Impostura, numită... politică
Paradoxal, ne pregătim viața degeaba,
Din pur instinct și cu ce-avem de la părinți
Sau mai profund, sfidând și galaxii și sfinți...
Cu crez că trecerea de timp, nu evoluția, ne-i treaba..
Petrecem, toți, copilării-n extaz,
Ne declinăm mândrii c-avem un tată
- Ce-și ia cu cinste muncii o răsplată-
Și-o mamă, veșnic păzitorul la necaz.
Ne zbatem, încă puști, în școli pentru diplome,
Să bucurăm pe-ai noștrii, să fim primii,
Acumulând din cinstea împărtășită vremii
De minți și suflete, ce ne-au debarasat de dogme.
Ni s-au inoculat percepte despre știință,
Despre onoare și dreptate... de valori.
Cântăm o țară-n imn, spunând că poți să mori
De ea ți-o cere... Și să fii al ei, cu-ntreaga ființă?!
Credeam că tot e un ciclu de maturitate,
Cu început ce se-mplinește în rațional,
Ce-i trup și suflet, bun național...
Și am cuvânt lăsat, ca să-l rostesc cu demnitate!?
La rând mă-nscriu valoric necesar,
Zbătându-mă să-mi fac copii printre percepte
Ce le-am avut... le cred, eterne drepte,
Dar sunt, se pare doar recensământ, un inventar.
... Sunt mut, deși vorbesc, un invizibil,
Căci loc în față, pe tribună, pe estrade
E ocupat cu falsuri, minți fanfaronade...
Prostia, nud de trup sau minte-s singurele; "eligibil"!!!
Ni se răstoarnă ani, se pierd milenii,
Din adunări ratate-n ignorare
Și rana-i uriașă și nu-i leac și doare, doare...
E-un paradox inexplicabil, de tâmpenii!
Este-o năvală crâncenă a minciunii,
A para-științei, furtului de bunuri și de vise,
E cumulul de zeci de generații compromise
De-o "clasă" autodeclarată a fi esența lumii.
Căci tot ce o societate-și încropește
În cult, cultură, educație, morală,
În știință, economie, cercetare... e vorbă goală
Când singură-și trădează crez, se păcălește.
De unde oare falsa paradigmă;
Că indivizi într-un popor sunt doar câțiva
Filchizuiți, nenorociți, avizi... altundeva,
Se perindând, pe rând, doar ei reprezentanți de stigmă???
Aceleași glasuri, ascunzișuri, minți și măști
Se-auto-tot clamând drept unici buni
Din piedestale, cumpărate prin hoții... Nebuni,
Ce-și vor la nesfârșit, doar ei să ne conducă-n găști.
E răul la superlativ, de timp perpetuat
Cu evidență și-i bazat pe proprii grile
Create de indivizi rămași în stadii puerile,
Dar care-nșeală!... Prin neștiința maselor, sunt la mezat!!!
Spurcată creatură, de hidoși agnostici,
Scursuri nerealizate altfel, pururi instinctive
De pseudo calități... de ego cultivat în invective
În tupeuri proclamate, fără margini, în prognostici.
E anacronica, sepulculara, depășita hoardă
De interese -pururi haitelor și personale-
Ce dăinuie printr-o neînțeleasă acceptare
A celor, vinovat, neimplicați... victimizați să ardă.
Spurcat cuvânt, politica, e-o sinecură
Asezonată veșnic, fără vreo justificare
De cult, profesie, de calități, de implicare...
E mizerabila mașinărie a imbecilității... O impostură!
E cert momentul de răscruce, întârziat,
Pentru a crea reala scară a valorii,
Pentru-a lăsa -celor ce știu de matematica viorii-
Să-ncânte Terră și Univers... Scăpând pe om de plagiat!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Adversitate-i...
... Când opoziția-i un cert în preambul
Neexplicat, căci e inexplicabil
Când din haotic faci indubitabil,
Vestimentând în robă jurământ credul...
