Iubeşte-ţi clipa

Aparent volumul lunii
A crescut fenomenal,
Iară vorba-n cerul gurii
Mai cloceşte un scandal.
Unul vrea faimă mai mare,
Altul moare că-i flămând,
Eu visez mărgăritare,
Vin suinele pe rând.
Urcă-n stele tot suine,
Molfăie lumina-n dinţi,
Cred că nu mi-este prea bine
şi-am să-mi ies puţin din minţi.
Simt iubita cum priveşte
Trist, mă crede cam zurliu,
Am să fac scandal? Nici vorbă.
E târziu, foarte târziu.

Aş vrea să mă cunosc, nu pot,
Iar întrebările nu dau adesea rod,
Iubito, ne plimbăm pe bulevarde
şi nu ştim cine se va arde.
Călătorim prin biblioteci, muzee,
Deschid o carte sau privesc portretul,
tu ai trezit bărbatul şi poetul,
poate că mint, pe-o insulă pustie,
departe fiind, te-aştept de-o veşnicie.

Pe muchie de cuţit e viaţa noastră,
eşti liber să te-arunci pe o fereastră,
eşti liber să iubeşti, departe gândul
că-ţi aparţin şi cerul şi pământul.
Dar clipa ţi-este dăruită,
Iubeşte-o ca pe o iubită.

poezie de Boris Marian Mehr (29 septembrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri de mare

Cum pot să scriu dragostea pe un petec de cer
şi cerul să simtă şi cerul să-mi spună, sper,
cum să scriu iubirea şi să n-o pierd în eter,
să pot descoperii paşii spre al ei ungher.

Cum poate marea rosti cuvântul iubire
când valul mă-ntoarce iar într-o amintire
şi tulburată se-agaţă c-o rătăcire
de stâncile care rămân în nesimţire.

Nisipul mă arde mocnind jar sub picioare
şi stâncile se plâng devenind luptătoare
şi paşii mei străbat faleza fară soare
şi ce-a fost ieri, a fost o clipă-amăgitoare.

Încă mă simt şi simt durerile alpine
şi parcă mai ieri mă plimbam vesel cu tine,
acum cerul, marea, ar vrea să-mi facă bine
dar nisipul mă arde cu jarul din mine.

Nu mai sper ceva şi speranţa mi-e pe moarte
şi aş vrea să merg fără tine mai departe,
aş vrea să zbor lângă pescăruşul din zare
şi lângă el să-mi găsesc liniştea din mare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

As vrea

As vrea sa zambesc sa pot iar sa plang
Si plina de vis amintiri iar sa strang.
As vrea ca sa cresc, batrana sa mor
Si sa ma gandesc, la mine cu dor.

As vrea sa am aripi si cerul s-ating
Sa simt in amurg cum vise se sting.
As vrea sa simt cerul, ca stele s-ard
Sa ma sting in tacere, umila sa cad.

As vrea sa pot crede in tot ce iubesc
Sa stiu ca pe lume am scop sa traiesc.
As vrea sa fiu "tu", un inger al vietii
S-apar ca o raza din spatele cetii.

poezie de Elena-Lăcrămioara Jascu (7 februarie 2009)
Adăugat de Elena-Lăcrămioara Jascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber, foarte liber

Sunt om liber, foarte liber, pot trăi sau pot muri,
pot iubi în miezul zilei sau sfârşi în zori de zi,
sunt o simplă întrebare, cu un complicat răspuns,
pot urca pînă la stele, fără-a şti că e de-ajuns.

Sunt ca cerul nopţii, liber, când mai jos şi când mai sus,
nimeni nu mă mai întreabă ce-am făcut şi ce am spus,
sunt o simplă licărire ce, mai toţi, cred că o văd
doar când viaţa-i o dilemă şi le pare-a fi prăpăd.

Sunt om liber, foarte liber, n-am ce da, n-am ce să cer,
ştiu ce-i viaţa, ştiu ce moartea, am curaj să cred, să sper,
vin din marginile lumii, însă eu n-o mărginesc,
în deplina-mi libertate, n-am de ce să mă feresc.

Sunt ca fluturele care simte ploaia după vânt,
simte vântul după forma umbrelor de pe pământ,
caut boabele de rouă ce, mereu, în zori de zi,
udă firul crud al ierbii ce-şi doreşte a trăi.

Sunt om liber, foarte liber, paşii singur mi-i măsor,
şi tot singur pot decide dacă vreau sau nu să mor,
dacă merg spre mai departe, dacă vreau să stau pe loc,
dacă vreau să fiu ca focul, sau să ard cu totu-n foc.

