Circarii

Se strecurau cu greu printre noroaie,
vagoane şi căruţe colorate,
cătându-şi loc la margini de cetate
şi adăpost de nesfârşita ploaie.

Întâi deshamă caii de povară
şi le pun pături groase pe spinare,
de foc se îngrijeşte fiecare
apoi aşează tabăra de seară.

Aveau de la vlădica o scrisoare,
anume lângă obşte să rămână,
trei zile -nu o-ntreagă săptămână-
cu trupa lor de circ la sărbătoare.

În zori de zi, alaiul se porneşte,
pe uliţi către curţi împărăteşti,
cu personaje parcă din poveşti
şi-un măscărici ce lumea porecleşte.

Un goliat rupe lanţuri ca pe aţe,
contorsioniştii înspăimântă lumea,
un acrobat înfăptuie minunea,
de-a rupe lanţuri grele doar pe braţe

Oriunde ai privi e-o încântare
de jonglerii, dresuri şi acrobaţi,
o ţigăncuşă-i strică pe bărbaţi
purtându-şi nurii ca o provocare.

Femeile se-nchină sub năframă,
când focuri se aruncă din gâtlejuri.
Admiră cai buieştri în manejuri,
ori plâng la un sfârşit de melodramă.

Aleargă timpul fără frâu să-l strângă,
cât bucurii inundă adunarea.
Petrec, dar li-i destulă provocarea
şi oboseala, ajunge să-i înfrângă.

Trei zile, doar atât a fost de mas.
De-ajuns pentru circari ca fiecare,
Să dea ce-i bun şi-n zori se urcă-n care,
Pornind spre alte locuri de pripas.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menestrelul

Să-mi daţi un strop de vin şi pâine,
ca unui menestrel hoinar.
Eu doar trăiesc de azi pe mâine,
de griji şi soartă n-am habar.

Am fost odată om cu stare,
aveam nevastă şi copii,
dar m-au gonit în lumea mare,
războaie crude şi urgii.
Am fost în lupte, printre leşuri
privind la câmpul plin de sânge,
am dobândit noi înţelesuri
şi am pornit pe strune-a plânge.
Eu am văzut putreziciunea
nenorocirii şi durere
şi-am înţeles deşertăciunea
vieţii fără mângâiere!
A povestit întreaga seară,
de vremuri aspre, de războaie,
acordurile de ghitară,
scânceau prin picurii de ploaie.
Un strop de vin şi-un colţ de pâine
i-au dat ferindu-l de şiroaie,
ca oaspete de azi pe mâine
în şură, pe un braţ de paie.
Dormea chircit, visând pesemne
la viaţa lui cea zbuciumată,
şi pe obraz îi lasă semne,
o lacrimă adevărată.
Atât a plâns, un bob de jar
cât răul din întreaga viaţă.
De griji, de chinuri şi amar,
el uită până dimineaţă.
În zori se-nchină şi porneşte.
Nu ştie unde-l duce pasul.
Din loc în loc îl omeneşte,
mulţimea să-i asculte glasul:

- Eu nici nu cânt, doar povestesc
de câte-am reuşit să strâng.
Prin lumea largă rătăcesc
şi traiul meu pierdut îl plâng.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinistrat, fără casă, fără strat

Afară înmurgea şi Dunărea mugea.
Tresar şi acum din coşmar şi parcă aud:
-Părăsiţi casele!
Luaţi actele, haine groase şi pături!
Luaţi haine groase şi pături!
Dar de fiecare dată reuşesc
Să pun capăt visului,
Zăvorând casa şi privind în urmă-
La stratul cu flori: De nu mă uita!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem trei prieteni

Suntem trei prieteni
De soartă încercaţi.
Dar luptăm cu ea,
Că suntem bărbaţi.
Avem şi noi o cale,
Cum are orice om, şi nişte vise.
Să creştem un copil,
Să sădim un pom.
Lumea ne iubeşte,
Lumea ne vorbeşte.
Tot ea ne uneşte
La bine şi la greu.
Căci aşa e lumea lăsată de Dumnezeu.
Doar suntem trei prieteni
Şi aşa vom rămâne în fiecare zi,
Căci viaţa e frumoasă orice ar fi.

poezie de Vladimir Potlog (26 octombrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinistrat, fără casă, fără strat...

