Tristeţea unei stele

Mi se ivi Minerva drept fie-mea din ţeastă
O stea însângerată de-a pururi mă-ncunună
Stă în adânc raţiunea iar cerul e pe creastă
Unde-ncepu zeiţa demult arme să-şi pună

Dar dintre rele-acesta nu este cel mai mare
Că am în cap spărtură mortală şi-nstelată
Durerea tăinuită ce-o port în aiurare
Mai mare-i decât fost-a-n vreun suflet vreodată
Ea arde-n mine-ntr-una şi fără de speranţă
Ca-n licurici lumina din trupu-i luminat
Ca la soldatul nostru în piept slăvita Franţă
Şi ca la crin în cupă polenul parfumat

poezie clasică de Guillaume Apollinaire din Caligrame (1918)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea tăinuită

arde în mine fără speranţă
într-una e alimentată
cu zâmbete aiuritoare rostite
de buze de femeie tânără
care mi-au făcut o spărtură
adâncă în raţiunea de bătrân
soldat în slujba cuvintelor
mă simt cucerit de durerea
de îndrăgostit cuibărită în adn

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl văd

pe apollinarie cu minerva
zeiţa drept fiica lui
cum îi umblă pe scoarţa cerebrală
e raţiunea omului rău
tămăduit cu metaforele netrăite
din unghiul optuz îi văd
spărtura din cap şi dinţii prin nisip
e destinul lui zăbovind
în universul uman
muzele îl fac să scoată poezii
din întunecata zare
până la tomurile frumos aliniate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.

citat celebru din George Călinescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi
din lumina aceea-nsetată adânc de
vieaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul.
"Să fie lumină!"
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri
de-avânturi, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd-minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că durerea este cel mai important lucru din univers. E mai importantă decât supravieţuirea, decât iubirea, decât frumuseţea pe care o aduce. Şi asta pentru că în lipsa durerii nu poate exista nici plăcerea. Fără tristeţe nu ar putea exista fericirea. Fără suferinţă nu poate exista frumosul. Iar, fără toate acestea, viaţa este nesfârşită, fără speranţă, damnată.

citat din Harlan Ellison
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul unu

Frumuseţii îi dorim copii
chipului ce-o poartă dăinuire,
trezită-n primăveri târzii
de-a pururi gata-i de iubire.

O flacără ţi-e mic dejun
foamea în rucsac rămâne,
şi fumul arată că eşti bun-
în suflet se coace-o pâine.

Eşti astrul din întuneric,
pe buze-i chiar primăvara,
iar binele, de-a pururi sferic,
începe când se rupe sfoara!

Mai crud e cuvântul decât cuţitul
ce-ţi sfârtecă iubirea cu infinitul!

poezie celebră de William Shakespeare din Sonete, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare la piramide

Ce albastru este cerul
Ce frumoasă este marea
Ce adânc este misterul
Ce acut simţim chemarea.

Piramidele ne-aşteaptă
De mai multe mii de ani
În deşert, cu fruntea dreaptă,
Fără teamă de duşmani.

Le privim cu încântare
Şi ne căţărăm pe ele;
Eşti un pic cam temătoare
Şi-ai picioarele cam grele.

Precaut, te ţin de mână
Nu cumva să te împiedici
Şi mă uit ca într-o fântână
Drept în ochii tăi magnetici.

Sfinxul vrea să se întoarcă
Însă piatra gâtu-i strânge
Şi oricât de mult încearcă
Cu privirea nu te-ajunge.

Sus pe boltă, mândrul Soare
În trăsura lui de foc
Uluit de-a ta splendoare
S-a oprit puţin în loc.

Tot Egiptul se frământă
Parcă eşti a sa regină
Sau zeiţa Isis sfântă
Coborâtă din lumină.

