Vasili: Încep să cred, Platon, că o călătorie ar putea să te trezească. Tu nu suferi de altceva decât de o somnolenţă a sufletului. Tu ai dormit pur şi simplu - şi nu pentru că eşti obosit sau prea sătul, ci din lipsă de impresii şi senzaţii vii. Eu, dimpotrivă, aş dori să simt mai puţin şi să nu pun la inimă tot ce se întâmplă.

replică din Suflete moarte, capitolul 4, volumul 2 de Gogol
Adăugat de Andra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsuri

De ce ai plecat în călătorie?
Pentru că în casă era frig.
De ce ai plecat în călătorie?
Pentru că asta am făcut întotdeauna între răsărit şi apus.
Ce fel de îmbrăcăminte ai purtat?
Costum albastru, cămaşă albă, cravată galbenă şi şosete galbene.
Ce fel de îmbrăcăminte ai purtat?
N-am purtat nimic. Un fular de durere mi-a ţinut de cald.
Cu cine te-ai culcat?
Am dormit în fiecare noapte cu o altă femeie.
Cu cine te-ai culcat?
Am dormit singur. Întotdeauna am dormit singur.
De ce mă minţi?
Întotdeauna am crezut că am spus adevărul.
De ce mă minţi?
Pentru că adevărul minte frumos, iar eu iubesc adevărul.
De ce pleci?
Pentru că de-acum pentru mine nimic nu mai contează.
De ce pleci?
Habar n-am. Niciodată n-am avut.

Cât timp va trebui să te aştept?
Nu mă aştepta. Sunt obosit şi vreau să mă culc.
Eşti obosit şi vrei să te culci?
Da, sunt obosit şi vreau să mă culc.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este urgent în viaţa asta

totul se derulează pe repede înainte
iar eu repet ca pe un refren fiecare clipă frumoasă
până la banalizare până la atrofiere
până când cineva îmi va da un cot să mă trezească din reverie
moment în care mă privesc ca pe o curiozitate

nu mai ştiu de unde să încep numărătoarea
cred că de fapt nu mai ştiu să număr
poate că încep să-mi pierd bruma de minte
oricum sunt destul de prost încât să cred în alte lumi
în alte vieţi în nemurire şi veşnicie
când nici universul nu e veşnic
când nici infinitul nu ştie de ce are origine

cine să hotărască legi universale de la nivelul de furnică
oricât de mult mi-aş dori să trăiesc din plin
nu fac altceva decât să mă pierd în muşuroiul acesta
cu pretenţie de templu

caut sprijin în iluzii despre lumi paralele
dealtfel utopiile nu diferă cu nimic de luciditatea
celor care nu cred în niciun fel de vise

oricât de crud ar părea
fiecare om îşi doreşte ceea ce nu poate avea
oricât de mult timp ar avea la dispoziţie
şi oricâtă lipsă de termene limită
întotdeauna vor găsi o cale de a urgenta ceva
să le pară timpul insuficent
să lupte cu secundele
să poată muri fericiţi
că în sfârşit vor avea o veşnicie
în care să iubească

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca poet, nici nu-mi stătea în fire să încerc a întruchipa lucruri abstracte. Eul meu era bântuit de impresii, şi anume de sute de feluri de impresii pline de viaţă, atrăgătoare şi pitoreşti, rezultate ale puterii mele de imaginaţie. Şi, ca poet, nu aveam altceva de făcut decât să rotunjesc şi să dau formă artistică acestor concepţii şi impresii, prezentându-le atât de viu, încât şi ceilalţi să împărtăşească şi ei aceleaşi impresii, auzind sau citind cele înfăţişate de mine.

Goethe în convorbire cu J.P. Eckermann (6 mai 1827)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of, inimă!

Of, inimă de lut şi cer
Şi de zvâcniri celeste,
Nu vreau să ştiu de o să pier,
Nu vreau să-mi dai de veste.

Te simt de zeci de ani bătând
Neobosită parcă,
Nu ai dormit de-atâta timp
Şi nu te-ai plâns vreodată.

Of, inimă de lut şi cer,
Din carnea mea de mamă,
În dragostea plecată ieri
Noi am trăit o dramă.

Dar astăzi te-ai îndrăgostit
La fel ca prima dată
Şi-ai tresărit din nou un timp,
De fericire toată.

Şi-acum zâmbeşti şi acum râzi,
Te simt bătând nebună,
De parca-ai vrea să-mi ieşi din piept,
Te simt şi nu-i de glumă.

Of, inimă de lut şi cer,
Eşti tot aşa credulă
Şi ai uitat câte iubiri
Le-am plâns sub clar de lună.