Afară înmurgea şi Dunărea mugea.
Tresar şi acum din coşmar şi parcă aud:
- Părăsiţi casele! Părăsiţi casele!
Luaţi actele, haine groase şi pături!
Luaţi haine groase şi pături!
Dar de fiecare dată
reuşesc să pun capăt visului,
zăvorând casa
şi privind în urmă la stratul cu flori: De nu mă uita!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunţile şi apoi trei zile şi trei nopţi întreaga împărăţie răsuna de veselia oaspeţilor... Peste alte trei zile şi trei nopţi merse vestea în ţară că Ana şi-a făcut pâinea: a cules bobi, a măcinat, cernut, frământat şi a copt pâinea precum a fost zis la culesul de căpşune. Încă de trei ori câte trei zile şi de trei ori câte trei nopţi trecură şi o nouă veste merse în ţară, că Stana şi-a făcut cămaşa: a cules fire de in, le-a copt şi meliţat, a periat fuiorul, a tors firele, a ţesut pânza şi a cusut cămaşa pe trupul soţului ei, precum a fost zis la culesul de căpşune. Numai a Lăptiţei vorbă nu s-a împilinit încă. Dar toate se fac numai cu vremea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nimic pentru oricine...

E greu în lumea asta slută, să te strecori printre elite, când cei sus-puşi, infatuaţii nu fac decât să te evite...
Se cred superiori şi nasul îl poartă-n sus, că le miroase poemul tău cu rimă-a mus, iar ei au versul alb în oase...
Aruncă vorbe la-ntâmplare, fără majuscule şi punct... ce cratimă, ce întrebare? Ei au decorul lor disjunct,
În care nu au loc sărmanii şi fără pile eşti un prost, un nimeni printre toţi golanii, deşi ei mai golani au fost...
Când ai bun simţ şi n-ai tupeul de-a te-nfoia ca un păun, înjuri de mamă ADN-ul, că n-ai o genă de tăun...
Rastelul ţi-este fără arme şi nici să tragi nu ştii măcar, şi fără gloanţe şi port-arme şi fără bani în buzunar
Eşti un nimic pentru oricine, dar mai ales pentru juraţi... ei te condamnă la ruşine deşi sunt cei mai necuraţi...
E greu în lumea asta mare, să şerpuieşti printre-aroganţi, când ai ghiulele la picioare şi-n jurul tău, doar intriganţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Chiralina ceru şi dobândi de la împăratul această voie, şi petrecu pe cerb cu mare alai pînă afară din oraş; atunci Afin lovi cerbul de trei ori în burtă şi îndată să făcu dintr'ânsul o căruţă cu doi-spre-zece cai de foc, apoi luând pe doamna Chiralina c'o mână şi pe Dafin cu alta sări într'ânsa şi se făcură nevăzuţi. Şi după ce umblară zi de vară pînă 'n seară ca cuvîntul de poveste ce d'acilea în colo se găteşte, ieşiră pe tărâmul celălalt şi ajunse în ţara lor. Împăratul cum primi ştire despre sosirea fiului să îi ieşi înainte cu mulţime de oşti, apoi îl însoţi cu Doamna Chiralina şi făcu nuntă împărătescă care ţinu trei zile şi trei nopţi. Într'o zi Doamna Chiralina şedea la fereastra palatului, şi se uită la drum, când iacă un ovrei cu cămăşi de vânzare. Doamna Chiralina îl chemă sus şi luă două cămăşi şi mai subţiri de cât pânza păiajenului şi se îmbrăcă cu una dintr'ânsele. Nu trecu mult şi se bolnăvi atât de greu în cât ajunsepe mâna morţii.

Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei zile-s nebună-ntre lumi

De trei zile-ntre lumi
Eu culeg vocea ta albăstruie,
Şi-aş zidi un spital de nebuni,
Dar n-am lemne şi nu am nici cuie.

De trei zile mă rog la apus,
Din aripa lui să îmi dea vreo trei fulgi,
Căci nu ştiu pe ai mei unde i-am pus
Şi nu ştiu, când mă vezi de ce fugi?

De trei zile zidesc un altar
Şi dărâm o biserică-apoi,
Că de mult nu mai am eu habar,
Cât rai şi cât iad se ascunde în noi.

De trei nopţi privesc la o stea,
Sunt nebună, şi nu-mi vine-a crede,
Cum din ochi îmi curge culoarea,
Picurând peste lume doar verde.

De-o veşnicie pictez o zi şi o noapte,
Să îţi fiu numai ţie aleasă,
Căci mă asemăn prea mult cu o moarte
Şi-am să-i fiu numai nopţii mireasă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai uită-te în suflet!