Dar ce mare-i bucuria
Că Egiptul, chiar de-ar vrea
Să te ia din România
Tu nu pleci, că eşti a mea.

poezie de Octavian Cocoş (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea mea mare ce inima cântă

iubito, luasem urma stelei scânteietoare
şi trăiam de-a pururi starea de graţie
hoinăream pe cerul imaginaţiei visătoare
însoţit de himera gloriei înşelătoare.
eram tânăr, iubito şi mă-ntâlnisem cu îngeri
pe cărare, băusem stele din coapse de sâmburi
eram însetat de ninsorile celeste, mi-era drag
un zbor de-a pururi reverberat în larg
şi chemările zborului înalt în spirală.
până când m-am ars în durerea albastră
suferinţa aruncând chipuri străine, iubito
pe bolta mea frumoasă şi focuri curgeau din soare
şi dureroasele ninsori ale femeii imaginare
sculptate în relieful lichid cu o absenţă
şi tu mi-erai inelul ce rotea planetele toate,
şi rană veche fără pricină şi neruşinare sfântă
şi tunel de carne pe os în spirală şi poate
dintre toate, durerea mea mare ce inima cântă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Şi florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbuşea lumina
Când au venit, Isuse şi Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse şi Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit şi-apoi Te-au renegat.

Am fost şi eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit şi eu
Ştiam că eşti Mesia ce-o să vină,
Ştiam că Tu eşti Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ţi-s supuse,
Dar viaţa mea a cântărit mai mult
Şi m-am ascuns să nu mă vezi, Isuse
Şi m-am ascuns să nu Te mai ascult.

S-a luminat de licurici grădina
Şi-n mii de lumânări pe fruntea Ta
Se unduia şi pâlpâia lumina
Când Te-au ucis apoi pe Golgata.

Când inima în cioburi mi-a fost spartă
Şi n-am putut în faţa să mai ies
Te-am auzit strigând la ceruri: Iartă!
Şi-abia atuncea, Doamne-am înţeles...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea îndepărtată

În Carul Mare e o stea
Pe care noaptea o privesc,
Acolo-mi este dragostea
Pe care atâta mi-o doresc.

Ca orice stea din depărtare
Ea rămâne mereu rece,
Am obosit în căutare
De la mine vrea să plece.

De ce steluţa mea iubită
Te-ascunzi în nori de fum?
Mi-e inima atât de obosită
Căci nu avem acelaşi drum.

Fără tine mi-este greu
Nu ştiu cât o să rezist?
Te port în suflet mereu
Care este tot mai trist.

Nu am iubit nicicând tăcerea
Voiam să fiu tot optimist,
Dar m-a cotropit durerea
Fără tine parcă nu exist.

poezie de Mihai Leonte (august 1964)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Franţei burgheze

Unde este marea Franţă?
Ce văd ochii, te sfâşie.
Oh! neroada burghezie,
Şi trufaşa ignoranţă.

Cerul este de leşie.
Un linţol pentru speranţă,
Unde este marea Franţă?
Ce văd ochii, te sfâşie.

Între minte şi prostie
S-a scurtat orice distanţă. --
Vrut-au toţi egali să fie,
Şi sunt toţi, cu siguranţă. --
Unde este marea Franţă?

rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Lui...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani de la prezent
şi se făcea parcă din soare o speranţă
s-a rupt precum din toate un fragment

şi se făcea din ce în ce mai boreală
şi mai lichidă şi mai grea protuberanţă
şi peste lumea mea iniţială
împrăştia lumina drept substanţă

iar eu dormeam adânc în depărtări
mulţimi pluteau în aşteptarea împlinirii
şi flori curgeau pe strada dintre zări
şi El venea pe măgăruşul prorocirii

venea să-nfrunte soartă şi destin
pe mine să mă-nfrunte-n omenie
şi printre flori coroana Lui de spini
se-ntrezarea sub văl de veşnicie...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani din ziua-n care
călare pe măgar ca pe-o speranţă
Lumina Lui intra în fiecare...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

şah pe-o tablă veche de oase
nebunu-i fără de cap
iar regina fără de coaste

inima ei
caută lei paralei
în deşertul din stînga
cel din sertarul cu chei

iar el ar rînji la regele chel
dac-ar avea ţeastă
cu chip fructifer

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb de crin

Cu ochi negri şi haină,
Fără nicio rădăcină,
Stă invidia la poarta,
Se învârte ca o roată.

Nu mă poate-ndupleca
S-o primesc în casa mea.
Vreau doar zâmbet şi lumină,
Îmi vreau inima senină...

