Asasin în serie

Societatea care transformă
un înger de copil într-un asasin
în serie, este bolnavă!
-----------------------

Un copil a pus mâna pe-o armă
Şi-a-mpuşcat colegii lui de clasă
Răniţi şi morţi, poliţie, alarmă
Apoi s-a sinucis şi, nu-i mai pasă

Ce mai e în lume azi de preţ?
Armele se vând ca pâinea caldă
De sus şi până jos, doar un dispreţ,
Omenirea-n suferinţa ei se scaldă;

Filmele sunt pline de omoruri
Crimele au coborât în stradă
Se frâng în faşă neştiute zboruri
Şi curge sânge pe zăpadă

Ce-a văzut el la televizor,
A lucrat în mintea lui cu-ncetul
Şi-a pus la cale un omor,
Morţii devenind apologetul -

A văzut soldaţii cum împuşcă,
I-a văzut pe gangsteri cum ucid,
Cum gem prizonierii-n câte-o cuşcă
De toate astea, el era lucid

A desprins din cui o carabină
Şi-a luat încărcătoare de rezervă
Trăgând în cei ce n-aveau nici o vină
Şi zelul lui creştea în vervă

Trăim o perioadă de conflicte
Războiele vedeţi, se duc în lanţ
Cezarii Romei nu mai dau edicte
Câştigă numai moartea la bilanţ!

S-a umplut cu-ncetul de venin
Croindu-şi drum înspre cavou
În sinea lui, copilul asasin,
Considerând că este un erou!

S-a dus la şcoală-unde-avea colegi
Să arate ce e el în stare
Când tragi, tragi în grămadă şi n-alegi
Cine scapă scapă, cine moare moare!

Ieri poate-a fost cu ei prin parc
La jocuri pe calculator,
Astăzi se crede o Ioana d'Arc
Cu spiritu-i răzbunător

Trage-n profesori, trage-n paznic
Ucide peste tot cu sânge rece
Prieten al comunităţii, casnic
Pe lista asasinilor se trece;

Convins că a ucide-i o virtute,
Că a avea o armă e un drept
Conflictele fiind mereu acute
Apăs trăgaciul şi-o fi zis, şi-ndrept!

Dispreţul suveran când ai o armă
Cel mai tare face-ntruna legea
Principiile lui se sfarmă
Deşi nu-l cunoştea pe Sandu Blegea

Putea s-ajungă un savant de seamă
Sau vârf în cine ştie care parte
Pe fiecare cineva îl cheamă
Şi după merit, daruri îi împarte...

Geamuri sparte, ţipete şi sânge
Copiii împuşcaţi în gheara morţii
Destin sinistru care frânge
Şi trage-n jos, un dat al sorţii

America-i din ce în ce mai tare
Şi se află pururi în război
Acela care-i se opune, moare
Şi poate fi oricare dintre noi!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunteţi liberi, cumpăraţi o armă!

Sunteţi liberi, cumpăraţi o armă
E dreptul vostru după lege
Şi poate mai târziu veţi înţelege
Cum liniştea din porumbei se sfarmă!

Tot ce este scris să ni se-ntâmple
Grenada cu inelul care-l poartă
Va exploda în fiecare soartă
Când zilele cu soţ ne bat în tâmple

Cartuşe de război şi foc de armă:
Coşmarurile veşnic se repetă
Acesta nu-i un târg de operetă
Ci doar semnalul de alarmă

Adăpostiţi în ultima tranşee
Semnalizăm balizele factice
Sorb lunetiştii drogul unui vis
Cu gândul la o neagră orhidee

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine îl vede pe copil cum creşte? Nimeni! Numai cei care vin din altă parte spun: "Vai, ce-ai crescut!" Dar nici mama, nici tata nu l-au văzut când creştea. El a devenit, în timp. Şi în fiecare clipă a fost ceea ce urma să fie.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum l-am putea numi