Sunt aşa cum este firea celor ce-şi doresc trăi
fără teama că li-i dată datoria de-a muri,
sunt mai liber decât clipa care ştie că a fost
şi-a dat timpului măsură, şi a dat faptelor rost.

Sunt om liber, foarte liber, sunt precum mi-e dat să fiu,
ştiu ce-nseamnă libertatea, tot ce-nvăţ, învăţ să ştiu...

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (9 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de paşi

Clampa uşii amorţită,
Doar ecou de paşi târzii...
Noaptea vine cu ispită:
Cine eşti? Te rog, să-mi spui!

Valuri de-ncercări coboară...
Frig. Revin de mii de ori,
Doar tăcerile-mi doboară
Umbra zilei fără zori...

Sfâşiată de-aşteptare
Inima din cuib sărea,
Paşii-mi cer să meargă iară,
Să te întâlnească ar vrea!

Dau să plec, dar, spune unde?
Vreau să stau, dar nu ştiu cum?
Geana cerul îmi cuprinde,
Eu îi mângâi chipul viu!

Îmi displace, revin iară,
Vin, te chem cu dor: sunt eu!..
Stă planeta din mişcare...
Gol sufletul trist al meu!

Umbre, umbre-n siluete
Vin pe rând, în rând plecând,
Tristă-i viaţa pe-ndelete,
Când iubeşti plângând!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenţe...

Suspinele Magdalenei penitente,
Barocul raguzan, about what do they question?
Nu, eu am să aflu. Răceala semenului mă îngheaţă.
Dar nu mă ucide. Antidepresiv la purtător.
Eu ştiu, trupul nu ne aparţine, facă natura ce vrea.
Nu avem faimă, nici nu o vrem, oare? Nu.
Să-ncepem cu Jupiter. Nici el nu vrea nimic.
Nu lua niciodată o decizie pe care poate să o ia altul.
Nu eşti singur, deşi asta crezi acum. Niciodată nu eşti singur.
Scrie despre soare şi vară, despre tăcere şi luptă.
Tu nu eşti Faust. Ei şi?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este uşor

Nu este uşor să nu scrii,
Grafomania salvează omenia,
Alegem un maestru şi scoatem untul din el,
Dar ocolim sofismul, solipsismul şi solariile,
Cu sfântul Socrate adesea m-am plimbat pe la Obregia,
Venea şi Holderlin cândva, dar dus a fost,
Luce intelletual piena d"amore,
Dar nu şi-e groază să vorbeşti despre orbire?
E crudă soarta pentru cei ce n-o cunosc,
Ne-nstrăinăm de multă suferinţă,
Se coace lumea-n lucruri fără multă viaţă,
Apoi revine mucegaiul victorios,
Lacrimi din ochii orbi, de ce, de ce?
Pe mână îmi alunecă petala unei roze,
Aud tot mai adânc, tot mai departe,
O văd pe mama cum mă-ntâmpină zâmbind din poartă,
Nu este beznă, o lumină calmă ca amurgul lunii iulie, iubit,
Devin şi eu o insulă, ca orice insulă pierdută,
Nici drumul către ţărmul mării nu-l mai ştiu,
ştiu totul şi citesc în stele, iar trupul meu se înfrăţeşte
cu amrgul veşnic cald, iubind.
Boris M. Marian

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea

Iubito, ce frumoasă eşti,
Nu pot să mi te scot din minte,
Nu mai am glas, că n-am cuvinte
Ce numai tu ştii să rosteşti.

Iubito, spune-mi unde eşti,
Să vin, de mână, să te iau.
Nu-ţi cer nimic, numai să-ţi dau
Alei de flori, ca să păşeşti.

Iubito, vino să-mi zâmbeşti,
Să-mi pierd vederea-n dinţi de perle,
S-aud divin... triluri de mierle,
De glas cu sunete cereşti.

Iubito, dă-mi iar mângâiere,
Că nu mai am nimic să simt;
De când nu eşti, în chin mă mint
Că-mi vei fi iar o revedere.

Iubito, dă-mi dorinţa vie,
Din ochi, dă-mi roua dimineţii
S-o sorb, să-mi fie apa vieţii...
S-o răspândesc, lumea s-o ştie.

Iubito, te aştept în poartă;
Tot numărând, mii trecătoare,
Adulmec izul tău de floare...
Schimbă-mi destin, fi a mea soartă.

Iubita mea, ţi-nchin în plic
Romanele lumii, poeme,
Dorinţele mele boeme
Şi inima, să n-am nimic!...

