat în urmă tare,
Am căutat o viaţă nouă şi o pâine îndulcită,
Dar mă simt ca rupt în două, ca o casă părăsită,

Românie, ţară mamă, leagănul prunciei mele,
Glasul tău-napoi mă cheamă şi-mi deşteaptă doruri grele,
Pare pâinea alb-pufoasă şi grânarul de poveste,
Dar o pâine ca acasă nicăieri nu se găseşte.

Dragă, scumpă Românie, oridecâte ori zefirul,
Peste gândul meu adie, eu te văd sorbind potirul...
E paharul suferinţei, jugul pus de stăpânire,
Dar sub flamura credinţei, tu răspunzi doar cu iubire.

Dragă Românie mare, mulţi au vrut să te sugrume,
Dar eşti încă în picioare, te mândreşti cu al tău nume,
Ai dat Cezarului partea, lui Dumnezeu ascultare,
Ai urmat ce spune Cartea, căci vrei binecuvântare.

Românie, ţară dragă, mulţi ar vrea să te dezbine,
Dar te-ncrede-n proorocie: "Dumnezeu este cu tine!"
Ştii că cel ce este Veşnic, ce promite-nfăptuieşte,
Ţi-e Îndrumător şi Sfetnic, Domnul încă te iubeşte.

Românie, ţară mamă, mult ai suferit sub daltă,
Pruncii tăi din zări te cheamă, inimile lor tresaltă.
Mi-amintesc mirosul reavăn de ţărână, văd şi plugul,
Însă laţul strânge tare, pe grumaz apasă jugul,

Ne dorim o libertate dar nu una pământească,
În Cristos vrem unitate, Duhul Sfânt să propăşească,
Chiar de-s lupte de partide, care, cine e mai mare,
Doamne, fă-Ţi Împărăţia sfântă şi biruitoare!

Să ne bizuim pe Tine, nu pe cai şi nici pe care,
Nici pe om ci doar pe Domnul, ce cu mâna-I cratoare,
A făcut natiuni, popoare, stăpâniri... Să înţelegem,
Că nimic nu-i la-ntâmplare, ce am semănat, culegem!

Dragă, scumpă Românie, viaţa nu pare prea dreaptă,
Mi-e dor de copilărie, de-a măicuţei mele şoaptă,
M-aş întoarce cu grăbire să trăiesc în a mea ţară,
Dar e-atâta răzvrătire, pâinea e tot mai amară.

Rana-mi temperează vrerea, tremurândă mi-e şi clipa,
Vindecă şi ia-mi durerea, mă acoperă cu-aripa
Duhului de Viaţă nouă, dă-ne pace, bucurie
Şi în totul şi în toate, voia Ta Doamne, să fie!

Să admir în primăvară codrul, să privesc copacii,
Să ascult întâia oară cucul, mierla, pitpalacii,
Să respir aer de munte, să miros flori de câmpie
Şi-n sunet de harpă sfântă să-Ţi dau slavă numai Ţie.

poezie de Lucica Boltasu (16 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai veche pâine a lumii e credinţa

Cu ochii către cer, cu ochii spre pământ,
Ne rugăm la Domnul cu toată fiinţa,
Nu semănăm furtună să culegem vânt:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Înflorim cu timpul trecerea-n vecie,
Îmbinăm iubirea, cu toată iscusinţa,
Cu destinul vieţii: femeie, poezie,
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Pun toată bucuria în roua dimineţii,
Nimic în cale nu are putinţa
Să răstălmăcească visul tinereţii:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Hrănim cu dânsa, în zumzet de albine,
Copiii noştri îngeri cu toată silinţa,
Recunoştinţa naltă curge-n clavecine:
Cea mai veche pâine a lumii e credinţa.

Prin ea Domnul alină treptele de dor,
Frumoasele biserici ne-nalţă conştiinţa
În Grădina Maicii celui Nemuritor
Unde pâinea sfântă a fost şi e credinţa.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi înger

Dezrăstignită din ultimele raze,
ziua coboară în locaşul rece…
Roşul asfinţit scurgându-se pe case.
E noapte. Stelele se golesc de lumini.