Nu te urăsc niciun moment,
Îmi eşti atât de dragă,
Of, inimă de lut şi cer,
Cine să te-nţeleagă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sid: Şi colega ta? Trebuie să sosească şi ea, în curând?
Lucian: Nu. Ea nu va veni astăzi. Era prea obosită.
Sid: Înţeleg. Deci, de asta ai venit singur. Mă miram că nu sunteţi împreună.
Lucian: Va veni mâine. Astăzi trebuie să ne descurcăm doar noi, singuri.
Sid: Şi ne vom descurca.
Lucian: Bineînţeles că ne vom descurca. Dar să ştii, chiar şi eu sunt puţin obosit.
Sid: Dacă vrei, te poţi retrage. Nu-i nici o problemă. Te înţeleg. După atâta petrecere, e normal...
Lucian: Nu, nu sunt chiar atât de obosit încât să nu rezist vreo câteva ore. Însă nu cred că aş putea face faţă unei noi incursiuni în trecutul planetei voastre. Nu m-aş putea concentra suficient şi n-aş înţelege nimic. Am putea aborda un alt subiect, mai puţin încâlcit?
Sid: Sigur. Orice doreşti tu. Doar să-mi spui.
Lucian: Atunci, aş propune să revenim în prezent. Ce zici, se poate?
Sid: Desigur. De ce nu s-ar putea?
Lucian: Minunat! Şi cred că am putea rămâne în parc, pe o bancă, cel puţin un timp.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dansezi. Tu trebuie să dansezi cît ţine muzica. Pricepi ce-ţi spun? Dansează mai departe, fără să te opreşti. Nu te întreba de ce, nu te gândi ce sens are. Dacă începi să te gândeşti la lucrurile astea, ţi se opresc picioarele. O dată oprite, eu nu mai pot face chiar nimic pentru tine. Legăturile tale se vor destrăma complet. Se vor pierde pentru totdeauna. Nu vei mai putea trăi decât în această lume. Treptat, vei fi absorbit înăuntru. Aşa că să nu-ţi stea picioarele. Să nu-ţi pese o secundă, oricât de prostesc ţi s-ar părea. Tu continuă să dansezi, pas după pas. Ai să vezi că, puţin câte puţin, părţile înţepenite se vor mai destinde. Pentru anumite lucruri nu e prea târziu. Foloseşte tot ce poţi folosi. Dă tot din tine. N-ai de ce să te temi. Acum eşti obosit şi înspăimântat. Se întâmplă oricui. Ai senzaţia că totul e greşit. De aceea ţi se opresc picioarele.

Haruki Murakami în Dans dans dans (24 octombrie 1988)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extaz sonor

trăiesc melancolii muzicale sonore
senzaţii de ameţitoare înălţime
dorinţe ardente să cuprind aurore
în muzica sufletului să se imprime.

îmbrăţişez viaţa cu dragoste mare
timpul se concentrează în expresii
şi cred că fiecare zi e sărbătoare
triumf şi desfătare, frumoase impresii.

cu viziune de extaz ajung la stele
supremul câştig pentru destinul meu
lumină de visare pentru cugetările mele
aspiraţii de-mplinire să resimt mereu.