Cine trece prin foc
Cine trece prin ape
Cine nu-i secerat de raze de soare
Cine se trece prin noapte,
Cine-şi depăşeşte încercările
Şi lună de lună zâmbeşte
Chiar dacă totul se dărâmă în el
Şi sufletu-i putrezeşte
Cum l-aş putea numi?
Cine are tăria
De a se seinucide
Cine trăieşte-n iubirea duşilor
Şi-n ei se regăseşte pe sine
Cine nu-i ucis de lavine
Cine se pudrează cu pământ
Cine poate trăi din gânduri
Şi umblă pe planetă flămând
Cum l-aş putea numi?
Cine se ridică din praf
Şi nu moare în accidente
Cine nu piere de singurătate
Şi nu mai are sânge de viaţă-n artere
Cine din porunca iubitei
Excelează un salt mortal
Cine trage cu energie
La picioare lanţuri de sclav
Cine ridică munţii din groapă
Cine râde cînd e bolnav
Cum l-aş putea numi?

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea morţii

Opaiţul pâlpâie-n tabloul
În care-un prinţ cu chip urât
Stropit de pete de lumină
Într-un întuneric mohorât,

Adună sfetnicii-n consiliu
Şi-aceştia-n mintea lor socot
Pe cine va sorti azi morţii,
Nesăbuitul lor despot

Un împărat al sărăcimii
Venit călare pe asin
Cu duhul binecuvântării
Şi blând ca ramul de măslin,

Purtat fără coroana Romei
Prin mândrele cetăţi de coastă
A sosit, zic ei, momentul
Să scape tronul de năpastă

Mort vacarmul. E tăcere
Şi pe cer s-a stins lumina
Doar Maria le citeşte
Jurilor pe frunte vina,

De-aşi fi-năbuşit căinţa
Care-n inima lor plânge
Pe când Ponţius îşi spală
Mâinile-ntr-un vas cu sânge;

Opaiţul pâlpâie-n tabloul
În care-un prinţ cu chip urât
Adună sfetnicii-n consiliu
Să hotărască doar atât:

Cu mâna lui plină de sânge
Va face astăzi jocul sorţii
Pe când în jur legionarii
Gătesc în tihnă, crucea morţii.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de deschidere la o expoziţie de pictură

doamnelor şi domnilor
astăzi vi-l vom aduce în faţa dumneavoastră pe cel mai tare om din lume
intraţi, domnilor, intraţi doamnelor
omul ăsta-i mai tare ca piatra
omul ăsta-i mai tare ca săgeata
omul ăsta-i mai tare ca maciste
domnilor
într-o singură mână duce patruzecişipatru de femei una şi una
într-un singur cap duce doi ochi unu şi unu
şi ochii sunt plini de păcură şi cu pumnale, domnilor
nu vă uitaţi la el că e mic şi pipernicit ca o râie
el scoate oamenii din pământ
el rupe cerul
şi se luptă cu morţii
cine nu l-a văzut noaptea urlând cu câinii
îl va vedea aici, domnilor
cine nu l-a văzut noaptea muşcând cocoanele
îl va vedea aici, domnilor
în capul lui s-au strâns toţi dracii
în deget are sânge şi o pisică care plânge
noaptea el se mai joacă în beţe cu stafiile
şi cu muierile,
hei tu de colo cu cuşma pe-o ureche
hei tu cucoană cu ţâţele mai deschise ca la o panoramă
şi tu hei gunoierule
hei negustorule
hei cerşetorule
nu vă mai căutaţi prin buzunare
că spectacolul cel mare e pe gratis
mai gratis decât iarba cucului
mai gratis decât frunza nucului
mai gratis decât fesul turcului
ha ha ha ce se vor veseli nebunii

poezie celebră de Gherasim Luca din revista "Unu", an IV, nr. 44 (aprilie 1931)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez, Exist?

