Vlacav (Închinare lui Vlacav Havel, dramaturg martir şi fost preşedinte al Cehoslovaciei, cu ocazia zilei înmormântării)

Îmi duc culpabil crucea cu semn de ortodox
Oriental, de patimi cu nesătui de sânge
Ce-i am, plini de păcate, negrii precum un cox
Pe lanţul plin de gene de un popor ce plânge.

Şi ultimii-s mai răi, că le-s ostatic, îs vii,
Îmi scrijelesc perverşi pielea, mi-o iau cu gheare
Şi morţii mi-i reneagă, mă mint, te mint, să ştii
Că sunt benefici, sfinţi, călcându-ne-n picioare.

Sunt curve mişeleşti ce-au lins în scurs de bale
Tiranul prost şi mândru de-un neam îngenunchind
Şi-apoi s-au şters la gură şi-au făcut semn de zale
De lanţ, spunând c-au fost ei pedepsiţi... Rânjind.

Aşa-mi răneşte suflet Ion, zâmbet de crime
În haită cu Adrian, un Gelu mă sfidează
Cu ochi de asasin, Petre-i rai de ruine
Şi toţi îşi joacă rol, iar Sergiu-i dirijează.

Şi-s mulţi că tagma-i mare, aceeaşi-s dealtădată,
Cu toţi martiri pretinşi că-s ei pedeapsa-n sine
Şi cred că dând din ce-am, biserici făcând gloată,
Îşi spală creier, sânge, în preoţi ce-s mulţime.

N-am învăţat nimic, refuzăm învăţatul
Şi de la alţii puri şi moi cum catifeaua
Şi de la cei de-ai noştrii, fugiţi riscându-şi datul...
Ne autoflagelăm tot invocând beleaua.

Suntem fără noroc, ce l-am înmormântat
Cu Raţiu, c-un Coposu şi-nmormântăm cu Rege,
Căci ce-s scursuri noi credem, nu un Havel arestat,
Ce-a suferit şi-a scris cu sufletul pe lege.

E simbolul Vlacav, de-o lume ce-i apusă
Şi de-un popor tăcut şi demn, lovit de soartă,
Împins de răul estic, de libertăţi răpusă,
Ce şi le-a vrut popor şi-o ţară vrută moartă.

Îi plâng astăzi pe cehi, slovaci, îl plâng pe Havel
Vlacav, îl am exemplu, mă plâng amar pe mine
Că n-am avut noroc, trăiesc în Turnul Babel
De hoţi, analfabeţi, de proşti, corupţi... Nu-i bine!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh ţară...

Ce păcat că mă trag, azi, din ţara ruşinii
Şi-i păcat reciproc, că şi ea m-a pierdut...
Şi-o respect, că mi-e cuibul, de loc al venirii
Drept tărâm... Ce credeam fericit început!

Şi-a mânjit plai de vis, de ambiţii deşerte
-Jucând rol de-un popor, ce-şi pretinde valoare-
Ce răsare-n mirosul de hoituri dejecte
Cu tărie de moţ... Atotprovocatoare!

Ce păcat că mă supăr pe-un loc, de pământ
Fără viaţă, conştiinţă, ruşine, credinţă...
Şi mă plâng, că n-am cui, ca şi alţii înfrânt,
De-o izbelişte sumbră... În vid de conştiinţă.

Unde-mi sunt şi părinţii, prietenii lor,
Ce mi-au dat din bun-simţ, gustul fin al valorii?
Ce păcat de imensul nedrept!... Muritor,
Mi-aş dori să reînviu... Frumuseţea splendorii!

Tot mai sunt pionierul, pitic, patriot
Şi nu vreau, decât singur, să-mi cer libertate;
Din bunici la părinţi, s-o redau la nepot...
Sunt român gând şi sânge... Pentr-o eternitate!

