Am obiceiul să-mi inventez prieteni

Am obiceiul să-mi inventez prieteni,
Există persoane care mă neliniştesc,
Aţi văzut o vrabie privind în jur?
Dar un vultur? Nu este nici o deosebire.
Trăim în spaţiul gugumanilor Google,
Avem impresia că ne cunoaştem,
Se apropie timpul când vom discuta despre viaţă,
Morţi fiind de sute de ani.
Străin în sinea mea, străin între străini,
Mă regăsesc pe-o biată coală de hârtie,
Mă împrejoară boarea spaimei,
Nici floarea nu se oglindeşte,
Trec nori bărboşi, mult prea-ncruntaţi,
Iar vrabia cu care începusem dialogul,
Îmi spune, ştii, am cunoscut o piatră înţeleaptă,
Cu tine îmi e frig, tu mă trădezi,
Dar nu eşti iepure, dar nu eşti colivie,
Mi se pare că ai o carapace,
n-oi fi cumva ţestoasă?
Sunt un pic. Simt,
Merg pe-o şină veche, ruginită,
În urma mea un tren tăiat în două
Mă îmbie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul nouă

O, trandafir de dincolo de-atingerea timpului şi-a sentimentelor
O, sărut învăluit în eşarfele vântului
surprindeţi-mă c-un vis
prin care nebunia mea să se poată retrage de la voi
Să se retragă de la voi
pentru a se apropia de voi
Am descoperit timpul
apropiindu-mă de voi
Pentru a mă retrage de la voi
mi-am descoperit sentimentele
Între retragere şi apropiere
se află o piatră de mărimea unui vis
Ea nu se apropie
ea nu se retrage
Tu eşti ţara mea
O piatră nu este ceea ce sunt eu
de aceea nu-mi place să înfrunt cerul
nici să mor la nivelul solului
totuşi eu sunt un străin, întotdeauna un străin.

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Cavalerii de fier tac mărunt,
Au inima de carborund,
Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste,
Bieţi cavaleri cu inimi fruste,
Cum să dăm vremea înapoi?
Zidul e-nalt, cazi în noroi.
Rămâne gingaş trupul de floare,
Cavalerii ce mor atinşi de ninsoare.
*********************************
Eu sunt acidul, tu eşti o bază,
eu caut un astru, tu eşti o rază,
ne completăm, raiul şi iadul,
exagerăm, iarba şi bradul.
Eu retrăiesc poate prin tine,
tu îţi urmezi căi noi, sublime,
eu te privesc ca pe-o minune,
tu eşti oriunde ca valu-n lume,
eşti melodie şi dans şi clocot,
eu îţi răspund precum un clopot,
anii zadarnic trec, nu ştim,
cum am putea să ne iubim.
********************************
Ea spune ce mirifică e lumea,
vorbeşte despre melodii astrale,
ea nu glumeşte, mi se pare-o glumă,
dar nu-ndrăznesc să pun un strop pe coală.
Prea este albă, visătoare-n toate,
nici Diavolul nu ar putea să-i schimbe felul,
eu am trecut prin Iad şi prin jăratec,
cuţitul nu jeleşte mielul.
Astfel ne-am petrecut prin ani credinţa,
ea-i fericită, lumea pare bună,
pe mine nu mă-mbată biruinţa,
ştiu - dăinuim doar împreună.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catarame

Între da şi nu, mă gândesc la Evtuşenko, aş spune da, optimist,
aş spune nu, mai realist, vibraţiile minciunii sunt puternice,
te lovesc ca o uşă batantă, numai furnicile roşii trec pe dedesupt, marx, engels, lenin, stalin, mao, kim, castro, ş. a.,
plouă cu stele pe morţi, săruturile noastre, iubito, urcă la cer,
vine vulturul să-mi caute ficatul, nu-l mai găseşte, face, scandal,
heil, vultur, e un final.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discuţie cu nea Caisă

Eu, nea Caisă, nu sunt trist,
De-o viaţă scriu, trăiesc un vis,
Sunt muritor, eşti muritor,
Sunt scriitor, eşti muncitor,
Eu parcă mă distrez scriind,
Deşi în mine mai mult plâng,
De aş veni cu Eliot,
Ar spune lumea că-s idiot,
Cu Rene Char de aş veni,
m-aţi huidui şi m-aţi goni,
chiar pe Naum dacă-l aduc,
veţi zice că eu sunt năuc,
versuri se-adună, bucuros
poet rămân, bătrân frumos,
cu lauda nu mă mai înşel,
nici ignorare, nici măcel,
cum căutătorii de comori
adună aurul din nori.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenţe...

