Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Visez melancolii

singurătatea mă cheamă să vin acasă,
de ce să mai umblu prin lume haihui,
aș vrea să mă-nfășor în mătasea ei
ca un fluture care așteaptă să devină larvă.

toamne cu febră, dezolante, oarbe,
m-așteaptă adesea la poartă,
mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.

n-am năvălit în sufletul cuiva
și n-am călcat silaba de durere,
nu am avut și nici nu am avere,
mi-e dor de mine însumi și încă de ceva.

nu știu dacă se stinge timpul lui a fi,
și nici trecutul timp al lui a fost,
vreau să fiu eu, cel care-am fost,
și să visez melancolii.

știu că nu seamăn cu străbunii
am sufletul boem de cârciumi sumbre,
și corpul meu se clatină pe umbre,
sunt un lunatic, vecin cu nebunii.

această toamnă mă sufocă sigur,
mi-a luat tot aerul ce-l respiram,
sunt pasărea ce n-are stare
și zboară singură din ram în ram.

poezie de (27 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Visez melancolii

singurătatea mă cheamă să vin acasă,
de ce să mai umblu prin lume haihui,
aș vrea să mă-nfășor în mătasea ei
ca un fluture care așteaptă să devină larvă.

toamne cu febră, dezolante, oarbe,
m-așteaptă adesea la poartă,
mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.

n-am năvălit în sufletul cuiva
și n-am călcat silaba de durere,
nu am avut și nici nu am avere,
mi-e dor de mine însumi și încă de ceva.

nu știu dacă se stinge timpul lui a fi,
și nici trecutul timp al lui a fost,
vreau să fiu eu, cel care-am fost,
și să visez melancolii.

știu că nu seamăn cu străbunii
am sufletul boem de cârciumi sumbre,
și corpul meu se clatină pe umbre,
sunt un lunatic, vecin cu nebunii.

această toamnă mă sufocă sigur,
mi-a luat tot aerul ce-l respiram,
sunt pasărea ce n-are stare
și zboară singură din ram în ram.

poezie de (27 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Singurătatea travestita în iubire

Se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunț la tot și-mi fac socotelile...
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
și atât
de aia nu sunt trist deși
mi-aș fi dorit să știu
cât de mult am fost iubit

am renunțat să mai știu de mine
de fapt nici nu știu cât mai sunt de uman
am corpul fleșcăit de întrebări
și nu contest nimic

e șase dimineața și restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost

pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bilețel și
o întrebare

nimic mai mult
la distanță de-o lacrimă sunt doar eu și Ea

uneori întreb dacă e bine aleg
nici nu știu dacă
m-ar ajuta la ceva
știu însă
la marginea timpului meu sunt două umbre...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Singurătatea travestită în iubire

se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunț la tot și-mi fac socotelile
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
și atât
de aia nu sunt trist deși
mi-aș fi dorit să știu
cât de mult am fost iubit
am renunțat să mai știu de mine
de fapt nici nu știu cât mai sunt de uman
am corpul fleșcăit de întrebări
și nu contest nimic

e șase dimieața și restul din mine
încearcă un zâmbet

poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost

pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bilețel și
o întrebare

nimic mai mult

distanță de-o lacrimă sunt doar eu și Ea

uneori întreb dacă e bine aleg
nici nu știu dacă m-ar ajuta la ceva
știu însă că la marginea timpului meu sunt doi gemeni

poezie de (2015)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Și uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost și nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, și mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus și de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit și de lucrurile la care am renunțat, și nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu știu ce... Nu știu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu știu ce este sau unde l-am pierdut.
Și uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

în Șoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

S-a agățat de geamuri primăvara...

S-a agățat de geamuri primăvara
Și stă râzând, privindu- tembel
Nu înțeleg, nu știu ce vrea să spună
Și chiar de-aș ști, nu vreau s-ascult defel.

E soare mult și vântul se alintă
Prin crengile cu mugurii plesnind
Dar șoapta lui nu poate să mă mint㠖
Cum mințea când știa iubind.

Nici colțul verde-al ierbii nu mai poate
Ca trezească-n mine noi fiori
Mi-e inima-nghețată ca de moarte
N-am nici dorinți și n-am nici sărbători.

De ce se întâmplă - n jur nici că-mi mai pasă
Demult pierit-a puștiul care-am fost
Feștila dragostei demult e arsă
Ochii-s de pește – zâmbetul anost.

De-am fost viu, vreodată, nu mai știu…
De-am iubit, azi nu știu ce-i iubirea…
Ce sentiment ciudat: sunt mortul viu!
Ce-și plimbă-n van prin lume pustiirea.