Arde-n colţ uitat pe raft,
Glasul gândului ciudat
Că singurătatea nu-i
Soră bună nimănui...

Adevăr... cu siguranţă,
Însă eu păstrez distanţă
De-orice cupă cu venin,
Vreau doar albul de la crin!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rolul vieţii

Se joacă astăzi comedie,
În rolul principal eu sunt;
Jucând scena cea mai hazlie,
Nicicum n-am ultimul cuvânt.

Joc dramă, însă, de o viaţă,
Interpretez totul sublim -
Romeo fără de speranţă
Sau vreun ibovnic anonim.

Nu mi-e străină acţiunea -
Necazul îl strivesc în piept;
Mi-e dificilă misiunea
De-a fi pus strâmb şi-a pune drept...

Suspansul e, de bunăseamă,
Un rol rostit silabisit
Când aşteptările mă-ndeamnă,
Dar nu primesc ce mi-am dorit.

A fi actor îmi e menirea,
În serialul intrigant
Ce nu-mi serveşte fericirea
De-a fi vreodată premiant...

S-a ridicat cândva cortina
Şi-n rolul vieţii am păşit;
Se va topi însăşi lumina
De-atâtea lacrimi la sfârşit...

Când va cădea, bat-o-ar vina,
Nimeni nu va aplauda...
Eu sunt actorul cu pricina
Şi rolul trist ce-i viaţa mea.

Va fi - poate - un covor roşu,
Un premiu se va decerna
Când îngerii vor umple coşul
Cu laurii de stinsă stea...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 mai 2014)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare rechin din lume

Sunt, prin natură, comportare,
Rechini de-oceane, fluvii, mare;
Iar pe uscat ‒ înşelătorul
Şi cămătarul, negustorul,
Tâlharul, hoţul şi piratul,
Dar cel mai mare-i... avocatul.

pamflet de George Budoi din Avocaţii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (30 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părăsit pe munţii din suflet

Părăsit pe munţii din suflet. Priveşte, ce mică acolo,
priveşte: localitatea din urmă a vorbei, şi mai sus,
Însă ce mică şi ea, încă un ultim
sătuc de simţiri. O recunoşti tu?
Părăsit pe munţii din suflet. Straiul
de piatră sub mâni. Aici înfloreşte
bine ceva; din muta prăpastie
iese-nvoaltă o iarbă neştiutoare cântând.
Dar cărturarul? Ah, ce începu să cunoască,
şi tace acum, părăsit pe munţii din suflet.
Acolo umblă desigur, în sfântă ştiinţă de sine,
multe-mprejur, multe dihănii de munte în pace
se perindă şi stau. Şi pasărea mare şi tăinuită
Încercuie piscul renunţării curate. – însă,
tăinuită, aici pe munţii din suflet...

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă fără temei

Ai mai fost la mormânt de părinţi să-i adori,
Să-ţi iei timpul să creşti şi să împrăştii de flori
Un tărâm cruciat, osuar de pământ?
Să stai curb şi să plângi şi să nu vrei veşmânt
Să-ţi acopere trup, ca al celor din cruci
Că le semeni... şi ştii că acolo te duci.

Şi că nimeni la rând are timp decât rar
Să mai vină a pururi la... stins felinar,
Şi să pună copii să-şi ia timp de neant,
Să nu uite vreodat' că prezentul pedant
N-are pic de valoare-n sfârşitul de ieri
La speranţa de mâini înspre noi învieri.
Fiindcă a cere întrun', nu-i deajuns fără har
Când nu pui la bătaie o credinţă măcar.
Că la rândune-n timpuri fi-vom taţi şi copii
Şi că mâine nici stele rămâne-vor vii.

Iar morala speranţă "învăţăm din trecut...
Fiecare la rând... fi-va suflet de lut".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar Vega, ca şi Arcturus, e un soare enorm, mult mai mare decât Soarele nostru. Are o strălucire de o sută de ori mai mare şi dacă Soarele nostru s'ar afla acolo unde se află Vega acum, l-am vedea ca o stea mai mică decât mărimea 5, adică mai mică decât ε din Lira.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!