Testament

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Şi mă voi duce căci aşa e vrerea,
În urma mea furtuni de vor veni
Să nu le laşi să-ţi fie mângâierea.

De soare m-am rugat ca-n mersul lui
Să-ţi lumineze colţuri de odaie
Şi în lumina zilei cea dintâi
Să nu te prindă cu a ei văpaie.

De ploaie m-am rugat încetişor
Să plângă ea adesea pentru tine,
Căci lacrima din cer e mai uşor
Să cadă chiar şi-n nopţile senine.

Pe păsări le-am rugat ca-n zborul lor
Să-ţi ducă dorul cât pot de departe
E pătimaş şi ştiu că nu-i uşor
Să stau cu el de vorbă-n miez de noapte.

În nopţi senine stelelor le-am spus
Poveşti de-argint să-ţi scrie la fereastră,
Aşa vei şti că te privesc de sus
Şi încă n-a murit iubirea noastră.

Am şchiopătat prin vers de-atâtea ori
Şi tot prin ele ţi-am croit cărare,
Mi-au fost şi rug şi paradis cu flori
Şi braţe să te chem din depărtare.

Drept mărturie ţi le las acum
Că te-am iubit... tu nu ai nici o vină
Şi ochii mei te-au înălţat precum
Un înger cu proporţie divină.

Te voi lăsa, iubire într-o zi
Nu voluntar, ci fiindc-aşa vrea soarta
Ne naştem călători... aşa o fi
Şi ne petrecem când ne vine moartea.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ de iubire

Odată am jurat în faţa ta
Şi m-am legat să-ţi dau iubirea mea
Să te păzesc atât cât pot de bine
Şi-n fiecare noapte să stau doar lângă tine
Să te hrănesc, să te îmbrac şi să te încălzesc
Să te cuprind, să te sărut şi să te-adăpostesc
Să te ajut, să te îndrum, să-ţi netezesc cărarea
Să te veghez şi-n ochii mei să-ţi afli alinarea
Şi grijile să nu le simţi, să te feresc de ele
Să fac din tine un curcubeu din soare pân' la stele
Să-ţi dau dreptate, chiar de n-ai, căci mare e iubirea
Să-ţi aduc flori şi să nu ştim în veci ce-i despărţirea
Şi numele să ţi-l rostesc când nimeni nu-i pe-aproape
Atât de-ncet încât doar tu să prinzi acele şoapte
Să-mi simţi iubirea chiar şi-atunci când nu mai eşti cu mine
Şi-astfel să ştii că mi-ai luat şi inima cu tine.

poezie de Vesta Sikora, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aniversare

De ziua ta un strat cu flori
Voi semăna-n grădină
Şi-l voi stropi de-atâtea ori
Când ploaia n-o să vină.

Veghea-voi cum ies rădăcini
Cu mici tulpini în spate
Şi cum bobocii firavi, fini,
Vor lumii să se-arate.

Când florile vor apărea,
De soare inundate,
C-o sărutare, draga mea,
Ţi le voi da pe toate.

Buchetele vreau să le pui
Alături de-a ta pernă,
Mireasma lor chiar dacă nu-i
Ca dragostea, eternă.

Să-ţi fie somnul liniştit,
Cu visuri îndrăzneţe
La un " Luceafăr" drag, iubit
Şi fără bătrâneţe.

De ziua ta aş vrea să ai
Şi Soarele şi Luna,
Iar traiul din belşug, ca-n Rai
Să-ţi fie-ntotdeauna!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii

Aş vrea să pot să-ţi cânt, să fiu cu tine
acolo unde ploaia se opreşte
şi soarele, în suflet, îmi zâmbeşte,
dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.

Nici tu nu poţi. Te văd mergând prin ploaie
atât de tristă, dar atât de calmă,
încât prin mine, gândurile, valmă,
se-adună-n lacrimi ce se scurg, şiroaie.