izvorul fericirii curge pe sub piele
inima mea cântă-ntr-un fel de Ateneu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi cu asta, declar şedinţa de azi încheiată. Puteţi rămâne să-l ascultaţi în continuare pe colegul nostru, Nis, citind raportul meu... Eu vă mulţumesc pentru participare şi pentru înţelegerea de care daţi dovadă. Iar acum am să vă rog să mă scuzaţi, iar cu permisiunea voastră, am să mă retrag în rezerva mea, să mă odihnesc, pentru că sunt foarte obosit... Vă mulţumesc încă odată pentru prezenţă şi pentru tot. La revedere! Pe data viitoare.
Stela: Stai puţin! Unde crezi că pleci?
Lucian: Doctore, tocmai am spus... În rezerva mea, ca să mă odihnesc, puţin.
Stela: Nu ţi se pare că exagerezi cu odihna asta? Până acum, pe tot parcursul şedinţei, ai dormit mereu şi sunt sigură că n-ai auzit nimic din ce-am vorbit noi.
Lucian: E adevărat, recunosc, n-am auzit nimic, însă n-am făcut-o intenţionat, ci numai din cauză că sunt prea obosit, de aceea v-aş ruga să nu o luaţi drept o lipsă de consideraţie din partea mea. Oricum, nu era nevoie să aud, pentru ca să-mi dau seama că v-aţi făcut treaba, cu profesionalism, în mod admirabil, ca de obicei, aşa cum ştiu foarte bine că procedaţi. Şi acum, vă rog din nou să mă scuzaţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine va avea curajul să-ţi exprime gândurile tot timpul va fi pus la perete şi arătat cu degetul. Cei mai mult sau mai puţin bătrâni vor spune că eşti nesimţit pentru simplu fapt că nu eşti de acord cu ei şi îţi vor aduce aminte de câte ori vor putea ei că pe vremea lor nu era aşa şi că e mai bine să taci pentru că asta e dovadă că eşti... respectuos. Cei de o vârstă cu tine te vor evita pentru că ai alte păreri faţă de ei şi vor spune că îţi dai aere de şef. Şi uite aşa, încet-încet, continuăm să ne batem cu pumnul în piept că avem nevoie de oameni (şi mai ales tineri) responsabili şi creativi pentru a ne scoate din impas, dar dacă e să analizăm puţin ce se întâmplă cu tinerele minţi ne dăm seama că le "decupăm" după acelaşi şablon suprautilizat de respect impus, gânduri direcţionate şi o falsă încurajare a exprimării.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonja: Să iubeşti înseamnă să suferi. Pentru a evita suferinţa, trebuie să nu mai iubeşti. Dar în cazul ăsta, suferi pentru că nu iubeşti. Prin urmare, când iubeşti, suferi, când nu iubeşti, tot suferi, iar când suferi, suferi. Fericit eşti atunci când iubeşti. Aşadar, să fii fericit înseamnă să suferi, dar suferinţa te face nefericit. Deci, ca să fii nefericit, trebuie să iubeşti sau să iubeşti suferinţa sau să suferi de prea multă fericire. Sper că notezi.

replică din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa care vine din nevoi nesatisfăcute (spre deosebire de cea provocată de dorinţe neîmplinite) este probabil cea mai gravă suferinţă. Aceia care suferă din cauza unor nevoi de bază nesatisfăcute rareori suferă din cauza lipsei unui scop. Scopul lor este clar: supravieţuirea zilnică. Dacă nevoile de bază sunt satisfăcute într-un mod echilibrat, atunci suferinţa are legătură mai degrabă cu dorinţele neîmplinite. Dacă ai nevoie de ceva, atunci cel puţin vei fi sătul temporar dacă nevoia respectivă este satisfăcută. Dar dacă doreşti ceva, atunci nu te vei simţi sătul prin împlinirea dorinţei respective. Pur şi simplu vei vrea altceva şi vei suferi din nou din această cauză.

citat din Elie Wiesel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile le uităm totdeauna mai repede decât nevăzuta lume de senzaţii şi impresii pe care ele o ţes în noi.

Nicolae Manolescu în Arca lui Noe (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărul, timpul şi necazul meu

Mă simt ca o duminică pe care celelalte zile ale săptămânii o cred nebună.
Mă simt ca un soare pe care celelalte stele îl cred lună.
Mă simt ca un ceva pe care altceva îl crede nimic.
Mă simt ca un cineva pe care ceilalţi nimeni îl cred, şi zic:
- Doamne, tu simţi că sunt mai mulţi aceia care mă cred pe mine nimic sau mic,
Decât aceia care te cred pe tine mare sau tot?
- Stai liniştit, nu-i cazul, nici vremea să-i socot!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puşkin (intră, se împiedică de Gogol şi cade): Drace! Precis Gogol!
Gogol (ridicîndu-se): Ce nesimţire! Nu te lasă să te odihneşti. (Merge, se împiedică de Puşkin şi cade.) Precis că de Puşkin m-am împiedicat!
Puşkin (ridicîndu-se): Nici o clipă de linişte! (Merge, se împiedică de Gogol şi cade). Drace! Precis că-i iarăşi Gogol!
Gogol (ridicîndu-se): Totdeauna e în calea tuturor! (Merge, se împiedică de Puşkin şi cade). Ia' ce nesimţire! Iarăşi Puşkin!
Puşkin (ridicându-se): Huliganism! Huliganism curat! (Merge, se împiedică de Gogol şi cade.) Drace! Iarăşi Gogol!
Gogol (ridicându-se): Asta-i pur şi simplu bătaie de joc! (Merge, se împiedică de Puşkin şi cade). Iarăşi Puşkin!
Puşkin (ridicându-se): Drace! E necuratul şi gata! (Merge, se împiedică de Gogol şi cade). Gogol!
Gogol (ridicându-se): Nesimţire! (Merge, se împiedică de Puşkin şi cade). Puşkin!
Puşkin (ridicându-se): Drace! (Merge, se împiedică de Gogol şi cade în culise). Gogol!
Gogol (ridicându-se): Nesimţire! (Dispare în culise. Se aude de după scenă) Iarăşi Puşkin! (Cortina.)

replici din D. Harms de Mihail Vakulovski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce e bun e frumos, iar frumosul nu poate fi lipsit de măsură... Nicio proporţie sau lipsă de măsură nu e mai gravă decât a sufletului însuşi faţă de trupul însuşi.

