D-ale insomniei
De vreo două săptămâni
Am uitat somnul de noapte.
Mintea-mi cugetări ascute
Când în pat, sub umbra nopții
Mă foiesc cuprins de șoapte.
Îmi e foame, îmi e sete,
Mi-e prea cald sau mi-e prea frig,
Perna nu vrea să m-asculte,
Cearșaful se vălurește, pătura îmi face cute
Și din liniștea odăii pe moș Ene-n gând îl strig.
Iar îmi stric ziua de mâine,
Aveam treburi de făcut
Și deja s-au strâns cam multe
De când fac ochi la amiază
Hâd, nervos și abătut.
Mi-am și pus ceasul să sune
La o oră mai normală
Să stau treaz vrute nevrute
Ca să adorm mai devreme
Să mă lecuiesc de boală.
Ceasul sună, îl aud,
Mă ridic în două coate
Dar somnul e mult prea dulce
Și amân planul pe mâine
Că sunt liber și se poate.
poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Și mi-e strigăt să te strig
Mi-e atîta dor de dor,
Și-atâta sete de sete,
Să mă-mbăt cu gânduri bete,
Cât de moarte să nu mor...
Foame mi-i de sân flămând,
De-al tău trup prea întrupat,
De gându-ți îngândurat
Și de statu-n poartă stând!
Înciudat eu sunt de ciudă
Și de ziuă prea-nziuat,
De spaimă-s înspăimântat
Și trudit de-atâta trudă...
Într-o noapte înnoptate-aș,
Prin parfumu-ți parfumat,
Și jur, cum n-am mai jurat,
Că te sărut, săruta-te-aș...
Mi-e de tine cald de frig
De fiori prea-nfiorat,
Mi-e atâta pat de... pat
Și mi-e strigăt să te strig!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață-mă tu
Învață-mă tu!
Poate anii mi-s dușmani
Și mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai știu să privesc
Și doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiți,
Cum taci...
Învață-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Și mi-am uitat simplitatea frumosului
În pașii prea mulți,
Poate nu mai știu să fiu
Și doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...
Învață-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Și mi-am ucis cuvintele calde
În așteptarea prea lungă,
Poate nu mai știu să vorbesc,
Și doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...
Învață-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Și mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai știu să merg
Și doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...
Învață-mă tu!
Poate viața mi-e joc
Și mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai știu să iubesc
Și doar vreau:
Cum simți, cum vrei, cum spui,
Cum simți...
poezie de Gabriela Chișcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâine...
mâine poate-o fi mai bine,
mâine, mâine, unt pe pâine,
mâine cu un pic de soare,
mâine poate nu mai doare
mâine poate o speranță,
mâine o zi și-o nouă viață,
mine poate răul trece,
mâine văd ce se petrece
mâine mult mai bun ca azi,
mâine foșnetul din brazi
mă va ridica de aripi,
mult mai sus de joase valuri
mâine, mâine, până mâine,
e prea mult și nu-mi e bine,
până mâine înc-o noapte,
o voi trece, n-am ce face
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e nichita
mi-e dor de vorbe coapte-n miez de iarna,
mi-e dor de jocul nostru de-a ispita
mi-e foame de cuvinte, dor de sunet
si-n sange, creier, nervi imi e nichita
mi-e prea devreme pentru-asa tacere
mi-e prea tarziu sa cresc la san clipita
mi-e cald, prea cald in iarna asta noua
la antipod; mi-e dor si mi-e nichita
nu-s eu, de data asta, cea tradata,
ca niciodata, nu sunt eu ranita,
mi-e dor nebun de verbe, de poeme
mi-e rasu-plansu viu si mi-e nichita
pe urma ta de pasi imi pun sandaua
si tocul ei iti bate-n cuie cripta
in care te ingrop-o amintire
iar eu raman sa-mi fie doar nichita
alerg prin versul lui cu lumanarea
sa descifrez la fumul ei sanscrita
iubirilor de el ciudat cantate
caci, in sfarsit, mi-e dor si mi-e nichita
poezie de Loredana Tudor Tomescu
Adăugat de Andrada Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec-descântec
Mi-e sete de stele și lună,
Mi-e sete de mierea din strună,
Mi-e bine pe-a liniștii scară,
Mi-e ploaie, mi-e pace, mi-e țară!
