Rică: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că și tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simțisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, știa că mă țiu după voi; și, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paț vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ținut după voi până în această suburbie, în colțul stradei; dar când să-ți văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul niște câini.
replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În seara aceea când te-am luat în brațe și te-am dus sus... m-am gândit... am sperat... am sperat atâtea, încât mi-a fost frică să te văd a doua zi dimineață, de teamă să nu fi greșit și să văd că nu mă iubești. Mi-era așa frică să nu râzi de mine, încât am plecat și m-am îmbătat. Iar când m-am întors, tremuram tot și, dacă-ai fi făcut atunci un pas spre mine, un semn măcar, cred că ți-aș fi sărutat picioarele. Dar n-ai făcut nimic.
citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!
O tuse cu subînțeles
după ce m-am gândit
mi-a venit chiar să plâng:
cine sunt eu? m-am gândit
iar în gât
râdeau prostește niște bomboane expectorante
(?!)
nu am o viață de invidiat
m-am gândit
și după ce m-am gândit
parcă am supt la bomboanele alea
și am tușit
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anxietate postdeprimitivistă (!)
Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obișnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obișnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obișnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obișnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea și cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îți acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea și moartea sunt fără de mine
Cum este Moș Crăciun
Fără Nașterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ți fie mai frică
Decât de faptul că ești om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu ești, poate, Dumnezeu.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare către Moș Crăciun
să nu mă uiți iar Moș Crăciun
anul acesta chiar am fost mai bun
și în efortul de a fii cuminte
am fost mult mai atent cu cele sfinte
obrazul l-am întors de-am fost lovit
și nu m-am plâns chiar de-ar fi trebuit
să dovedesc c-am fost un bun creștin
am ținut post nu m-am atins de vin
nu m-am ținut de rele ca-n alți ani
și nu-s atât de lacom după bani
iar cine mi-a cerut un ajutor
eu i l-am dat fără a-mi fii dator
hai vino Moș Crăciun și pe la mine
ușa e larg deschisă pentru tine
și pentru toți cei care m-au uitat
eu îi primesc cu sufletul curat
eu te aștept nu accept un refuz
să nu mă lași din nou trist și confuz
trimite-mi un răspuns în orice fel
scrisoare, sms sau chiar printr-un e-mail
poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-a zâmbit
Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Și mi-a aprins în suflet un dor nebun.
Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerșetor.
Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoși ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Și de brațele mamei mele.
Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat ușor de vânt.
Și mi-a părut că zâmbește un om,
Pe drept cuvânt.
Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Și m-am întors la visurile mele!
poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privirile de după colț
Ai strâns la piept prea tare șarpele
pe semne s-a trezit din somn
și așteaptă să muște.
Știi că nu mi-e frică de întâmplări,
desfac cu grijă plicurile cu scrisori,
tu n-ai timp pentru scris
și te plângi de infidelitate.
Când am vrut să-ți descos sufletul
drag, dar închis,
am bănuit că mă lovesc de aversiune
și atunci m-am furișat pe urmele sentimentelor.
Privirile tale întoarse de după colț
mi-au dus gândul mai departe de margini
și m-am hotărât să-l urmez.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Eu... Uff... Chiar am interpretat greșit, totul. Dar în acele momente nu mi se părea că aș greși.
Lia: În seara aceea, când ne-ai văzut împreună, la acel restaurant, a fost pentru ultima oară când am luat cina împreună cu el, a fost ultimul weekend pe care l-am petrecut împreună.
Lucian: Asta înseamnă că după acea seară, nu l-ai mai întâlnit deloc?
Lia: Chiar deloc, nu... L-am mai întâlnit, însă doar în scopuri strict profesionale, de luni până vineri inclusiv, de la ora 14.00 până pe la 19.00-20.00, cu excepția săptămânilor în care aveam ședințe la bordul navei; la acele întâlniri zilnice la care ar fi trebuit să participi și tu, însă tu ai absentat în această perioadă, în mod intenționat.
Lucian: Știu. Și îmi cer scuze, însă... Nu cred că mă simțeam în stare să iau parte la acele întâlniri.
Lia: De ce?
Lucian: De ce...?! De ce l-ai sărutat, atunci? Explică-mi, de ce?!
Lia: De ce te interesează?
Lucian: Pentru că... Mă interesează! Ce-a fost acela?! Un ultim sărut, de adio?
Lia: Nu, deloc...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am rămas aici la început pentru afaceri, după care m-am îndrăgostit de o româncă, care mi-a schimbat mult viața și m-am simțit legat și prizonier al acestei relații, iar atunci când am început să mă simt puțin mai eliberat, m-am îndrăgostit de România.
