Străinătate

Găseam iubitei mele nume
În multe limbi de pe pământ,
Dar nicăieri în astă lume
Nu-i grai, ca graiul meu de sfânt.

Mi-e dor de codrii, de câmpii,
De ape limpezi, de izvoare,
De cântec scump, de ciocârlii,
De glia noastră roditoare.

Ori unde te-ai afla, nu-i bine
Nimic nu e, ca-n a ta ţară,
Mănânci cu noduri şi o pâine
Simţindu-te ca,, cel de-afară''.

De ce la mine-n ţară nu se vrea
Şi trebuie mereu să plec departe?
De ce aici e viaţa foarte grea
Un drum de fericire ne desparte?

poezie de Ion Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o ţară, o limbă, un neam

Am o ţară, o limbă, un neam
Şi mai am un picior de plai,
O gură de rai, lăsat Dumnezeu,
Am un pământ sfânt al meu.

Am o ţară cu oameni muncitori,
Unde sunt grădini cu flori,
Unde sunt şi câmpii, coline înverzite
Şi cuptoare pline de pite.

Aici eu am o ţară, o limbă, un neam!

poezie de Vladimir Potlog din Pe o ramură de grai (11 noiembrie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să fiu

Aş vrea să fiu pe lumea asta
O pasăre cu aripi fine
Să zbor în fiecare zi,
Să zbor cu greu, dar pentru tine.

Şi lacrima de pe obraz
Să fie una cristalină
Când bate ploaia pe pervaz
Să mă atingi cu pielea-ţi fină.

Dar ochii tăi cei răi mă dor
Privirea ta uşor mă arde,
Şi când te văd, eu simt că mor!
Aş vrea acum să fiu departe.

Şi-aş vrea acum să plec departe
De multe ori eu mă gândesc
Că locul meu nu-i pe pământ,
Aici eu nu mă regăsesc!
Aş vrea să fiu dusă de vânt
Aici nu cred că pot iubi,
Aici nu cred că pot trăi!

poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suportabila veşnicie

Ce nu-i boală, e moarte.
Ce nu-i aici, nu-i nicăieri.
Nu doar vecia ne desparte,
Ci fumegânda zi de ieri.

Noi rezistăm în veşnicie
Pentru că ştim că e mereu,
Viaţa ni-i grea ţie şi mie,
Cu zilele ne e mai greu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

România e acasă!

Sunt român pribeag în lume,
N-am cui plânge, n-am cui spune,
Când m-apucă dor de casă,
Căci stăinului nu-i pasă.

Sunt român în orice ţară,
Unde viaţa nu-i uşoară;
Însă nu uit niciodată
Că am mamă, că am tată,

Că am ţara-ngândurată,
Ce-aşteaptă ca mama-n poartă...
Şi că rădăcini profunde,
Sunt "acasă". Astfel unde?

Sunt român şi-n piept îmi bate,
Cât aş fi eu de departe;
Inimă română, bună,
Dar primit de la străbună.

Patrie să nu ai teamă
Dacă opt nevoi mă cheamă
Prin străini, şi că vorbesc
Graiul lor... tot te iubesc!

Sunt român cu dor de ţară,
Care scurmă să mă doară...
Lumea largă-i generoasă,
România e acasă!

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Cât trăim pe-acest pământ
Mai avem un lucru sfânt:
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.
Cât avem o ţară sfântă
Şi un nai, care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt -
Mai exista ceva sfânt.
Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor,
Cât trecutu-l ţinem minte -
Mai există lucruri sfinte.
Cât Luceafărul răsare
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ -
Mai există ceva sfânt.
Cât avem un sat, departe,
Şi un grai ce n-are moarte,
Cât ai cui zice "părinte!" -
Mai există lucruri sfinte.
Cât durea-ne-vor izvoare
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt -
Vom trai pe-acest pământ.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă românilor duşi din ţară

Departe de ţară, de cântec, de grâne,
Departe de taină de codru, de vis,
Plângând şi pribeag pe meleaguri străine,
Tu, biete român, să pleci, te-ai decis.
Departe de ie, iţari şi opincă,
Ilicul cu flori din străbuni prelucrat,
De focul din vatră, de dulcea ta pită,
De vatra străbună departe-ai plecat.

