Indicaţia Fumatul interzis

Era pe un perete scris
Cum că fumatu-i interzis,
Să văd eu însă n-aveam cum:
Era localul plin de fum.

epigramă de Petru Marian din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perspicacitate

În holul şcolii dacă-i scris
Cum că fumatu-i interzis,
Gândesc elevii fumători
C-afişu-i pentru profesori.

epigramă de Gheorghe Bâlici din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tratative eşuate

La masa verde a barăcii,
Războinicul a spus decis:
Când azi fumatu-i interzis,
Eu cum să trag din... pipa păcii?

epigramă de Eugen Deutsch din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un loc se afla o potecă îngustă, căptuşită cu muşchi, care se împreuna cu drumul, spre a tăia apoi câmpul. Pe dreapta era un dâmb plin de pietre, unde fusese altădată exploatată o carieră de granit. Povârnişul din faţă era cioplit ca un perete; printre crăpăturile stâncilor creşteau ferigi şi mărăcini. În depărtare, o dâră de fum se ridica perpendicular spre cer.

Arthur Conan Doyle în Câinele din Baskerville
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Denver: De ce-ţi spui Beloved?
Beloved: În întuneric, numele meu Beloved.
Denver: Cum era unde te aflai înainte? Poţi să-mi spui?
Beloved: Întuneric. Eram mică în locul ăla. (Se chirceşte.) Cum e acum aici.
Denver: Îţi era frig?
Beloved: Cald! N-aveam ce aer respira acolo jos. Nu era loc să te mişti.
Denver: Ai văzut pe cineva?
Beloved: Era o grămadă de oameni acolo jos. Unii erau morţi.
Denver: L-ai văzut pe Iisus? Pe Baby Suggs?
Beloved: Nu ştiu... nu le ştiam numele.
Denver: Păi, şi atunci, la ce te-ai mai întors aici?
Beloved: Ca să-i văd faţa.
Denver: Faţa mamei? Faţa lui Sethe?
Beloved (apucând-o pe Denver de mână): A lui Sethe.

replici din filmul artistic Beloved (1998)
Adăugat de Loredana Malic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nu era răzvrătit, aşa cum le place multora să creadă. Era un individ plăcut în societate. Avea duşmani şi stârnea antipatii pentru ceea ce scria, nu pentru modul cum se comporta în societate. Nu era un revoluţionar, în fapt. El se răzvrătea în poezie şi publicistică. Rareori ridica tonul, prefera să asculte pentru a înţelege cât mai bine discuţia decât să îşi dea cu părerea. Într-un fel, era retras, dar când era cazul era un interlocutor foarte plăcut. Multor contemporani le-a lăsat impresia că este tăcut şi gânditor. Nu se putea, însă, abţine când era vorba de politicieni. Îi ura, mai ales pe parveniţi.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul îşi ridică privirea, deşi parcă ştia dinainte că era Diana Enka. Cum să procedeze?! Îi era milă de ea. Ar fi vrut să rezolve cumva problema asta. Nu putea fi dur, n-o putea da afară, cum procedase în urmă cu o săptămână, deşi ea nu era deloc amabilă, binevoitoare. Însă în ochii ei se putea citi cu uşurinţă multă tristeţe. Nu mai era atât de aprigă, de înverşunată, implora din priviri. Însă Traian Simionescu era foarte ocupat, nu-şi mai putea permite o nouă confruntare cu ea. Uşa se închise în urma tinerei doamne. Directorul îşi ridică privirea spre ea, deşi ar fi dorit să evite s-o întâlnească.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oborul era un loc fermecător. Mi-l amintesc şi azi cu precizie, îl văd pur şi simplu în faţa ochilor. O intersecţie simplă, nu foarte largă, dar cu un aer balcanic, negustoresc, cum nu mai găseşti azi nicăieri. Dacă veneai de pe Ştefan cel Mare, te năpădea mulţimea firmelor de toate formele, dimensiunile, culorile, scrise pe sticlă sau pe lemn, cu litere de mână, caligrafiate frumos, sau cu cele mai variate caractere de tipar. Sobari, plăpumari, croitori, "Geamuri şi oglinzi", ceasornicari, "Pompe funebre" (aici era mereu câte un coşciug proptit de uşă, căptuşit pe dinăuntru cu valuri de satin), câte o cheie uriaşă de lemn atârnată perpendicular pe perete şi pe care scria YALE, câte un ceas de sticlă, mare ca acelea din gară, dar cu limbile pictate şi cu numele proprietarului scris pe el. Pe stânga era un birt de unde ieşea veşnic un fum albastru cu miros de mititei. Mişunau în jurul lui beţivi, ţigani îmbrăcaţi ungureşte, cu femeile cu fuste creţe după ei, ţărani purtând funii de usturoi şi saci pe jumătate plini, cu iz de cânepă. Peste drum era magazinul de jucării "Scufiţa roşie", pe care îl visam şi noaptea. Era pentru mine un loc feeric.

Mircea Cărtărescu în Nostalgia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ministru era şi el conştient de faptul că oamenii nu mai fuseseră de mult atât de năpăstuiţi cum erau în momentul de faţă. Până şi vremea era deprimată, se lăsase o ceaţă rece cu toate că era mijlocul lunii iulie... nu era normal, ceva nu era în regulă...