Voi revărsa tristeţea pe-o chitară
atunci când mâinile vor fi în stare
şi nu vor tremura ca-n ziua-n care
am vrut să fac surâsul să-ţi apară.

Îţi voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,
aşa cum simt acum, prin vocea ploii
ce-şi plânge stropii, răspunzând nevoii
acelor ce-o aşteaptă să-i alinte,

Căci ştiu că-ţi vei întoarce-atunci privirea
iar norii vor pleca spre zări, departe,
luând cu ei tot ceea ce împarte
în două, inimi ce-şi doresc iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

UITARE PE BUCĂŢI

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către cel ce aşteaptă, păcatul moştenit, iubirea

Diseară aşteaptă-mă!
E tot ce mi-am dorit...
Căci o să vin cu flori şi şampanie...
Mă voi aduce şi pe mine.
Vom fi doar noi.
Dar dacă nu eşti de acord, să mă suni.
Anunţă-mă negreşit!
Voi trimite doar gândul să te însoţească.
Aştept să-mi scrii...
Şi de vei vrea, doar pregăteşte-te pe tine!
Nu vreau să te rujezi, sau să pomadezi exagerat faţa
Căci nu vreau să ieşim undeva.
Nu in seara asta!
În seara asta eu te vreau aşa cum eşti,
Aşa cum noi ne-am cunoscut odată
Nu vreau să mături casa, nici să pregăteşti mâncăruri.....
Căci eu, în astă seară mă voi hrăni cu tine noaptea toată.
Dar hai să nu fiu rău
Şi să-ţi dau voie şi ţie să faci ceva ce-ţi place.
Mă poţi privi cum te sărut şi te desmierd,
Înainte de a mă înfrupta din tine...
Vei fi deliciul casei.
De nu mă-nşel,
(Parcă ţi-am mai spus, de atâtea ori, nu?!)
Ţi-aŞ mai aduce flori să fiu galant,
Dar nu le-am cumpărat,
Nici nu le rup din cuibul lor, iubind natura...
Ţi-aş aduce, de-ai dori, flori ce-au încolţi la mine-n suflet,
Crescând doar din iubire
Şi înrădăcinându-se pentru o veşnicie în noi.
De aceea te-am primit pe tine, în casa sufletului meu,
Călcând pe petale de roze...
Sunt flori ce chiar prin viaţa lor ar fi putut da nastere sau moarte primaverii...
Aşteaptă-mă, aşteaptă-mă,
Căci voi veni purtând iubirea-n suflet!
Sau aş putea să înot prin lumea mea de basm,
Călărind pe-un nor din dragoste făcut
S-ajung mai repede la tine.
Dar până atunci,
Deschide doar fereastra să intre dorul meu
De-acuma transformat în strofe de iubire...
Doar pentru tine, femeie!
Aşteaptă-mă căci voi purta
Chiar şi păcatul moştenit de noi - "iubirea",
Păcatul dragostei
Şi sentimentul de tată
Pe care pruncii mi l-au tatuat
În sufletul rănit de aşteptări.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în flori de nufăr

-odă spiritului eminescian-

De peste timp de veacuri, în ochii tăi privesc,
poet nepereche şi de astre zămislit.
Pe vis din călimară urc, să te regăsesc
şi să-ţi trimit iubire în vers împătimit.
Că în lacrimi din condei, cu spirit locuieşti
şi cerni dumnezeire pe-al vieţii infinit,
din cer cu rază dalbă, prin noapte când zâmbeşti,
voi şti că, mi-ai primit sentimentul dăruit.

De îngeri purtată, îmi împrumuţi lumină,
să-mi luminezi cărarea ce duce la tine.
De mă faci mireasă în viaţa ce-o să vină,
iubirea lumii îţi aduc în sân la mine.

Dorul pierdut pe cale, ţi-l aduc în priviri,
cu lacrimi să îţi umplu vechiul pocal de vin.
Când plânge depărtarea rămasă-n amintiri,
iar stele lăcrimează de-al dragostei suspin.