Atâta durere şi atâta jale,
M-apasă, mi-e greu, tare mă doare
.
Cine cu cine? Ce s-a-ntâmplat, oare?
Se "pleacă", se-mpuşcă, se moare...
.
Pământul este la fel de mare!...
Cine nu mai are loc si omoară?
.
Tancuri si tunuri, păsări de pradă
Lovesc si rup din oameni, grămadă
.
Mă doare neputinţa a ceeace e bun
Numai in filme am văzut până acum...
.
Plânge-o vioară in buncărul trist,
PATRU soldaţi târăsc O femeie!!... Exist?
.
Doamne ce ne-ai dat de trăit? Asa tris?!..
Mai există viaţa, după? Visez, Exist?

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când moare cineva, moare şi o parte din univers. Tot ce a simţit acea persoană, a trăit sau a văzut, moare odată cu ea, precum picurii de ploaie.

Paulo Coelho în Învingătorul este întotdeauna singur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ce moare zâmbind

Te-am văzut cu ochii închişi peste ochii tăi,
Palmele răstoarnă ţipete peste umbre de smalţ,
În urna sufletului votează nemurirea
Scrumul scheletic prin care te-nalţ.

Ascunse cuprinsuri duc febra în vânt,
M-adăpostesc pe-o hârtie de scris,
Speranţa zâmbeşte trufaşă în mine
Purtându-mă virtual pe-o dâră de vis.

Te-am văzut călărind transparent
Pe-o măduvă din oase profunde de zid,
Aritmia oglinzii fierbinte mă-mbată
Cu lumina ce moare în sânu-i zâmbind!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este bine să-ţi faci iarna sanie şi vara car?

Eşte anotimpul rece, este ger, pe cer sunt nori
Stau să văd cine mai trece, geamul are... "flori";
Trece parcă o căruţă, nu o văd prea bine:
Este-o sanie, drăguţă, dar nu văd şi cine...

Ba, acum, văd desluşit, sania-i trasă de cai
Iar acum, s-a-nzepezit, şi copiii fac, alai;
- Nene, nene, te-ajutăm... sania s-a-nţepenit
Eu zic ajutor să-ţi dăm, toată noapte-a geruit?

Ies şi eu iute afară, sunt copil, sunt curios
Acum gerul mă omoară, zăpadă multă-i pe jos;
Râd copiii, se distrează, caii tare se zmucesc
Neaua scârţâie, cedează, şi copiii... se feresc.

Acum, sania, goneşte, abia dac-o mai vedem:
Sania, parcă pluteşte, şi veseli copii suntem;
- Ai ieşit şi tu afară, vino ca să ne jucăm!
Tu n-ai mai ieşit de-aseară, şi pe derdeluş ne dăm.

- Iarna asta e geroasă, mai-'nainte m-am sculat
Fac curat puţin prin casă, şi când gros m-am îmbrăcat,
Am să vin şi eu la joacă, îmi iau sania ce-a nouă
Care zic, c-o să vă placă, şi v-o dăruiesc şi vouă!

- Iute, te rugăm să vii, vrem sania să-ţi vedem!
Săniuş avem să ştii, copii mulţi suntem;
Am văzut noi astă vară, tatăl tău ceva făcea
Nu prea ţi-o vedem pe-afară, este îngropată-n nea?

- Ies imediat copii, şi sania îmi vedeţi:
Este faină, să te ţii, nu trebuie să-mpingeţi,
Sania mi-e fermecată, singură fuge la vale
Iar când este răsturnată, voi, să vă feriţi din cale!

- Vai, ce sanie frumoasă, suie-te... să te-mpingem!
Astăzi nu venim acasă, fericiţi tare suntem;
Râdem şi ne-nveselim, pârtia îi pregătită
Avem sanie, fugim, zăpada, îi tăvălită.