... Se înfiripă încet cu gust de ură
Hrănită sadic din exces narcisic,
Se virulând ca-ntr-o ștafetă de olimpic,
Pasându-se-n ranchiună, ce-adevăr sperjură...
Justificată, e calitate și-și conferă
Temeinicie-n dreptul la dreptate
Fără rabat; că făr-adversitate
Întregu-i incomplet, doar (h)emi-sferă...
... Și se prelinge-n încâlciri colante,
Negând valori prin afirmări meschine
Răstălmăcind bun, rău... și răul bine,
În falsul facerii abracadabrante.
Este pe viață sau pe părți de bunuri,
Împarte-o lume fără scara hărții,
Mizând pe neștiința de mister a morții;
Pân' la o cere, a lăsa pe drumuri...
E purtătoare de dureri atroce
Fără vreun leac, căci nu este o boală;
Doar nevăzutu-i negru, prostul fără școală
Ce crede drept cuvânt doar urletul de voce...
E peste "adversar", nu știe echitate,
Se lăfăie-n minciună, crez, de-i repetată!
Nu are vreo geneză, nu știe soră, tată...
E yangu-n excelență, e doar adversitate!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De cuvânt
Cât fals este-n enunțul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Și leacu-i doar o vorbă, legământ!
Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!
Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtășite
La popi diverși, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!
Și fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună știință întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!
Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Și cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind lingușitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?
Și cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Și la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt și uscăturile din mocirloase glastre!?!
Să-și schimbe și popor din triste obiceiuri
Și "om de fapte" să-și asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaș cât încă-și mânuie condeiuri!...
... Să-și scrie singur soarta, mirul din uleiuri!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crez... laic
Am crezuri proprii, al meu intim,
Clădit din tatonări un cert;
Că discul nu-i nicicum concert
Și propriul viitor nu-l știm!
Nu cred în măști de carnaval,
Sau nu comunic, de nu-i chip.
N-am dialog stereotip...
Pretind un ochi în ochi, verbal.
Nu cumpăr lucru nevăzut,
Căci am orori de ascunzători;
Privirea-mi dă miros de flori
Și evitări sunt semn de furt!
Nu cred în false controverse
-Și, mai puțin, de n-am dat ghes-
Ce-s doar isteric înțeles
De-a face "da"-urile inverse.
Mă simt profund debusolat
Când fără a cere, îs debitor
Și hăituit apărător,
Devin perpetuul vinovat...
Se pare, am dreptul meu suprem
Să-mi aleg fel de-a fi, unic,
Iar dragoste, sau inamic,
Mă iau cum sunt... al lor totem!
N-aștept și, nu dau recompense,
Convins că datul nu se cere
Și-i doar infimul, din avere...
Alesul, din prea mult, cu pense.
Nu dau năvală, stoic stau
Pe malul vieții, un pescar,
Să prind doar ce mi-e dat de dar...
Și nu-l țin, returnez ce iau...
E-un pic din crezul meu, ce vreau!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Manifest de voință, în replay
Să realizăm, pe "găști", avut
Din meserii, bresle, profesii!
Politicii, să-i fim dispersii;
Să ne conducem din știut!
Să nu dăm vot din interese;
Pe Rege să-l avem, oh, pururi!
Să nu mai cheltuim pe "tururi"
Și competenți să fim, pe-alese!
Să desfințăm parlamentari
Ce ne fac legile-n prostie;
Impostori ce nu știu să scrie!...
Sfat noi să fim, din cărturari!
Intrigi să nu ne mai plătim;
Contradictoriu arbitrar,
Doar de-a fi "NU", fără habar...
Un tot întreg, din nou să fim!
De ce ne-ar trebui perversul,
Minciuna și promisiunea?
De ce s-avem delațiunea
Doar de-a obține interesul?
Străbuni, am cultivat ogor
Și-acum doar promiscuitate,
Făcând partizanerii... dreptate?!?