Suspinele Magdalenei penitente,
Barocul raguzan, about what do they question?
Nu, eu am să aflu. Răceala semenului mă îngheaţă.
Dar nu mă ucide. Antidepresiv la purtător.
Eu ştiu, trupul nu ne aparţine, facă natura ce vrea.
Nu avem faimă, nici nu o vrem, oare? Nu.
Să-ncepem cu Jupiter. Nici el nu vrea nimic.
Nu lua niciodată o decizie pe care poate să o ia altul.
Nu eşti singur, deşi asta crezi acum. Niciodată nu eşti singur.
Scrie despre soare şi vară, despre tăcere şi luptă.
Tu nu eşti Faust. Ei şi?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti perfectă

Tu eşti perfectă, darling,
Îndrăznesc prea mult?
Langoare, frumuseţe şi nimic mai mult,
Poetul e cărunt din naştere,
Realul e un cal cam nărăvaş,
Mereu învinge. Ce mai scrii?
Mă-ntreabă un a – mic absurd de singur,
Eu printre măşti mă plimb,
Dogul german a devenit felin,
De treabă pare moartea, bat-o vina.
O vreau, n-o vreau ca pe-o femeie.
Trăim pe interval, fără bilet,
Un felcer ne urează viaţă scurtă,
Un ghicitor promite zece vieţi,
Dar tu ce crezi? Nici apa nu mai clipoceşte,
Albinele nu bâzâie, ci urlă,
Un monstru este pasărea colibri,
Mai sinceri – corbii tot boncăluind nerăbdători,
Cocoşii râd de dimineaţă ca beţivii,
Stelele cad din cer cu semne militare,
Liliecii sunt pe drumuri spânzuraţi pentru vagabondaj,
Comun e strigătul întâiului născut cu geamătul
De la intrarea-n morgă. Dar cum ating petala
Cu aceleaşi degete cu care mângâi sânul proaspăt
Al fecioarei, poţi crede că şi mare cântă?
Aşi, e doar închipuire, marea e-un rechin mereu flămând.
Atunci, să-mi spui de unde nasc cuvinte?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Modul

Înaltă eşti exact ca o frecvenţă,
Eu mă aştern în ochii tăi, Mario,
Ai străluci şi în Infern cu brio,
Dar ceasul spune – n-ai încă licenţă.
Trec valea răcoroasă ca o viaţă
În închisoarea hoţilor de vieţi,
Te-am desenat pe duşumele şi pereţi,
Dar absolutul lunecă pe gheaţă.
Oglinda, în pârâu rostogolită,
Îţi poartă chipul către orizont,
mi-au spus prietenii că sunt cam foarte tont,
dar fericit mă simt că-mi eşti iubită.
Nu-ţi voi rosti nici numele, discretă,
Îmi este firea, poate sunt timid,
Învaţă-mă să vieţuiesc în vid,
Orice iubire e analfabetă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa nopţii

Îl văd pe Blecher chinuit în corset,
cu dureri în muşchi, articulaţii, oase.
Are forţa de a visa.
Nimic nu-i seamănă.
Pentru el zarurile au fost aruncate din naştere.
Viaţa este un joc obligat.
Ce sens are celebritatea pentru el?

