La o înmormântare

Plâng, că ăla din sicriu
Nu va veni, pe cât se pare,
După cât de bleg îl ştiu
La mine... la înmormântare.

epigramă de Vasile Iuşan din Academice (2011)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o înmormântare

Vine unu-ntârziat,
– Blondo, cine-a decedat?
– Nu prea ştiu...
Cred că... ăla din sicriu.

epigramă de Vasile Iuşan din Postelectorale (2010)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o înmormântare

Aşa frumoasă-nmormântare
N-am mai văzut de când îs,
La a mea, pe cât se pare,
Vor muri cu toţi... de râs.

epigramă de Vasile Iuşan din Academice (2011)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Îmi cunosc trecutul,
ştiu motivul pentru alegerile mele,
ştiu ce am în interior.
Ştiu cât de mult am suferit,
ştiu cât de puternică sunt
ştiu cât de fragilă sunt
şi nimeni altcineva nu ştie asta.
Ştiu de ce am făcut un lucru în loc de altul,
dar cei care se uită la mine nu cred
în dreptul de a nu judeca propriile mele obţiuni.
Numai eu pot judeca.

poezie de Eugenia Calancea (21 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi şi rachiu...

Dar plâng că sunt viu
Ruinele mintţi de aur,
Steagul ţesut într-un laur,
Lacrimi de rachiu...
Dar plâng şi nu ştiu
Durerea iubirii părtaşe,
Fatalitatea din faşe,
Lacrimi în rachiu...
Dar plâng cenuşiu,
Îngerul alb, îngerul negru,
Pentru un demon integru,
Lacrimi şi rachiu...
Dar plâng la sicriu,
Cu zâmbet tristeţea se duce
Spre paradis fără cruce,
Lacrimi cu rachiu...

Scrâşnet de lacrimi ce se aprind,
Flori de rachiu... şi toate te prind...

poezie de Vasile Zamolxeanu (8 septembrie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride

cât de frumoase şi de vii vor fi acele flori,
pe care ţara mi le va zvârli-n sicriu,
călăuzind o inocenţă de culori
cu negru palpitând în purpuriu...

cât de frumos va răsuna şi cel din urmă vers
din cartea mea, plutind prin cimitir...
ce soare trist mă va petrece in amezi
spre entitatea veşniciei de delir.

şi dangătul de clopot, cât de trist
mă va chema, reincarnat, să mai revin
din absolutul unui negru de abis,
în efemerul pământeştilor lumini.

cât de frumos vor mirosi acele flori,
cu nepăsare aruncate în sicriu
de umbre, care încă mă mai dor,
cu negru palpitant de vişiniu...

poezie de Iurie Osoianu (16 martie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi plac numerele pare

Când am să dispar,
am să-ţi lipsesc?

Cât...
o spargere de val?
un coup de foudre accidental?
Cât...
un coşmar demult uitat?
refren obsedant?
Cât...
un fulg răzleţ topit pe buză?
doi paraziţi pe-o frunză?
Cât...
sărut fugar pe coada ochiului
rămas uimit?
ce-apoi se simte părăsit?
Cât...
tăcerea ce amplifica tunetul?
beţia de precede ţipătul?
Cât...
un lapsus enervant?
un oftat uşurat?
Cât...
un numar impar,
un surâs ştrengar?

Cât...?

Ştiu!
N-am să-ţi lipsesc deloc.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul

Ştrolobatic şi zbanghiu,
Umblă mort după rachiu.
Ăsta după cât îl ştiu,
Sunt convins că moare... viu.

epigramă de Vasile Iuşan din Academice (2011)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu veni, încă, primăvară

NU VENI, ÎNCĂ, PRIMĂVARĂ
Daniel Voica

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până trece,
Jalea din lume şi ţară,
Moartea cu fioru-i rece.

Nu veni, încă, Primăvară,
Mai zăboveşte până când,
Vom putea ieşi afară,
Firul ierbii căutând.

Să simţim parfum de tei,
De liliac abia-nflorit,
Îmbrăţisând-ui pe acei,
Ce, cu ardoare, i-am dorit.

Nu veni, încă, Primăvară,
Ţine doliu ca şi noi,
Şi plângi şi tu seară de seară,
Când ne listăm morţii, pe foi.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât te privim doar din balcon,
Cât viaţa ne este amară,
Şi respirăm printr-un tifon.

