Câte sunt...

Sunt străzile goale de-o fostă eleganţă
Nu doar în veşminte ce n-au importanţă,
Ci-n gropile, mii, curmând dreptul la vis
În murdaru-mproşcat, făr-a fi interzis.

Sunt oamenii negrii de hăul nevoii
Ce nu se mai spală cu picurii ploii
Ce curge-ntinând cu şiroaie mânjite
Şi case şi oameni cu feţe sfrijite.

Sunt băncile pline de bani din furat
Cu creditul luat de la cel nemâncat
Şi-s una, de alta, lipite pe-alei...
Da-s fără speranţă, sunt cuşca cu lei.

Sunt hoarde ce bântuie girofaruri albastre
S-anunţe-ntruniri provocând noi dezastre,
Ca şi cum n-ajunge că mâine nu e
Şi-ncearcă să mintă... că nu ştiu de ce.

Sunt satele ţării istovite de rău
Ce-l duc doar bătrânii, ce-au fii la bulău,
Că n-au dat o şpagă la şeful de post
Pe lemne tăiate... că bani n-au mai fost.

Sunt pline oraşe de mari primării
Cu sute-n idei de-a crea datorii
Să scape şi urbe şi ţara din criză...
Cu toţi bugetari, aşi-n orice-expertiză.

Sunt toate deodată, căci sunt şi fericii
Ce stau în palavre, n-au grijile fricii
Că-mpart o dreptate în pungile proprii
Din solda-ţi ce-i zic; "Banii-s ai Europii ".

Sunt toate anapoda şi-s fără ieşire,
Căci unde-i nimic nu mai e nemurire;
Că hoit mai puţin, fie rasă sau gen,
Poluează redus... E mai mult oxigen!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor versurilor mele

Vă par ciudate? Nu-s pentru saloane.
Notaţi deci prima lipsă: sunt toscane;
Că-s colţuroase şi n-au ritm - se poate:
A doua lipsă - n-au prea fost cântate;
Că nu sunt clare şi-s cam... ascuţite:
E ultima lor lipsă: sunt... gândite.

hexagramă de Vittorio Alfieri din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocul

Se înalţă vânăt, scrijelit...
Ferestrele-n culori diverse
N-au flori... Stau aninat neveste
Într-un contemplu!... S-au oprit.

E plin de hăuri, zis balcoane,
Cu rufe ude, magazii.
Hidos privirii-i, nu-ţi revii...
Ei sunt toţi mândri, Ele doamne!

Au loc ţinut pe bancă-n faţă,
Nu sunt la muncă ziua toată....
Făloşi cu pensie ce-au plată
Sunt toţi "bolnavi"... de lucru-au greaţă!

Dar nu-i problemă, au maşini,
Copii-şi duc şi-şi iau din şcoală,
Muncesc la negru, că n-au boală...
Că-aşa-şi mai fac şi-un ban "peşin"!

Mirosuri sunt ameţitoare
Hazna-n amestec cu mâncare...
Liftu-i a vieţii încercare
Şi-i beznă tot pe coridoare!

Sunt toţi proprietari de drept!
Au cumpărat... pe zece lei...
A trecut timp, acum de vrei
E-un milion... preţul corect!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sintagme de tipul "sunt îndrăgostit fără speranţă", "sunt îndrăgostit şi mă simt vinovat", "sunt îndrăgostit şi nu mai sunt bun de nimic" n-au ce căuta în vocabularul iubirii.

Andrei Pleşu în Despre frumuseţea uitată a vieţii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul la români

Când Dumnezeu a dat norocul,
Românii goleau polobocul;
Nici n-au ajuns la împărţire,
Prea mândri-n cuget şi-n simţire!
Aleg să fie guvernanţi
Doar farisei şi aroganţi -
Preocupaţi să prindă "potul",
Ne-ar vinde, de-ar putea, cu totul!
Degeaba-s pricepuţi la toate:
Ei nu muncesc, doar "dau din coate",
Isteţi, dar numai dau din gură,
Le place doar pe... "scurtătură"!
Aşa-i poporul meu faimos,
Ce, cu trecutu-i glorios,
Se mândresc azi, numai bătrânii,
Căci, unde sunt acum românii?
Ogoarele-s părăginite,
În sat sunt case părăsite,
Dar avem cluburi, "păcănele"
Vitejii ţării luptă-n ele!
Românul e polivalent:
În furt, minciună, e-un talent!
Şi dacă nu-şi găsesc un loc,
Se vaietă că n-au noroc!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transoceanie

Imensitate de apă ce există mereu, de un ieri,
o străbat din centru cred şi
nu există direcţii, sau ar fi
dar sunt şterse de valuri sau vânturi
ce nu duc nicăieri,
mă vântur,
e un dute-vino, doar câteodată mă bucur
c-ajung pe o creastă, dar nu se vede nimic
că sunt orbit
de spumă şi sunt aşa mic...
şi sunt mulţi alţii, mulţi, mulţi
într-un păienjeniş, fiecare c-un val
al lui, unii trăsniţi de fulgere...
şi niciunul n-ajunge la mal,
că nu există mal, nici amonte, aval
şi plouă
cu picături ca nişte mici ouă,
cu picături ca o rouă
ce acoperă apa, purtate pe valuri,
bătute de vânt,
fără nicio direcţie, căci n-au de ce să se lovească,
nu-s maluri...
sunt eu, nu mai sunt...
doar se mai înalţă un abur într-o imensitate de puf alb sau gri, nori
tăcuţi
până când tună
şi fulgeră... poate o fi vreo furtună?...
... s-a-ntâmplat de câteva ori!
Este-o mare de lume nebună, nebună, nebună...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Metafora" imbecilităţii

Ies toţi în hoarde din spelunci
Cu gând în zimţi de stalagmite,
Imitatori de nibelungi...
Neisprăviţi, neisprăvite!

Au minţi dospite în lugubru
Ce explodează în dejecţii.
Răspânditori de ură, sumbru...
Etiologi maligni, d-infecţii!

Au cromozomii în mutaţii
Cu mii de gene recesive,
Multiplicaţi în populaţii
Cu flatulări intempestive.

La stârvuri stau cu guri hulpave
Să muşte carne putrezită,
Din "ateneuri" fac enclave...
Din "prima dona", fac smintită!

Au gustu-n sânge, de mizerii,
Sunt toţi Napoleoni, pretinşii...
Aziluri şi le cred imperii,
Victorioşi, le sunt învinşii!

Au hrană, vidul "metaforic"
Îngemănat în pur non sens;
Trăiesc mocirla-n euforic...
Miros a împuţit... Intens!

Sunt excrementul omenirii
Ce murdăresc, ce-i pur, novice,
Sunt defecarea nesimţirii;
Trăiesc, într-un gunoi, ferice!

Pseudonimul le e scut,
N-au şcoli, n-au nici biografie;
"Vendetta" ţelul şi-au făcut;
Sunt literei, pornografie!

Sunt o "armada" de bucolici,
De juri, autoproclamaţi;
Sunt spuma vomei din alcoolici
Drogaţi de ură... proşti damnaţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre "desigur" şi "poate că" este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii. Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi! Numai eu sunt sfios. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Mele şi a Universului.

Lao Tse în Tao Te King, 20
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În stare critică...

Ah, cât bun simţ şi umilinţă e-n plâns de-atâtea, atâtea mame
Şi câte lacrimi seci au taţii, parc-ar fi surzi şi muţi deodată,
Cum şi iubiţi, iubite odată, sunt sfâşieri de poze în rame
Ce-au îngheţat, ca în icoane... doar cu privirea, devastată.

Şi cât de crud e că nu sunt în stare critică făptaşii,
Cei vinovaţi, călăi ascunşi sub masca vorbelor deşarte
Că nu sunt ei puşi să vegheze!?... Preoţii, îşi ştiu enoriaşii,
Căci viaţa îşi scapă cine poate?... Toţi, sunt birouri cu pancarte!?...

... N-au nicio sarcină de viaţă, pentru că nu e-un material,
Nu este ban pentru făcut, oricum deja s-a luat, degeaba,
Iar moartea, viaţa de mai este, sunt parte dintr-un spiritual,
Ce lor nu le e obiect... Subiect ei sunt, nu noi, pleava!

Ei, stau cu arătător întins mereu spre altul, un neant,
Oricum nicicum nu-s dintre ei -ce nu produc nimic la ţară-
Doar cei ce-n muncă sfârşesc zile, cei cum şi apa de-un hidrant
De adăpat de bun trai... Ei, ce şi iarnă şi-o fac vară.

Câtă ruşine-i adunată cu aceste spurcăciuni morbide,
Ce stau, cu toate, cocoţate, îşi tolănind lene în fotolii,
Se pigulind cu vreo amantă prin staţiunile toride,
Pe ce produc cei amărâţi... bieţi rozători, popor de molii.

Şi-au creat un eşafodaj inexpugnabil, de termite,
În care numai ei, ai lor, au drept de acces la reuşită...
Restul, de jos, ei muritorii, sunt sortiţi sorţii lor de vite,
Să mai reziste intubaţi, ventilaţi cu aer... nu cu pită.

E ţara-n critică de stare, atât de gravă şi nu-i cură,
Căci se dau doctori impostorii cu şcoala la xeroxuri trasă
Şi-s de neînlocuit, se pare, că sunt pe veci ei sinecură,
Iar nesimţirea le e-n modul de-o viaţă... şi-i enormă, crasă.

Îmi caut deznădăjduit adepţi, colegii mei de clasă,
Că România, ţara mea, e-n stare gravă, a mea... "ACASĂ"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Junghi

Astăzi, era să cânt...
Pe limba unei doamne,
Mai veche prietenă de-a mea.
Fiorii ei nicicum nu sunt...
Nu, nu de răceală-i vorba,
Doar al durerii gust îl simt.
I-am dat bineţe, se cuvine...
De unde-s eu curtean
Şi am cântat cu ea
Doar versuri porcoase,
Căci ştiu, unde mă duc.
Azi sunt; şi-s mândru,
Că încă sunt calic
Şi-am să refuz politicos,
Căci sunt pe viaţă.

poezie de Dragoş Nonciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânditorul

Îmi caut veşnic alte definiţii
Aşa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiţii
Şi plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.

Tot metaforic vreau şi-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură să pun nuanţă,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Şi de prostia etalată-n soi de importanţă!...

Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorinţa, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea şi cum cerea, mânca... flămândul?

Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Aşa cum şi natura pare sau o fi? Nu ştiu
Şi nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai uşor, fără obstacol ca-n deşert... pustiu!

Şi câte exemple sunt, de "limpezi" reuşiţi... Ce fistichiu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contraste

Sunt bucurii care-ntristează,
Sunt întristări ce fericesc,
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împăraţi, atotputernici
Ce însă tremură de frică.

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt oameni albi pe dinafară,
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară, negri,
Da-n ei de-un alb strălucitor.

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea,
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăţi care nedreptăţesc.

Sunt multe contradicţii, multe:
Sunt uri adânci ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Şi fericiri nefericiri!...

poezie celebră de Virgil Carianopol din Elegii şi elegii (1974)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune sunt toate

Nu doar Isus a fost vândut
De Iuda Iscarioteanul,
Dovadă-atâţia am văzut
Ce n-au nimic mai sfânt ca banul.

epigramă de Eugen Albu din Urmaşii lui Cincinat (aprilie 2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inducerea-n eroare

Limbaju-a devenit cameleon,
Căci nu mai are nicio relevanţă;
E doar schimbare de culoare sau de ton...
Minciună ascunsă de perfid, cu eleganţă.

Ce-auzi nu e nimic adevărat,
Căci nu cel ce declară are dreptate;
Răstălmăcirea-i drept cu atestat...
Simţurile-s "false"... cu serenitate.

În ţara falei nude, e tot de-avalma;
Imaginea-i ciuntită după vrere,
La spus, pe gură ţi se pune palma...
Realul e mistificat, tristu-i plăcere.

Ce zici, ce scrii, gândirea, sunt prostii,
Nici nu ai drept de-a fi, o existenţă;
Sunt găşti, partide, haite, seminţii...
Tu să dispari, n-ai dreptul la prezenţă.

Cu toţii-s critici, genii, fac cenzură,
De-s ziarişti, ştiu totul... să conducă.
Televizor... e sticla pentru murătură
De-adevăr, pus sub capac, minciună să inducă.

Valorile umane - sau produse
De sine stătător - nu-s câştigate;
Le stabilesc escroci, hoţi, minţi induse
Care transformă, numai ce vor ei, într-o dreptate.

Aşa-i o ţară, ce-i a mea, ajunsă,
O parte de Pământ, ce-i sunt idilizat;
De-o specie de acefali, zilnic distrusă...
Fuduli, perverşi, samsari ce-au scos-o la mezat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt toate la un loc şi fiecare ...

Sunt pulbere de stele căzătoare
Sunt scama unui nor pierdut pe cer
Sunt roua dimineţilor cu soare
Sunt un ecou gonind fără reper
Sunt vântul ce adie dimineaţa
Sunt ramul încărcat de flori şi rod
Sunt seva din care se-nfruptă viaţa
Sunt gândul vesel alergând slobod
Sunt apa de izvor ce se prăvale
Sunt matca râului cu susur lin
Sunt faldul aurorei boreale
Sunt zborul către steiul acvilin
Sunt toate la un loc şi fiecare
Sunt doar grăuntele dintr-un deşert
Sunt raza soarelui ce-n veci răsare
Sunt doar un cânt, dintr-un mai vechi concert...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criză

M-a ajuns criză,
parcă nici nu mai am idei;
mă tot repet, tot joc repriză
cu rezultatul nul... Ok.

Nu-mi regăsesc vocabular,
am sărăcit din nici ce-aveam;
nu mai am gust de dulce, de amar...
Bine-ar fi fost, de mult... de dezertam!

Nimic nu pot transmite, îs vid,
nu curge nici anost... ce epitete;
nu am metaforă, sunt insipid
şi prost ce sunt, mă plâng... Tot am regrete?!

Ori poate-am fost aşa mereu;
doar relatez minuscule aventuri
ce mintea-mi categoriseşte "greu"...
N-am hărăzit de-a incita... lecturi?!

M-autosugestionez în laitmotiv
cu ce-am citit, un cât de cât de expertiză,
că pot şi eu să fiu ca pictorul... naiv
şi să mă vând aşa, bani grei... mereu în criză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele cinci elemente

Sunt o fire pasională,
De nimic eu nu mă tem,
Am idei, sunt vizionară,
Da, sunt elementul Lemn!

Sunt o bucurie vie,
Ador să cânt, să joc,
Şi dragostea îmi place mie,
Normal, că doar sunt Foc!

Sunt grijulie ca o mamă,
Şi pot s-alin cu un cuvânt,
Te vindec daca ai vreo rană,
Căci de aceea sunt Pământ!

Sunt sensibilă, graţioasă,
Şi am un mare ideal,
Tot ce fac eu are clasă,
Aţi ghicit, eu sunt Metal!

Sunt versatilă şi-n mişcare,
Cunoscătoare şi-nţeleaptă,
Îmi place să aduc valoare,
Asta pentru că sunt Apă!

poezie de Ana Truta (30 aprilie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!