Departe de ţară, de cântec, de grâne,
De lacrima caldă, de rece izvor,
De rouă şi stele, departe, române
Te-ai dus şi părinţii plângând în pridvor
I-ai luat amintire. Târziu te-ai întors...
Tu caţi mâna caldă-a măicuţei bătrâne,
Dar doliul în cale durerea ţi-a scos.
Amr depărtată ţi-e casa, române!

Departe de taină, de codru, de vis,
Iubirea de neam şi părinţi ţi s-a stins.
Azi pânge izvorul ş codrul străbun
Şi cântul de păsări şi îngeri... Român,
Revino casă, pământu-ţi sărută
Şi cântecul, graiul şi gându-ţi ascută!
Atâta durere s-a strâns... Lumea ta
Pământul şi portul te-aşteaptă. Vei vrea,

Plângând şi pribeag pe meleaguri străine
Acas să te-ntorci. Aici ţi-e mai bine.
Aic pâinea-ţi este ai dulce, mai bună,
Aici este plânsul patriei-mumă.
Şi frunza de vie mai cântă cu jale,
Cu duşii româi de peste hotare.
Un clopot rsună în sufletul frânt...
Români, reveniţi pe al vostru pământ.

Tu, biete român, să pleci te-ai decis.
Un vis spuberat... Eşti departe de casă.
Străin, rătăcind pe-al destinului drum,
De lacrima-ţi, celor din jur nu le pasă.
Ţi-ai spune durerea în grai românesc,
Dar cui s-o poţi spune când nu-i de-nţeles?!
Alergi ca un orb printre ziduri de stânci,
Adormi suspinând şi nu mai mănânci.

Departe de ie, iţari şi opincă
Se-nalţă istorii... Şi dureri se ridică.
Te simţi trădător, te-nfiori şi te temi
De goana-ţi nebună după bani şi averi.
Deodată ţi-e dor... Te-ai întoarce... Ai tăi
Te-aşteaptă în lacrimi. De-atâtea nevoi,
De griji şi suspine şi-ngenuncheri repetate,
Te-aşteaptă române în somnul de moarte.

Ilicul cu flori din străbuni prelucrat
Şi roua şi plânsul... Nimic n-ai uitat.
Biserica veche şi crucea din piatră...
De când ai plecat tot aici te aşteaptă
Fântâna cu jgheabul şi cumpăna grea
Te-aşteaptă române, te-aşteaptă şi ea!
Iar fumul se-nalţă în plângeri de dor,
Te cheamă să vi, tu străin călător.

De focul din vatră, de dulceata pită,
De boi şi de jug şi de dulce ispită,
De nuci, de gutui, de vin fiert, de Crăciun,
Ah, nu le-ai uitat! N-ai uitat nici acum...
La poartă-i un lanţ ruginit şi un câine
Îşi păzeşte tăcut bucata de pâine.
Te visezi alergând... Nori de praf se ridică
Şi sub pleoapele grele, lacrimile îţi pică.

De vatra străbună departe-ai plecat
Ţi-e dor de iubirea şi de lumea din sat.
Te simţi sărăcit între-atâtea palate,
Căci neamul şi ţara acum ţi-s departe.
Se zguduie munţii... Clepsidra e scrum.
Aruncă trecutul în valuri de fum!
Te-arunci ţărm ascuns şi te-ntorci vis în val,
Străin pribegind pe drumuri de jar.

De vatra străbună departe-ai plecat,
De focul din vatră, de dulcea ta pită,
De ilicul cu flori din străbuni prelucrat,
Departe de ie, de iţari şi opincă.
Tu, biete român, să pleci te-ai decis,
Plângând şi pribeag, pe meleaguri străine,
Departe de taină de codru, de vis,
Departe de ţară, de cântec, de grâne.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicaţie pentru C.D

Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Şi plâng de viitorul ţării
Pe care astăzi n-o mai am...

Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci aţi deschis un drum spre moarte
Şi lumea toată-i un mormânt.

Voi aţi călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Şi nu, nu vreţi să luaţi aminte
Că veţi plăti greşeala, da.

Atât cât încă vă e bine
Batjocoriţi, huliţi, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.

Mi-e dor de viaţă şi de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Şi uite!-o aripă mă doare
Şi un pumnal e-nfipt în ea.

Deşi, vă spun, aici mi-e bine
Şi-s îngeri ce-mi pansează rana,
Ţară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!

