Studiu social

A pus săpunul şi frânghia
Şi-un stâlp cum nici nu mai există,
Apoi i-a încercat tăria
Şi-a cugetat... Deci mai rezistă!

epigramă de Constantin Păun din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pat, colegii de celulă-ţi pun / atâta – o frânghie şi-un săpun

Cadou-i cu bătaie lungă
Şi te îndeamnă să constaţi:
Săpunul este ca să ungă,
Frânghia ca să nu te zbaţi.

epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Aicea nu-i nimic ciudat, același sex e preferat (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre o altă Epocă de Aur

Partidul nostru-a stat şi-a cugetat
Că-i vremea de deschis o nouă eră:
Cum nu există vreun bărbat de stat
Am pus ca premier... o premieră!

epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţă (cartezieni şi românii corupţi)

Cei care drept au cugetat
Demult pe lume nu există,
Iar cei cu gândul la furat
Trăiesc şi-acum şi mai rezistă.

epigramă de Ioan Hodaş din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i pasă lui Radu Vasile? Şi-a pus el dinţii? Şi i-a pus! Şi-a renovat el vila din temelii, instalându-şi nu mai puţin de cinci aparate de aer condiţionat? A făcut-o şi pe asta, fără să scoată un ban din buzunar. A rezolvat el problemele economice? Nu, pe astea nu le-a rezolvat, că doar nu-i prost. El are altă treabă la ora asta: o ţine tot într-o nuntă şi-un botez.

Corneliu Vadim Tudor în despre fostul premier al României, Radu Vasile
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar femeii

Dumnezeu i-a lăsat clanţa
Şi-astfel i-a-ntărit speranţa,
Şi deci profitând de stea
Domină şi azi cu... ea!

epigramă de Constantin Păun (2007)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopul şi rugul

- Un târâtor!
O lacomă jivină,
Ce te ascunzi în codrii,
De hăitaşi!...
Nu ai curajul,
Să zbori către lumină,
Un demon să te-nalţi,
În codrii uriaşi!
- Semeţule!
Ce ţii pe umeri cerul
Şi ai tăria să-nfrunţi gerul,
Nici tu n-ai fi aşa-ndrăsneţ
Şi nici n-ai mai conta la preţ,
De nu ţi-am da târcoale noi...
Ce ne târâm prin ierburi şi nevoi!...

fabulă de Constantin Păun (1987)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modestie

De când scrie Păunescu
N-am văzut talent mai bun!
Eu sunt unul fără... "escu"
Deci semnez modest, Păun!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul înşelat

Însurat la repezeală,
Şi-a găsit rapid beleaua.
Soaţa, zilnic, îl înşeală...
(Deci i-a pus - se vede - şeaua!)

epigramă de Mihai Moleşag din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărăşteală

Şi-a pus dinţi de nevăstuică,
să-şi salveze căsnicia,
şi apoi a tras o ţuică,
să poată-nfrunta "sosia".

S-a-ncreţit cu bigudele
şi şi-a pus flecuri la tocuri,
ciorapi plasă, jartiere...
şi s-a epilat de smocuri.

N-are timp să se şi spele
şi miroase a prăjeală
şi-a aromă de pacele,
ce mâncase de-cu-seară.

Îşi aruncă-n grabă mare
geanta de lac, scorojită,
pe umărul stâng ce-o doare...
peste geaca jerpelită.

Într-un scrin cu amintiri,
are trei fiole mari
cu parfum de trandafiri,
cumpărat de la bulgari.

În oglindă nu priveşte
nici nu mai ştie de când...
Şapca, pe cap îşi tufleşte,
ieşind din casă plângând.

Se grăbeşte să-i surprindă
în aventuri amoroase.
I-a văzut la crâşmă, -n tindă,
nevasta lui nea Tănase
şi i-a spus încrâncenată:
"-Fato, al tău te înşală
cu una mai sprâcenată!
Stau acolo, la vrăjeală!"

Dar, surpriză! Când ajunge
la locul cu pricinica,
îl găseşte pe Vasile
cu sora lui, Maricica.

Plânsă toată, Maricica
începe să-i povestească:
bărbatul ei o înşală!
Nu mai vrea să mai trăiască!