E vremea veseliei cu muzică şi dansuri,
E vremea când tu vrei să fii om bun,
Când binecuvântam în scris orice fiinţă,
Pe foaie simte lumea, acuma, în Ajun.

Nu simţi în pieptu-ţi gândurile bune,
Nici pentru vecinul, nici pentru cei dragi,
Dar le trimiţi în scris multă iubire,
Uitând că la sfârşit pe toate-o să le tragi.

Mai uită-te în suflet, coboară pe Pământ,
Nimic din ce-i aici nu este veşnicie,
Adună nestemate pentru Domnul Sfânt,
Să fii om bun mereu, nu doar trei zile.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescură paltinii, crescură cum alţi paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în crepetul zorilor, când se strâng stelele pe cer, trei ani într-o clipită. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, cei doi paltini erau mândri şi nalţi, ridicându-se cu crengile lor până la fereastra împăratului. Şi apoi, când adia vântul şi se mişcau frunzele, împăratul asculta, asculta zile întregi la şoptirea lor. Îi părea că aude un suspin neîncetat, ca o plângere pusă în vorbe neînţelese, pe care numai sufletul lui o simţea ca o simţire ascunsă şi nepricepută, care ziua nu-i lăsa odihnă şi care noaptea îl ţinea treaz. Îl cuprindeau fiorii în auzul acestei şoptiri şi totuşi îi părea că n-ar putea să fie fără de ea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-ţi pun frâu şi nici zăbală...

Te-ntreb aşa, aiurea, retoric şi banal, de ai putea, iubite, să te transformi în cal, ai galopa spre mine, muşcând din nori şi cer, sau ai rămâne-n ţarcul, unde eşti prizonier?
Ştiu, că nu-mi vei răspunde, bat câmpii-n lung şi-n lat... dar, de-ai intra vreodată la mine în palat, ştiu sigur, că ţi-aş pune, nu şa şi nici zăbală, ci doar năframă-albastră şi-n fân, în pielea goală mi te-aş iubi sălbatic, vernal şi imprudent, tu să-mi răspunzi obraznic şi-aproape indecent prin gesturi instinctive ţinute-o vreme-n frâu, pe muntele lui Venus, mai jos puţin de brâu...
Apoi, în zori de ziuă, te-aş adăpa cu nard, să-ţi vindec insomnia dorinţelor ce ard ca lava într-un pântec în care iad şi rai se calcă în picioare în tropote de cai...
Voi necheza spasmodic, dorindu-te mai mult cu-aceeaşi jinduire din vremuri de demult, când eve delicvente muşcau din mere coapte adulmecând adamii... în drum spre miazănoapte a răsărit o lume cu viaţa în atele... şi noi două iluzii călătorind spre stele...
Un univers mai moare, un altul explodează, doar caii mai aleargă şi iepele nechează...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karen: Dar oare lumea se mai întreabă de unde vin poveştile? Or fi alte realităţi care îşi cer dreptul la venirea pe lume şi au un loc al lor în lume? Există locuri pe pământ, unde oamenii îşi împart cerul, pământul, vieţile, cu personaje de poveste. Lumea încă e frumoasă, pentru că se mai nasc poveşti.

replică din romanul Un secret în Los Angeles de Doina Postolachi (30 octombrie 2018)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dun spiro spero

Cât trăieşte, omul speră, dar ce speră... Domnul ştie,
Aleargă dup-o himeră din zori până la chindie.
Nici noaptea, cât stă de veghe, nu găseşte alinare,
Şi se simte ca în zeghe fără sprijin ori scăpare.
Speră că de când se naşte să-şi trăiască viaţa viaţă,
Bâjbâie spre a cunoaşte, dar orbecăie prin ceaţă.
Dacă-i e cinstită vrerea şi curată vrednicia,
Cel de Sus îi dă puterea de-a învinge silnicia.
Nu spera şi nu ai teamă, ursita e stabilită,
Dumnezeu te bagă-n seamă, soarta îţi e hărăzită.
Dacă somnul raţiunii totdeauna naşte monştri,
Dă frâu liber ficţiunii de-a te măsura cu proştii.
Căci norocul doar o dată îţi trece grabnic prin poartă,
Şi din traista lui bogată, ce-ţi doreşti doar îţi arată,
Apoi umbli viaţa toată să-l prinzi să-ţi iei amăgirea,
Socotind că din cea gloată numai tu gândeşti mărirea.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectură

sunt atât de singur când suntem amândoi
eu privesc în direcţia ochilor
tu parcă priveşti spre toată lumea
spune-mi
cum de încap toţi locuitorii pământului în camera noastră
şi cum de te uiţi la fiecare ca şi cum l-ai cunoaşte
suntem doar noi
îţi jur
şi privirea ta inventează oameni în jurul nostru
în fiecare dulap
pe laptop
chiar şi în ochii mei distingi fiinţe cu mâini şi picioare şi cu papuci de casă
care privesc în direcţia ochilor
şi tu parcă priveşti spre toată lumea
sunt atât de singur
iar tu atât de puternică
femeie de perete ce eşti m-aş da cu capul de tine
bang
o dată
de două ori
cât să-mi turtesc suficient capul să-i poţi privi şi pe cei din spatele meu
dar nu
nu mă mişc
stau aidoma ţie ca un perete
şi aştept cutremurul să ne surpe
poate aşa
o să moară toţi oamenii ăştia ai tăi imaginari
sau cel puţin
o să ni se amestece cărămizile

poezie de Rareş-Andrei Adam
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stai departe de ziua de marţi!

nici în timpul acestei vieţi nu ne putem întâlni.
zilele de marţi sunt numeroase, mult prea numeroase.
după fiecare zi de marţi urmează o altă zi de marţi, apoi alta şi tot aşa la nesfârşit
oricât aş încerca,
timpul meu refuză să se împartă în alte zile.

dar tu poţi fi cu adevărat fericită şi în absenţa mea,
e suficient să înveţi cântecul de leagăn al Morgothiei
sau să te pierzi printre copacii sacri ai druizilor.

nu aştepta să fiu dezlegat de povară unei zile fără de sfârşit.
mai bine oglindeşte-ţi chipul
dincolo de iubire,
dincolo de durere,
dincolo...

poezie de Eduard Dorneanu (2 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţa viciilor

Am învăţat cu timpul, apoi am prins ideea
Că nu pot avea tihnă fără să deranjez,
Că viciile lumii sunt vinul şi femeia,
Iar suma lor, constantă şi nu pot să trişez.

Am învăţat că-n viaţă doar dracii mă înşală,
Făcându-mă să-l supăr mereu pe Dumnezeu,
Dar El e bun şi iartă oricum, orice greşeală,
Iar eu fiinţa slabă am să greşesc mereu.

Atunci cu toate astea odată învăţate,
Am încercat degeaba să mă opun şi eu,
Să fiu în rând cu lumea cea plină de păcate,
Iar vinul şi femeia le-am refuzat, dar greu.

M-am abţinut cu brio o vreme, cu mândrie
Doar până când mustaţa mi-a răsărit sub nas
Apoi parcă deodată, aşa a fost să fie
De vin şi de femeie n-am vrut să mă mai las.

Şi-am bântuit prin lume aşa nemântuit
Pe-aripa vieţii fără, întoarcere din sens,
Femeile şi vinul m-au cercetat intens,
Dar inima şi trupul curând au obosit.

În culmea deznădejdii m-am aruncat din mine
Păcatului iubirii să-i supravieţuiesc
Rugându-mă din suflet la entităţi divine
Să-mi lase numai gura, să beau şi să iubesc.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i roza?

Ce-i roza? Doar o adunare
De spini, de frunze şi o floare?
Întâi, când am ales-o-n zori
Din rondul plin de alte flori,
m-am întrebat, ce-i trandafirul?
Unde povestea-ncepe firul?
.............
Iar el mi-a spus: ca o mandala
mi-am arătat întâi petala!
Simbol pentru perfecţiune,
Aşa ieşit-am din genune,
Din apele primordiale,
Am răsărit cu cinci petale!
Sunt cupa vieţii, a iubirii,
A inimii şi-a nemuririi.
Am fost născut să fiu potir
Al mult iubitului Martir
Şi simbol rozacrucian
Şi altul mistic, feciorian.
Din rosul sânge m-am transpus
Venind la voi de la Iisus.
Ca simbol al peceţii Sale
Pus pe destinele astrale.
El, semn al revenirii Sale
M-a presărat pe-a lumii cale.
..............
Numele roză mi s-a dat
Din roua-ros ce-a fost odat`.
Culoarea mea trandafirie
Din sânge sfânt a fost să fie.
Căci m-am născut din albul pur,
Frunze şi spini având contur.
Şi te anunţ că sunt dual,
Înţep, dar sunt şi senzual.
Ca semn al dragostei curate
Şi sentimente ce-s furate,
Din calde inimi de codane.
Dar pot să stau şi la icoane!
Mă vezi la ceasul înserării
Ca simbol pur regenerării.
.............
Asta mi-a spus minunea albă
Şi eu l-am prins apoi în salbă
Iubitei, plin de gând curat,
Azi, trandafirul ce-am furat.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă junelui de negru