Dar azi, istoria, măicuţă,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragoste şi blestem

Ia-ţi Ardealul în spinare
ţară dragă şi ne du
muntele unde ne doare
însă cel mai tare tu

Ţară dragă nu te du
nicăieri nu-i ca acasă
doar acolo-i sufletul
de care în iad ne pasă

Nicăieri nu-i ca acasă
muntele unde ne doare
neamului de noi îi pasă
ia-ţi Ardealul în spinare

Ţară dragă nu te du
unde-a dus iapa mutu

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de vară, de lumină,
De flori de câmp şi de iubire,
De ape limpezi, de câmpie,
Mi-e dor nespus de fericire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de vară, de lumină,
De flori de câmp şi de iubire,
De ape limpezi, de câmpie,
Mi-e dor nespus de fericire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Ţară

Românie, ţară dragă, plai de cântec şi visare,
Am plecat în lumea largă, te-am lăsat în urmă tare,
Am căutat o viaţă nouă şi o pâine îndulcită,
Dar mă simt ca rupt în două, ca o casă părăsită,

Românie, ţară mamă, leagănul prunciei mele,
Glasul tău-napoi mă cheamă şi-mi deşteaptă doruri grele,
Pare pâinea alb-pufoasă şi grânarul de poveste,
Dar o pâine ca acasă nicăieri nu se găseşte.

Dragă, scumpă Românie, oridecâte ori zefirul,
Peste gândul meu adie, eu te văd sorbind potirul...
E paharul suferinţei, jugul pus de stăpânire,
Dar sub flamura credinţei, tu răspunzi doar cu iubire.

Dragă Românie mare, mulţi au vrut să te sugrume,
Dar eşti încă în picioare, te mândreşti cu al tău nume,
Ai dat Cezarului partea, lui Dumnezeu ascultare,
Ai urmat ce spune Cartea, căci vrei binecuvântare.

Românie, ţară dragă, mulţi ar vrea să te dezbine,
Dar te-ncrede-n proorocie: "Dumnezeu este cu tine!"
Ştii că cel ce este Veşnic, ce promite-nfăptuieşte,
Ţi-e Îndrumător şi Sfetnic, Domnul încă te iubeşte.

Românie, ţară mamă, mult ai suferit sub daltă,
Pruncii tăi din zări te cheamă, inimile lor tresaltă.
Mi-amintesc mirosul reavăn de ţărână, văd şi plugul,
Însă laţul strânge tare, pe grumaz apasă jugul,

Ne dorim o libertate dar nu una pământească,
În Cristos vrem unitate, Duhul Sfânt să propăşească,
Chiar de-s lupte de partide, care, cine e mai mare,
Doamne, fă-Ţi Împărăţia sfântă şi biruitoare!

Să ne bizuim pe Tine, nu pe cai şi nici pe care,
Nici pe om ci doar pe Domnul, ce cu mâna-I cratoare,
A făcut natiuni, popoare, stăpâniri... Să înţelegem,
Că nimic nu-i la-ntâmplare, ce am semănat, culegem!

Dragă, scumpă Românie, viaţa nu pare prea dreaptă,
Mi-e dor de copilărie, de-a măicuţei mele şoaptă,
M-aş întoarce cu grăbire să trăiesc în a mea ţară,
Dar e-atâta răzvrătire, pâinea e tot mai amară.

Rana-mi temperează vrerea, tremurândă mi-e şi clipa,
Vindecă şi ia-mi durerea, mă acoperă cu-aripa
Duhului de Viaţă nouă, dă-ne pace, bucurie
Şi în totul şi în toate, voia Ta Doamne, să fie!

Să admir în primăvară codrul, să privesc copacii,
Să ascult întâia oară cucul, mierla, pitpalacii,
Să respir aer de munte, să miros flori de câmpie
Şi-n sunet de harpă sfântă să-Ţi dau slavă numai Ţie.

poezie de Lucica Boltasu (16 noiembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub tricolor

Sub tricolor, a-nmugurit iubirea
De neam, de ţară, de pământ, de sat
Se-mbracă iar, ca în răstimpuri ia,
Se-ntorc români de unde au plecat.

Un zvon de primăvară şi de pace,
Aleargă liber pe câmpii de dor,
Modificăm prezentul... Nu încalce
Nici un străin iubirea de popor!

