Gogol, ducându-se, în speranța unei "regenerări", la Nazaret și plictisindu-se acolo ca "într-o gară din Rusia", reprezintă exact ceea ce ni se întâmplă tuturor când căutăm în afară ceea ce nu poate exista decât în noi.
Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
A fi ceea ce vrei să găsești
Căutăm un prieten
Căutăm persoana potrivită
Căutăm pe cineva care să ne înțeleagă
Căutăm un iubit sau căutăm o iubită.
Căutăm un drum perfect
Căutăm o oază de liniște
Căutăm să ajungem undeva de unde să nu mai vrem să plecăm
sau căutăm cea mai frumoasă priveliște.
Căutăm sensuri, căutăm răspunsuri
Căutăm răsărituri și în același timp căutăm apusuri.
Căutăm, căutăm, căutăm și nu găsim
pentru că noi înșine
ceea ce vrem să găsim
trebuie să fim.
poezie de Mihai Gavrilescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea, cu cât e mai intensă și mai concentrată, cu atât se limitează mai mult în întindere, cu atât cere mai mult individualul și unicul. Astfel se întâmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiza de abia își poate salva existența biologică. Unei considerații din afară, iubirea este atât de absurdă, încât ea nu poate fi apreciată decât pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în
considerații, ci numai în mirări.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chestiunea responsabilității n-ar avea sens decât dacă am fi fost consultați înainte de naștere și am fi consimțit să fim exact ceea ce suntem.
Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Simbelmyne
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieți. Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat și-o femeie, judecata își situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ți poți închipui cum se șterg din tine senzațiile... E de necrezut cum uită trupul. Ceea ce-ți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire.
Ileana Vulpescu în Arta conversației (1992)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să ai un minimum de afinitate cu ceea ce ataci, sau, dacă e o persoană, ea trebuie să fie antipodul exact a ceea ce ești tu însuți; prin asta însă ne asemănăm cu el, deși nu e vorba de afinitate, ci de simetrie. Simetria este o asemănare.
Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să reții că tot ceea ce se întâmplă înăuntrul tău este mult mai important decât ceea ce se întâmplă în exterior.
citat din John C. Maxwell
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic din tot ce am spus de-a lungul unei vieți nu poate fi separat de ceea ce am trăit. N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzațiilor mele.
Emil Cioran în Sfârtecare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Importantă este interpretarea a ceea ce vi se întâmplă, mai degrabă decât ceea ce vi se întâmplă.
James Borg în Puterea minții
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când vă aflați în inima conflictului și confuziei voastre, treceți dincolo de limitele gândirii lineare. Vedeți că realitatea este circulară, că ceea ce este înăuntru și ceea ce este afară se află într-un dialog constant și că tot ceea ce se întâmplă este o oglindă.
Paul Ferrini în Liniștea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce știu la 60 de ani, știam la fel de bine și la 20. 40 de ani ai unei lungi, inutile munci de verificare...
Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Tot ceea ce se întâmplă o dată poate să nu se mai întâmple niciodată, dar tot ceea ce se întâmplă de două ori se va întâmpla cu siguranță și a treia oară.
Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de kata
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Nenorocirea mea e că nu sunt capabil de stări neutre decât prin deliberare și cu efort. Ceea ce un idiot are din naștere, eu trebuie să mă zbat zi și noapte ca să obțin din când în când.
Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce știu la șaizeci de ani știam la fel de bine la douăzeci. Patruzeci de ani ai unei inutile munci de verificare...
Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce întotdeauna a fost acolo
În bezna râului și-a pădurii
nu puteai fi sigur decât de ceea ce vedeai
și chiar în nopțile cu lună nu puteai vedea prea mult.
Când făceai un zgomot scufundarea unei vâsle în apă
te auzeai pe tine ca și cum ai fi fost altcineva.
Râul și pădurea erau niște prezențe,
mult mai puternice decât tine.
Te simțeai nesigur, un intrus...
Simțeai cum pământul te trage înapoi spre ceva familiar,
ceva pe care tu îl cunoscuseși cândva și pe care l-ai uitat
sau ignorat, dar care fusese întotdeauna acolo.
Simțeai cum pământul te trage înapoi spre ceea ce era acolo
acum o sută de ani, spre ceea ce întotdeauna a fost acolo.
poezie de V.S. Naipaul din Un cot de râu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradoxul împrumută vieții farmecul unei absurdități expresive. Îi întoarce ceea ce ea i-a atribuit dintru început.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceea ce nu se poate traduce în termeni de religie nu merită să fie trăit.
Emil Cioran în Amurgul gândurilor (1940)
Adăugat de Alexandra Bașa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Altceva
ceea ce îmi exprimi tu
e altceva
altceva decât ceea ce electrizează alte inimi
altceva decât ceea ce face natura să înflorească
altceva decât ceea ce adună laolaltă lumea în biserici
ceva ce într-o poezie s-ar simți ca într-o menghină
ceva mult mai presus de ceea ce oamenii profanează adesea
mutându-și sufletele sumar îmbrăcate
de la o adresă la alta
ceva mult mai îmbietor decât orice expresie a luminii
ceva ce nici un muritor nu poate exprima cu acuratețe
da. altceva
altceva decât un zăcământ neexploatat de inspirație
altceva decât un simplu capriciu al sângelui meu adesea efervescent
altceva decât o simplă podgorie de dorințe
care se așteaptă degustate
ceea ce îmi exprimi tu
nu se spune, nu se vede, nu se-aude
este o extensie a infinitului în simțuri
este dorul sfinxului de apă
este pofta nou născutului de viață
este ceea ce, întins într-o grădină primăvara
își imaginează orbul
despre flori
poezie de Gabriel Petru Băețan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câtă vreme umbli pe străzi parcă lucrurile tot ar mai exista. Dar când privești pe fereastră totul devine ireal. Oameni, arbori, animale conspiră în neființă. Și oare cum transparența geamului ne poate separa în așa măsură de viață? Fereastra care ne deschide spre lume ne îndepărtează, în fond, mai mult decât zidul unei închisori. Uitându-te la viață, începi s-o uiți.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe lângă neființa cea de toate zilele, ce miracol ființa! Ea este incredibilul, e ceea ce nu se poate întâmpla, e starea de excepție. Asupra ei nimic n-are putere, decât poate dorința noastră de-a ajunge la ea, de a-i forța intrarea, de-a o lua cu asalt.
Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce se întâmplă în școli este o reflexie a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru ca indivizi și a tot ceea ce se întâmplă la nivel global, istoric, social. Practic, relația victimă-agresor este o zonă a naturii umane în care încă ne scăldăm. Microcosmosul copiilor reflectă ceea ce se întâmplă în socialul din care suntem cu toții parte. Așa că (soluționarea problemei - n. e.) ține foarte mult de noi, de educația individuală a fiecăruia, de procesul nostru individual de creștere și de armonizare. Trebuie să ne asumăm faptul că ceea ce vedem în exterior face parte și din noi și că poate generăm anumite zone, în societate sau școală, care nu ne plac.
citat din Anca Maftei
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!