Mi-e sete de-albastru și verde,
De codrul ce-n sine mă pierde,
Mi-e bine cu gândul spre mâine,
Mi-e cântec, mi-e ie, mi-e pâine!
Mi-e sete de frate și soră,
Mi-e floare, mi-e holdă, mi-e horă,
Mi-e bine, când muguri m-aclamă,
Mi-e înger, mi-e rouă, mi-e mamă!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Noapte de iarnă
mignonă, volubilă, albă și caldă,
te-apleci, prea sexi, și pui lemne pe foc.
ce noroc a dat peste mine,
îmi zic în gând și tare:
ai grijă să nu sară-o scânteie pe tine
să iau foc.
hai, hai nu ți-i bine...
ba da, dar sunt gelos pe scânteie.
te bagi lângă mine în pat,
ai picioarele reci, le cuibărești între-ale mele,
la rându-mi mă fac mititel
cuibărindu-mă, atât cât pot, între sâni.
un sărut.
cred că așa se simțeau zeii bând din ambrozie,
îmi trece prin gând.
nu crezi că-i prea cald, eu mă dezbrac.
te lași și tu dezbrăcată...
afară e noapte, e frig, promoroacă.
pe dinăuntru, pe dinafară,
trupul tău e-o sahară,
eu gâfâi cu pași de cămilă,
mă-nnăbuș de cald...
privim la televizor slujba ținută de Daniel și Bartolomeu.
mâine, îmi zici, se face sfințirea catedralei neamului,
au dat-o la-ntors, îi zice acum a eroilor.
și-i bine așa, zic. o catedrală, două
e de gen feminin și nu e femeia oare
o catedrală ce sfințește mereu spre-nviere eroul căzut?
râzi. ia să văd, da bietul de el, e căzut...
un câine latră în noapte de frig sau la lună, nu știu,
mi-e milă de el, sigur este legat...
ce faci, sforăi ca un trabant...
mă iau pe brațe ușor și mă pun pe salteaua de aer...
focul duduie-n sobă, e cald
și pruncului din mine i se lipesc pleoapele și adoarme...
mâine e încă o zi, vei face focul din nou
și poate... ritornero, ritornero...
poezie de Ioan Postolache-Doljești
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nedumerire
Cinică sunt
Când nu mai pot să sufăr.
Teamă mi-e
Că de va veni primăvara
Mă va invada prea multă iarbă,
Prea multe aripi
Îmi vor devasta amiaza
Și prea puțin
Și mult prea rar
Voi reuși să cobor între
Anotimpurile triste!
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1978)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e ceva
Mi-e ceva între sete și dor,
Simt c-aș vrea să trăiesc și să mor,
Mi-e ceva între foame și frig,
Să șoptesc îmi doresc și să strig.
Amalgam de trăiri am în gând,
Mă trezesc ba râzând, ba plângând,
Mi-e ceva între tine și tot;
Sunt chiar eu. Pot să spun: Nu mai pot!
poezie de Marius Robu (26 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii planetei
Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...
Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...
Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.În vineri
Nu-i ceață-n vineri:
Clădirile se-ascund
De prea multe geamuri.
Nu-i frig în vineri:
Vara se umple
De prea multă toamnă.
Nu-i ploaie-n vineri:
Norii asudă
De prea multă joi.
Nu-i vis în vineri:
Somnul se-ntinde
De prea multă noapte.
Nu-i brumă-n vineri:
Verdele plânge
De prea multă febră.
Nu-i doi în vineri:
Tu vindeci ziua
De prea mult eu.
poezie de Gabriela Chișcari (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea...
Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!
Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.
Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!
Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!
Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!
Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mi-e bine, când mi-e rău...
când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu
când e soare, când e nor,
când trăiesc și când mă mor,
când mă-nalț, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor
când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e ușor,
îmi apari, dispari în zori
când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău și-l beau,
îți aud pașii desculți,
ești în mine, nu mă cruți
când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare de bun rămas
Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Și dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă și lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric și de frig
Și nu mai vreau să știu până la sfârșit
Cine-a iubit frumos, cine-a greșit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine și-a smuls pereții rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut și cine a câștigat
De toate înlănțuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin și prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Și cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.
poezie celebră de George Țărnea
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)
Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.