Deci îmi iartă, tu ţară, îmi iartă popor,
Judecata-mi spre cei ce-au drept simbol..."golan",
Ce-au furat un drapel şi-au lăsat un cotor
... Ce-i din os de străbuni... Pentru ei un ciolan!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş... la propriu

E plină lumea de necazuri,
Golită de femei, bărbaţi
Prin puşcării închişi; din nazuri
De procurori, de juji... legaţi

Atâţi nevinovaţi spăşesc;
Sunt pedepsiţi pentru nimicuri
Şi-o ţară-ntreagă mi-o găsesc
În cumpănă de ştiri, de plicuri.

... Iar un pungaş, escroc penal
Ce-a păgubit de miliarde
Şi-al tău moral şi material...
E plâns de hoţi de-ai lui, în hoarde.

Ah Doamne, oare acestă ţară
-Sau nu ea este vinovată,
E Doamne acest popor- povară
Dreptăţii-n lume, blestemată?!

Ne vrem tot pleava, o neghină
Din ochiul limpede, clătit
Cu sânge? De-un pământ o vină
La tot ce lumea a clădit?

Ne lăudăm cu hakeri hoţi,
Ne păcălim asociaţii
Ce vin de-afară cu nepoţi
Să-şi bage bani, năpăstuim naţii...

... Cu furturi, ne vindem femei,
Violăm pe-altele, dăm tunuri!
Cu diplome, ne vindem "grei",
Furate şi-alea, c-alte bunuri!

Şi-n laude ne proslăvim
Cu trei ţânţari pe la Sorbona,
La Yale, Harvard... Şi-i preamărim
Că-s mintea lumii?!... Îi sunt clona!?.

La ştiinţa întreagă, ea naivă,
De-o Terra castă construită
De mult, pe cinste, o arhivă,
Fără străjeri, nepregătită...

... Ajuns-ai noştrii, plini de scule
Să spargă linişti seculare
Cu şmecherii şi averi fudule...
Făcute de-alţii, milenare...

În numai zece, cinşpe ani,
Aici, unde totul se poate,
Ne îmbogăţim aleşi golani
Neruşinaţi!?... N-avem păcate???

Mă tem şi acum, cum m-am temut,
De renegat; spunând făţiş
Că nu-mi găsesc ce am avut
De la părinţi... E un hăţiş!

În resemnat mai scriu ţidule
La minţi încă cu porţi deschise,
Implorând pe-altele, credule
Să-şi facă legi!... Încă nescrise!

Că-n timp, popor de analfabeţi
Ce-am fost, am umplut râuri sânge,
Ne-am lăsat vorbă să fim drepţi...
Poate-om mai fi, suflet să-mi unge?!?.

Ruşinea-mi crapă adânc obraz
Ce-l port la fel, cu demnitate
Şi-o să-mi reneg cât oi fi treaz
Tără, popor de nedreptate!!!

... Şi ştiu că nu sunt toţi, nici toate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degradatori de naţie

Trăim perpetuu în ruşine
Oh, naţiune, biet popor
Condus de-o gaşcă; golănime
Politicând interes... lor.

Rămânem prinşi tentacular
De-o caracatiţă gigantă,
Infipţi în ac de-un insectar
De-o vanitoasă... atentantă.

Mă îngrozeşte-un car de silă
Că-s provenit de-un timp lugubru
De-o neştiinţă crasă... Am milă
De mine, ex... comunistul sumbru.

Nu-i-ndeajuns că m-am dezis
De putrezimea de prostie,
De lene, pungăşii-n permis
Că ştiinţa-i bunul... din hoţie?!?

Chiar de-am fugit de pângărire
Să-mi pregătesc suflet şi minte,
Să fiu la ai mei dreaptă proptire,
Acumulat... Tot, mă dezminte!

Mă regăsesc făr-apărare
Printre zeci-mii de impostori
Cu şcoli făcute-n adunare
'n ştampile... falsificatori!

Sunt toţi un sifilis infect
Cu prelungiri de spirochete
Crezând că viaţa-i un deject
De consumat, de ei... pachete.

Se-adună spurcăciuni în haite
Ce nu cunosc nimic, doar banul,
Ţinându-se complici la toate
Printre minciuni... hulind sărmanul.