Hai, primăvară, du-te din fereastră
Înghețul inimii n-o să-l topești
Hai, risipește-te în zare-albastră
Și caută alt suflet -ncălzești.

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ma...

Mi-e dor de degete-ți prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ți din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Și nici nu mai am cui plânge
Micime, răutăți, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău spun te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, ești eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
n-am nici bucurii strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exiști
Ești încă trupu-mi, mai persiști
În sânge-n gând, cât n-am murit...

n-am știut te păstrez
Adorm sleit de remușcare...
Uitasem: nașterea se moare!
Mă ierți ma... ma, eternul crez...

poezie de
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 14 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Mai rămâi

ni-i viața noastră
o frunză-n vânt
rătăcită
între cer și pământ,
nu știu vântul
încotr-o o poartă
și nici dacă frunza
e vie sau moartă.

trecem adesea,
prin iernile grele,
cu doruri nebune,
cu gânduri rebele,
și sufletul mângâie
crengile ninse,
prin stoluri de nori,
prin stelele stinse.

ne schimbă adesea
fericirea-n osândă,
căci peste tot
e moartea la pândă.

lasă-mi, iubito,
clipa ce vine,
să mai petrec
o noapte cu tine,
ai fost
văpaie și foc,
în acest șăgalnic
și dulce noroc.

mai rămâi
o clipă acum,
până ce totul
nu este fum,
până ce totul
nu este rug,
până ți-e glesna
un ghiocel
și n-ai pe deget
nici un inel.

poezie de (27 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-BucovuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viață, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheață, parc-am fost altundeva.
Nu aici și nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume și aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenței din inexistența mea.

Am trăit în altă lume și e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopții și am locuit pe-o stea.
Am negat -s pământeană, să nu simt cum lovesc
Grindina și ploi și jale și tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veșnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanțuri, pot zbor și pot cânt
Și sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot mor și să renasc,
Și de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Victor Eftimiu

Plecarea ta mi-a fost o sfâșiere...

Plecarea ta mi-a fost o sfâșiere...
Știu bine durerile se curmă...
Nici cel dintâi nu sunt, nici cel din urmă,
Cenușa vremii ninge mângâiere.

Din tot ce-a fost nu mai rămâne urmă...
Un cântec stins pe valuri... o părere...
O umbră jucăușă care piere
În colbul zării... Nimeni nu-l mai scurmă!

N-am fost nici eu, nici tu n-ai fost de vină...
Dacă te-ai smuls de mine, o străină,
Și pleci nepăsătoare, calmă, rece.

Rămâne alta, - cea adevărată,
Din visurile mele-ntruchipată:
Icoana ce ți-am scris o să te-ntreacă!

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Paunasul codrilor" de Victor Eftimiu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 8.99 lei.
Rumi

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.
Ovidiu Vasile

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus pot când n-am putut
Și -i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris știi te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.

poezie de din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Destinul

Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
vă vedeți pe voi, privind prin mine.
nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
nu exist - și-aceasta-i cel mai greu;
și ce e mai ușor - să n-am un nume.
Familia o am și nu o am.
Grădina verii în zadar -mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.
Iubirea mea ți-i poate anotimp.
Eu totu-i dau și nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmura prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica...
Și aș fi vrut, atâta aș fi vrut
într-un urmaș să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naște de-obicei sfârșitul.
Și nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străină-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.

poezie celebră de
Adăugat de Alexandra MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dorul de mamă

Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit și-a fost odată,
De cum ieșeai adesea în pridvor,
Și îmi vorbeai frumoasă și-nțeleaptă.

Mi-e dor de bunătatea-ți nesfârșită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze și prin flori tu ai plecat.

Ai luat cu tine viață și lumină,
Și sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost și vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.

Mi-e dor de tine și-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar știu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.

Eu te sărut cu-n ultim tainic dor,
Și îți doresc te mândrești cu mine,
Dacă mai cred sau nu în viitor,
Cu mine nu-ți va fi nicicând rușine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iuliana Dinte

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viața,
fericirea și distanta dintre mine și pedeapsă.
Nu mai știu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu știu dacă-ți sunt ție...
sau dacă ți-am fost vreodată.
Știu decât -i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Și mai știu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără -atingă,
trupul meu firav de zână,
și m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
și iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, și-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare și otrăvite,
și se face lanț din ele.
Sunt legată la picioare
și stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
și sunt viață-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut și am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un țel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri le știu,
Nici iubiri nu mă dor, le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puțin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esența plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am fost si nu mai sunt

Am fost demult ceva ce nu mai sunt
Am fost un om cu sufletul marunt
Am fost un tot in nimicul necuprins
Am fost tresaritul ce te scoate dintr-un vis
Am fost trasnetul ce-anunta o furtuna
Am fost zorii de zi ce-anunt-o zi prea buna.