Credeți politica... popor?
De ce ne-nscriem pe "partide";
Găști programându-se-n orgii,
Mimându-și ideologii...
Le lepădând... de-i loc de-a vinde?
De ce nu vrem s-avem iar "Sfat
Din Înțelepți" cu multe școli,
Fără salarii... Benevoli;
Ce-și iau câștig muncind, nu-n... Stat?!?
De ce n-avem deloc curaj;
Ne vrem în față... pe la spate?!?
Nu putem fi integritate
Și s-avem țara apanaj???
Vă rog, vă conjur, fiți din nou
Cum am avut bunici, părinți;
Să fim, la rând, venerați sfinți!
O generație.. erou!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inventar pierdut
Născut s-acumulez
m-am luat pe bucățele...
S-am timp să-mi revisez
petrecerile mele.
Nu aveam încă dinți,
pășind... nu aveam păr;
mă copii din părinți,
scrutez spre adevăr.
Nimic nu cunoșteam
pitic descurajant,
vocabule n-aveam...
Oricum neimportant.
Tot rând pe rând, tot dus
să-nvăț din alți percepte
nevrute, mi-au indus
înscrisuri imperfecte!
Hârtii s-au adunat,
justificări, diplome;
Intrat... licențiat
obtuz și plin de dogme.
Prin jocuri-s educat
să fac ce alții vor...
Intuitiv erijat
într-un dominator!
Utopii-n fericire
-primite dar de muncă-
e-o viața-nșiruire
de ducere... în cârcă.
Neștiind, copii mi-am dat
ca roata să se-nvârtă
să țină o țară, un Stat;
să aibă ei de furcă.
Am creat șir de bunuri
ce nu-mi mai sunt utile
și las seren pe drumuri...
de-s fixe, sau mobile.
Sunt simplu un pasaj
infim, neînsemnat...
Sunt om.... pentr-un limbaj
ce singur mi-am creat.
Sfârșit, voi fi o listă
De bunuri-corolar;
De-o existență tristă
Pierdută-n inventar!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vitale negații
Evit să-mi memorez părinți, pe mamă,
Refuz să-mi calculez anii rămași.
Îmi neg greșeli, trecute la urmași...
Nu vreau să calculez nici tragedie, dramă!
Tot mă opun la pierderea de zile,
Spun nu ispitei din conveniență.
Sunt îndărătnic, cred în existență...
Nu vreau să mor, visez; "Ce faci copile?"!
Dau înapoi, când nu dețin promisul,
Întorc cuvântul, pedepsit degeaba.
Nu mai răspund, de vina nu mi-e treaba...
Nu cred că bun, îmi câștig paradisul!
Mă plâng la amintiri despre părinți,
Nu știu de ce-mi rămâne așa puțin.
Nici vorbă, pe copii, din zbor să țin...
Nu fac vreun rău, chiar de cu rău mă minți, alinți.
Nu mă dezbrac de simțuri, caracter,
M-opun să-mi risipesc sămânța-miez.
Elimin aroganța-n propriu crez...
Neg că-n pământ o zi... voi fi pe cer!
Expir, excret, de mult din mine, aspirații...
Mă încăpățânez, vital, printre negații!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crez de vis... la Rege
De la bunica ascultam prin'70
Povești cu o Regină din alt timp
Ce cobora-n calești, cu har și nimb
Pe-n drum de colb, la fel ca azi... poteci.
Și tatăl meu, copil desculț, vedea
Alai regesc în Câmpina natală,
Încununat de-o sfântă, o vestală...
Era Maria, o Regină, a țării stea.
Mă doare timpul, am în carne totul,
Mă prăvălesc în gânduri de copil,
Înverșunat la minți ce-au dat exil;
La venetici de suflet de-un popor, netotul.
Aveam acasă, în sertare-n cărți,
Monede de argint sau bani-hârtii
Cu chip frumos, cum visul de copii...