Ne vând la unguri, la ţigani,
Ne mint că Regele-i de vină
Că suntem toţi nişte orfani
De bunuri, de străbuni... de-ocină.

"Iubesc", fără de suflet, răul
Ce ni-l vor nouă şi lor bine;
Îmbrăţişaţi, ne sunt călăul...
... Delapidând fabrici, uzine.

Pervertesc scris, realitate,
Martori, timpul din amintiri,
Mizând pe-a noastră laşitate
De mărunţi ego-n... deveniri.

Ne-alegem propria tortură
Votând inepţi, pe o găleată,
Căci vrem să fim lepădătură
De sclavi cu şcoli... Ne vrem otreapă!

Ne fură Rege, ne minţind
Că nu-i român, cum au vândut
Obşteşti germani, evrei, ţintind
S-aibă doar ei, mai mult... avut.

E ţara un nisip instabil
Cernut de-o sită a lor, ostilă,
Ne numărând boabe, contabil;
Votanţi, spălaţi pe creier... bilă.

Huliţi; strâmbă filozofie
De-avut obştesc, doar pentru unii,
Comunism suntem, parşivie
Cu legi... că miere fac tăunii!!!

Cultivăm văz în cataracte,
Auzu-l cenzurăm cu zgomot...
Trăim anonimi, fără acte,
Fără de drepturi... Ei sunt "promot".

Din ideal răstălmăcit
De-un "Capital", dintr-un marxism
Comun, perfid am proslăvit,
Inducând falsul... comunism.

Ode la odioşi cântăm;
Un Iliescu cu-n Năstase,
Cu Ponta-n "gol" ne afundăm,
Umflaţi... de-agonisiri şi case.

Ne păcălim că ardelean
E ungurul, Moldova-i rusă...
Cirtaci de un rebut Traian
Ce ştie tot... călău cu trusă!

Luaţi-i pe rând; Roman, fălos
Instantaneu pe frontispiciu
Şi-un scelerat cu-obrazul gros;
Poet Dinescu, dând cu... biciu'!

Intoxicaţi de false antene,
Din bani de neam, de-un"Felixescu",
Un Vântu, cu realităţi pe teme
În sărăcit popor... Îs "maestru"!

Ce liberali? Ce dreaptă? Îs strâmbi;
Patricieni ce-au luat benzină
Pe gratis şi privim scălâmbi
Cum plinu-l facem... c-o chenzină!

Pe barba lui Constantinescu,
Mare Ciorbea n-a fost... Un tun,
Ne-au dus cu vorba, cu perversu';
Regat vom fi... vânzând tutun!

Femei dau lecţii de purtare
De rochii mini, gând la fel,
Cultivând adulter; trădare
De neam... Partinice cu ţel!

Ne refuzăm Regalitate
Şi Sârbi, Băseşti, fac dinastii,
Din popor, pupularitate...
Naivi creduli, iubim... prostii!

Îşi strâng averi, un capital,
Căci sunt convinşi "capitalişti"
Să ne hrănească... animal,
Egal cu ei... Noi comunişti!

De ce ne-am pregătit în şcoli
Adevărate, în bănci, pe coate
Stând zilnic, mânjitori de coli...
Şi nu-mpărţim, ce-i zi... de noapte?

De ce ne credem incapabili
Să facem tot ce-am învăţat
Şi lăsăm proşti şi profitabili
Să scoată ţara... la mezat?

De ce suntem toţi laşitate;
Nu-i arestăm că ne-au vândut;
Ne făcând unul, unitate
Într-un colos, cinstit... de vrut?

De ce lăsăm să ni se ia?
Totul e-al nostru, ce-am avut
Cu sânge câştigată, ţara!...
... Am lăsat tot ce-i peste Prut!?!

De ce lăsăm pe trădători
Să ne împartă din pământ
La alţi "români" nevorbitori
De limbă... Ce nu ştiu de "sfânt"?

Şi-am milioane de-ntrebări,
Cum noi suntem tot milioane
Întinşi peste oceane, mări,
Ucişi prin gări... prin avioane...