O întreabă, -nmărmurită,
cum, şi ce, şi-o tot descoase...
Ea-i răspunde împietrită:
"-Mi-a spus Miţa lui Tănase!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi spuseră apoi că fiecare din palaturile zmeilor are câte un bici, cu care loveşte în cele patru colţuri ale lor şi se fac nişte mere. Aşa făcură, şi fiecare din fete avură câte un măr. Se pregătiră, deci, să se întoarcă pe tărâmul nostru. Ajungând la groapă, cletenă frânghia de se lovi de toate mărginile groapei. Paznicii de sus pricepură că trebuie să tragă frânghia. Se puseră la vârtejuri şi scoaseră pe fata cea mare cu mărul ei de aramă. Ea, cum ajunse sus, arătă un răvăşel ce-i dase Prâslea, în care scria că are să ia de bărbat pe frate-său cel mai mare. Bucuria fetei fu nespusă când se văzu iară pe lumea unde se născuse. Lăsară din nou frânghia şi scoase şi pe fata cea mijlocie, cu mărul ei cel de argint şi cu o altă scrisoare, în care o hotăra Prâslea de soţie fratelui celui mijlociu. Mai lăsară frânghia şi scoase şi pe fata cea mică: aceasta era logodnica lui Prâslea; însă mărul ei cel de aur nu-l dete, ci îl ţinu la sine.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

OCHII SOARELUI FIERBINŢI

Şi-a pus soarele-n amiaz
Ochelari, şi nu-l mai bate
Luna-n ochi, când şade treaz
Şi în cerul lui se zbate.

Şi-a pus chiar şi-un clop de pai,
Căci pământul fierbe-n spuză,
Iar în loc de ţol, sau strai
Şi-a pus licurici pe buză.

Peste pieptul plin de dor,
Peste burta atârnândă
Şi-a trecut un colţ de nor
Cu o lacrimă plăpândă.

În picioare-i... descălţat
Şi-acum lipăie prin ploaie
Şi-a pornit la agăţat
Cu bulendrele şiroaie.

Că şi-a pus ochii fierbinţi
Pe o stea ce-abia răsare
Şi ar cere-o la părinţi
Să i-o dea, de-i fată mare.

Căci s-a săturat de-un timp
Luna să o fugărească
Şi să fie-n contratimp,
Ea să-l tot îmbrobodească.

poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de cometă

S-a mai sfârşit ceva
înspre inevitabil
din crezul că există infinit...
a mai murit
încă o stea
aşa,
cum credem că-s mereu toate pe cer
la fel de mari şi împânzindu-şi strălucirea...
deci e-un sfârşit etern, indiferent de nu se vrea,
e infailibil
ca şi orice asfinţit;
de unul singur, la fel de stingher
la fiecare, în orice ochi închişi... şi-ntr-una, într-una
căci se ştie, e scrisă calea...

S-a topit Elenin, o cometă
s-a şters, o dâră-n van-speranţă
şi-a mai rămas, se poate
un pic de gheaţă,
aproape fără importanţă,
ce şi-a propus o vizită
aparte,
cum a fost odată
şi care-mi lasă un sentiment de greaţă;
că nu ştiu unde voi fi la întâlnire...
o altă stea mai putrezită
după ce voi fi eu însumi răstignire...
deci nu va mai fi iar Nubiru
ce-o credeam planetă...

Unde-oi fi pus clondiru
ăl' de casă, fără etichetă???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând ea tot înainte, a ajuns apoi şi ea la Sfânta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... şi când a venit Sfânta Duminică de la biserică, şi-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatică şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui fotbalist precaut

În gând ţi-ai pus, să dai un gol,
Dar ai lăsat-o mai domol,
Ai cugetat, de prinzi viteză,
Să nu iei un balon în... freză...

epigramă de Constantin Enescu
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1-8 Martie – Primăvara – Femeia, eterna poveste

Femeia, când are har,
Iscusinţă de modistă
Şi-un zâmbet oferă-n dar,
Ce bărbat îi mai rezistă?!

epigramă de Constantin Iordache din Buchet de ghiocei pentru femei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un bărbat nu rezistă durerii aşa cum rezistă o femeie care naşte.

Cristian Andrei în Cine m-a făcut femeie?
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concediu la mare

Se spune că în vara asta,
Amicul şi-a bronzat nevasta
Şi-aşa de bine a făcut-o,
Că nici n-a mai recunoscut-o!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curriculum Vitae

Puţin ne pasă cine-i, al cui, şi cum îl cheamă.
El a trecut liceul cu cea mai slabă notă,
Apoi s-a făcut actor. Dar faţa-i idioată
N-a încântat pe nimeni, cel mult pe câte-o damă.

A-ntrat apoi în oaste şi-a stat, cum bag de seamă,
În lazaret trei toamne, pus bine de-o cocotă.
Ieşind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă;
Apoi s-a făcut pictor şi-artist de panoramă.

Cu timpul un istoric i-a dat să scrie copii,
Dar nu ştia sintaxa, scria ca-n timpul mitic
S-a hotărât în urmă să-şi deie ortul popii.

S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic,
Că l-au tăiat din ştreanguri, şi-atunci ştergându-şi stropii
P-obraz, şi-a dat de petic, fondând un ziar critic.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haz de necaz

Din Craiova la Piteşti
Poţi să cauţi cât doreşti
Că epigramist mai bun
Nu există ca Păun!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

O fiinţă crucificată devine imobilă.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!