Prin ochii tăi privesc o lume dispărută
ce-ţi trimitea frenetic, înaripări de dor.
Iubire să-ţi cobori în lume nenăscută,
de pământence să-ţi legi destin de muritor.

Dar ai ales să fii,, nemuritor şi rece",
iubire să-ţi trimiţi pe raze de luceafăr.
Prin noapte, când răsari, dorul mă va petrece,
iubire în rouă îţi dau pe flori de nufăr.

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare pe bucăţi

(Dintr-un volum ce fi-va, totuşi)

Cum mi-ai cerut uitarea-nlăcrimată,
Să pleci senină-n reci străinătăţi
Şi nu te pot uita aşa, deodată,
Am să te uit, iubito, pe bucăţi.

Te-am desenat întreagă-n mintea mea,
Şi ca să-ţi trec minunile-n uitare,
Cum trebuia să-ncep de undeva,
Am început de jos, de la picioare.

Mi-am şters din minte degetele reci -
Întâi le-am sărutat pe fiecare
Şi părţile bătute de poteci -
Călcâile şi tălpile hoinare.

Pe glezne m-am plimbat în sus şi-n jos,
Iubindu-le cu degetele mele,
Le-am mângâiat cu grijă, tacticos,
Şi mi-am luat adio de la ele.

Genunchii i-am luat pe rând în palme
Şi m-am jucat o oră pe rotule,
Mişcându-le uşor, cu gesturi calme,
Atunci când mă iubeai, nicicând destule.

La coapse-am zăbovit un timp în plus,
Căci mult mi-au fost suport de bucurie,
Le-am mângâiat pe rând, privind în sus
Spre zonele-ncărcate cu magie.

Pe-acelea îmi va fi mai greu un pic
A le uita, m-am hotărât s-amân...
Mi-am rezervat o zi pentru buric
Şi-o lună pentru fiecare sân.

Am petrecut apoi la gât, la nas
Şi la urechi - mi-au fost şi ele muze,
Obrajilor le-am spus un bun rămas
Şi-am zăbovit un an întreg la buze.

Pe mâinile ce m-au cuprins cu sete
De-atâtea ori – să-ţi uit mbrăţişarea?! -
Le-am sărutat cu grijă, pe-ndelete,
Apoi, spre a desăvârşi uitarea,

Ţi-am mângâiat cu mâna-ntoarsă părul
Şi m-am oprit un timp pe fruntea ta...
Dar să accepţi, iubito, adevărul
Că ochii... ochii n-o să-i pot uita!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Draga mea Lola...

Dacă aşa a fost dat să fie
Atunci aşa să fie.

Draga mea Lola,
Nu am avut curajul niciodată să-ţi spun cât te iubesc,
Şi mai ştiu că niciodată nu te voi uita,
Chiar de vor trece ani, decenii, poate vieţi,
Cu mare foc te voi păstra în suflet şi în inima mea...
De-atâtea nopţi la tine mă gândesc,
Şi mă trezesc plângând de-atâtea dimineţi,
Dar creşte inima în mine şi zâmbesc,
Că te iubesc pe tine şi am uitat de ea,
Tu îmi eşti inceputul, te rog sa fii a mea,
Vreau tu să mă iubeşti, nu vreau nimic în plus,
Păstrează pentru mine sărutul tau de rai,
Şi -ţi jur că te iubesc chiar dacă nu ţi-am spus,
Căci tu când mă priveşti, si dulce îmi zâmbeşti
Rămân fără de grai...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te ating, n-am îndrăznit... (poezie adamică)

Mă detaşez cu greu de tine, frumoasa mea, cu ochi de cer-
Mi te-au pictat poeţii-n versuri şi între colţi de rinocer,
Agonizând în poezie, pe câte-un vers, vânat uşor
Ai lăsat aripa să-ţi cadă pe munţi de lacrimă şi dor.