Să fiu cum un Mihai! Chiar cu aceiași sorți!
Nu se știa de rău... Curați pe-atunci
-Prin '30 din ce-i trecutul veac-
Erau ferice și de-avut de-un prepeleac...
Trăiau în pace și onoare, printre munci.
E-un paradox, căci ce trăiesc e-un vis
Și ce-i real refuz, căci e perversitate!
Mă pierd într-un neant nevrut, într-o etate...
E țara haosului, furtului de nedescris.
Nici de-am plecat pe alt tărâm, în lume,
Nu am uitat povești, de buni, de tați.
Trăiesc acum și eu prin exilați
Și-ncerc s-aștern trecut în noi volume.
Și cum în vis, trăiești aievi real,
La fel realul s-a-ntrupat în vis...
Felicitări am dus, la regele promis,
De ziua-i nașterii, eu neștiut... la Tron Regal.
Păstrez în suflet, inimă, în simț,
Căldura palmei mari, a strânsului de mână;
O simt pe șiră, o am în braț, o am stăpână...
Trăiesc de-atunci, înverșunat, sunt tot un zimț...
... Doresc onoarea-n calm, spre-a mă conduce!
O groaznică, nimicitoare silă mă-ntreține;
Să pot să fac din mine o mulțime!
Să pot linșa lingăii, hoții... Rege s-am și-o cruce!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poli... tic-uri
Ce extaz novator moșteniți din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiți ca fanatici;
Când tot voi sunteți gluma, cât și sursa... de lei!?
Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deștepți, creatori?
Care-i școala, sau știința; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?
Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alții să facă?
Cum de știu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.
Sunt cu sutele, mii, îmbrăcați peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări își fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiți, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, țel cu... șpiluri.
Nu îi doare de alții, doar ai lor au "spitale"...
Nu de leacuri e vorba, căci în ele sunt neamuri,
Ce conduc peste tot. Pentru voi, sunt parale
Pentru șpăgi și injurii. Și plecări reci, trași de hamuri.
N-au nimic din părinți, sau câștig din breslaș.
S-au ajuns prin minciuni ticluite-n cuvinte.
Doar împart ce trimite-ți și când ceri, fug în laș!
Nu întreba ce-a promis, căci oricum, tot te minte.
Și de bani și de vise... onirisme promise!
Tu, ce tragi, ca să faci zi de zi, cu efort,
Ei împart tot "en gros"; ție îți dau ceva fise...
Telefon să plătești; să-i anunți... de ești mort.
Și te îndeamnă,- frumoși, căci stau zilnic, sunt sticlă,
Toți curați, impecabili, în mașini fumurii-
Să pui deget pe foaie, să-i alegi,"tembelică";
Că te vinzi să muncești pentru ei... nu copii!?
Ne înțeles este omul, ce-a învățat tot prin știință
Să devină în priceperi, mândru, totul să facă.
Nu relicvă de slugă, acceptând neputință;
Când putea să-și conducă, singur, țara ce-i dată.
Nici nu știi- ce ușor e să-ți pui învățatul
Cel din școli ce-ai tocit și-i plătit de părinți-
Să produci colectiv, tu să fii acceptatul...
Să te dai celor mulți, să-i ajuți, nu să-i minți.
Doar voința lipsește, ori curajul minor
De vorbit împreună, cei cu școli... și cinstiți.
Să produceți schimbări- cu efectul major
Material și moral- în fericiți, și plătiți!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Restanță de... loc
Mă scald cu trup și minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studențesc de-o Dâmboviță, apă
Ce spală încă oraș de tranzitu-mi de-o viață, spartă-n bal
De școală, într-o escală de amintiri șuvoi, ce gându-mi scapă.
Sunt parcă pictorul ce-și cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Și atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-și joacă rol în filmul din retină, mut.
Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-și scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.
Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Și-o zi voi ști ce-i totul, când n-oi fi, doar liniștea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...
M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumești,
Scăpând esența iar, restanțier de-o toamnă, în București...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar aventura
E-atât de tânără,
fără sfârșit se pare,
căci tinerețea i-a-nceput copilă;
de la-nceput de școală,
c-o idilă
la-ngrămădeală,
c-unu' mult mai mare...
Doar o aventură.
Tinerețea pură
și-o crede-obișnuință,
oglindă-n multe ipostaze;
tăcând, zâmbind, rostindu-și fraze
goale, doar pentru rotunjimi de buze
și multe dușuri suedeze
și multe nopți pierdute treze
cu alte minți la fel, obtuze,
sex chiar și fără cunoștință...
Doar aventură.
N-are nevoie de cultură
și face din aspect un cult;
se-mbracă des
și zi și noapte,
este-o mondenă-n gând, eternă,
nu știe despre trup-regres,
nu știe dialog în șoapte...
e exuberantă, nu vrea... ternă,
vrea sex să facă tot mai mult...
Din aventură-n aventură!...
19.08.2011
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Introspecție
Mă uit la mine; mă iubesc
Așa cum sunt, că știu că-s unic
Și de n-o fac e grav, greșesc...
Riscând ura la toți, teluric.
Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simț analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educația-mi de critic.
N-am cum să fiu nemulțumit,
Că n-aș ști altul cum să fiu!
Din alții-aș fi heteroclit...
Și acum, oricum e prea târziu.
Și nici nu știu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar știind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.
Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.
Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup și suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Și-a treia, mintea-i ca nebuna!
Ar fi normal să am un șef
Calculator, un eficace;
Descurcăreț ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.
Deci pân' la urmă-s aparență,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existență;
Un trup, cu voturi într-un bol!
Mintea-mi, de-i zice "rațiunea",
N-o știe nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepțiunea
Și ea la rându-i... de mi-e întreagă.
Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp și minte... nu-l dezlegi.
Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... și-i singurul letal!
Privind spre rațiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veșnic aminte
La alții; un cântec, nu pe greier!
Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poți să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viață... Poate fi-n eclipsă!
Și-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezența, fața, nu se poartă...
Poți fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.
Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.
De suflet nu poți să mă iei,
De n-ai și tu și nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...
... Deci, pot spune că-s trup și suflet
Și dac-o spun, e că am minte...
Și-o spun din corp, că am răsuflet
Și sufletu-mi dă, cast... cuvinte.
Încerc de-o viață să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Și pot
Să fiu; vizibil, gând... și-o floare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portret de lume
Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toți oamenii în jurul ei roiesc,
Mulți uită să mai meargă pe acasă,
Iar alții cred că doar așa-i firesc.
Despre cei sfinți vorbesc cei cu păcate,
În fața celor mulți să pară sfinți,
Voindu-și lor să-și poată da dreptate
Că sunt părinți pentru ai lor părinți.
Sunt judecați cei ce-și cunosc greșeala
Lăsați în pace sunt cei vinovați,
Și chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar și cei morți sunt luați.
Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc și ei n-au timp de-ajuns!
Acei ce-s mulți și spun că știu de toate,
Pe cei ce știu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.
Sunt tot mai mulți ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Și nici de viața lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înșiși dumnezei.
Se tot rostesc și se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Și scrie, cu nesaț, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.
Pe la biserici, unii, vindecarea
Și-o vor, prezența zi de zi făcând,
De parcă totul își doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.
Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să își ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-și doresc.
Și-așa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-și zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!
S.O.S. țara mea!
Vreau să vorbesc de țara mea;
O mână de pământ sfințit
Ce mi-am lăsat, fugar cinstit,
Că n-am vrut, să-mi bat joc de ea.
E țara unde cinstea moare;
Căci nu mai sunt părinți s-o aibă
-Plecați de timp, sleiți de treabă
Ei ce-o credeau nemuritoare.
