Culmea perversiunii

Pinochio era înnebunit după un fund de lemn.

culmi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

poet

Poetul

Un pumn de lut însufleţit,
înnebunit de geniul Tău,
înnebunit de zare,
înnebunit de tot
ce-i necuprins,
de tot ce-i lacrimă şi dor.

poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, deşi toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, şi avea în mod sigur părul roşcat. Nu ştiu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca şi când mi-aş fi amintit că tânjisem după alt fel de existenţă, în care nimeni nu putea să subziste în afară de Alice H. Şi-apoi, pentru cât timp?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul din lemn

Veneau cu geamantane din lemn
cu haine din lemn
cu paşii de lemn,
vorbind într-o limbă de lemn
despre uriaşa balama care scârţâia cerul...
În gară trenul îşi schimba la garderobă fierul...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

La greci, calul troian a rămas de lemn în era electronicii, iar la români "limba de lemn" a rămas în zona politicii.

aforism de Constantin Enescu (15 octombrie 2013)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Au înnebunit salcâmii..."

În parcuri, teii-au înverzit
Şi peisajul e sublim,
Salcâmii au înnebunit...
De oameni ce să mai vorbim?

epigramă de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creştinismul se folosea, la început, de obiecte de lemn, dar el era de aur. Astăzi, se foloseşte de obiecte de aur, iar el este de lemn.

citat din Sfântul Atanasie cel Mare
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înnebuni e omeneşte

Iubito cu ocazia minunii
ţi-au înnebunit iar sânii

Şi mi-au ars sinapsele
c-au-nnebunit şi coapsele

Iadu-mi dă alte imbolduri
c-ai înnebunit din şolduri

Şi-mi arată chiar nimicul
c-a înnebunit buricul

Toată eşti o nebuneală
când răsai din noapte goală

Că mă-ntreb zău omeneşte
Dumnezeu nu-nnebuneşte

Răsturnând tot Universul
îmi înnebuneşte versul

Şi-mi arde pe loc hârtia
când îţi fur şi-n scris fetia

Şi-mi aruncă vai blestemul
c-a înnebunit poemul

Şi nu vrea ca să-mi primească
nebunia omenească

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (18 septembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înnebunit salcâmii

Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umblă despuiaţi prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară

Şi l-au scos de dimineaţă
Alb şi încărcat de rouă
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taină nouă

Au înnebunit salcâmii
Şi cu boala lor odată
S-a-ntâmplat ceva îmi pare
Şi cu lumea asta toată

Păsările aiurite
Îşi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Călătoare printre stele

S-a-mbătat pădurea verde
Nu mai e aşa de calmă,
Ţine luna lunguiaţă
Ca pe-o inimă în palmă

Nu-mi vezi sufletul cum iese
În haotice cuvinte,
Au înnebunit salcâmii
Şi tu vrei să fiu cuminte?

cântec interpretat de Tudor Gheorghe
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am înnebunit

Nebuni în casă suntem patru,
Mai suntem zece la serviciu,
Seara când merg la teatru
Văd o piesă cu-n... ospiciu.

epigramă de Vasile Iuşan din Ridică-te, Caragiale! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

J. D.: Deci are un fund drăguţ. Toată lumea are un fund drăguţ. Eu am un fund drăguţ.
Carla: Ar trebui să-l aduci cândva.

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoarecele care a intrat în bibliotecă este înnebunit după cărţi.

aforism de Grigore Rotaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi dinte cei care se lasă pupaţi în fund, au pupat în fund ca să ajungă în poziţia care le asigură "privilegiul" de a fi pupaţi în fund.

aforism de George Budoi din Pupincurismul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (31 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românii au ajuns în sapă de lemn

După ultimul sondaj
Rezultatul nu uimeşte
Şi exist-un avantaj:
Sapa nici nu rugineşte.

epigramă de Alexandru Ştefan-Saşa din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catren de sezon

"Au înnebunit salcâmii" -
Şi sparanghelul la fel -
Umblă după el românii
Fără bani în portofel.

epigramă de Valentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrez la masa mea de lemn, pe scaunul meu de lemn, cu tocul meu de lemn, ceea ce nu mă împiedică să fiu răspunzător, într-o oarecare măsură, de mersul aştrilor.

Jean Cocteau în Cocoşul şi Arlechinul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul

Am găsit scrisoarea într-o cutie de carton,
Istorie comună. Am citit cuvintele.
Cerneala era cafenie şi estompată, hârtia uscată
După trecerea-atâtor ani.
Era scrisoarea unui soldat, de pe front –
Îşi exprima iubirea şi dezamăgirea
De a nu fi primit permisie. E anulată deja, scria el.
Norocul meu e pe fundul mării.

Afară soarele era fierbinte, iar lumea se-arăta luminoasă;
Am auzit muzică la radio, cineva a râs.
Nu cânt, nu râd, nici nu sunt îndrăgostit de soare,
Iar în tăcerea camerei mă gândesc la el,
La tatăl meu ucis – şi la alţi oameni
Care şi-au găsit norocul pe un fund de mare.

poezie de Clifford Dyment, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au înnebunit copacii...

Au înnebunit copacii
Dezbrăcaţi acum spre iarnă,
Rezemaţi cu toţi aracii,
Hainele pe jos le toarnă.

Ori s-au supărat pe mine,
Că-s şi eu nebun ca ei,
Bântuit între ruine,
Liniştit cu un condei.

Poate vor să mă iubească
Printre crengile-aiurite,
Iar pe frunze să doinească,
Doruri multe-ntipărite.

Vor să mă-nvelească-n frunze,
Doina-n cânt să mi-o alinte,
Stelele să-mi fie muze,
Sub copaci îmi fac veşminte.

A înnebunit şi frigul,
Ce îmi ţese os cu os,
Zgribulit e pipirigul,
Broaştele se lasă jos...

Mi-au înnebunit toţi paşii,
Clătinaţi prin dansuri şchioape,
Să învăţ eu toţi copacii?!...
Cum să sară ţoape, ţoape...

Las pădurea grobiană,
Dezbrăcată, necioplită,
Eu ma culc într-o poiană,
Doina-n cânt, îmi e jelită...

poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui politician care e acuzat că foloseşte o limbă de lemn

De doar limba-ar fi de lemn,
Am mai înghiţi noi hapul,
Dar, mai nou, parcă dă semn
C-ar avea din lemn şi capul.

epigramă de Dumitru Cioacă-Genuneanu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!