Platon în Timaios
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne,
Îţi mulţumesc pur şi simplu
pentru că exişti,
pentru că eşti mai mare decât capul nostru – prea logic,
pentru ca eşti mai subtil decât inima noastră – prea nervoasă,
pentru că eşti atât de aproape şi atât de departe şi în toate – altul,
pentru că ai fost zămislit şi eşti încă necunoscut,
pentru că fugind departe de Tine – noi fugim înspre Tine,
pentru că nu facem nimic pentru Tine, ci facem totul prin Tine,
pentru că lucrul pe care nu-l putem apuca nu este iluzie.
Îţi mulţumesc, Doamne, că eşti tăcut.
Numai noi – erudiţii analfabeţi –
fără încetare pălăvrăgim.

rugăciune de Jan Twardowski, traducere de Dan Verona
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape şi departe

suntem împreună pe aceeaşi margine
a clipei,
împărţim aceleaşi nopţi sub
acoperişul lumii,

aş putea să-ţi ating visele,
aş putea fremăta în epoca ta,
aş putea să te port ca pe-o amforă
dar totuşi eşti atât de departe.

privirea ta e absentă,
soclul tău prea înalt,
nu eşti altceva decât o statuie frumoasă
şi rece
într-un templu
ce nu-mi aparţine.

eşti atât de străină
şi eu atât de trecător,
eşti atât de departe
şi eu atât de aproape.

eşti atât de tristă
în trupul tău de marmură,

eu sunt atât de singur
pe stânca mea de granit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar putea ca optimistul să se înşele, dar el va suferi întotdeauna mult mai puţin decât pesimistul.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Şi crezi că e bine să continui cu aceste lecţii, cu Sid?
Lia: Evident. De ce nu?
Lucian: Şi ce-ai să faci dacă el se va îndrăgosti de tine?
Lia: Cine?! Sid?!
Lucian: Da, el. De ce te miri?! Crezi că n-ar fi posibil?
Lia: Nu ştiu. Însă nu cred că el ar comite o asemenea imprudenţă.
Lucian: Să presupunem că totuşi o va face. Cum te vei descurca în această situaţie?
Lia: Nu ştiu. Chiar nu m-am gândit la această posibilitate.
Lucian: Dar ea există! Aşa că gândeşte-te mai bine, înainte ca acest lucru să se întâmple. Nu va aduce nimic bun, pentru că el n-are nici o şansă cu tine!
Lia: De unde ştii tu că nu are?! De ce eşti atât de convins?
Lucian: E simplu: El e de aici, iar tu eşti de pe Terra. Nu cred că tu vei dori să rămâi aici, iar el nu te va putea însoţi pe Terra, în nici un caz, niciodată!
Lia: De ce nu?! Nick ne va însoţi!
Lucian: Nick e diferit. Cu el e cu totul altceva.
Lia: Nu s-ar zice. Amândoi sunt de aici.
Lucian: Te rog... Doar nu vrei să mă convingi că ar fi aşa. Şi sper că nu crezi cu adevărat acest lucru. Dar i-am promis domnului Kuny că n-am să insist asupra acestui subiect delicat, legat de originea membrilor familiei sale.
Lia: I-ai promis?!
Lucian: Da, pentru că dânsul m-a rugat insistent şi nu vreau să-l supăr. E un om deosebit. Totuşi, asta nu înseamnă că aş crede altceva. În fine! Nu mai vorbesc despre asta, doar aşa am promis... Era însă vorba despre Sid. Şi ar fi mai indicat să renunţi la aceste lecţii, ca să eviţi eventualele probleme, ce s-ar putea ivi.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Aşa-i puţin mai binişor.
Lucian: Foarte bine. Atunci, putem începe şedinţa; deja am declarat-o deschisă... Ştiu că în mod normal, eu ar trebui să încep, cu prezentarea raportului meu, însă întrucât sunt prea obosit, v-aş ruga să începeţi voi de data aceasta şi să mă lăsaţi pe mine la sfârşit. Vă mulţumesc pentru înţelegere... Ah, încă un lucru! Nu ştiu dacă v-aţi amintit sau nu, însă luni s-a împlinit exact un an de când am sosit noi pe această planetă, pe 21 ianuarie. Asta-i tot! Puteţi începe.
Nick: Da, am să încep eu...
Nistor: Şefu', nu eşti deloc atent.
Lucian: Lasă-mă-n pace, Nis!
Nistor: Bine, şefu'.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!