*

Copil am fost, şi-mi amintesc, de sania din lemn făcută
Aş vrea copil, să mai trăiesc: de două ori şi-osută!
Rămasă este amintire, şi pentru că... trăiesc
Iau virtuala mea gândire, frumos, s-o viersuiesc.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine moare

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

poezie de Martha Medeiros
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

România.fin de siecle

cunosc în sfârşit ticăloşia oamenilor blânzi
cunosc aceşti oameni cu mâini umede şi
rotunde, gata să mângîie pe fiecare

sunt zile în care
oricare dintre noi
poate fi consecvent şi meschin
hotărârea de a nu miri
de a rezista
am luat-o şi noi
copiii mizeriei
vinovaţi de a ne fi născut
între două secole
între o coadă la carne
şi una la ouă
de crăciun nouă ni s-au arătat
oameni făcuţi zob în direct
am crescut în burta câinelui
care în noaptea aia
s-a îndopat cu creier proaspăt
astăzi aflăm că oameni
în care am crezut
au mers de bunăvoie
şi şi-au dat prietenii pe mâna securităţii
trădarea vrea să devină modelul nostru
ne dă lecţii de bună purtare:
nu faceţi sex nu vă drogaţi
nu scrieţi cuvinte porcoase fiţi metafizici
nu vă sinucideţi
nu vă ucideţi părinţii

aşteptăm cuminţi
ca viaţa noastră
să ia drumul hârtiei

*

prezentul tău este asemenea dunării
viitorul tău asemenea rinului
două braţe întinse
două braţe gemene
unul înnegrit de înţepături
celălalt cu pielea făcută franjuri

ariditatea începutului de secol
când nici iarba nu mai e ce-a fost
nu mai creşte
pe fundul bălţilor de sânge
sau pe locul unde s-au sfărâmat
dinţi şi coaste şi cranii
iată românia mea:

viitorul ei a început
o dată cu ultimele
mari morţi ale sale
cine moare astăzi?
poetul.
cine e ucis astăzi?
copilul.

poezie de Elena Vlădăreanu din Ce pot distinge în întunericul sălii, Europa. Zece cântece funerare (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ariosto

Aş vrea să intru-n moarte şi sub pământ s-adorm
În veşnica tăcere, şi-n taine vechi să dorm
În raclă să mă-mpac cu noaptea din mormânt:
Şi lacrima din urmă, când în mister voi trece,
Doar Moartea s-o usuce, cu mâna ei cea rece,
Să stingă orice cânt!
Sunt tânără şi viaţa îmi este atât de dragă;
Privind însă pe morţi, ceva de ei mă leagă,
Că-i văd dormind senini în somnul de-ntristare.
Dar azi o-ntunecare în mreaja ei m-a prins,
Mi-e sufletul o rază ce încă nu s-a stins,
Şi în mocnirea vieţii eu nu te urăsc, soare!
O, nu; dar dacă astăzi de moarte nu-mi e teamă,
Şi vocea morţii dacă mi-e dragă când mă cheamă,
E că m-am obosit de-o îndelungă silă;
Şi nimeni nu-i alături de suferinţa-mi crudă,
Nici plânsul meu de jale nu-i nimeni să-l audă,
Cu un prinos de milă!
Şi cine poate crede că tânără cum sunt,
Asemenea unei silfe înaripată-n vânt,
Când veselă zglobie, în braţe flori am strâns,
Când cântecul meu candid se desprinde-n ecou,
Şi vocea cristalină mi-era ca un vis nou,
Cine mai poate crede că ochii mei au plâns?
Unui copil ca mine,-o, cine poate crede?-
Că sufletu-i linţoliu chi
ar dacă nu se vede,
Că inima-i rănită, când vechi iluzii pier,
Că deznădăjduită vrea moartea într-o zi,
C-aşteaptă-n nerăbdare durerea-şi potoli
C-un dar respins de cer!
Să nu-nşirăm speranţe când lăcrimează geana,
Că nu va fi o mână care să-nchidă rana:
Ci frământarea noastră să ne-o păstrăm solemni,
Şiragul alb de lacrimi să nu-l mai semănăm;
Surâzători, mulţimii doar farmece să-i dăm
Şi-asemenea Polyxeniei să ştim a muri demni.

