Gândesc, deci rezist?
Ca vechi burlac, acest mesaj,
Întors, îmi pare mai firesc:
Ofertelor de mariaj
Rezist eroic, deci gândesc...
epigramă de Cornelius Enescu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
"Gândesc, deci rezist"
Aforismul adaptat,
La specific românesc,
Este radical schimbat:
"Eu rezist, că nu gândesc"!
epigramă de Gheorghe Constantinescu-Gecko din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antiteză la tema "Gândesc deci rezist"
Declară mulți, făcându-și cruce,
Că-n era nouă, comunistă,
Cine nu cugetă, conduce,
Cine gândește, nu rezistă
epigramă de Gheorghe Bâlici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândesc, deci rezist?
Aforismu-i optimist,
Da-ntrebarea mea ar fi,
Mai întâi: cum să rezist,
Ca să pot, apoi, gândi?...
epigramă de Alexandru Stănescu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Cornelius Enescu
Nu mă supăr de sudalmă,
Dar cum vezi, le potrivesc,
Că țin inima-ntr-o palmă
Și cu alta... te plesnesc!
epigramă de Dimitrie Jega din Printre epigramiștii olteni (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apropo de tema "Gândesc, deci rezist!"
Tema-mi pare deplasată
Sau de-a dreptul fantezistă;
Soacra-mi n-a gândit o dată
Și-uite-a năibii cât rezistă...
epigramă de Nichi Ursei din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Expresie latină și tranziție
E-o vorbă ce n-apune:
"Gândesc și deci exist!"
Iar astăzi mulți pot spune:
"Mai fur și deci rezist!"
epigramă de Vasile Larco din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf pentru Faust
Sub glod e un bătrân rebel
Ce vru să-mi schimbe zodiacul;
Chemându-l pe Mefistofel
Era firesc să dea de dracul!
epitaf epigramatic de Cornelius Enescu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăiesc în România
Mă gândesc cât mai rezist
Haosului românesc?
Și răspunsu-i foarte trist:
Mai rezist, că nu gândesc!
epigramă de Alexandru Hanganu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
- epitaf
- Pios mesaj postum pentru acel
Plecat tăcut în lumea de apoi;
Se scrie cu plăcere și cu zel,
Voioși că nu-l scriu alții pentru noi.
Epitaful
definiție epigramatică de Cornelius Enescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mariaj cazon
El și-a "instruit" nevasta
Dup-un vechi regulament...
Dar a venit și năpasta:
Ea vrea azi... un regiment...
epigramă de Constantin Enescu (6 aprilie 2012)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limită
Când ideea emigrării
Mă tentează-n mod firesc,
Este vremea întrebării:
Să rezist sau să gândesc?
epigramă de Mihaela Kerestely din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chestiunea zilei
În anii-aceștia foarte grei
"Cum să rezist" mă-ntreb firesc,
Când cei din vârf nu se gândesc
Decât la ei?!
epigramă de Eugen Deutsch din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Filozofică
Gândesc, deci rezist
Să cred că... exist!
distih de Viorica Voicescu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui plagiator
Colindă umbre-n cartea ta, discret,
Ca în castelul vechi din Elsenore...
Shakespeare chema pe tatăl lui Hamlet,
Tu chemi pe Cincinat și Teleor.
epigramă de Cornelius Enescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Gândsc, deci rezist"
De ani de zile ne mințim,
Și noi și ei tot ne-nșelăm...
Gândesc că-i bine să gândim,
Dar cât o să mai rezistăm?
epigramă de Nicolae Petrescu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mariaj
Ea tânără, el vechi holtei.
Un mariaj cum altul nu-i;
Ea risipește banii lui,
El risipește anii ei.
epigramă de Gheorghe Chirilă din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândesc, deci... rezist
În viața ca o agonie,
A fi e-o vorbă în sevraj,
A rezita e-o nebunie
Iar a gândi... mare curaj.
epigramă de Gheorghe Filiș din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoepitaful unui Fiat 1300
Cam mică-a fost se pare, marja,
Atunci la sensul giratoriu!
Și-acum? Eu, în furnal, cu șarja,
El în borcan, la crematoriu.
epitaf epigramatic de Cornelius Enescu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
"Gândesc, deci rezist"
Zicere din cele bune
Spusă într-un singur rând,
De-ntrebarea ce se pune:
Până când?
epigramă de Florea Ștefănescu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pensionarul și U.E.
Purtând cojocul vechi și chel
În iarnă tremur ca un gel
Și mă gândesc eu, pesimist:
Cu pensia n-o să rezist!
epigramă de Iconița Octavia Micu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!