E-atâta negru-n jur deodat'!
Doliu parcă-i peste lume.
Chiar şi în noi s-a-ntunecat.
În rest e fum şi foc, genune...
E-o noapte fără de sfârşit,
Un doliu fără margini, plâns
Şi în tăceri s-au arcuit
Iubirile ce s-au ascuns.

E-atâta negru-n jur deodat'!
Un june pe un cal în spume...
Povestea lui s-a terminat
Când s-a creat această lume.
Înger din alte-mpărăţii
Dorinţa-n hăuri te-a purtat
Şi fost-ai pedepsit să fii...
Şi fost-ai înger alungat...

Doliu parcă-i peste lume,
Timpul parcă s-a oprit,
Din mormintele comune
Morţii-îngeri au ieşit.
Sfat sub crucile de piatră,
Plâns sub crucile de lemn,
Căci la dreapta judecată,
Judecată dreaptă-avem.

Chiar şi în noi s-a-ntunecat.
Teamă şi temeri, resemnare...
Se-alege drept de vinovat
Şi-ntunecarea strânge, doare.
E cerul cimitir de cruci
Şi-şi poartă crucea fiecare.
Oh, om, n-ai unde să te-ascunzi!
Acum ţi-e ultima salvare...

În rest e fum şi foc, genune...
De-acum sunt numai două căi.
Pe care vrei să pleci anume?
Ce drum vom lua şi eu... şi voi?!
În cer o dreaptă judecată...
Şi pe pământ, la fel va fi.
Tu-ţi iei pedeapsa meritată
Şi nimeni nu va mai muri.

E-o noapte fără de sfârşit,
Se-alege grâul de neghină.
Cel trist şi cel nefericit,
Cel drept, de cel ce poartă vină.
Aici, în lumea de popas,
Am stat datori întru iertare.
Acolo, fiecare ceas
E doliu, taină, resemnare...

Un doliu fără margini, plâns,
Golgotă, lacrimă, durere,
O cruce toţi avem de dus,
Dar azi, cereştile însemne
Te cheamă. Drepte judecăţi
Şi-o lege, cea dumnezeiască,
Să pleci din doliul negrei nopţi
Către lumina-adevărată.

Şi în tăceri s-au arcuit
Şi voci şi suflete deodată,
În noaptea fără de sfârşit
Se-aşteaptă dreapta judecată.
Tăceri şi fum... cohorta ta
Se strânge iar în lanţuri grele.
Poem de diavoli, nu uita:
În luptă unul singur piere!

Iubirile... ce s-au ascuns,
Azi au înmugurit deodată.
Zâmbesc copiii care-au plâns
Au mamă azi şi fraţi... şi tată.
Cei ce în simple judecăţi
Au călcat totul în picioare.
Desculţi, plângând, strigă la porţi,
Zadarnic caută iertare.

Iubirile... ce s-au ascuns
Şi în tăceri s-au arcuit,
Un doliu fără margini, plâns,
E-o noapte fără de sfârşit.
În rest e fum şi foc... genune...
Chiar şi în noi s-a-ntunecat.
Doliu parcă-i peste lume,
E-atâta negru-n jur deodat'.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melcul

Şade melcul supărat
Cu căsuţa în spinare,
Toată ziua a umblat
După pâine, după sare.

A trecut întâi o cale
Lungă cât o gămălie,
De-a ajuns cu greu la vale
În sătuc, la prăvălie.

Dar când a sosit la poartă
Nicio pâine n-a aflat...
"Ah, cât de nedreaptă soartă! "
Zise melcul supărat.

"Şi nici nu mai este sare
Pentru ciorba de urzici,
Îi trimit mamei scrisoare
Că dorm noaptea chiar aici.

Şi atunci în zori de zi
Îmi voi lua sare şi pâine,
Iar când lumea se va trezi
Voi fi eu acas′ la mine!"

poezie pentru copii de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!