Mohammad Murad în Business Magazin (2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Băiatul acela nu ți-a aruncat niciodată măcar o privire
Nu a încercat să te cucerească
Se îmbracă după cum îți imaginezi tu,
e înalt și mândru
E mereu prezent
în gândurile tale
Zi și noapte
Iar tu aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Iar tu aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
pentru că seara vine mereu.
cântec interpretat de Pet Shop Boys
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Boala
Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea ființei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna și stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Și mă trezesc în fiecare dimineață
Cu o senzație de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât și am iubit, am învățat să citesc
Și chiar am citit niște cărți,
Am vorbit cu oamenii și m-am gândit,
Am fost bun și am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore,
Și-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte,
Într-o zi,
Când m-am născut.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Boala
Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea ființei mele
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna și stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Și mă trezesc în fiecare dimineață
Cu o senzație de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât și am iubit, am învățat să citesc
Și chiar am citit niște cărți
Am vorbit cu oamenii și m-am gândit,
Am fost bun și-am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Și-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întâmplarea mi-a scos în cale o fată, eu m-am îndrăgostit de ea, fata era în echipa de teatru, eu, ducându-mă după ea, m-am apucat și eu de teatru. Apucându-mă de povestea asta, după un an și ceva, am intrat ca figurant în Corpul de ansamblu al câtorva teatre din București (adică făceam figurație) și, prin 1950 și-un pic, chiar m-a angajat Teatrul Național.
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Un poet m-a luat odată cu el
mi-a arătat colțuri de stele
picuri de ploaie
și câteva petale
niște degete lungi, albe
și cărți învelite
în fâșii mari
de singurătate
când m-am întors
m-am simțit ca în copilărie
când mergeam la bunici
și găseam cireșii înfloriți
și pe bunicul
încălzind în mâini
puii abia ieșiți din ou.
poezie de Anca Elisei
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simetrie
Mergeam așa,
Când deodată în fața mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Și altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am țuguiat buzele,
Am tușit,
Și-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Și după aceea în fața mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptușită cu puf!
Târâș, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Și deodată în fața mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Și-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmășie.
Greșit, foarte greșit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Și la prima răscruce
M-am dăruit cu toata ființa
Celui din dreapta. Tot așa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârșite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârțâie și mârâie împotrivă-mi,
C-am ținut-o tot într-o greșeala...
Și iată în fața mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am pășit în viață alături de multe ființe. Femeia mi-a inspirat încredere. Femeia mi-a inspirat teamă și emoție, stabilitate și cutremur. Femeia a stat mână în mână cu mine. M-am simțit un răsfățat al vieții când femeia iubită a avut curajul să își deschidă sufletul în fața mea, când m-a lăsat să ațipesc pe pieptul ei, când m-a primit lângă ea.
Claudiu Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
CIREȘE ROȘII...
Intr-o livadă minunată
Cu cireșe roșii încărcată,
De dimineața m-am plimbat și cireșele le-am admirat.
Să le culeg am ezitat,
Am ezitat și să se mai coacă am așteptat.
Dar o ploaie puternică, dintr-odată s-a iscat
Și cireșele s-au scuturat!
Chiar dacă unele, după ploaie le-am adunat
Cireșele roșii pe care le-am admirat,
Totuși, iată, s-au stricat...
Viața, să mă învețe, așa a încercat
Și pe viu mi-a arătat
Ca atunci când un dar ție ți s-a dat,
Și tu să-l primești, ai ezitat
Darul, departe de tine a zburat,
Pentru că cine ți l-a dat Acum, pentru totdeauna ți
l-a luat!
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-am trezit deodată cu soția mea, m-am așezat la computer când ea a plecat la serviciu și nu m-am ridicat până ce nu s-a întors acasă.
citat din George Stephen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama mea mi-a spus că nu am deschis ochii timp de opt zile după ce m-am născut, dar după aceea, primul lucru pe care l-am văzut a fost un inel de logodnă. Am fost captivată.
citat din Elizabeth Taylor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foarte fericit m-am simțit într-o iarnă când, după vreo 8-9 ani, am plecat cu toată familia într-o insulă frumoasă. Eram toți acolo, împreună, pentru prima oară după ani de zile. M-am simțit extraordinar.
citat din Dinu Patriciu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea a fugit până la cer
Când sunt cu tine
nu există timp
pare a fi o
veșnicie.
Și chiar dragostea
s-a uitat la timp
și a-nceput să râdă,
pentru că știa
că nu are nevoie de el.
S-a prefăcut
că moare
pentru o zi
pentru a-nflori seara,
fără legi de respectat.
A adormit cuminte
într-un colț
al inimii mele
pentru un timp
care nu există.
A fugit până la cer
fără să plece,
s-a întors
fără să plece,
timpul a murit,
iar ea a rămas.
poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!