Biserica-şi deschide poarta iară,
Speranţa-n noi din nou a-nmugurit,
În cumpăna fântânii, mulţi aflară
O glăsuire fără de sfârşit

Ce le vorbeşte de strămoşi şi pâine,
De dor de ţară, de părinţi, de prunci...
Veţi fii şi voi copii, părinţi, ca mâine!
Aici străbunii au trudit pe brânci.

Aici izvorul adăpat cu sânge
Ascunde şi istorii şi străbuni,
Aici ne bate inima şi plânge
Lacrimi străbune - inimi de români.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus
Jurăm credinţă luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire şi-n linişte poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem partidul şi ţara omeniei
Nu creadă hoţii muncii că ei sunt mari şi tari
Noi suntem patrioţii revoluţionari
Avem contract pe viaţă cu visul şi cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

A noastră este ţara c-o moştenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuţi şi astăzi, şi mâine, şi poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreţi pe aer, nici cai fără călări
Nici ţară fără lume, nici lume fără ţări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască muncitorii, ţăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunţi la luptă, n-ai ce să mai aştepţi
Nimica nu se face-n poziţie de drepţi
Să facem România prin toţi şi pentru toţi
Un teritoriu liber de-orice prejudecăţi
Să fie-al nostru dreptul şi-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România

Jurăm din milioane de inimi şi destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân şi tânăr, femeie şi bărbat
Credinţă României necondiţionat
Că ţara-i bogăţia ce veşnic ne rămâne
Şi glasul ei ce îndeamnă: "Deşteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forţa sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România

Suntem, de e nevoie, o ţară de soldaţi
Suntem, de e nevoie, un lanţ de munţi Carpaţi
Durerea ţării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni şi ca ţară
Şi soarele dreptăţii să lumineze sfânt
O ţară roşu, galben şi-albastru pe pământ
Aceasta-i viaţă noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de ţară m-apasă

Deşi undeva am ţară, rătăcesc vară de vară,
Slăbit şi fără putere, după un dram de avere.
Despărţirea mă dă gata, mi-e dor de mama, de tata,
Mi-e dor de fraţi, de surori, de grădiniţa cu flori.
Mi-e dor de mărul rotat şi de oamenii din sat.
Acolo este casa mea, acolo este ţara mea.
Pe pământul românesc, acolo vreau eu să traiesc.
Acolo primesc răcoare de la ape curgătoare,
De la codrii munţilor, din măreţia norilor.
Acolo pot dormi în câmp, să aud iarba crescând,
Să am stelele surori, de cu seară până în zori.
Doamne, cât îmi e de dor, să lucrez al meu ogor.
Dorul de ţară m-apasă. Vreau să mă întorc acasă!

poezie de Dumitru Delcă (19 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pruncului român

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat.
Tu te-ai născut copil, în România
Şi taina României ai aflat.
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Aici ai dragostea măicuţei tele.

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Prolog la veşnicie, vis spre-nalt,
Ţi-am dat copile,-n suflet poezia,
Apoi, cuminte, m-am îndepărtat.
Mi-s paşii grei, de-acum sunt o epavă
Trecând prin viaţa toată înapoi.
Furtuni mă-ntorc din drum. O luptă dreaptă
Se poartă între ele şi-ntre noi.

Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Iubiri de semeni, ţară şi dreptate,
Un înger înspre cer m-am înălţat,
Am plâns şi am rămas captivă-n moarte.
Dar am lăsat însemne... Cei ce vin
Să ia aminte cu înţelepciune,
Să nu îşi uite neamul lor. Amin!
Mândrii şi demni poată păşi în lume...

Tu te-ai născut, copil, în România,
Din viţă strămoşască ai mustit
Şi cu mândrie-ţi porţi fota şi ia.
În tricolor şi-n imn ai retrăit
Istoria trecutei generaţii.
Şi la un semn ai devenit lumină.
Tu te-ai unit pe veci aici cu fraţii,
În muncă, în iubire şi în tihnă.

Şi taina României ai aflat...
Pe glia sa însămânţai cuvântul...
Cu sângele strămoşii au udat
Prin jertfa lor şi portul şi pământul.
În tricolor, cu florile de măr,
Ţi-am pus un ram de salcie, copile,
Spre-a nu uita să creşti în adevăr,
Om de cuvânt şi fără-asemuire.