Nimeni, nimeni nu le culege nectarul de foc.
În băltoace lăcrimează luna
cu palidul chip trist, supt. Şi varul
fardulului ei se descojeşte întruna.

În sala strâmbă, murdară şi neagră
a tristului leagăn de orfani,
cu ochi miraţi de bolta cea largă,
fetiţa bălaie visează.

Ea-n mii de bucaţi
cerul îl vede frânt şi stelele
se coboară în bucăţi de pâine.

Mai vede în suflet luna rotundă
ca o jimblă imensă, aburind,
şi-o mâna albă, delicată, blândă,
pe creştetul ei rotund odihnind.

Dar luna dispare şi stelele se sting.
Rămâne doar sala jalnică şi rece…
Şi ochii ei de pâine mai plâng,
de stelele calde, de luna cea dulce.

Se face întuneric în tristul adăpost
şi-n ochii ei mari, calzi si curaţi,
visul de pâine se frânge.

Se face intuneric şi visul apune,
doar în sufletul ei nepământesc,
Îngerul, flămând de rugăciune,
veghează, ocroteşte şi plânge.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plac pâinea albă şi cafeaua neagră.

aforism de George Budoi din Cafeaua în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (14 august 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Ce ascultam noi doi n-au fost doar simple melodii
Şi pâinea ce-o rupeam a fost mai mult decât o pâine
Însă acum, când nu mai eşti aici, toate-s pustii
Şi tot ce-a fost frumos va trece până mâine.

Palmele tale au atins cândva această masă
Şi am văzut mereu paharul cum îl ridicai
Însă aceste lucruri te-au uitat când ai plecat de-acasă,
Deşi eu n-am uitat nimic din tot ce atingeai.

Şi printre toate tu mergeai atât de graţioasă
Le mângâiai şi le sfinţeai doar cu prezenţa ta
Aşa că toate ştiu cât eşti tu de frumoasă
Şi cât de înţeleaptă ai fost cândva.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea Albă

Albă Pace, Pace Albă
Am să-ţi pun la gât o salbă
Din stele, muguri de flori
Să ne iubim deseori.

Pace Albă, gând frumos,
Trup de înger mlădios
Îmi surâzi şi îţi surâd
Tot purtându-te în gând.

Şi în inimă te port
Să tai gordianul nod,
Te desfac şi te prefac
Bob de rouă-n flori de mac.

Albă Pace, Pace Bună
Şi pe soare şi pe lună
Îmi eşti inimă şi dor,
Pâinea dulce din cuptor.

Îmi eşti semn divin în viaţă,
Rodia de dimineaţă,
Mierea ce curge în rai,
Poezia-n scut de nai.

Numele ţi-l cânt în gând
Sărutându-te, râzând
Că-ntre noi ceva se coace
Albă Pace, Bună Pace!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Un vers alb,
o îmbrăţişare albă,
o floare albă,
catarg alb,
răsturnat în mare albă,
răscruce de privire albă,
curcubeu alb,
un zâmbet alb
dintr-o inimă roşie,
doar ea culoare
mai roşie ca albul,
mai albă ca roşul...
şi din nou alb...
mână albă,
flacără albă azi,
flacără albă mâine,
zi albă,
alb azi,
zile albe,
mâine alb,
obsedant alb,
alb...
alb...
alb...
şi din nou,
îmbrăţişări albe,
amurg alb
într-o privire albastră
şi apoi
răsărit albastru
într-o privire albă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământă mama pâinea

Smerit-aşează mama icoanei busuiocul,
În jale-şi plânge candela un licăr de lumină,
În mângâieri de mâini rămâne sfinţit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.

Mireasma dulce se-nvăluie-n odaie,
Venit din plămădeli de lanuri, bob de grâu,
Surâde mulţumit de binecuvântata ploaie,
Frământă mama pâinea cu şorţul prins în brâu.

În colţul de tulpan se-adună roua frunţii,
Mi-s dragi, aş vrea să îi sărut mâinile aspre,
În aluatu-acoperit dospeşte pâinea nunţii,
Speranţa de mai bine din sufletele noastre.