poezie celebră de Iulia Hasdeu (10 aprilie 1887), traducere de Ciprian Doicescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tupeu politic

Când a ajuns om politic,
S-a şi văzut erou mitic;
Şi bust din bronz şi-a ridicat
În urbea-n care-i deputat.
Se mai vrea, până nu moare,
Şi cetăţean de onoare.

hexagramă de Victor Becheanu (14 martie 2011)
Adăugat de Victor Becheanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când recunoaştem în noi starea de martor şi o transcendem, noi vedem că suntem eterni nenăscuţi şi atunci, cui îi e frică, cine moare? Aşa cum în coşmarul din noaptea trecută nu te-ai îndoit deloc că ai murit şi totuşi tu te-ai trezit Tot în patul tău, ca în fiecare dimineaţă, exact la fel, când credem că am "murit" în veghe, noi ne trezim ca Dumnezeu cel viu, care este Viaţa din tot şi din toate. TU nu te naşti şi nu mori, DOAR VISEZI ASTA. ŞI ATUNCI, CINE EXPERIMENTEAZĂ FRICA, CINE SE NAŞTE, CINE MOARE?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi poet

A fi poet nu este suficient,
Poţi fi un asasin sau un agent,
Singur, pe o planetă istovită
De intrigi şi masacre, un răpăit de tobe
În locul limbajului cald, omenesc,
Să nu ucizi în tine ce nu trebuie ucis,
Dar cine se rosteşte aici, în paradisul marilor absenţe?
Iei forma golului, dar te conţii pe tine,
În rest, singurătatea cea rotundă,
O sferă lunecoasă, cazi în hău, simt mâna ta,
Simt sânul tău şi astfel vom readuce sentimentul pe pământ.
Să iubeşti fără să fii iubit, ce sfânt supliciu,
Nici sfinţii nu-l cunosc, e o transfuzie de sânge,
Un transplant de inimă, în timp ce tu te-nalţi,
Rece, într-un sicriu îngheţat.
Şi ce vezi privind în jos?
Aceleaşi suferinţe pe care tu le-ai cunoscut.
Dar cred că viaţa merită trăită,
În ciuda unor mizerii care cad din cer
Sau poate doar din cerul gurii,
Greşelile nu sunt greşeli, sunt fapte,
Le faci ori nu la faci,
Dacă te-apuci să furi, deci fură,
Dacă devii un asasin, ucide,
Dar nu trăda în dragoste,
Este la fel cum ai strivi
Cu talpa grea un lujer de brânduşă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România se moare de prostie

În România prea uşor se moare
În România se moare în spitale
E aşa de trist şi totul doare
Ne mor copiii in incubatoare

Se moare prea mult în România
De vină este doar prostia
Mă simt un om trădat
De cei pe care i-am votat

În loc să construim spitale
Să vindecăm bolile rare
Noi aruncăm miliarde pe rachete
Avioane şi tanchete

Se moare peste tot în România
Devină sunt prostia şi hoţia
E un tandem ce poţi să-l vezi frecvent
Cu sediu chiar în Parlament

În România se moare la birou
În România se moare la metrou
În România este atâta nepăsare
De aceea în România se tot moare

Români veniţi cu toţi în stradă
O Lume întreagă să ne vadă
Nu suntem groapă de gunoi
Putem renaşte doar prin noi
 
Veniţi să strigăm într-un glas
Chiar dacă ţara e în impas
Avem un viitor, el este scris
Pentru eroii neamului a fost un vis

Chiar dacă am pierdut un rege
Pe urmele lui vom merge
El ne-a vorbit de-a ţării nemurire
De-a noastră mântuire prin iubire

În România se moare...
Vă mai interesează Domnilor de ce oare
În Parlament doar vă certaţi, se ştie
Păcat, în România se moare de prostie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!