Nu veni, încă, Primăvară,
Cât parcurile sunt închise,
Şi drepturile noastre, toate,
În Ordonanţe sunt cuprinse!

poezie de Daniel Voica
Adăugat de Voica Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certitudine

Copacul din al meu sicriu,
Destinul şi-l cunoaşte bine
C-atâta vreme cât sunt viu,
Nu poate fi-ngropat cu mine.

epigramă de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă în doi

Ştiu că după
douăzeci de ani
vei veni după mine;
dar mai ştiu că pe o faţă
a crucii voi fi eu,
iar pe cealaltă – tu!
Şi mai ştiu că
voi simţi
cum dalta
îmi va scrijeli
oasele
cu pielea ta.

poezie de Daniel Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cât de frumos
îmi pare părul tău
dat după ureche

cât de moi
îmi par
tăcerile tale

parcă-şi revin
la simţire
odată cu glasul meu

cât de fini
îmi par genunchii tăi
atunci când
mâinile mele
repetă tandreţea

cât de mult
te pot căuta
în nisipurile altor tărâmuri
şi totuşi iubirea mea
să te strângă mereu
în aceeaşi ţară din piept

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiu la duminica cea repede

Cât de repede ne naştem
cât de repede e luni
cât de repede suntem tineri
cât de repede nebuni
cât de repede iubim
cât de repede e marţi
cât de repede rămânem singuri
cât de repede bărbaţi
cât de repede e ura
cât de repede e miercuri
cât de repede suntem Bacovia
cât de repede nu-s ce(r)curi
....................................
Cât de repede îngerul ajunge şchiop
cât de repede paradisu-i un jug
cât de repede e sâmbătă
O şi cât de repede
arde
Doamne
acest
rug

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins noaptea (31 august 1979)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spectacolul vieţii e mut

Am grijă de mine deşi se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieţii e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut

Cât eram de frumoasă
ştiam de la tine,
astăzi nu mai ştiu de fel
dar învăţ cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...

Şi mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit –
nimic nu mă ţine
am voie să plâng,
să mor în picioare,
şi să strig istovită după mine...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetei N. J. care a zis că nu ştie cât sunt de talentat

Eu nu ştiu cât talent ai, doamnă,
Din primăvară până-n toamnă,
Dar, cum spre iarnă treci un pic,
Eu nu zăresc nimic. Nimic!

epigramă de Vasile Toma din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de străini suntem!

Se-aude pe-un tărâm în depărtare
Cum luna îşi recheamă razele-napoi,
Iar pleoapa mea se-nchide, retezând din zare
Un colţ în care îngeri se roagă pentru noi.

Şi nu este-o poveste ce mâine se va scrie
Pe-o coală de-ntuneric cu raze care plâng,
Eşti numai tu, iubire prin alba mea câmpie,
Rugându-mă din vise sub pleoape să te strâng.

Şi nu este trecutul ce încă m mai doare
Sau lacrima de care înc mă mai tem,
Eti tu, ce încă hălăduieşti prin mine ca o boare
Şi îmi arăţi din cum am fost, cât de strini suntem.

Încă aud cum pescăruşii plâng în mine
Şi se mai zbat murind printre catarge,
Cât de străini suntem imi spune şi ziua care vine
Îmi spui şi tu plecând cu valul ce în larg se sparge.

Cât de străini suntem în noaptea care vine
Şi nu vedem covorul de lacrimi aşternut,
Rupt din durerea mare ce azi o am in mine
Şi pierderea de care atâta m-am temut.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiţi cei săraci cu fericirea

Poftim
cine-şi asumă
riscul de-a fi trist
acum
când
toamna pare singura şansă
ăla eu ăla eu ăla eu

De exemplu
tu
cel ca un măr înflorit
ce tristeţe ne propui
pentru astăzi

poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Faci parte
dintr-o specie
pe cale de dispariţie,
puţini mai văd florile
şi mai plâng după
iubitele lor...
În zilele noastre, oamenii
îşi schimbă poziţia
după cât de mult
pot să primească,
nu după cât de mult
pot să dea...
Educaţia, în acest caz,
este inutilă, crede-mă!
Au cu totul alte principii,
şi n-ai să reuşeşti,
să-i convingi, niciodată,
să se oprească...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au mers după mine, lătrându-mă, ca să vezi, încă unii care se simţeau reali, simţeau că ăsta era momentul lor, că au un rost, că apără ceva, un bloc străin, o maşină necunoscută, nu conta că poate din blocul ăla iese în fiecare zi un ţigan care aruncă cu piatra după ei, se simţeau acolo, în tabloul ăla, elemente esenţiale şi cred că aveau dreptate, da, cu siguranţă aveau dreptate. Eu pierdusem însă trenul, se făcuse deja aproape seară, fiindcă era iarnă, iar iernile îţi aduc aminte de chestiile astea, de cât de repede şi aiurea trece timpul, iernile îţi dai seama că oricum n-ai avut nicio şansă, de la început n-ai avut nicio şansă, pentru că până şi momentul ăla în care ai fost real, aşa cum erau gaiţele, aşa cum era copilul bătut, nici măcar momentul ăla nu a fost pe de-a-ntregul al tău, nu l-ai putut înţelege la vremea aia deci nu ţi-a aparţinut.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!