Acuma sunt ce n-am mai fost demult
Sunt sufletul al unui om marunt
Sunt un nimic in totul necuprins
Sunt roua diminetii care pe iarba s-a prelins
Sunt rasaritul dup-un intuneric de cosmar
Sunt o speranta crezuta in zadar.

Si o sa fiu ce n-am fost niciodata
Voi fi un om cu inima curata
Voi fi cel mai puternic dintre toti
Voi fi desteptul dintre idioti
Voi fi cel care-a izbavit intotdeauna
Voi fi un adevar ce v-a-ngropa minciuna.

Voi fi ce nu sunt in prezent
Voi fi povestea cu un happy end!

poezie de
Adăugat de Ștefan EparuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

N-am numărat fericirea

N-am numărat niciodată pașii pe care i-am făcut
Pe calea către Puritate...
Și nu știu dacă vor fi fost suficienți!
Dar am avut grijă ca, fiecare din ei să ocolească noroiul!
Nici numărul treptelor pe care le-am urcat
Pentru adorarea Supremației, nu m-a interesat...
E posibil, să nu fi zăbovit, îndeajuns!
Dar știu că, pe fiecare din ele, am lăsat o fărâmă din mine!

N-am numărat niciodată slovele pe care le-am găsit
În căutarea Luminii...
Probabil, nu voi ajunge niciodată la înțelepțire!
Dar știu precis , niciun gând nu mi-a rămas în întuneric!
Nici vorbelor pe care le voi fi rostit
În contul Frumuseții nu le voi fi ținut seama...
Poate le-am spus de prea puține ori!
Dar știu că, pe cele mai bune, nu le-am rostit încă!

N-am numărat niciodată zâmbetele pe care le-am dăruit
Pentru împlinirea iubirii...
Unele nu vor fi fost reușite, din cauza propriei dureri!
Dar știu că, pe cele mai convingătoare, nu le-am dăruit, încă!
Nici drumurile pe care le voi fi străbătut
De dragul Dreptății și Binelui, nu le voi fi memorat...
Poate voi fi mers prea repede, ori prea încet!
Dar pe ultimul, musai alerg, ca să ajung la timp!

N-am numărat niciodată răsăriturile, diminețile, amiezile
Din călătoria mea pe Pământ...
Sigur, am irosit mult mai multe decât am putut agonisi!
Dar vreau ca, apusul să mă găsească în tumultul trudei!
Nici de numărul zilelor în care am îngenunchiat
Pentru a mulțumi Fericirii, nu m-am învrednicit...
Poate Spațiul și Timpul nu-mi vor fi fost îndeajuns!
Dar în fiece noapte slăvesc cerul, dăruit de Tatăl Însuși!

poezie de (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

N-am ieșit din rând

nu ies din rând,
să nu merg în față,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu așa -învață.
Cât am fost în viață, n-am ieșit din rând.
Nici n-am mers în față, am ținut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viață, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povață, El m-a luminat.
Cât am fost în viață, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt ață, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credință-n suflet, am ieșit din rând,
stau și să cuget, cine-am fost și cine sunt.

poezie de (mai 2021)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Blaise Pascal

Eu nu știu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranță teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu știu ce e corpul meu, ce sunt simțurile mele, ce este sufletul meu și însăși această parte a mea care gândește ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru și asupra ei însăși, fără a se cunoaște mai mult decât restul. Eu văd aceste spații înspăimântătoare ale universului care mă închid și mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a ști de ce sunt așezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puținul timp ce mi-e dat trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat și din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăși această moarte pe care n-o pot evita.

în Cugetări
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Totul sau nimic

Eu nu doresc în viața mea,
Nimic din ceea ce n-am fost:
Ci, fiecare drum aș vrea,
Să vină cu același rost!

Doresc să fiu din nou copil,
Să mângâi un bătrân uitat:
O, padre, știu c-ai fost util,
Tot ce-ai avut, lumii ai dat!

vrea să fiu iar o codană,
Să bucur un copil sărac:
Să-l chem în vechiul meu cerdac,
Să-i dau hăinuța mea și hrană!

Nu vreau averi, glorii, plăceri,
Nu vreau "o parte", din ce pot:
Chiar dacă sunt mai mult ca ieri,
Nu vreau nimic, ce nu e Tot!

poezie de (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook