Octombrie

am aşteptat de partea cealaltă a cerului un semn de la Tine,
timpul trecea greu,
poeziile scrise cu sânge adunau în jurul lor ochii animalelor de povară.
în fiecare zi albastrul singurătăţii îmi desena buzele Tale,
soarele râdea de jocul nostru copilăresc,
râdea.

sinucigaşii treceau pe lângă mine negându-ŢI existenţa,
imaginile lor păreau ceva între binecuvântare şi incest.
cu faţa întoarsă către lumină am continuat să scriu rugăciunile de piatră
ploile m-au binecuvântat cu nebănuite dureri.
luna plângea uimitâ de tristeţea unei copilării retrăite la nesfârşit,
plângea...

inelele fuseseră pierdute pe drumul durerii ce ducea către Perigueux
cuvintele noastre nu mai pot schimba nimic dintr-o hotărare luată în pripă.

poezie de Eduard Dorneanu (6 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Dumnezeu a făcut lumea, cu un ochi plângea, iar cu celălalt râdea. Plângea ştiind cât vom suferi, râdea ştiind că îi vom ţine totuşi de urât.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altfel de iarnă

Lacrimi de gheaţă ale cerului cad...
Cad ameţitor, fără încetare,
Cerul se uneşte cu pământul
Printr-o cascadă strălucitoare.

Ea...
Senină ca un bob de rouă,
Îmbujorată de gerul năprasnic
Ridică faţa spre cer,
Florile de nea o acoperă cu aripioarele lor nevăzute.
Unii mai îndrăzneţi îi ating buzele...
Ce ghinion!
Buzele ei mereu o văpaie
Şi ei mor topiţi de vâlvătaie.

Noaptea...
Cerul greu de plumb, s-a lăsat în jos...
Încât ea ar putea să-l atingă cu mâna.
Lacrimi i se rostogoleau pe obraz,
Plângea în momente fericite
Şi râdea când sufletul îi plângea.

Pe pârtie schiorii îi par nişte litere...
Nişte litere în mişcare
Ce scriu un poem dedicat iernii.
Cine ar zice că pe aici
Au fost vreodată bujori, crini şi alte felurite flori?

Iarna s-a topit...
S-a topit odată cu haina ei albă.
Soarele sclipeşte vioi pe boltă
Iar ea..
Fata cu buze de foc
Depăşeşte graniţa lumii reale
Cu ţurţuri lungi
Cristalizaţi la ochi.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de cântec

S-o luăm pe rând!
Palmă, ochi, lacrimă..
Moartea râdea
şi plângea şi tăcea
şi cânta.
S-o luăm pe rând zicea bătrânul
S-o luăm pe rând copile!
şi râdea în palmă
şi plângea din ochi
şi lăcrima copilul
ce lăcrima
din palmă...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părţi inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îţi vor mutila faţa cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeţii mincinoşi,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuţi unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simţi în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îţi vor schimba numele, sângele, viaţa.
stai lângă mine,
vin cei morţi să ne citească din cartea durerii,
stai lângă mine.

eşti aceeaşi şi niciodată tu...
stai lângă mine...

poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de început

cu 16 zile înainte de a mă naşte am auzit moartea recitând din cartea tristeţii,
vocea ei domolea orice furtună iar eu începeam să îmbătrânesc departe de viaţă.
părinţii mei petreceau alături de personajele lui Charles Dickens,
îmi căutau nume printre eroi imaginari, în lumea celor închişi în apatia trecutului.

toamna râdea dansând goală în noaptea brumată...

mâinile mele nu aveau puterea de a deschide uşa durerii,
a trebuit să ascult până la capăt disertaţiile morţii.
am luptat fără să pot vedea lumea nouă ce se năştea în faţa ochilor mei
mi-au stat alături spiritele templierilor neîngropaţi.

şi toamna râdea, râdea...

apoi venit Dumnezeu să îmi mângâie neputinţa,
mâinele Lui s-au odihnit o clipă pe sufletul meu.

poezie de Eduard Dorneanu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ea

ea plângea ea pentru ea
eu plângeam ea pentru ea
tu plângeai ea pentru ea
cine plângea nu ştia (?!)
de ce plângeam pentru ea

atunci să modificăm:

pentru ea

ea râdea ea pentru ea
eu râdeam ea pentru ea
tu râdeai ea pentru ea
cine râdea nu ştia (?!)
de ce râdeam pentru ea

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei văduve

Plângea nemângâiată tare
Cu lungi şi groaznice suspine;
Dar nu ştiu cum, din întâmplare,
Plângea... mai mult pe lângă mine!

epigramă de Cridim din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi

tăcerea era surdă
uneori îşi amintea un gând fugar
şi desena amintiri din frunze moarte
alteori scria cuvinte pe cer pentru îngeri de ceară
treceam dintr-o stare în altă stare
praful îmi zgâria ochii milenari
nu am auzit căderea
coborâsem prea jos,
poarta era deschisă, treptele atârnau aleatoriu de pereţi
am înţeles
fugeam fără rost pe o spirală stricată a vieţii
m-am aşezat între ulmi şi platani
treceau zile, treceau ani
mă jucam cu frunze în alaiul de toamnă
uitasem să mă ridic
pe ziduri se scurgeau păsări
dimineaţa rupeam anotimpurile
căutând abstractul din palme
am spălat cerul şi am privit în ochii lui, plângea
noaptea şoptea
curgea un fir de iarbă
verde crud, verde nud
roua se termina pe maluri
din lună croiam cuvinte în mirosul rănilor
timpul trecea
cenuşă la picioarele mele
ţipa sub tălpi
atunci m-am întors din drum şi am găsit cuvântul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saxofonul
plângea saxofonul
in timp ce inima râdea
părea să cunoască ziua de mâine
citind în ochii denşi de lumini
şi tu ai plâns
rănile mele
în timp ce îţi spuneam
poveşti de iubire
lumină lumii
dispare în mister
lăsând vie numai amintirea

Gabriela Gârlonţa în Gabriela Gârlonţa,Poezii/ Poems,Editura ADALEX,Sibiu,2010
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaura de şarpe

Eu râdeam din gaură de şarpe
Şarpele râdea la gura sobei
în timp ce sobarii alergau după caii de lemn putrezit.
Şura plângea!
Plângea plânsul cu lacrimi de şuier.
Mieunau troienele.
Se scăldau buruienile.
Eu râdeam cu capul pe fluier
într-o gaură de şarpe
de un şarpe păzit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana

pe bune?!
chiar mă crezi tâmpit?!
de unde apari mereu în miez de noapte?
şi-ţi încolăceşti braţele în
jurul gâtului
de fiecare dată îmi îndrugi minciuni
de fiecare dată te cred
minciunile tale sunt atât de gingaşe
că mintea mea bolnavă de tine nu le poate respinge

am crezut că ne iubim
prin munţii bucovinei
cu buzele
am salutat soarele ce a trecut atât de aproape
privindu-ne
parcă peste tine au zăbovit mai mult razele lui
(uite acum sunt gelos pe soare)

pe bune ioana?! pe bune?!
acum după ce ne-am logodit
şi inelele strălucesc pe degetele noastre
tu te crezi îndreptăţită
să-mi ceri socoteală pentru
fiice vers pe care-l scriu cu
buzele pe abdomenul tău
de ce mi-am luat o logodnică în locul unei muze?
de mâine n-o să-ţi mai vorbesc de mine
nici despre copiii pe care-i naşti
dându-le frumuseţe prin însăşi dificultatea naşterii

poezie de Cezar C. Viziniuck din Ioana (2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia plângea

Ploaia plângea
şiroaie, lacrimi vărsa
cerul se despica
şi norii îi golea,
pământul plin de apă
a spus că nu mai vrea
pe soare-n ajutor chema
dar ploaia suspina
când pietrele stropea
iar soarele ascuns
nu se mai arăta.
Din cuibul meu
am întrebat
de ce ploaia plângea
dar nu vorbea...
credeam că nu mă auzea,
Am primit apoi
şi un răspuns
furtună, tunete şi-un trosnet
m-au străpuns
Un nor, atunci
m-a aşezat
pe iarba ce muia
şi am văzut şi cuibul meu
căzând din rămurea
Un val de apă
cum ochii-mi închidea
am intrebat încă odată
de ce ploaia plângea...

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa plângea

Aruncam Luna la perete. De tine uitasem!
Parcul îmi învârtea buzele în hora cu bănci
Plecasem!
Statuile înfigeau în fotografia ta
din sepia-bronz
geamantanul cu lănci.
În locul Lunii golul curgea!
Te aruncam la perete
şi casa plângea!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profeţii mincinoase

mâine voi scrie despre buzele tale, despre atingerea ta.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să îţi sădesc un pom fără roade în trupul tău nemişcat.

mâine voi scrie despre părul tău, despre curgerea lui firească între minut şi anotimp.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să cobor îmbrăcat în frac şi să ciocnesc cupe goale cu îngerii de piatră.

către prânz voi îmbrăca armura verbului impersonal.

zeii se vor ascunde lăsând Olimpul pradă cântecelor gothice.

cortegiul nostru se va împiedica de trupurile giganţilor, ciclopilor şi gorgonelor otrăvite
de mesageri fără milă
dar nimeni nu ne va putea opri să privim amurgul de pe crestele disperării.

nici măcar jurământul tinereţii.

nici măcar el.

cu ochii închişi vei pipăi zidurile cetăţii căutând locul unde
acum o mie de ani înfruntând ploaia şi profeţiile mincinoase
ţi-am crestat numele.

numele tău.

mâine voi scrie despre moartea ta într-un glob de cristal,
la masa de jad a neîntâlnirii noastre.

astăzi nu.

astăzi mă scald în sângele tău ca un bărbat ce îşi caută tristeţea,
în desacralizarea veşnicelor ploi...

poezie de Eduard Dorneanu (23 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta desfrânată

O secetă plângea lâng-o fântână
Şi se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...

Când a venit o ploaie şi seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept şi până jos;
Dar a-nceput s-o ude, şi-a început s-o doară
Şi s-a sfârşit iubirea din visul ei frumos.

Plângea şi se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viaţă nu le-am zis.

O scetă plângea la poarta mea
Şi se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ţinut cu soarele şi-ar vrea
Să vină să se ţină şi cu mine!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de dune

am încercat să îmi vând armele pe un preţ de nimic într-un bazar, departe de tine.
negustorul mi le-a evaluat cu ochi răi, întrebându-mă dacă le-am furat sau doar le-am găsit în deşert.
nu am ştiut să răspund,
crescusem atât de înalt, încât vorbele mele nu încăpeau în cortul de pânză ponosită
şi a trebuit să-l omor.

murdar de sânge, am reuşit să mă strecor printre oameni ferindu-mi privirea şi strângând din dinţi,
cu banii luaţi pe o marfă nevândută, mi-am cumpărat un cal înaripat de la un profet mincinos.
fără nici o grabă am zburat peste arinii retezaţi de o dimineaţă venită prea târziu
şi am poposit liniştit în braţele de bronz ale unei femei pe jumătate îmbrăcată în lumină.

djinii s-au grăbit să îmi ridice casa cu acoperiş albastru asemeni cerului fără nori.
credeau că împreună vom porni către cetatea în care sunt zidite fecioarele dervisilor.
timpul era viu, clepsidra neîntoarsă
şi buzele nemuscate de gelozia ta

poezie de Eduard Dorneanu (8 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternanţa

Soarele şi luna erau îndrăgostiţi
Sau cel puţin aşa spuneau,
Ei îşi şopteau doar vorbe dulci,
Dar nu se prea vedeau.
În goană, luna, după soare
Plângea, făcea doar nopţi amare,
Căci astrul de la răsărit
Doar o minţea că-i e iubit.
Ea tot făcea paşi către el,
Dar el păstra distanţa
Şi cât de mult înainta,
Nu-şi ajungea speranţa.
Luna ştia că la amiază
Iubitul ei zace pe centru
Şi se rotea încetişor,
Să nu-i observe mersul.
Dar soarele era şiret,
Ştia ce se petrece
Şi ca să pară el deştept,
Spunea că "timpul trece".
Iar luna tot a aşteptat
Să-şi întâlnească amorul
Şi luni întregi l-a căutat,
Să-şi stăpânească dorul.
Până-ntr-o zi când a-nţeles
Că n-are rost să fugă,
Căci soarele nu se apropie,
Iar ea îi este slugă.
Şi uite aşa a încetat
Să-şi caute amorul
Şi luna, greu, s-a resemnat
Şi a rămas cu dorul.
Oricât de mult a încercat
Să spintece distanţa,
Ea din păcate a eşuat
Creându-şi alternanţa.

poezie de Mioara Drîmbu-Cucu (28 martie 2018)
Adăugat de Mioara Drîmbu-Cucu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă eroilor

(lacrimile nu se usucă nicicând din ochii poporului şi ai mamei)

Un glonţ mi-a spart pieptul... Când ţara plângea,
Plângea jumătate din inima mea...
Un înger venise şi-n zbor către cer,
Un gând de lumină, mă luase cu el.

Se-aprinde în ceruri o candelă - vis.
Aripa de ceară în foc s-a prelins.
Mă plânge poporul, mă cheamă, mă vrea.
Poporul rămâne în inima mea.

Mă cheamă părinţii - un fluture-n zbor,
În vis, o lumină - o şoaptă de dor.
Troiţa se-nalţă un cânt către cer...
E viaţa şi moartea, un cerc de mister.

O inimă-n soare, prin voi m-am născut.
Aveam misiunea de-a fii pe pământ...
M-am stins pentru ţară, erou ne-nfricat,
Veghez libertatea de-aici, din înalt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sala armelor

m-am aşezat jos lângă patul tău ce dintr-o dată îmi părea uriaş,
mâna ta dreaptă atârna însângerată iar stropii de viaţă desenau cercuri,
multe cercuri.
am stat cu spatele la tine până când ai închis ochii pentru veşnicie,
nu am dorit să îţi văd convulsiile schizoide de dinaintea ultimului zbor.
ca o băutură amară, moartea m-a chemat lângă trupul tău din care durerea absenta motivat,
te-am stropit cu picături de apa neîncepută şi ţi-am povestit ceva ce între timp am uitat.

două nopţi am stat îmbrăţişaţi între moarte şi moarte.
Thanatos a fost răbdător şi a stat departe de întrebările noastre copilăreşti.
apoi, într-o zi ai început să miroşi a pământ amestecat cu uitare.
dintr-o lume întunecată, mi-ai cerut să te strig în toate zilele ce vor urma,
cu numele unei femei necunoscute.

când dimineaţa a venit să îţi ardă scrisorile de dragoste,
paharul era gol,
lumânarea stinsă...

poezie de Eduard Dorneanu (16 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii mei, doar lumină

Doamne, în fiecare dimineaţă
îmi dai o felie de pâine
unsă cu un strat gros de lumină
şi eu nu mă satur să muşc din ea,
apoi adun toate firmiturile căzute pe jos
ca pe nişte perle desprinse dintr-o rochie de mireasă,
în care luna îşi răsfaţă gleznele
printre foşnetele de îmbrăţişări pătimaşe...

Doamne, în ochii mei nu mai încape nimic,
de aceea năvălesc păsările în jurul gâtului meu,
caută o spărtură ca să între în mine
ca nişte dinţi de cer,
înfiorându-mi carnea flămândă.

Cum aş putea să nu mă înalţ,
când eu îmi găsesc liniştea în apele tale
la fel ca un prunc la sânul mamei?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!