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriam şi eram plin de mândrie: eram un Dumnezeu care făcea ce voia, prefăcea realitatea, o modela aşa cum dorea; amesteca adevărul şi minciuna indisolubil împreună, nu mai era adevăr şi minciună: era un aluat moale pe care îl frământam şi îl modelam după cum îmi dicta fantezia, fără a cere încuviinţarea nimănui.

Nikos Kazantzakis în Raport către El Greco
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci ca şi acum

Amza Pellea, cum se ştie,
Era plin de modestie.
L-ascultai şi-aflai: vedeta
Totdeauna era... Veta!

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul Umoriştilor al Casei de Cultură Buzău (august 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din felurite pricini, eram îndurerat şi profund mâhnit la gândul că n-aveam s-o mai văd niciodată, pentru că era pur şi simplu cea mai minunată fiinţă cu care mi s-au încrucişat vreodată paşii. Am încercat chiar s-o aduc înapoi, aproape inconştient şi potrivit unor metode neortodoxe şi dubioase. De-ar fi să-mi traduc o impresie vagă, aş spune că minţile ni s-au întâlnit la un fel de răspântie şi-au dat o luptă teribilă. Din fericire, mintea îmi era puternică şi umblase prin locuri foarte îndepărtate. Lupta avea întrucâtva realitate şi nu era doar un joc. E clar că n-o pot descrie decât metaforic.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţiile erau extrem de precare în şcoala de coregrafie – aşa sunt şi acum, dar asta e altă poveste. Eram înregimentaţi în spectacole omagiale, duşi obligatoriu la festivităţi comuniste, care erau un calvar. Era o lipsă de condiţii îngrozitoare. N-aveam căldură, n-aveam lumină, n-aveam mâncare.

Răzvan Mazilu în interviu (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era

era un univers de editori,
o constelaţie, clipa,
derivă în gelozirea vorbei

era un grup alb de statui
pe o alee de nicăieri
umbrită de negeneraţii

era freddie strigându-şi mama
pe o terasă verde cu căpcăuni
unde se topeau ţigări reci

era fluxul de nanoceruri
descărcat în stream
către neantul reificat

era ignoranţa doritorilor
privind valuri mute
cum se sparg în zare

era pânza de paianjen
din albul ochilor noştri
în care se zvârcolea motivul

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strict oprit

Cum? Să fiu chiar interzis?
Ce vă supără la mine:
Că-mi văd liniştit de scris?
Că exist? Că mor şi-i bine!

epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (august 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am scris

Ţi-am trimis scrisori
Şi ninsori.

Ţi-am scris cu fum
Despre cum

Te-am înfulecat os cu os
Slujit de beţişoare nipone

Cu, din tinereţe rămas la mine
Acest cap pluvios
Mădular de tristeţe

Ca şi când
Ca şi cum.

poezie celebră de Gheorghe Tomozei din volumul: Un poet din Tibet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anii '90, Caragiale era într-un moment de cumpănă. Nu mai era nevoie de zeflemea, de umor, de ironia ignifugă. Era o Românie încrâncenată, împărţită în două, cum este şi acum.

citat din Dan C. Mihăilescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stă ascuns

aşteaptă că era nouă
să redevină era veche
nu face decât să supra
veţuiască cum poate
a rămas suspendat între
două lumi cu nostalgie că era
nouă să redevină
era veche

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu te văd cum este

Am să plec, să văd
Cum nu te arată lumea
Şi vin, să nu te văd
Cum si te arătă lumea

Ea doar oglindă este
A ceea ce-ţi doreşte
Să-ti doreşti ce este..
La tine vreau ce nu este

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca fizic, Mihai e mai scurt ca mine, eu am talia 1,68, el era cu vreo 2-3 centimetri, poate şi patru, mai scurt, avea o musculatură herculeană, piciorul la scobitura tălpei era în plin (P l a t f u s s, cum zice neamţul), însă nu-l jena deloc la mers. Păr negru ca corbul, faţa, un brun alb. Pălăria lui favorită era semi-joben, mergea totdeauna privind în pământ, cu capul puţin aplecat în jos, şi mai totdeauna gânditor. Somnul îi era neregulat, aci citea de cu seară până răsărea soarele, aci dormea de cu seară până la amiază şi uneori şi până la 1 şi 2 p. m. Piciorul şi mâinile mici, ca ale mamei, dinţi regulaţi şi de culoare gălbuie, când râdea cu mare poftă, şi râs sincer. Pe când era la T i m p u l, joben întreg nu punea decât când venea Veronica de la Iaşi. (...)
Făcea abuz de tutun şi de cafele negre, de băut, bea ţapăn, însă numai vin, rachiuri nu, bea ţapăn de la vârsta de 14 ani. (...)
Ca căciulă, purta căciulă de astrahan, însă nu ţuguiată (nu dacică), ci dreaptă. (...)

Matei Eminescu în Scrisoare către Corneliu Botez (1) (20 aprilie 1909)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!