În ţară tu ai munţi, păduri şi ape,
Eşti flamură, iubire şi altar,
Strămoşii,-n ziduri stânşi, îţi sunt aproape!
Iubirea lor e fără de hotar.
Aici ţi-e neamul, cerul de smarald
Şi simetria-n cercuri se coboară...
Te-aşezi pe aşternuturi moi de jad
Şi pui poveşti de dor în călimară.

Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Fiu de român, doar ţie-ţi aparţin,
Din moşi-strămoşi, acestea-s ale tele...
Şi pită, sare, cozonac şi vin...
A ta-i de veci şi cumpăna fântânii,
Biserica de timpuri aplecată
Şi valea-n care,-nmormântaţi, străbunii,
Rămân o amintire ancorată.

Aici mereu ai cerul mai aproape
Şi sună-n noapte tulnicul furtunii.
Cuvânt şi toc, vor în pământ să sape
Spre a sădi în brazdă toţi românii.
Aici ţi-i ia, fota şi opinca,
Lumina şi biserica creştină,
Aici rămâi copilul lui mamica,
Legat de carte, sate şi ţărână.

Aici ai dragostea măicuţei tale,
Cuvântul, portul, dragostea de neam.
Aici, la tâmple,-mi cade plâns de stele.
Stăpân şi demn, eu doar aici eram.
Te-am botezat în adevăr, copile
Şi în credinţă visul mi-am urmat,
Aici e cel mai dulce gust de pâine,
Aici e vinul roşu şi curat...

Aici ai dragostea măicuţei tele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele...
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape.
Şi taina României ai aflat.
Tu te-ai născut, copil, în România!
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec-descântec

Mi-e sete de stele şi lună,
Mi-e sete de mierea din strună,
Mi-e bine pe-a liniştii scară,
Mi-e ploaie, mi-e pace, mi-e ţară!

Mi-e sete de-albastru şi verde,
De codrul ce-n sine mă pierde,
Mi-e bine cu gândul spre mâine,
Mi-e cântec, mi-e ie, mi-e pâine!

Mi-e sete de frate şi soră,
Mi-e floare, mi-e holdă, mi-e horă,
Mi-e bine, când muguri m-aclamă,
Mi-e înger, mi-e rouă, mi-e mamă!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dar de ziua ta, erou născut de Românie

(Dedic acest poem Nanei Ileana Filip, născută în ziua de 1 Decembrie)

Sunt plămadă sfântă acestui pământ,
Mă înalţă ţara, ţara m-a născut!
35 de stele, pe cer strălucesc,
Scumpă Românie, ţară, te iubesc!
Învelit mi-e pieptul cu alai de grâne,
Soare blând şi miere, dragule române...
Sângele se lasă în cascade calde,
Dragostea de ţară, blând vulcan, mă arde.
Cerul ce se-ntinde ca un vis, e-al meu!
Ţara mă iubeşte, ţara sunt chiar eu.
Cântec de biserici către Dumnezeu,
Clopotul cântării e-n sufletul meu.
Pieptul scut îmi este - steagul tricolor.
Soră-s pentru oameni fără ajutor,
Horă a unirii, ie şi ilic,
Un cuptor de pâine, din tot câte-un pic.
Cumpăna fântânii, sânge strămoşesc,
Viaţă, libertate, plai duhovnicesc.
Clopot de dreptate, spirit de dreptate,
Un petec de ţară, un izvor în moarte,
Imn şi dor de glie, graiul românesc.
De aceea ţară, scumpă Românie,
Veşnic, ca pe-o fiică, am să te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai oprit?

De ce aici, o clipă, te-ai oprit?
Ţi-s aripile grele de-aşteptare?
Sau zborul tău, deodată-i mărginit
Sau bătrâneţea sufletului doare?

Te-ai înfrăţit cu vântul şi în zări
Ţi-ai avântat ca un vulcan în noapte,
Zâmbeşti deşi, la tâmple ai ninsori,
De tine infinitul nu-i departe

Ai poposit aici doar pentr-o viaţă
Ai suferit, ai plâns sau ai cântat
Aici, unde nimic nu se învaţă,
Unde nimic nu e adevărat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!