Te-am căutat prin mări, oceane, într-o lagună te-am găsit-
M-aş fi apropiat de tine, iubito, dar n-am îndrăznit,
Să-ţi tulbur liniştea albastră în care mă visai (mi-ai spus)
Abia acum, când stă iubirea ca o statuie la apus.

Te-aş fi privit în ochi şi poate, o lacrimă de aş fi fost,
Sub gene aş fi stat cuminte-n albastrul tău, ca-n adăpost.
Şi nici n-ai fi simţit iubito, cum te iubesc, te-aş fi iubit,
Ca pe un înger de zăpadă, dar să te-ating, n-am îndrăznit.

Şi te-am privit ca pe-o morgană, într-un deşert prea-ndepărtat-
Fugeai şi dispăreai ca timpul, dar de uitat, nu te-am uitat.
Am fost şi oază pentru tine, ca la nevoie să te-adun,
Din fire de nisip şi sare şi ploi pe frunte să îţi pun.

Mă detaşez cu greu de tine, te-au nins clepsidrele firesc,
Într-un album cu flori de gheaţă, din altă eră te privesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesagerul iubirii

Tu dormi, iar trandafirul meu aşteaptă
să-ţi simtă respiraţia din vis
şi doar atunci să îţi vorbească-n şoaptă,
aşa cum ne-am vorbit şi mi-a promis.

El îţi va spune,-n visul tău, cum eu
mă cred pierdut atunci când te privesc,
cum simt ceva crescând în pieptul meu,
cât vreau să-ţi spun tot timpul: "Te iubesc!".

Îţi va şopti poeme de iubire
pe care le-am compus cu tine-n gând
şi-n graiul lui el îţi va da de ştire
că-n visul tău aş vrea să fiu oricând.

De-l vei cutremura cu un suspin,
te va trezi cu un miros plăcut
şi îţi va spune cum am să te-alin
sau cum voi fi la pieptul tău un scut.

Atunci, iubita mea, vei şti şi tu
tot ce simt eu, dar încă nu-ndrăznesc
să-ţi spun, de teamă că vei spune "Nu!",
chiar dacă-n vis, prin flori, eu îţi vorbesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veşnicie Te-aş sluji...

O viaţă-ntreagă Te-aş sluji pe Tine
O viaţă-aş sta şi încă-o veşnicie
Să-Ţi adâncesc cuvintele în mine
Să mă-ncălzesc cu flacăra lor vie.
Atâta mi-am dorit să-mi ieşi în cale -
Erai un vis, erai o-nchipuire
Dar când m-ai plâns cu lacrimile Tale
O uşa mi-ai deschis spre mântuire.

Şi când pe dealul Golgotei la cruce
Te-au pironit şi Te-au străpuns cu ura
Când am văzut lumina cum se duce
Şi cum Îţi mor cuvintele din gură.

M-am prăbuşit plângând cutremurată
Nimic n-a mai rămas să mă aline
Şi m-am rugat: de-ai mai veni odată
O veşnicie voi sluji la Tine...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU SE POATE TRĂI FĂRĂ IUBIRE

De teamă că am să te pierd,
am scris tot ce am ştiut despre tine.
Am scris poezii multe şi un roman,
am scris numai de bine,
sperând că într-o zi, vei deveni
eroul meu din carte şi citind despre tine,
vei rămâne mereu cu mine.
Când te-am rugat să mă iubeşti,
mi-ai spus că nu mai poţi iubi,
că eşti "bătrân" şi dedicat unei iubiri apuse.
Ţi-am acuzat oglinda de infidelitate
şi m-am întrebat:
oare, m-am înălţat prea mult,
încolăcindu-i trupul,
cu întrebări prea multe?
Am pus atunci mâna pe cuţit
şi am tăiat cartea în două.
Literele plângeau şi zburau asupra mea,
iar eu m-am prăbuşit sub povara lor.
Apoi, m-am ridicat,
m-am scuturat de ruşinea
lăsată de ele asupra mea
şi am aşteptat să renaşti
aşa cum doream eu să fii,
dar n-ai renăscut, pentru că
ai rămas agăţat între
indecizie, neputinţă şi dorinţă.
Te-am rescris exact aşa cum erai
şi am bătut la uşa ta,
pentru a mă învăţa şi pe mine
cum să trăiesc fără iubire,
ca tine.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea vântului

Când m-am făcut cărare spre limpede izvor,
Nu mi-ai călcat pe pietre, nu mi-ai strivit din dor,
Căci n-ai ştiut de truda – din suflet când le-am scos
Şi mi-a rămas cărarea pustie de folos.

M-am preschimbat în munte cu gândurile-n cer
Şi-am aşteptat să treacă zăpada şi să sper
Că-ţi vei dori urcuşul spre culmi pierdute-n nori,
Dar codrii de la poale ţi-au fost neprimitori.

Şi-am zis atunci: "Pădure, pădure-am să mă fac,
Să pot să-ţi fiu răcoare, să-ncerc să-ţi fiu pe plac.",
Dar paşii tăi, cu teamă, îndat-au ocolit
Tot verdele prin care potecă ţi-am croit.

Mi te-am dorit aproape şi m-am topit în vânt,
Să-ţi vin pe neştiute, să nu te înspăimânt
Cu adierea-mi blândă în visul tău târziu,
Să te sărut pe umăr şi numai eu să ştiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Aş vrea ca să mă ierţi, copile,
Că n-am să-ţi las în urma mea palate,
Am fost sărac, dar te-am crescut pe tine,
Nu am ştiut că într-o zi vei fi departe.

Nu, dragul meu copil, eu n-am furat
Şi n-am averi să-ţi las ca moştenire,
N-aş vrea să-ţi spun cât am avut de îndurat,
Şi cât mi-aş fi dorit ca să rămâi cu mine.

Dar ai crescut, copile, şi-ai plecat,
Şi tu, şi sora ta v-aţi dus mânaţi de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Şi încă vă aştept plângând singur la poartă.

Şi ştiu că uneori vă mai gândiţi la mine,
Dar viaţa voastră nu-i uşoară,
Acum, când zilele-mi sunt mai puţine,
Aş vrea ca depărtarea asta să nu doară.

Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrâneţea,
Dar nu mă plâng şi nu vă chem,
Şi dacă Domnul mi-ar întoarce tinereţea,
Fără regrete şi-ndoială, eu mi-aş dori ca să trăiesc la fel.

Şi dacă nu puteţi veni, o să vin eu,
Să va aduc câte ceva ca să puneţi pe masă,
N-am să vă spun cât mi-e de greu,
Când voi veniţi atât rar şi aţi uitat cum e acasă.

Aş vrea ca să mă ierţi, copile,
Că n-am să-ţi las în urma mea palate,
Şi dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine,
Să nu lăsaţi zambilele să moară neudate...

poezie de Dorin Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi mai avea versuri?

stau şi privesc
foaia albă curată
vreau să-ţi scriu dar nu pot
eşti prea aproape de mine să mă auzi
ochii tăi spun mult prea multe
iar eu nu vreau să-nţeleg neînţelesul
dincolo de o dragoste neîncepută
puritatea nu poate supravieţui
în lumea ta doar în inima mea
care va rămâne un mister
chiar şi pentru mine,

banalitatea trăită în grabă de cei din jur
îmi osteneşte sufletul fragil
mă îndepărtează încet
de aşa numită viaţă
doar refugiul în vis
şi iubire mă ajută
să supravieţuiesc monotonia oarbă
şi aerul ticsit de fariseism,

nopţile lungi de iarnă
aştept primăvara
să pot să cânt serenade stelelor
alese de tine cu atâta grijă,
nopţile de vară aştept să dorm
pe iarba îmblânzită de săruturi calde
iar toamna aş vrea să nu vină
să o luăm iar de la capăt
ştiu, că nu voi avea glas
să-ţi cânt mai apoi
dar poate atunci
voi avea versuri să-ţi scriu
şi voi umple
această foaie albă curată.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima vamă