... Să mă deschizi, să mă citeşti
Zilnic, să-mi rupi câte o foaie;
Să-mi tai din inima greoaie,
Să-ţi pui la sânii-ţi-ngereşti...

Să-ţi fiu zălog, să mă iubeşti,
Fă-mă, oglindei tale, ramă;
Să ştii că chip, timp nu-ţi destramă
Şi-s veşnic fan, când te priveşti...

Să vrei mereu să-ţi fiu pe-aproape,
Să îţi răspund, doar, când mă strigi;
Din spini, să-ţi iei roze, ferigi,
Din carnea mea... vis să te-adape.

... Să mă ţii minima rezervă,
Când nu mai ai pe nimeni altul.
Să-ţi fiu, de ai abis, eu saltul;
Ţine-mă-n suflet, mă conservă...

Să mă ai suflu-n prigonire
Când întâmplarea-ţi este dramă;
Mă răsădesc să-ţi vindec rană,
Că-ţi sunt sămânţă de iubire...

Să mor, când numai tu vei vrea,
Când nu-ţi mai sunt fior de bine;
Nici flacăra, să-ncing suspine,
Nici apa, să-ţi sting dragostea...

Să crezi în mine draga mea,
Că-ţi voi fi astru, meteor
Pe cer topit, de veşnic dor...
Iubita mea, frumoasa mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramai departe

Te-am ridicat pe culmi, spre stele
Şi te-am asemănat cu una dintre ele.
De-ai fi, Luceafărul de zi,
Mereu spre tine aş privi,
De-ai fi Luceafărul de seară
Ce-ncet spre mine se coboară,
Te-aş aştepta şi-o veşnicie,
Chiar dacă lumea-ar fi pustie.
Dar tu eşti Astrul luminos
Te-aştept, dar drumul e spinos
Şi dacă tu te-ndrepţi pe-o rază
Spre a pustiului meu oază
Toţi te privesc cu disperare
Crezând că Astrul lor cel mare
Îi părăseşte şi nu vor
Ca el să fie muritor.
De-aceea, tu rămâi departe,
Nu ai nici viaţă, dar nici moarte,
Ai ce-i mai trist şi mai amar,
„Crezi că e vis?” „-Nu! E coşmar!”

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Noi ne iubim de mult, şi fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Şi totuşi parcă ne desparte-un râu.

Ce ne desparte nici nu ştim prea bine,
Dar ştim de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofileşte tot ce-a fost frumos.

Io-s vinovat ori tu eşti vinovată?
Viaţa toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărţim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ştii, iubito...

Şi, ştii, iubito, nu am timp de lume –
Şi, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Şi simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.

Te uită, a trecut şi primăvara –
S-a dus şi floarea pură de castan...
Mă lasă rece - cu căldura-i, vara –
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.

E secetă, câmpiile sunt arse –
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - şi ne joacă farse –
Aştept ceva – dar nu ştiu ce aştept:

Să plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori să-ţi aud şoptirile duioase –
Când ploaia-ar face, în oraş, prăpăd.

Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Şi teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare –
Aş vrea, din nou, să mă topesc de dor.

Dar nu mai am putere, nici voinţă
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorinţă –
Eu – nu sunt eu – tu eşti altcineva.

... Şi, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva – şi ştiu ce-anume –
Ceva în care nu cred şi nu crezi...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea – lumina mea albastră

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea.

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat'!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Eşti tu, iubito-n braţe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în fiinţa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Şi mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociţi
Şi sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani şi oameni ne ţin despărţiţi.

Deci, ce eşti tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroşat
Şi-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Şi –ntinerit, simt când îţi este bine –
Când nu ţi-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastră –
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Şi nu ni-i interzis ca să visăm...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inconştienţă, poate!

Oriunde eşti să ştii că nu-ţi e bine
chiar dacă ai impresia că-ţi e,
degeaba fugi fugind mereu de tine
şi vrei să fii doar ceea ce nu eşti

Acum iar plouă, ploaia vrea să-ţi spună
c-aşa va fi în toamna de argint,
singurătatea a-nceput să doară
iar cei din jur zâmbesc şi iar te mint

Poate ai vrea să te întorci în timpuri
acolo unde ai simţit că eşti,
păcatele prea multe sunt cu tine
şi nu-ţi dau voie să te mai iubeşti

Nu te găseşti în lumea asta oarbă,
cauţi fără să ştii ce vrei să cauţi,
o lacrimă din ochi ar vrea să-ţi cadă
şi nu o laşi să vadă clarităţi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am greşit