E țara unde cartea moare
Pe rafturi de biblioteci
Între coperți, de piele, reci...
Citite de bibliotecare.
E țara unde breasla moare
Cu diplome fără de școală
Și dascăli ce predau morală,
Titluri... pe bani la orișicare.
E țara unde cultul moare
Cu preoți ce cultivă luatul
Uitând pe veci binevolatul;
Avizi de plăți de-nmormântare.
E țara unde "prostul" moare;
Cel ce-i nevinovat, victimă,
E pedepsit lipsit de vină,
Iar crima-i o bună purtare.
E țara unde viața moare
În spitale transformate-n morgă
Cu medici specialiști-n vorbă
Și șpaga lor amețitoare.
E țara unde român moare,
Că n-are bani, nici să mai nască...
Țiganii, se-nmulțesc în gașcă
Și fură ca să-și facă stare.
E țara unde unde visu-mi moare
Și m-am născut pe timp de vis;
Educat, fără compromis...
Și moartea ei profund mă doare.
E țara unde totul moare,
Cu pușcării drept experiență...
De n-ai partid, n-ai existență...
Hoți, delatorii au onoare.
Viața mi-aș da, s-aibă progres
Țărâna -ce la alții-i praf-
De Stea... de-un cinematograf
Unde-mi joc rol de S. O. S.!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închipuit real
Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Și straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.
Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Și a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum tații nu sunt, nefăcuți de copii.
În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Și suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conștiință...
Creată de drag, nu eroare de-o știință.
Oi fi închipuire... Un act de voință?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atentat la popor
Azi țara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?
Și haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascați onești, din ce-s... orori!
Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiți
din nespălați, în preamăriți
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!
Toți fără carte, huligani,
sau diplomați prin alți parșivi
la fel de lepre... inventivi
și-au reclădit moral... pe bani!...
... Bani luați din gura celor mulți,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caști, onești, cu multă carte
să țină leneșii cu burți?!?
Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând nație cu ham,
s-o ducă-n hăț... către mezat?!
Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?
Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriți!
Cu barda au dat în necăjiți,
să n-avem drept la țara mamă!!!
Ne vor pe toți, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
și-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!
Câți "proști" om fi, cum ne cred ei,
dar mulți, mai mulți suntem și, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemnițăm pe derbedei!!!
Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinți,
să ne-adunăm și mușchi și minți...
să jugulăm hoți, cretinism!!!
Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
și noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...
... Să-i punem pe parșivi la zid,
la hoți să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiții, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...
... Al celor mulți, cu cultul legii
crescuți toți șapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!
Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!
Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-ațâțe!
Tot neamul lor din lei, în mâțe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!
Că morții mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!
Of, țara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aș vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărbătorit
Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
și sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... așa târziu.
Plângeam că părăsisem mamă
și-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi și el... Acum dorit.
În atâtea nașteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
și tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.
Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
și voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
și eu nici gând nu voi mai fi!
Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...
*La toți mă plec, pentru a vă mulțumi!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiriaș
Întâmplător nefortunat,
Verigă dintr-un lanț de-avere
În care tot el dă și cere
Cu risc de-a fi expediat...
... E-umanul, tuturor egal,
Ce își plătește loc de... spațiu
Ce nu-i va fi pe veci un sațiu
Și pierde tot ce dă, pe val.
E-n veșnică demenajare
De suflet și de bunuri, rele,
Purtându-le, ușoare, grele,
Sperând, cu timp, în relaxare.
Muncește-n fiecare loc
Să-i dea paleta personală,
Să-l facă cuib sau loc de gală
Și-i veșnic cu puțin noroc...
... Nu pentru cinste, doar de banii
Ce curg în buzunare pline
La cei cu moșteniri divine
Sau ce-au furat bătrâni... Golanii!
O sadică mentalitate
Ne-i proprie, popor damnat;
Să ne mințim, cum case-am luat
Și-acum pretindem echitate.
E-o țară de proprietari
Ajunși, crezând că sunt stăpânii
Nu de pereți de humă, brunii...
De inimi sunt torționari.
Pe cel ajuns să stea pe drum,
Vor fiecare rob să-l aibă;
Calici, pasionați să-l "ardă",
Să-l "facă" sclav de țarnă, scrum.
Stupiditate de infami
Pe-un scris, pe-o foaie de tipar;
Pe suflet vrea proprietar...
Sărmane slugi de-averi și bani.
O lecție se vrea chezaș;
Că ce e azi proprietate
Poți pierde prin fatalitate...
Și-o recâștigi drept chiriaș...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Obloane-'n fața morții
Lacrimile rup părți din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul își cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar și cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!
Păcatul își face veacul dincolo de porți, se închid biserici!
Se pun lacăte la porți, ferestrele își trag obloanele în fața morții!
Vlăstarele.. născute în miezul nopții nu mai apucă razele de soare!
Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp și fără Noi, dimineața pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toți ascunși de... Omul Negru!
Povești se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu știu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe față!
E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezește-mă în dimineață și dă-mi o palmă peste față!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înjurământ
Ce știți voi muritorilor perverși
Pe cine pierdeți azi definitiv
Când ați avut sinceritate ca-n povești
Într-un gigant ce rejetați fără motiv.
Uitați-vă-ndobitociți măcar
La ce-s acum imagini de arhivă
Oare veți mai avea un cărturar
Să vă asculte, om, fără eschivă?
Din mintea neagră, ce-o purtați ușoară
De goliciunea sumbră-n sentimente
Îmi mai găsiți un politician, așa-ntr-o doară
Să fie sincer, om, eminamente???
Îl meritați oare, voi lașii necitiți
Să-aveți așa valoare, chiar postum
Slugi și dezbinători în fond nefericiți
Cu merit de-a rămâne-n viitor un scrum.
Vă-njur să fiți cu toții blestemați
Orbiților lipsiți de minți, de carte,
Lui Păunescu doar prin moarte să-i urmați,
Să pierdeți trup și suflet, de nimic să n-aveți parte!
Și vă blestem profund de mii de ori
Să n-aveți parte de copii, de mame, tați
Să fiți pe veci doar victime de orori
Pe viitor!... Neîntrerupt stigmatizați!
Vă plâng nenorociților de-o blasfemie
Ce-o promovați într-o mulțime de prostie
Mă închin să nu puteți să mi-o mânjiți și mie
Prin grația lui Dumnezeu, hulită seminție...
Sunt un fugit, cum și mulți alții au plecat
De frica voastră frunți golite de lozinci
Mă-nchin din nou la Dumnezeu, v-am denigrat
Fărâmă de popor rămași cum v-am lăsat...
... La stadiul, minți și suflet de opinci!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Profesie inutilă
Câți ani, privări, lectură, studiu, multe memorări
Sunt un câștig visat sau pierdere asiduu asumată
Dintr-un imbold interior -puțin indus spre noi cărări-
Ce-ar face viața o oază diafană, mai puțin ingrată?
Și cât confort se pregătește-n sârg cu aulele pline
Către o lume așteptând avidă de-o securitate
Să-și satisfacă, în recompensă tot ce-și vrea mai bine
Cu știință acumulată greu se delivrând cu tot, integritate?
Primordial ar fi atunci să trăim toți printre axiome,
Ca tot ce este -am vrea să fie sau nefast ne dirijează-
Să-și aibă specialiști de drum, nu impostori de dogme;
"Poli" pedanți cu "tic"uri cuvântând... și ce nu profesează!
Ne consumăm din liniște, energie, speranțele avute,
Într-un straniu sofism derezonabil... un cert vinovat
Când preferăm minți diabolice, moralului necunoscute,
Infatuate-n neștiutul etalat și bășcălia-n găști... "Parti" zănat!?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!