De ce peste mări ai plecat
Și al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...
N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ți mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.
Să vină-ngerașul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.
Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit și te chem
Ca iar lângă tine să stau
Și toată iubirea să-ți dau!
poezie de Gabriela Gențiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "La mana lui Cronos" de Gabriela Gențiana Groza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Ceasul vieții-i întors numai odată
Ceasul vieții-i întors numai o dată
Și nimeni nu ar putea să știe
Când pe cadran limbile se vor opri,
La care oră, devreme sau târzie.
Să îți pierzi averea este trist,
Să-ți pierzi sănătatea e și mai rău,
Să-ți pierzi sufletul este cumplit,
Căci nu-l mai poți recupera din hău.
Prezentul e tot ce-avem și ne-aparține,
Fii viu, iubește, fii întreg, femeie sau bărbat
Și să nu te-încrezi în vorba mâine,
Căci mâine se prea poate ceasul să-ți fi stat.
poezie de Robert H Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-aud umbra...
dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă așez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm și să visez
să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit
să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ți de fată,
genele și părul tău
dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ți-aud șoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit
ți-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu
dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri
dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram
una este pentru tine,
una este viața mea,
ofilită se mai ține
agățată de-a ta stea
se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
și visează gungurind
dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ți șoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta, iubito!
O floare-i pre puțină,
O mie...? Sunt prea multe,
Îți las în schimb credința,
Dorul să ți-l asculte.
Iți las și inimioara
Ce bate pentru tine,
Cu multă gingășie
Pe-al mării valuri, line.
Îți mai trimit, iubito,
Un gând, o îmbrățișare,
Pe raze de luceafăr
O dulce sărutare,
Iar visul de la noapte
Să-ți liniștească dorul
Spunându-ți că de mâine
Sunt liber! Și-mi iau zborul,
Ca fulgerul din noapte,
Mai iute ca lumina
Și în genunchi la sânu-ți,
De mâine? Îți cer mâna.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâine voi fi nimic
mâine voi fi nimic,
poate o părere de rău,
poate un zvâcnet de aer în frig,
nici nu știu când am început cu adevărat,
nu știu când m-am sfârșit,
am vrut cândva să mă ridic
în turnul de nori,
nisipuri de cenușă m-au risipit
ca un oftat de clepsidră
între două agonii,
am fost o variabilă a timpului
suspendată între două
probabilități,
țintuită pentru o scurtă veșnicie
pe o cruce ireală de aripi,
mâine voi fi nimic,
mâine voi fi o uitare,
o piatră,
mâine voi fi
eu.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
S-a mai dus
S-a mai dus o zi din viață,
S-a mai dus din viața mea,
Mâine fi-va dimineață,
Și ce-o fi... om mai vedea...
A fost bună, a fost tristă,
Ziua care a trecut?
Lacrima e în batistă,
Ce-am avut și ce-am pierdut?
Am mâncat un colț de pâine,
Am oprit o coajă mică,
Să o dărui unui câine...
De prea bine nu mi-e frică....
Mă așteaptă somnul dulce,
Prag ce e de azi pe mâine,
Trupul merge să se culce,
Visul fi-va... dans cu zâne...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e înc-a primăvară
Mi-e înc-a primăvară
sădită în grădină,
mi-e floarea-nmugurită
în
primăvara crudă,
mi-e verdele a soare
iar
negrul mi-e lumină,
îmi e a vis de noapte,
ce noaptea vrea s-ascundă.
De sub covor de rouă
răsar
ca firul ierbii,
mirajul de sub pleoapă
mi-arată
altă fată,
privesc de sub o frunză
cum
se-ncunună cerbii,
aud
cum cântă luna
cu rouă când se-mbată.
Mi-e înc-a primăvară
în toamna ngălbenită,
mi-e înc-a zi de vară
sub
zilele-nsorite,
îmi e a amintire,
mi-e ziua
prea grăbită,
îmi e a înserare de nopți
prea istovite.
poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!