Am greşit c-am încercat să te visez
Şi chiar mă-ntreb de ce te mai păstrez
În gândul meu?... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Să te ascund... durerea-i mult prea mare!
Şi mă tot pierd în somnul ce mă iartă
Că bântui peste tot cu a mea soartă...
Chiar am greşit că n-am dorit să pleci?
Mă urmăresc secundele prea reci
În care aşteptam zâmbetul tău
Ca pe-o lumină a sufletului meu.
Şi-am aşteptat, dar n-am găsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis...
Poate greşesc că-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ţi pas-acum de ea
Mă-ntreb şi-acum de ce te mai păstrez
În gândul meu şi încă te visez...
Greşeala mea a fost că te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplină
Îţi voi trimite o rază de lumină
Te va-mbrăca-n albastru infinit
Iar eu mă voi ierta că te-am iubit…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita blondă

Iubita blondă-i supărată,
N-a mai venit de săptămâni,
Spune că-i foarte ocupată,
Restu-s doar bârfe şi minciuni.

Iubita blondă, mă traduce,
Vrea de la mine numai bani,
Nu ştiu ce fel de viaţă duce,
Dar eu nu pot, am nişte ani..

Iubita blondă, vrea la mare
Şi-n discoteci cere s-o duc,
Pe ring e foc şi provocare,
Dar eu nu vreau, la balamuc.

Iubita blondă-i doar frumoasă,
Dar asta-i totuşi... chiar puţin,
Simt că răbdarea, mă cam lasă
Şi-mi torn, înc-un pahar cu vin.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşă Rea S.A..

Ţi-am oferit, iubita mea,
tot ce-am putut, dar tu ai vrea
şi luna de pe cer
de s-ar putea.

Nu vreau să-ţi par un filozof,
sau să mă vait de vreun of,
dar eşti ca piatra rea
dintr-un pantof.

Îţi tot arăt că tu îmi eşti
copila-ceea din poveşti,
şi tare-aş vrea să cred
că mă iubeşti.

Ştiam şi eu că un adult
-căci asta eşti şi... cam demult-
mai merge, de-i bolnav,
la un consult,

Aşa că-ţi spun: sunt supărat
de când pe Facebook ai intrat
c-un cont ascuns, căci tu
m-ai spionat.

Iar viaţa de poveşti a ta
mi-e clar că s-ar putea muta
în contul virtual
Cenuşă Rea.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa departe...

pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înţeleg, chiar de îţi scriu în rime,
încearcă tu puţin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte

tu eşti aici dar simt, că-mi eşti aşa departe,
îţi simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur şi în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă

e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheaţă,
cred că noi doi simţim că stăm legaţi c-o aţă

nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschişi şi ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ţi-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine

încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu şi chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar ştiu, că stai doar nemişcată,
adormi într-un târziu, eşti rece ca o piatră

e noapte şi-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanţele de gri şi negrul ce împarte,
un loc de amăgiri şi vise sfărâmate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amorul unei marmure

Dacă mângâi prea mult o marmură,
Te trezeşti cu silicoză sau poţi muri chiar,
Adică te răstrezeşti, fereşte-te de oamenii călduţi,
Nu sunt nici sfinţi, nici diavoli, mai broscuţi,
Ei cred că viaţa este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un challenge, la mijlocul vieţii omul crede
Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viaţa mea este din piscuri şi orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Aşa cum ai promis, tăcerea-ţi este mult mai grăitoare,
Ai preferat refugiul dinadins, într-un refugiu orice viaţă moare.
Tu uiţi că Domnul ne-a dat glas şi inimă şi minte să cunoaştem,
Să învăţăm a ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce ne naştem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu eşti ca mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deşi-n atomi este o inimă ce arde.
Miliarde de sălbatici insulari, vorbim tot mai puţin şi tot mai rar,
Cp are fiecare jobul lui, ce-i pasă viaţa nu ştiu cui?
Ce-i pasă că se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele carele ne este totuşi om, mai bine ne năşteam atomi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn printre gene

Bate vântul în fereastră,
Parcă-i semnul tău discret,
Mă reped să deschid uşa,
Nu eşti tu, e alt poet.

Vrea şi el să mă sărute,
Să-mi închine rimele,
Îi spun că tu eşti pe valuri,
El îşi cară umbrele.

Dar în somnul printre gene
Şoaptele tale aud,
Te apleci, mă iei în braţe,
De mine iar eşti flămând.

Nu doarme sub noi nici patul,
Nici poetul, spun în gând,
Care a venit la mine
Să prindă-n iubire rând.

Dar nu-mi pasă, tu eşti dorul
Trupului, inimii mele,
Te cuprind cu visele
Şi ne-ncununăm cu stelele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!