Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Eva

Un sentiment aparte m-a cuprins,
Când am văzut enigma vieții mele
Cu ochi ca mura și cu părul lins,
Mi s-a părut că zbor spre stele.

Și totdeauna aș vrea să fiu cu ea
Să o admir ca pe o floare rară,
Să-i dau din mine, soldă viața mea,
Și s-o primească simplu-n primăvară.

Cărările să le parcurgem împreună,
Lumina caldă s-o luăm din soare
Să-i pun din flori de vis cunună,
Și s-o ador mereu într-o splendoare.

La ea mi-e gândul și visez s-o am
Mai aproape, și s-o strâng la piept,
Să-i simt parfumul ei de magheran
Împodobindu-mi soarta cât mai drept.

poezie de (10 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicu PetriaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Țară

Se poate? M-am îndrăgostit de țară,
căci mă calcă timpul cu pământ din genele de-ai mei
și-o simt așa de mult de aproape, eu brazda întoarsă să-i cresc cald, să-i fiu o veșnic vară,
așa cum o visez, aibă mereu soare, să-i fi trecut eu anii grei,
s-o cresc cu palmele, ce-o țin, ca niciodată nu piară, s-o sărut pe imn și să-i închin și eu o odă,
făcută de la ciocârliile ce-i cântă razele ce-o scaldă
și îmi răsună în pădurile ce le respir, plămâni, plini de elixirul ce mi s-a transmis de la ei, curajoșii "vodă",
donatori de sânge, ce-i am și eu pe undeva, sunt sigur, o globulă, încă atât de caldă...
cum marea, ce în veci nu îngheață, îmi udă gândurile în valuri, valuri,
mă face lanuri, îi fac buchet cu buze pline, maci
și să mă întind de bine în poalele-i ce-i simt, îmbietoare maluri...
nu mă mai satur s-o mănânc, de drag... și s-o întreb în fiecare zi... Ești fericită, țara mea? Ce faci?
Sunt din buchetul tău de astăzi, ziua ta, numai un fir -ți dea aromele-parfum de romani, daci...

poezie de (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea trebuie să-i salveze pe oameni, să-i apere de toate relele lumii. Ea poate exista dincolo de bine și de rău. Iubirea nu este dată decât celor care știu s-o primească, s-o păstreze, s-o trăiască și s-o înalțe. Iubirea e apanajul celor aleși de soartă.

citat din
Adăugat de Adriana PleșcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dan Mitrache

Dor

Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munți, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe țărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare

Mi-e dor dorm și s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor văd este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată

Mi-e dor știu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o mușc și să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, și dorul... doare!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Si mai vreau sufletul

Vreau inima ta, iubito,
ajungă floare, dor,
s-o știu cununată
cu parfumul lor.

Vreau ființa ta, iubito,
fie o stea,
lumineze cărările
din viata mea.

Si mai vreau sufletul, iubito,
să-și rostuiască izvorul
unde cântecul albastru
vindecă dorul.

Apoi mă transfer
în sângele tău
și aproape de tine să fiu
cât mai simplu
și cât mai târziu...

poezie de
Adăugat de Nicu PetriaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Bulancea

Undeva, între pământ și cer

Undeva, între pământ și cer
Sufletul meu rătăcește stingher
Și se zbate și încearcă a ști,
Unde mai bine s-ar putea odihni.

S-ar duce în cer, mai bine să-i fie
Durerea s-o uite, cum vântul adie
Dar cum ar putea lase pământul
Când tot ce iubește îi macină gândul

De vorbă eu stau, cu sufletul meu
Încerc -l ajut, -l feresc de ce-i rău
Un sfat am să-i dau, pe pământ să mai stea,
Iubirea s-o lase în inima mea

Să o pot împărți cât încă trăiesc
S-o primească în dar, toți pe care-i iubesc
rămână cu ei după ce voi pleca
Amintire să fiu, eu... și inima mea!

poezie de (10 decembrie 2018)
Adăugat de Elena BulanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În iubire, suferim pentru vrem ca ea (iubirea) fie numai a noastră: s-o pipăim, s-o mirosim, s-o gustăm! De fapt, ce vrem de la ea? S-o închidem într-o colivie și să-i dăm doar apă și hrană? Chiar credem că ea va fi fericită și ne va răsplăti?

(31 octombrie 2012)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Frumoasa interzisă

Îmi place, și m-atrage, și aș vrea
din gânduri să-mi dispară și să-mi fie
uitată ca un vers de poezie
ce ritmul reușește a-l strica.

Nu vreau nici s-o alint, nici s-o sărut,
iar gândul la aroma-i cunoscută,
aș vrea s-o ia pe-o cale neștiută,
ca eu să-i uit și gustul cel plăcut.

Acum, cred că am febră, simt un cald,
un dor ce mă frământă la stomac
și trebuie s-admit că o cam plac,

dar eu sunt hotărât, n-am cum s-o scald:
o iau -mai delicat ca un herald-
și gust... un strop din sticla de cognac.

poezie satirică de din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lupta vieții

S-ajung precum mă trage ața,
Mereu am dat piept cu viața,
Cu ale sale vechi fasoane
Și m-au cuprins numai frisoane.

Pornit fiind să m-opintesc
S-o iau de piept și s-o trântesc
S-o-ntreb în vorbe omenești:
"Tu peste tot mă urmărești,
Dezleagă-mi căutările!
De ce-mi ascunzi cărările"?

Ș-uitându-mă l-al dânsei piept
Îl mai aud pe înțelept:

" nu te iei de piept cu ea
Ascultă-i numai... inima!

poezie de
Adăugat de Sever PurciaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vecina

e vecina mea și o îm
part cu alți doi vecini
care locuiesc la etajul meu
care nu e chiar al meu
dacă nu stau singur a
colo cu vecina
o să-i ghicesc în palmă
s-o vrăjesc pe femeia care vorbește
cu mine și cu alții stă de vor
bă, mă enervează, mă face
să-i cumpăr flori și s-o visez
și-n seara asta

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Troc vital

M-am gândit să-mi fac viața sul,
S-o strâng când simt că prea s-ar pierde,
Sau ca s-o curăț, de-i murdară...
Depozit s-o pun la scop nul,
S-o rotunjesc în pururi verde...
Roșu covor s-o întind, pe-o scară.

Așa, mă întreb cum s-o fac lucru,
de-i a mea, la propriu s-o am.
Nu dispună ea de mine,
Să-mi stoarcă-n lacrimi, dulce-sucu',
Să mi-o transform din timp, în ban...
Să-mi cumpăr nouă... de nu ține.

Îmi caut membri pentru club;
ne plătim toți cotizații
Pentru un fond, la reciproc...
Nu plătim dobânzi la cub,
Cu zilele s-avem tranzacții!...
Poate Divin ne-acceptă troc...

Eu, m-am în... "scris"! Poate am noroc!?

poezie de (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sfânta Tereza de Lisieux

Mă oferisem Pruncului Isus, să-i fiu o mică jucărie, Îi spusesem nu se folosească de mine ca de o jucărie de preț, pe care copiii se mulțumesc să o privească fără -ndrăznească s-o atingă, ci ca de o minge mică fără valoare, pe care poate s-o bată de pământ, s-o lovească cu piciorul, s-o lase într-un colț sau chiar s-o strângă la inimă dacă i-ar fi pe plac; într-un cuvânt, vroiam -l distrez pe micul Isus, să-i fac plăcere, vroiam mă las în voia capriciilor lui copilărești... Îmi îndeplinise rugăciunea...

în Istoria unui suflet
Adăugat de MargaretaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Dincolo de sacrificiu

Cunosc o fată, ce o știi și tu, copil, femeie, dragă mamă...
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă
și alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut,
să-i dau iubirea, toată strânsă de când sunt, de când cu neamul sunt născut
și-o port în flori și-o țin pe brațe, praguri s-o trec, că-mi e și după moarte, ea, femeie...
mi-am împlântat-o în suflet, unic gând, tot ce-oi avea vreodată, unica idee,
c-o știu numai ea mă poate crește, cu tot ce-am, pe mine și pe toți ai mei,
curați în simțuri, falnic dedicați, toți curajoși să-i țină flacară aprinsă, niște Prometei,
și-o oblojesc, că-mi este mamă și visu-i unic să-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toată, de ofrandă, cu tot ce-i este, intim are...
iar azi mă închin stând în genunchi și mă curg lacrimi tot, afară,
că-i ziua ei și n-am alt dar, să-i dau îndeajuns... Te iubesc Țară!
Îți jur în veci, podoaba mea... -ți port demn nume... nu moară!

poezie de (1 decembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce mult aș vrea

vrea să fiu o stea
Pe care s-o privești,
Întreaga viața ta
vrea să mă iubești.