Se-ncinge focul în cuptorul din polată,
Dogoarea jarului i-aprinde obrăjorii,
Din ţest un iz de pâine caldă, coaptă,
Se răspândeşte-n aer pe Uliţa Morii.

Ştergar curat întinde-ncet pe sfânta masă,
Coltuce mari de pâine le rupe şi le-mparte,
O coajă mai păstrează la cei plecaţi de-acasă
Pe drumuri fără-ntoarceri, acolo, sus, departe...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melcul

Şade melcul supărat
Cu căsuţa în spinare,
Toată ziua a umblat
După pâine, după sare.

A trecut întâi o cale
Lungă cât o gămălie,
De-a ajuns cu greu la vale
În sătuc, la prăvălie.

Dar când a sosit la poartă
Nicio pâine n-a aflat...
"Ah, cât de nedreaptă soartă! "
Zise melcul supărat.

"Şi nici nu mai este sare
Pentru ciorba de urzici,
Îi trimit mamei scrisoare
Că dorm noaptea chiar aici.

Şi atunci în zori de zi
Îmi voi lua sare şi pâine,
Iar când lumea se va trezi
Voi fi eu acas′ la mine!"

poezie pentru copii de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă crucea părăsită

La o margine de codru, pe-o colina însorită,
Lângă potecuţa-ngustă, stă o cruce părăsită.
Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani şi vreme,
Stă Hristos uitat şi singur, peste El timpul se cerne!

Doar un biet copil ce zilnic paste turma de mioare
Se opreşte să se-nchine, şi se-ntreabă cu mirare:
"- Cât mai poţi să rabzi, Hristoase, cuiul şi singurătatea,
Nu Ţi-e frica de-ntuneric când se-aşterne-n codru noaptea?

Nu Ţi-e foame, nu Ţi-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Eşti şi Tu la fel de singur, eşti orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colţ de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu ştiu, mâine!

Ţi-am adus un colţ de pâine, e mai veche, dar e bună,
Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-ţi dau jos acea cunună
Şi să-Ţi scot din frunte spinii, care pielea Ţi-au străpuns.
Cum sa fac, că-s mic, Hristoase, şi n-ajung aşa de sus?

Ţi-am adus şi apă rece, că Ţi-o fi amar şi sete,
Ei Ţi-au dat oţet şi fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!
Că şi astăzi trec grăbiţi şi nu vor să se oprească,
Chinul să Ţi-l uşureze, setea să Ţi-o ostoiască!

N-ai nici haină, n-ai nici cuşmă, pentru când o fi mai rece,
Dar îţi las a mea cămaşă, că nu ştiu când 'oi mai trece.
N-am mai multe, că aş vrea să-ţi mai las, să ai de schimb,
Dar ce văd?! Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo... nu pot să cred, Hristoase, că-ntinzi mâna către mine,
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ţine!"
"-Drag copil, grăieşte Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toţii, cu iubire lângă ea.

Şi eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viaţa pentru ele,
Multe au plecat din staul, eu le caut cu durere
Şi le-aştept sa se întoarcă, să le mân către păşune
Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!

Tu eşti mic, da-n suflet mare şi bogat cum alţii nu-s,
C-ai întins un colţ de pâine şi-ai dat apă lui Iisus
Şi-ţi voi da, când va fi vremea, apă vie şi merinde,
Viaţă veşnică şi Raiul, pentru dragostea-ţi fierbinte!"

Şi i-a pus Hristos, pe creştet, mâna Sa cu răni de cui
Şi-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui.
Binecuvântând orfanul şi gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece!

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lane: Ce mai faci, Kirk?
Kirk: Grozav. Îmi place această pâine neagră Cajun pe care a făcut-o Luke pentru mine.
Lane: E pâine prăjită prea mult, Kirk. Nu-i nevoie s-o mănânci.
Kirk: Dar îmi place. Şi, uite, am amestecat cenuşa cu ochiurile lichide. Merge cu şunca asta cu gust de peşte.

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!