... De ce nu ne-ngrijim de ţară
Ce ne suportă fără vină
Şi-i facem numele ocară...
De ce români?... Gintă latină?!?

De ce sunt alţii, la fel, bine?...
Că-s tot la fel ca noi, umani?!?
Putem să fim, tu şi cu mine,
Din nou popor... Daci şi romani!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructul Unirii

Mă pipăi să mă simt din cine, ce-s făcut
Şi degetul pe frunte l-apăs până la scoarţă,
Ce-i doar cotiledon ce crapă plai, să scoaţă
Dor din străfund şi vis de-o mare ce sărut.

Pe sternul fremătând pun palma-n jurământ
Să nu-mi pierd echilibrul ce de-un podiş mă leagă,
Că pot să stau să-mi mângâi privirea tot pribeagă
Cu piscuri împrejur şi dealuri, de-un pământ...

... Ce braţe îmi întinde cum aripi de-un cocor
Avid mesaj să ducă; pe ape curgătoare
S-adune, de sunt lacrimi, să le usuce-n soare
Şi să-mi întindă suflet pe-un curcubeu, în zbor.

Şi tălpile-mi înfig în delta de-un mâl scurs
Ce-a adunat demult amarul de-o sudoare
De-ai mei ce s-au trecut muncind până ce doare
Să-şi lase miere în trunchiuri, hrană la neam, la urs.

Adie de răsuflu -ce-i cald şi peste oprelişti
Unde mai sunt de-ai mei- acelaşi grai ce-l scriu
Să pot să-i am din nou alături, să reînviu
Ce-a fost mereu o glie sfinţită de privelişti.

Sunt tot, un adunat şi port nestins iubire
Ce mi-a fost dat să duc, cum frunza ce înverzeşte
Să nască din căuş o ţară ce înfloreşte...
Dacă ţin pumnul strâns, să-i întregesc Unire!

Pios, cinstesc trecut de castă întocmire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decis

Am umplut un râu de lacrimi,
Cu el planeta-i inundată.
Mi-am plâns amarul, îs plin de patimi...
Din mine, marea e sărată!

Sunt stors de vlagă din străbuni...
Tot ce-am avut, mi-au luat cu japca
Şi sunt minţit, că ei sunt "buni";
Precum, ei-s ziua şi eu noaptea.

Mă păcălesc nenorociţii,
Că-i un alt timp şi sunt de-ai mei...
Subjugă... îndobitociţii!
Pe ei îi alegi, de vrei, nu vrei...

Mi-au luat avut de la strămoşi;
Din furt, au aură şi nimb.
Pe boala mea, sunt sănătoşi...
În vorbe goale viaţa-mi plimb.

Tot ei mă judecă, pe bani;
Să spun, de unde totul am?!
Mă mint de douăzeci de ani...
Zâmbeau parşiv, când îi votam!?

Sunt hoţi, inepţi, anagramaţi,
Se ţin în găşti, jucând "partide"...
Din banii-mi dorm şi-s îmbrăcaţi;
Geambaşi de suflet, minţi perfide.

Atâta ură am adunat
Şi am puterea să-i înfrâng.
Sunt toţi, pământ, o apă, un leat...
N-o să-i votez... să nu mai plâng!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu şi Vadim... Tudor

E neamul iar în depieire şi-i crunt de irecuperabil,
Căci pierderea îi e de sine, cum pânza întinsă de-un miceliu
De elite, tot pierzându-şi leac, din creierul de-un imuabil
Peste câmpii, păduri, pâraie... lăsate orfane de-un Corneliu.

Colos, precum doar Zeus, unic, nestrămutat, înalt de stâncă
În crezul său în vechi popor, în ţară mare... îl intuim
Presus de noi, în ce-i grandoare, răbdare, ascuns atât de adâncă,
Că nu-i aveam egal de cult, cultură, gând... ce-a fost Vadim.

Un creuzet de inedit, vijelios pân' la pedeapsă,
În mojarare c-un fragil, atent la tot ce-a fost amor,
Neţărmurit la necuvânt domesticit, cum floare în glastră...
S-a răspândit, ceva, prin semeni, mai mult prin suflete... un Tudor.

Parcă sub talpă îmi piere sprijin, ce-aveam Corneliu Vadim Tudor.

In memoriam pentru poet, filozof, istoric, teolog, politician... PATRIOT.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 septembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strămoşii noştrii plâng cu sânge

Strămoşii noştrii plâng cu sânge
Când văd că proştii ne tămâie,
Iar viaţa noastră bâlbâie
Şi lanţul sărăciei strânge!

Durerea inima imi frânge
Şi storşi de vlagă, ca lămâe,
Strămoşii noştrii plâng cu sânge,
Când văd că proştii ne tămâie!

Iar nouă inima ne plânge,
Că azi ne-au oferit pe tavă
O cupă plină cu otravă
Şi lanţul sărăciei strânge...

Strămoşii noştrii plâng cu sânge!

rondel de Marilena Dumitrescu
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă jur, foc să vă ardă!!!

Mă jur să vă blestem, pungaşi,
Mă jur pe tată, mamă,
Să vă despoi de piele... Laşi,
Să-mi cereţi de pomană!
Mă jur să vă blestem copii,
Să n-aveţi noi urmaşi...
Să-i aveţi morţilor de vii
Doar leş, în ţeapă traşi!

Mă jur să n-aveţi nici mormânt,
Străbunii dezgropaţi
Să fie în câmp doar os mărunt
De-un neam huliţi, scuipaţi!

Mă jur, voi proştii în fruntea ţării,
S-ajungeţi blestemaţi
De-ai voştri, haite, de dihorii...
Ce azi îi aveţi fârtaţi!

Mă jur, arză-v-ar focu-n iad
Să fiţi de combustibil
Din creier dezlânat, beteag...
Să facem hâd vizibil!

Mă jur pe sfântul Dumnezeu
Să fiţi linşaţi de vii,
S-aveţi ştiutul cum e greu
Când îţi cerşesc copii!

Mă jur să muriţi sfârtecaţi
Pe drumuri desfundate,
Să n-aveţi parte să scăpaţi
Pân' ce n-o fi dreptate!

Mă jur spitalu' s-aveţi morgă
La tot ce-aveţi familii,
Şi ploşniţele s-aveţi ciorbă...
Pe şobolani vigilii!

Mă jur, curve ce sunteţi, hoţi,
Amante să vă îngroape
În sicrie... Să vă azvârle zloţi
Pe gură, să vă îndoape!

Mă jur şi pielea să vă întind,
Să vă prăjiţi la Soare,
Să rageţi când în cui vă prind
Pe Crucea de Înălţare!

Mă jur să n-aveţi bucurii,
Doar să urlaţi durere
De popor, sfâşiaţi de vii,
În haite de plăcere!

Mă jur pe ce-am mai sfânt pe lume
S-ajung să vă omor,
Să scap o ţară, neam anume
De-al vostru vorbitor!

Mă jur nici mâine s-apucaţi,
Să vă ia Dracu' noaptea,
Să fiţi pe străzi împieliţaţi,
Să fiţi Urgia a Şaptea!

Mă jur să vă luaţi singuri viaţa,
Să fie în Terra loc
De cinste, onoare... Dimineaţa,
S-o avem iar noroc!!!

Mă jur, vă blestem, vă urăsc,
Vă detest, scuip tâlhari,
Să scap o ţară ce-amărăsc
Ai voştri... Voi barbari!

Mă rog la întregul Univers,
Să fie alături toţi,
Să pieriţi hoarde-n rând, din mers
Arză-v-ar focul... HOŢI!!!

Cu toţi prostime, ce v-aleg, cretini la fel, netoţi...

*PS
Juraţi-vă odat' cu mine,
Popor nedesluşit,
Că singur doar vă faceţi bine
Din cinste, onor... citit!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta cu viaţa

M-am săturat de-atâta răutate,
Şi cum batjocura e la alţii,
Eu văd că nu e-o noutate,
Că nu ştim unde ne sunt fraţii.

E-atâta sărăcie-n ţară
Şi mor bătrânii ne-ngrijiţi,
Iar alţii au plecat pe-afară,
Copiii plâng ca nu-s iubiţi.

Ce viaţă grea şi ce mai soartă
Şi ce durere şi ce chin,
Mulţi dintre noi ieşim în stradă
Şi eu nu pot să intervin.

Sunt care râd şi chear ne ceartă,
Suntem ca sclavii printre hoţi,
Ei nici nu ştiu ce este artă
Şi sunt analfabeţi mai toţi.

Vai de copii şi de nepoţi,
Ei ne ajută pe noi toţi
Şi-au să trăiască printre hoţi
Şi din lacrimi nu-i mai scoţi.

poezie de Eugenia Calancea (25 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toţi oamenii în jurul ei roiesc,
Mulţi uită să mai meargă pe acasă,
Iar alţii cred că doar aşa-i firesc.

Despre cei sfinţi vorbesc cei cu păcate,
În faţa celor mulţi să pară sfinţi,
Voindu-şi lor să-şi poată da dreptate
Că sunt părinţi pentru ai lor părinţi.

Sunt judecaţi cei ce-şi cunosc greşeala
Lăsaţi în pace sunt cei vinovaţi,
Şi chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar şi cei morţi sunt luaţi.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc şi ei n-au timp de-ajuns!

Acei ce-s mulţi şi spun că ştiu de toate,
Pe cei ce ştiu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.

Sunt tot mai mulţi ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Şi nici de viaţa lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înşişi dumnezei.

Se tot rostesc şi se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Şi scrie, cu nesaţ, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.

Pe la biserici, unii, vindecarea
Şi-o vor, prezenţa zi de zi făcând,
De parcă totul îşi doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.

Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să îşi ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-şi doresc.

Şi-aşa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-şi zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

-O, tu, măreţ popor, ce ai în gene eroism de dac
Cum poţi umil să rabzi tot ceea ce neghiobii-ţi fac?
Profită mulţi de-a ta credinţă, o văd ca pe-o slăbiciune
Uneori ei râd de tine, chiar de eşti la rugăciune....

-Un popor ce are în vene sânge de dac şi de roman
N-are frică nici de moarte, darămite de-un duşman
Mulţi cunosc şi ştiu prea bine că-s popor de-nvingători
Însă uneori, se pare, sunt lovit de trădători!
------------------------------------------------------
Asta este partea slabă a acestui brav popor,
Că-ntre timp, pe trupu-i sfânt, apar des cozi de topor!
Cum apar, deja se ştie, nu-i prea greu să pomenesc
Ei se vând cumva ca Iuda, trădând neamul românesc

Blestemaţi să fie aceea, ce-s lipsiţi de-orice credinţă
Şi-i aţâţă pe români, fără pic de elocinţă
Iar de au gânduri ascunse faţă de poporul meu
Nicicând n-or avea izbândă, că-i iubit de Dumnezeu!

poezie de Ionel Popa (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Şi n-am puterea să-l întorc şi nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Şi-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la ţara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... şi Prut şi Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Ţineţi-vă să nu rămâneţi van
Cum sunteţi azi doar simpli impostori
De nu veţi recunoaşte-n timp valori
Continuând să renegaţi un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înţelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.

Şi nu uitaţi c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte şi gând sublim şi nu-nţeleg
De nu vă vreţi prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o ţară care-şi pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veşnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare-a... ultimă, către preşedinte

Trăiesc o dramă şi nu-s singur;
Mă simt, cu-ai mei, dus în eroare
De cizme cu carâmbi de ungur,
Călcându-mi neam... Şi nu te doare!

Am fost cumplită suferinţă
Să te aleg, din alte ţărmuri,
Rugând copii, prieteni, fiinţă
Ce cunoşteam... Să-ţi ofer tronuri?!?

Ţi-am scris depeşe, să-ţi propun
Să-ţi fiu alături, benevol;
Să dau din carte-mi, ce-am mai bun,
Din experienţe... S-am vreun rol!

Mi-ai promis întâlniri p-estrade,
Că vom scăpa de noi chiaburi;
Că nu vom reclădi parade
De generali făcuţi... Din guri?!

M-am folosit de influenţă
-Puţină ce-am, dar una castă-
S-adun idei cu competenţă...
Să-ţi facem tagma... Tot mai vastă?!?

Oricum, nu ţi-am crezut boceală
Perfidă... ce mi-a dat plieri;
Mi-am zis că e un semn de-o boală,
Ce-i ştim de leac... Ca la muieri!?!

Uitasem, că n-ai fost fugit
-Aşa ca mine, un emigrant-
Să mori de sârg, muncit, spetit...
Credeam în "mândru"... Comandant?!?

M-am păcălit - precum se vede-
Crezând că ştii s-alegi slujbaşi;
Nu imn oranj de foaie verde
Cu fiţărăi, hoţi... nu breslaşi!

În două rânduri te-am votat;
Să n-am din nou, noi comunişti
Ştiuţi din trai, din învăţat...
Şi ce-i credeam... Deja învinşi!?!

Dar n-am ştiut că eşti la fel;
O târâtură ipocrită,
Un narcisist, bolnav, mişel
Cu gust parşiv... De iperită!

Mi-ai luat şi ultima speranţă
Că vom trăi, toţi, după lege
-Orbit de-o pură ignoranţă-
Că voi avea, o zi... Iar, Rege!!!

Credeam încă, cu îndoieli,
Că n-am greşit, pe fond, votare...
Da-n machiavelice-nvârteli
Ţinteşti la Rege, în fals... Trădare?!?

N-ai nicio ţinere de minte
Că cei ca mine te-au ales;
Un nenăscut de preşedinte...
Şi pot tot eu... Abis, să-ţi ţes!!!

Eşti o ruşine pentru ţară,
Înconjurat de târfe nule;
Ţigănci vopsite, cu brăţară
Luată-n hoţiş, din ţepe... S(c)ule!

Eşti doar un "şef" de clică-n zoaie
Cu vorbitori de limbi lemnoase
Ce-şi spală ilegalităţi cu ploaie;
Să-mi fure mie... Să-şi ia case???

Eşti doar minciuni amăgitoare
-De sacrificii cu-nţelesuri-
Să-ţi ţii pe fita, o oroare
Pe banii mei, lătrând..."Succesuri"???

Vei fi avidul de putere
-'n istoria fără citire-
De-o tagmă ce-şi face din vrere
Ţel de călău... Fără (s)clipire!!!

Joci ca ceilalţi, republican;
Şacal, cu rândul la ciolane
Ce ni le smulgeţi, cum varan
Ne otrăvind... Pe milioane!!!

Să ştii, uitarea, de există,
Este o cură la durere,
Dar nu la cel ce-şi face listă
Mefistofelică-n plăcere!...

... Şi nici credinţă nu câştigi
Din naş de prinţ sau de ţigani;
Cum buruieni nu sunt ferigi
Şi intelecţii... Mitocani!

Am încă-n minte, în timpane
Neştiinţa-ţi tâmpă-n peroraţii,
Pierdut în lumea de saloane;
Hâd trădător... În divagaţii!!!

N-ajunge nume de Traian
-Că n-ai nimic să-i fi urmaş-
Cum te-am crezut samaritean
De bun... Nu să mă-nşeli, un laş!

Şi eu şi-ai mei, toţi, te urâm,
Rebut de neam, lepădătură...
Pe lespedea-ţi o să-ţi borâm;
"Cerşit d-exist... Un prost!... De gură!"...

PS
Necazul mare-i că n-am troc;
Să schimb, cu alţii... şi mai răi!
De ce Doamne, nu am noroc?...
Vreau unsul Rege! Vreţi şi voi???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asasin plătit... la dispoziţie!!!