vrea să fiu o apă
Pe care tu o bei,
vrea să-mi fii aproape
Mereu în ochii mei.

vrea să fiu cocorul
Ce-n toamnă îl petreci,
Să-mi continui zborul
În iarna lumii reci.

vrea să fiu albina
Pe care o admiri,
vrea să fiu grădina
Plină cu trandafiri.

vrea să fiu o stea
ies de după nori...
Ce mult, mult aș vrea,
O viață în culori.

vrea să fiu un soare
știu pe unde ești,
vrea să fiu o floare,
Care mereu înflorești.

vrea să fiu rășina
Pe care o miroși,
vrea să fiu lumina
În ochii tăi frumoși.

vrea să fiu un sfeșnic
Mereu te veghez,
fii cu mine veșnic...
Așa vreau eu să visez.

poezie de (7 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inima, izvorul vieții

Inima, izvorul vieții,
Mereu trebuie bată,
De vrem zorii dimineții
Să-i vedem când se arată.

Neîncetat pulseze
Sângele, hrană a vieții.
Răul din noi -l dreneze,
S-avem girul tinereții.

Când moare s-o resuscităm.
Viața din nou apară.
Sufletul înzestrăm
Cu o nouă primăvară.

De la vânt și de la soare
Să-i dăm aer și lumină,
Dacă vrem nu ne doară
Motorul care ne-animă.

Așa vom trăi mai mult,
Ne vom bucura de soare,
Vom dăinui pe pământ,
Omenirea nu dispare.

poezie de (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihaela Rădulescu

Îmi place văd iubirea, îmi place s-o trăiesc, îmi place să-i admir pe cei care o prețuiesc, dar nu suport duplicitatea. În nicio direcție, așa încât mi-e tare dificil s-o tolerez la cei din jurul meu.

în Despre lucrurile simple (2007)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cum iubesc barbatii" de Mihaela Rădulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.92- 20.99 lei.
Alexandru Macedonski

vrea, nesimțitoare, să-mi smulg inima din piept și s-o arunc câinilor ca s-o mănânce, pentru ca să n-o mai simt că bate la vederea ta, - atâta de mult te iubesc!

citat celebru din
Adăugat de D.HSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 6.99 lei.

Hai

Hai vino, să luăm barca,
te trec mări, oceane...
Când vele or rupe soarta
-ți fiu plutire, rame.

Hai vino, autostop
-l facem amândoi;
Să m-arzi benzină, corp
te apăr de nins, ploi.

Hai vino, în zbor de cursă
îți dau aripi visuri;
Planeta, o lacustră
S-ai, dar, de 'nalte abisuri.

Hai vino, în trenul vieții
Să m-ai într-o cușetă,
Nopți, zorii dimineții...
Biletul din poșetă.

Vino, să luăm o rază
Pe-o coadă de cometă;
Plecarea, timp s-o piarză...
S-o știm doar noi, discretă!...

poezie de (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Lacrima de cântec

S-o luăm pe rând!
Palmă, ochi, lacrimă..
Moartea râdea
și plângea și tăcea
și cânta.
S-o luăm pe rând zicea bătrânul
S-o luăm pe rând copile!
și râdea în palmă
și plângea din ochi
și lăcrima copilul
ce lăcrima
din palmă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Floarea mea

Așchie din trunchiul meu
Ești acuma lângă mine.
Lângă tine sunt și eu
Cât pământul mă va ține.

Boboc de floare între spini,
Un ghem de miresme petale
Te țin pe pat de palme fin,
Sub gingașe raze de soare.

Nu-mi închipui fără tine
Viața eu ca s-o închei,
vrea boboc, fii cu mine!
Însoțindu-mă pe orice alei.

Pe palme te întind spre cerul mare
Spre Bunul Dumnezeu
Să-i mulțumesc pentru așa o floare
Promit: te voi iubi mereu!

poezie de (iunie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia IgnatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem cu happy end

cât de mult aș vrea să mai joc o sârbă
uit bătrânețea e povară grea
uit lumea rea mă umple de scârbă
și alungă în pustiuri dragostea.

îmi petrec timpul din dor în dor
dar s-a strecurat un înger în inima mea
mă învață intens lumea s-o ador
să-i dau măreție cu lumini de stea.

viața este un dar de la Dumnezeu
și o cinstesc așa cum știu mai bine
pe o scară de versuri o ridic mereu
cuprind cu ea doar zările senine.

cred doar îngerii mai pot salva
nefericiți adăpostiți sub mucava.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook