Doamna Bovary este el
Doamna Bovary este el,
eu sunt un bazar sentimental,
lucrez la servicii funerare complete, non-stop,
ajungem la Dvs. în maximum 15 minute,
aveți timp să nu muriți,
ne puteți vizita personal,
înainte de...
acoperim fără probleme toate sectoarele
Cea mai frumoasă parte a trupului
nu veți ghici, este mișcarea, înainte de...
Haosul va veni după,
Frigul este vital,
Tot ce lași în urmă nu-ți aparține,
poate pantofii, lasă
un bec aprins, în cămară, în inimă,
unde vrei, dar Bovary, doamna este el,
A venit, n-a fost recunoscut, a plecat.
Unii zic că era Messia.
poezie de Boris Marian Mehr (29 ianuarie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre superlative
- poezii despre serviciu
- poezii despre moarte
- poezii despre mișcare
- poezii despre minute
- poezii despre inimă
- poezii despre frumusețe
Citate similare
Femeile frumoase
Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soția Eva, noi fiind bieții Adami,
mereu păcăliți.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde și dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctorițele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus ai să trăiești, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că și ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
și m-a învățat să merg.
Acum iubesc o princesse lointain,
Este frumoasă și mândră ca zeița Atena.
Cine va veni, să nu fie ultima femeie frumoasă,
Să nu poarte coasă.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viață
- poezii despre femei frumoase
- poezii despre femei
- poezii despre învățătură
- poezii despre soție
- poezii despre salvare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Un alt lucru pe care-l putem sesiza este absența domnului Bovary din orice teorie despre bovarism. Nici măcar Jules de Gaultier, care încearcă să dovedească universalitatea acestui fenomen, nu se referă explicit la Charles Bovary.
Horia Pătrașcu în Singur printre români, Bovarismul domnului Bovary (2009)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
O carte a lui Mario Vargas Llosa sună ca un aforism de mare subtilitate: "Orgia perpetuă. Flaubert și Doamna Bovary".
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi aforisme despre cărți sau aforisme despre aforisme
E frumoasă această Maya, e frumoasa această iluzie, dar trebuie să afli ce ești dincolo de ea, ce ai fost înainte de a te naște, înainte de momentul concepției, care era ego-ul tău, cum anume era starea fără ego, cum anume erai tu, care erau semnele după care puteai fi recunoscut? Oriunde ar fi semnele, nu sunt decât deșertăciune, aș spune chiar deșertăciunea deșertăciunii. Oriunde e absența semnelor, deșertăciunea e absență." Cei ce caută semne, caută MAYA. Poți să cauți non-semnele? Care este starea ta fără stare, căci aceasta este apercepția realului însuși, ce anume ești tu fără tine, pentru că ești fără semne. Orice gând este doar un semn despre tine, este doar o caracteristică a ego-lui despre ceea ce este.
Atmaji Maharaj în Care sunt semnele dizolvării ego-ului?, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre frumusețe, citate despre naștere, citate despre mayași sau citate despre gânduri
Să nu uităm că strămoșul nostru comun este haosul, că muma noastră este bezna.
aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prostia este ca o ciumă, lasă mulți morți în urmă.
aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre prostie sau aforisme despre moarte
Sarah Pierce: Cred că înțeleg sentimentele pe care vi le trezește această carte. Eu însămi am avut probleme cu ea. Când am citit-o în facultate, Madame Bovary mi s-a părut lipsită de rațiune. Se căsătorește cu bărbatul nepotrivit, comite greșeală după greșeală; dar, recitind-o acum, m-am îndrăgostit de ea. Ea este prinsă la mijloc! Trebuie să aleagă: fie acceptă să ducă o existență mizeră, fie se luptă cu aceasta. Și alege să lupte.
Mary Ann (ironic): Și ce luptă! Se culcă cu primul bărbat care îi acordă atenție.
Sarah Pierce: În final eșuează, dar este ceva eroic și frumos în revolta ei. Profesorii mei m-ar condamna pentru simplu fapt că gândesc astfel, dar, în felul ei bizar, Emma Bovary este o feministă.
Mary Ann: Foarte frumos! De când a-ți înșela soțul te face o feministă?
Sarah Pierce: Nu, nu, nu este vorba despre faptul că înșeală. Este setea. Setea pentru o scăpare și refuzul unei vieți nefericite.
Mary Ann: Poate nu am înțeles eu cartea!
replici din Mici copii, scenariu de Tom Perrotta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre revoltă, citate despre căsătorie, citate despre cărți, citate despre bărbați, citate despre viață, citate despre soț, citate despre sfârșit, citate despre profesori sau citate despre nefericire
Canonul iubirii
La început a fost alegerea.
Cum deosebești diavolul de înger?
Folosul și iubirea dușmani neîmpăcați.
Pasiunea este vicleană ca o felină.
Ce este o relație? Nimic, fără iubire.
Metafizica se evaporează la focul iubirii. Orice retorică moare.
Teama își are locul ei.
Înainte și după iubire tot iubire este.
Iubirea și eternitatea nu au nimic comun.
El este ea, ea este el, o vreme dispar amândoi.
Iubirea și arta memoriei.
Faust a disprețuit iubirea- aceasta a fost drama.
Freud a considerat iubirea obiect de studiu.
Kafka nefericitul îndrăgostit.
Prietenie ce dăinuie nu mai este iubire.
Mortul nemuritor și viața ca o secundă.
Îndrăgostitul un pește cu aripi caraghioase.
Nu poți înfrânge nebunia într-o singură zi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre înfrângere, poezii despre început, poezii despre secunde sau poezii despre prietenie
Rondelul unei frumoase... vârste
Eu merg făr'de griji înainte,
Energică, mândră, voioasă,
Sunt sprintenă (încă) la minte,
N-am teamă de Doamna cu coasă.
E drept că-mi mai pică vreun dinte,
E clar că vederea mă lasă;
Dar merg făr' de griji înainte,
Energică, mândră, voioasă.
Iar dacă mi-aduceți aminte,
De-o veche zicală, nu-mi pasă;
Am fost o copilă cuminte,
Acum sunt o babă frumoasă...
Și merg făr' de griji, înainte!
rondel de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre proverbe, poezii despre mândrie, poezii despre frică, poezii despre dinți sau poezii despre copilărie
Poetul este un om
Poetul este un om, el poate fi înjurat,
Scuipat, bătut, ucis, la nevoie, dar el nu va ucide pe nimeni,
Poetul este născut sub aripa unui înger,
El nu știe exact ce va urma, el scrie și nu știe
Că se pune la întrecere cu Dumnezeu,
Dar El, Domnul înțelege, îi iartă prostiile,
Cum și noi iertăm greșiților noștri,
Poetul iubește aiurea, năvalnic,
El nu poate fii un boșorog, cum îl numește
Vidanjorul de serviciu, el miroase a Paradis,
Chiar dacă-l ții zece ani la pârnaie,
Iubiți poeții și vă veți iubi pe voi mai mult,
Poetul este un om, dacă vreți, îl iertați,
Mai face și măgării uneori, că din lut este făcut,
El lasă în urmă pene de porumbel,
Pagini stropite cu sânge.
Este sânge de om și de înger.
Așa cred.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare, poezii despre poezie, poezii despre sânge, poezii despre religie sau poezii despre rai
Fie că aveți 65 de ani sau 95 de ani, trebuie să știți că mai aveți mult de dăruit acestei lumi, de exemplu, îi puteți ajuta și călăuzi pe cei tineri și fără experiență. Sau puteți să împărtășiti celorlalți din cunoștințele voastre, din experiența pe care ați acumulat-o în atâția ani de viață, dar la fel de bine, puteți privi înainte, căci viața este nesfârșită și mai aveți multe de învățat.
Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconștientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre tinerețe, citate despre timp, citate despre cadouri sau citate despre ajutor
De ce scrii?
De ce scrii? Mă-ntreabă o cucuvaie
Din Parcul Socola, eram la armată, aia populară,
În dealul Copoului, barba ca și arta maschează
Imperfecțiunile chipului, pentru a scrie nu este suficient
Să ai ouă mari și tari, spune Danilo Kish, are dreptate,
Dar de ce nu scriu și câinii o carte, două?
De ce nu intrăm în cercul magic al cărților,
Să nu mai ieșim din el? Să nu mai ieșim din el?
Ah, leii mecanici, metalici. Ghici.
Dacă starea de rău este o stare normală,
Atunci prefer răul, unii îl evită citind, scriind,
Fumând, tușind, mâncând, etc., dar ce este mai frumos
Decât un tril în mijlocul orașului, venit pe scară?
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți, poezii despre parcuri, poezii despre oraș, poezii despre măști, poezii despre lei, poezii despre imperfecțiune, poezii despre dreptate sau poezii despre câini
Astăzi și moartea
A murit mister MdR, respira și după opt ore,
Respira și după ani de zile, ca faraonii,
Înțeleptul stă la masă cu moartea, o învață bunele maniere,
Trăim între spasm și orgasm, aventura sufletului nostru,
Doamna Eros și domnul Tanatos, fie invers, le mai încurcăm,
Sămânța moare și dă rod, asta a înțeles și Iov, nefericitul,
Nu este un eșec nici moartea, eșecul nu este decât un început,
O revoluție propusă la masa de cărți, să nu absolutizăm moartea propie,
Trăim într-un ocean al relativității, deștepte chestii, dar
În fața ei ni se pare ceva teribil, apoi ce spui?
A fost simplu, acum am scăpat. Auzit-ați de haptonomie?
Vom trăi în frumusețea lucrurilor, va fi bine.
Piatra doliuui și aerul respirației, asta este natura.
Cel viu este în dric, cei morți merg în urmă și se roagă.
Destul, om vedea.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre eșec, poezii despre înțelepciune, poezii despre zile sau poezii despre suflet
Mai înainte sau mai pe urmă, va veni o vreme cât pentru fiecare adăugire la cunoaștere, vei uita ceva ce ai știut înainte. De aceea este foarte important să nu lași ca faptele inutile să le îndepărteze pe cele utile.
citat clasic din Arthur Conan Doyle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cunoaștere
Elegie pentru elefanți
Eu, elegii pentru elefanți,
Rugi și ruguri,
Soarele nu poate fi șoricel,
Pruncul nu este o nucă,
Cu cât Domnul pare mai mic,
Pe atât suntem noi mai mari,
Mă ajung piramidele din urmă,
Piramidoanele s-au scos din uz,
Fericirea de a fi melc a trecut pe planul doi,
Următorii teroriști vor fi melcii,
Când prietenul devine o piatră, ferește-te,
Cântecul este un plâns de stil,
Pereții sunt cei mai buni martori,
Bate-i cât vrei, urșii vor mormăi legende,
Cât timp există pădurea, cuvântul pădure este inutil,
Niciodată apele nu caută pe nimeni,
În țara unde oamenii mor nu mai este nevoie de pază.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre țări, poezii despre urși, poezii despre trecut, poezii despre terorism sau poezii despre plâns
Harry asculta o reclamă la cereale cu fructe și tărâțe pentru micul dejun, în timp ce se uita la doamna Figg, o bătrână stranie și iubitoare de pisici de pe Calea Wisteria, din apropiere, trecând agale pe lângă el. Era încruntată și bombănea încet. Harry era tare bucuros că era ascuns după tufa de flori, pentru că în ultimul timp doamna Figg îl tot chema la ea la un ceai, de fiecare dată când îl întâlnea pe stradă. Aceasta dădu colțul și dispăru din câmpul vizual al lui Harry înainte ca vocea unchiului Vernon să plutească din nou pe fereastră.
J.K. Rowling în Harry Potter și Ordinul Phoenix
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre voce, citate despre publicitate, citate despre pisici, citate despre fructe, citate despre flori, citate despre cereale, citate despre ceai sau citate despre bătrânețe
Dați-i înainte și alegeți preamărirea celorlalți, dar considerați-i pe toți ca pe niște ființe asupra cărora voi vă puteți revărsa întreaga preamărire, și faceți-o! Dați-i înainte și alegeți să fiți mai buni - dar nu mai buni decât alții; mai degrabă, mai buni decât ați fost înainte. Dați-i înainte și alegeți să aveți mai mult, dar numai pentru ca, în felul acesta, să aveți mai mult de dăruit.
Neale Donald Walsch în Conversații cu Dumnezeu, volumul II (1997)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Neale Donald Walsch despre cadouri
A venit Doamna cu coasa. Omul își cosise însă trifoiul cu o zi înainte, spre ghinionul lui. Văzând că lucrarea agricolă fusese deja înfăptuită, Doamna se îndreptă amabilă spre bietul cetățean, care nu avu încotro și trebui să o urmeze, nu înainte însă de a arunca o ultimă privire spre ogorul proaspăt cosit.
Mihail Mataringa (11 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre ghinion sau citate despre agricultură
Râsul este cea mai bună răzbunare, dar poți?
aforism de Boris Marian Mehr din Eufuria
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre superlative sau aforisme despre râs
Alb
Discutam cu o doamnă,
Nu aveam nimic în comun,
Ea era albă, albă, se rotea,
Nu ne-am atins, nu era fluture,
Părea o pisică parfumată,
Se desfășura, tot albă, ca un vis,
Eu povesteam de copilărie,
De prima iubire, ea mi-a spus
Câți muritori a dus dincolo,
Trenul s-a oprit. Doamna a coborât
Fără un cuvânt, am plecat mai departe,
n-am mai știut nimic despre ea.
Devenisem nemuritor.
*************************
Ulyses mai era și Grant,
Avea garaj, n-avea garant,
Avea talent, scuipa doar Kent,
Venea, venea din Florida
Cu-o bidinea, cu-o bidinea.
Nu poți pleda, îmi spune Grant,
Înalt, subțire, elegant,
Nici soarele n-a răsăsit,
Nici nicu nu ne-a părăsit,
Iubita cui era? Șocat
l-am întrebat pe Iosafat,
simțeam că nu pot părăsi
esențele din Marcapi.
Atunci, pe loc am înțeles,
Că moartea este un eres,
Mormântul meu, oricât de mic,
Nu va cuprinde-n el nimic.
Eu voi fi iară peste tot,
Tu erai albă, eu - netot.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre înălțime, poezii despre visare, poezii despre trenuri, poezii despre talent, poezii despre prima iubire sau poezii despre pisici