Mi-am pierdut viaţa în zadar,
N-am ştiut ce e adevăr!
Nu am ştiut ce-nseamnă har...
N-am crezut dreptul să omor!

Mi-am pierdut minţile prin şcoli,
N-am învăţat furturi, minciună,
Am visat să însănătoşesc boli...
Mi-am pierdut sens de rea ori bună!

M-am erodat în educat,
Am luat bun-simţul calitate
M-am ferit veşnic de păcat...
N-am învăţat parşivitate!

M-am luat speranţele, în spate
Să scap o ţară de povară
De ar fi fost nemeritate...
Şi tot sunt judecat de-ocară!?

M-am construit un patriot
Prin neam de neam, străbuni de-ai mei...
N-am fost nicicând un strâmb de ciot
Să împiedic geniu! Am idei!!!

M-am educat în cult de fapt,
Am cuvânt doar să îl explic!
Nu din cuvânt îmi fac un act...
Ci mi-e doar spusul cum l-aplic!

M-am dedicat mult la onoare...
O trăsătură de popor
Din care sunt filon, o boare
Şi vreau s-o port spre viitor!!!

M-am dezis de prostimi, trădare,
Urăsc de moarte pe bandiţi!
Îi vreau întinşi, spânzurătoare
De gât... Fără de cap meniţi!

Mi-am făcut corpul o armată
În fapt, pe câmpuri la Bacău!
Iubesc părinţii, mamă, tată...
Modeşti! Nu din Belu, Copou...

M-am dat dreptăţii o viaţă întreagă,
Am crezut ferm că-i doar real!
N-am ştiinţa fălii minţii bleagă
S-o storc, în mâzgă... teatral!

Mi-am lăsat mult de-al meu câştig
-Furat, adesea l-am lăsat-
Şi nu-mi plâng golul din covrig...
Ce semeni mi l-au destinat!

Mi-am pus elanul sufletesc
Cu cinste pe răboj să numeri,
Să nu m-acuzi că-l pervertesc...
Condamnat fals, cu dat din umeri?!

M-am decis azi mai mult de-oricând
Să fiu un asasin plătit!!!
Să împuşc pungaşii ţării în rând!!!
V-aştept!!! Am totul pregătit!!!

La hoţi, corupţi, borfaşi, tâmpit,
Parşivi, dobitoci, proşti, bandit,
Tot infractorul dovedit!!!
O fac şi gratis... Biet pârlit!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legiferaţi bestii

La patru ace, încostumaţi
Cu zâmbetul în zeflemea,
La muncă marţi ori miercurea,
Neam de căţea, de jagardea...
În lanţ să fiţi legiferaţi!

Scrobiţi şi-n gât încravataţi,
Ţanţoşi, trecând cu leşul zilei,
În dispreţ privind poporul milei
În ţara mitei, şpăgii, pilei...
În foc pieriţi legiferaţi!

Mă jur, cu-ai mei, popor de fraţi,
Să vă blestem şi pe copii,
Să putreziţi cu toţi de vii...
Doar ochi deschişi şi sângerii
Să-i aveţi hoit... legiferaţi!

Canalii, să vă îmbuibaţi,
Vă înjur, Christosul mamei voastre,
Că neamurile-mi luaţi de proaste
Şi credeţi tot ce-s, îs ale voastre...
În ştreang, să fiţi legiferaţi!

Doctori, în şpăgi şcolarizaţi,
Profesori, ascunşi proxeneţi,
De bogăţii pe viaţă beţi,
Ce ţară vindeţi, precupeţi...
Vă scuip, parşivi legiferaţi!

Fără conştiinţă, sceleraţi
Până şi moarte să pretindeţi
Şi suflet de român să vindeţi,
Păduri, spitale să aprindeţi...
Moartea să vi-o legiferaţi!...

De viaţă... oricum handicapaţi!

Şi-n stradă, de popor lăsaţi,
El va renaşte iar cămine,
C-au mâini şi creier, ca şi mine
Şi, mamă, ţară ni-s divine...
Pe dracu să-l legiferaţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!