Când timpul se va pierde din clepsidră
Şi noaptea va închide a mea geană
Va fi o tristă zi, în goală toamnă
Căci timpul va veni, el e în goană,

Să vii şi să-mi aduci din alb un crin
Şi să-mi aprinzi o candelă lumină
Să mă-nsoţească-n calea-mi cu senin
Cu dorul, ce nicio vamă nu poate să-l apună,

Şi să mă-mbrăţişezi duios cu gândul
Şi să mă vezi în tot ce-am fost, culoare
Să-ţi aminteşti, mi-ai fost poem şi dorul
Şi ţi-am lăsat din mine, ce nu moare,

Cât te-a durut s-arunci pumn de ţărână,
Să-ţi aminteşti doar versul meu iubire
Şi cântul meu despre o lună plină
Ce ţie ţi l-am scris cu veşnicie.

Te voi iubi şi dincolo de mine,
Când ochii se vor stinge-n astă lume,
Eu voi pleca uşor în braţe sunt cu tine
Şi ultimul poem va fi doar al tău nume....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii a mea...

fii a mea domniţă dragă,
fii a mea, nu întreba,
de te vreau o viaţă-ntreagă,
de mă vrei nu spune ba

te voi scrie între pagini,
versuri am să-ţi dăruiesc,
tu vei şti a mele patimi,
tu vei şti că te iubesc

fii a mea în noaptea asta,
lasă trupu-ţi să-l mângâi,
lasă mie clipa asta,
să îmi fie ca dintâi

te voi aşeza în gânduri,
îţi voi da un loc al tău,
îl voi lua printre mormânturi,
unde am să dorm şi eu

fii a mea şi niciodată,
n-am să spun, să povestesc,
voi fi mutul ce te iartă,
vei fi taina ce-o poftesc

te voi pune între stele,
toate care le-am iubit,
ai să străluceşti cu ele,
clipele ce le-am trăit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ai zâmbit...

poate ai zâmbit sau poate nu,
pe faţa ta se vede, îngândurare,
din ochi mă fulgeri cu un gând,
aş vrea să îl citesc. Ce spune oare?

în braţe te-am umplut de flori,
nu-s pentru tine şi mă doare,
dar ştiu că-mi mulţumeşti de mii de ori,
că zâmbet vor aduce şi nu ţi-e oarecare

aş vrea să pot mai mult să-nfăptuiesc,
şi printre mult, privirea-mi arzătoare,
aş vrea cu faptele să-ţi ocrotesc,
tot ce-ţi loveşte sufletul cu întristare

sunt simplu om şi am putere,
atât cât Dumnezeu va vrea,
să-mi dăruiască fără eu a cere,
să pot să-ţi luminez drumul ca stea

mă iartă şi din când în când mă ceartă,
aşa eu simt, ce mult te mai iubesc,
aşa voi şti de îmi greşeşti vreodată,
că am puterea să te iert, mai mult să te doresc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi reveni...

Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să-mi pun pecetea sărutului patetic
Pe inima ta purpurie şi neobosită,
Aşa cum n-am ştiut s-o fac la timpul potrivit.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o viaţă mai veselă ca cea de-acum,
Să-ţi cânt în nopţile înstelate plină de fericire
Măreţia caracterului tău nepreţuit,
Mai ceva ca la orice curat început.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să îţi slăvesc icoana vie înspre nemurire,
Iar din fapte măreţe să îţi ridic statui,
Că numai tu eşti armonia din lume,
Şi bogăţia omului de zi cu zi.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Acum, îţi pictez cu ochii minţii icoana din viitor...
Şi îmi promit să nu mai pierd o clipă falsă
când te voi reîntâlni,
Căci iubirea este divină!
Dumnezeu ne-a dăruit-o
Ca s-o putem dărui.

poezie de Valeria Mahok (31 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!