Există progres în artă?
Nici vorbă. Fiecare artist este un Narcis.
Dar nu trebuie să-şi trădeze egolatria.
Abstinenţa la orice,
când nu este motivată intim,
devine o cauză a morţii.
Orice tren care aduce moartea este în orar.
Când Dumnezeu este mort, orice este posibil,
hulitorii nu mai există, duşmanii vieţii devin prieteni.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,
nu pot lua fericirea.
Nefericite păsări, izgonite în cerul pustiu.
Logica nopţii îmi spune
că există o armonie în noi
pe care nu o cunoaştem ziua.
De ce ne este frică de noapte,
de moarte?
Ascultă cum cântă iarba
cu glasurile celor plecaţi dintre noi.
Până atunci sărută-ţi iubita, ea există.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variante pe ales

Sunt zile în care viaţa mi se pare o povară
Şi sunt nopţi în care timpul mi se pare infinit
Dimineţi în care trupul mi se pare ca o gară
Seri în care sufletul mi se pare tren grăbit.

Călător stingher prin lume fără nici un crezământ
Fără nici un fel de rude, nu prieteni, ţară neam
Ar mai fi ca variante Dumnezeu şi un mormânt
Am de-ales, nu mă pot plânge precum alteori plângeam

Voi vota să mor, probabil sau să merg la Dumnezeu
Am atâtea variante că nu le mai ştiu nici eu.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glumă cu lumea

De unde mă cunoşti, iubito,
Când eu pe mine nu mă ştiu?
Mă-ntreb, cum se-ntreba un gringo
Pe-o margine de drum pustiu.
Ai adunat anii şi ţepii
din barba unui zeu cărunt?
Ai vrea să fiu eu fiul iepii?
Ei bine, voi fi iarăşi crunt.
Şi nu-mi mai spune că aluneci
Precum un şarpe, mă ucizi,
În vise te sărut, cum spumegi
şi te dizolvi doar în acizi.
Sunt mai isteţ decât se spune,
Noi despre noi nu ştim nimic,
Se nalţă soarele, apune,
Tu eşti furnică, eu... furnic.
La căpătâi să-mi vii, e timpul,
Poate că mor acuşi, mai ştii?
Un înger plânge, altul râde,
O jertfă-i fiecare psi.
Urcăm, urcăm, desăvârşirea
n-ajunge-n dragoste, mai e,
buştenii trec pe ape repezi,
noi trecem ca secundele.
La casa de nebuni e bine,
La casa de normali e rău,
Maimuţele joacă pe bile,
Iar eu vorbesc cu Dumnezeu.
Evlavioase pisici tandre,
Vise de păsări în coteţ,
Pe toate le iubim, a tantra
Ce ne învaţă, fii isteţ.
Oricât aş scrie, rău sau acru,
Nu voi ajunge în Parnas,
Sunt geniu-n casă, eu cu tine
Rescriem iliade, pas.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiril

De Chiril n-aţi auzit, nici nu ştiţi nimic,
Dar de mine nici atât, cik-cik-cik,
Lucrurile au şi ochi, ne privesc atent,
Demenţial trăim, murim, neinteligent.
La icoane mai privim, ne rugăm de noi,
Domnul este oarecum, în noi şi în voi.
Cine s-ar ruga cinstit de un biet străin,
Fiecare este plin de sine, o ştim.
Iar povestea lui Chiril ne cam doare-n cot,
Suntem fiecare, nu? Mai netoţi, netot.
Nu vă supăraţi, vă spun după zeci de ani,
Când credeam că sunt genial, însă nu spuneam.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră...

Piatră, piatră,
Coaptă-n vatră,
Tu mă mârâi
Ca pe-o şatră,
Eşti oloagă,
Întro doagă,
Şi mă târâi
Fără şagă...
Piatră eşti de temelie,
Piatră acră de mormânt,
Unsă-n colţuri pe vecie,
Aruncată-n cercul sfânt...
Urcată-n zări
Dai cugetări,
Cu seva uzi
Multe-nsetări,
Tu piatră creşti
Dintre poveşti,
Te rog, m-auzi,
Vreau să-mi vorbeşti?!...
-Eu, am inimă în mine,
Îţi simt piatra inimii,
Şi păstrează-mă-n suspine,
Te voi ferici, să ştii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 iunie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi

Aminteşte-ţi, eşti utilă
Ca un pui de crocodilă
Aminteste-ţi, esti frumasă
Ca bureţii de pe casă
Carapace de ţestoasă
Aminteşte-ţi, eşti deşteaptă
Ca un tren ce nu te-aşteaptă
Ca o scară făr* de-o treaptă
Aminteşte-ţi, esti neînvinsă
Ca un pui de curcă ninsă
Ca o îngheţată linsă
Aminteşte-ţi că eşti bună
Leafa când o iei pe-o lună
Inimoasă dacă eşti
De amici să te fereşti
Meriţi tot ce e mai bun
Un cojoc şi un zăbun
Importantă de-o să fii
Şi prin fiice şi prin fii
Aminteşte-ţi de-un eşec
Când călca-vei iar pe bec
Singur dac-o să rămâi
Pune-ţi cartea căpătâi
Imporant e să trăieşti
De se poate-n Bucureşti.

poezie de Ioan Marinescu-Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între azi şi demult

te ascult cel mai mult când tu taci şi exişti
când mai crezi c-am rămas doi copaci pesimişti
tu trăieşti cel mai mult în prezentul ocult
şi mă cauţi mereu între azi şi demult

pe aceleaşi alei sunt un biet menestrel
sunt o salvă de tun într-o piele de miel
nu mai sunt ca un om nici copac nu mai sunt
sunt un tropot de cal cu potcoave de vânt

te iubesc mai acut când prin ploi te dezbraci
şi te-mbraci cu finalul câmpiei de maci
nu mai ştiu nici ce eşti nu mai pot nici să mint
cât de mult te-am urât cât de mult te-am iubit

sunt o brumă de toamnă pe-o frunză de crin
m-ai rugat să te mângâi pe coapse puţin
şi prin umbra înalt-a pădurii de tei
suntem trupuri de foc şi ne pasc nişte lei

nu mai sunt ca un om şi nici cal nu mai sunt
sunt un dangăt de clopot căzut pe pământ
sunt o toacă de lut care bate tacit
dinspre minus nimic înspre plus infinit

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nu ştie că emite raze.
Visez o lume fără pronume posesive.
Nimeni nu-şi pierde drumul în viaţă, doar şi-l schimbă.
Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul, cu Satana, se pare că există o confuzie.
Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.
Urechile şi ochii tulbură mintea.
Nu-mi puneţi o piatră pe mormânt, voi ieşi în curând.
Unele idei nu le mai scoţi decât cu creier cu tot.
Minciuna rodeşte în creierele cele mai reavăne. Mincinoşii "se prind" imediat.
Ambiţia şi fragilitatea te pot duce la sinucidere.
Cea mai banală idee este premoniţia morţii.
Iubim mierea şi nu iubim albinele, numai pentru că înţeapă?
Animalele mari sunt mai puţin periculoase decât viruşii.
Pistolul prietenului nu este prietenul meu.
Gardul cimitirelor nu este pentru morţi, nici florile.
Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munţi.
BORIS MARIAN MEHR

Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorabil

A spune ceva memorabil şi nobil?
Pornopsihia sperie snobii,
Dar despre moartea lui Ivan Ilici
Cine mai ştie, la examene pici.
Supravegheaţi-ne, totul se fură,
De la lingouri şi până la zgură,
Exhibă, omule, tot ce e-n tine,
Suflet şi spirit, gânduri haine.
Că tu ai talentul de a te eschiva,
Precum spadasinul din burgul mic Spa.
Doar tu, iubito, eşti cristalină
Să te sărut nu-ndrăznesc. Sunt de vină.
Precum invariabila constantă Pi,
Nici într-un vis n-aş îndrăzni.
Schimbăm idei, simfoniete de dor,
Iar patima mea e aiurea, în nori.
Precum Venera fără de mâini,
Tu mă cuprinzi doar cu ochii, bieţi câini,
În van vitejia, în van orice foc,
Eşti Sapho de care n-am parte, noroc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră cu ochi

O piatră cu ochi
Se uită la mine,
Ea cunoaşte liniştea,
Eu nu sunt de piatră,
Ea cunoaşte limbajul ploii,
Eu sunt grăbit, deschid umbrela,
Ea a fost om, pe când eu
Eram piatră, astfel ne privim în secret,
Eu – o biată carne cu suflet, acolo,
Ca un câine credincios – sufletul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!