Disciplina fără libertate înseamnă tiranie; libertatea fără disciplină e haos.
citat din Cullen Hightower
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nu este adevărat că viața bazată pe ordine și disciplină ar uniformiza oamenii și le-ar știrbi din personalitatea lor. Fără îndoială că omul are nevoie de libertate pentru a se realiza deplin. Dumnezeu însuși i-a dat-o. A fost creat liber și în libertate trebuie să se dezvolte. Însă, în calitate de component social el trebuie să se încadreze într-o ordine care să dea tărie și să armonizeze colectivitatea în sânul căreia se mișcă. S-ar părea că aceste afirmații sunt contradictorii. Cum se poate împăca libertatea cu ordinea și disciplina? Aceste două atribute ale omului, în aparență antagonice, cum sunt libertatea, pe de-o parte și disciplina pe de alta, coexistă perfect în el, fără conflicte, fără mutilarea nici uneia dintre ele, dacă sunt armonizate de o a treia componentă, situată în sufletul omului și mai importantă decât toate: dragostea. Numai când lipsește aceasta eșuează celelalte două, acționând fiecare din ele independent și anarhic și ducând la libertinaj dizolvant de societate, libertatea, și la oprimare-dictatură, ordinea și disciplina. Nu acesta era cazul fratelui de cruce. În el se dezvolta armonios și fără stridente și conflicte aceste calități esențiale vieții și luptei românești.
Nicolae Roșca în Ce este Frăția de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre calități
- citate despre suflet
- citate despre religie
- citate despre perfecțiune
- citate despre iubire
- citate despre independență
- citate despre existență
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Omul trebuie să aibă libertatea pe care o merită. Libertate mai puțină înseamnă tiranie. Prea multă înseamnă anarhie.
Constantin Tsatsos în Aforisme și cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Promovarea securității cere întotdeauna sacrificarea libertății, iar libertatea nu poate fi mărită decât cu costul securitații. Dar securitatea fără libertate înseamnă sclavie, iar libertatea fără securitate înseamnă să fii pierdut și abandonat. Aceste circumstanțe dau filosofilor dureri de cap fără tratament cunoscut. În plus, fac din traiul împreună un generator de conflicte, pentru că securitatea sacrificată în numele libertății tinde să fie securitatea altora, iar libertatea sacrificată în numele securității tinde să fie libertatea altora.
Zygmunt Bauman în Comunitatea, Agonia lui Tantal
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre sclavie, citate despre sacrificiu, citate despre filozofie sau citate despre durere
- disciplină
- Disciplina înseamnă să ții minte ce vrei.
definiție de David Campbell
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
- înțelepciune
- Înțelepciunea este ceea ce rămâne după ce am epuizat părerile personale.
definiție de Cullen Hightower
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune
I: Ce este iluzia? A. M: Credința mintii ca ești liber de ea este iluzia. I: Ce este libertatea? A. M: Eliberarea de minte cu toate "alegerile" sau credințele ei despre "libertate" este Libertatea. I: Este libertatea o stare a minții? A. M: Absolut nu, libertatea este de minte, nu pentru minte, de gând, nu pentru gând, de "eu", nu pentru "eu". I: Atunci cine se mai bucură de libertate dacă nu mai este "eu"-l? A. M: Libertatea este bucurie, fericire în ea însăși fără subiect și fără obiect. Când conștiința se recunoaște pe sine ca și conștiință explozia de fericire care are loc este definită drept ananda-beatitudine nețărmurită fără formă. I: Este libertatea o stare trecătoare? A. M: Cu siguranță nu, libertatea este liberă atât de stările trecătoare cât și de cele aparent netrecătoare. Ea este dincolo de orice așteptare sau dualitate.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre conștiință, citate despre bucurie, citate despre siguranță, citate despre gânduri sau citate despre fericire
A vorbi este ieftin - cu excepția cazului când Congresul face acest lucru.
citat din Cullen Hightower
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vorbire
- iubire (vezi și dragoste)
- Iubirea este ceea ce rămâne într-o relație după ce înlăturăm interesul personal.
definiție de Cullen Hightower
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a fi fericiți, trebuie să fim în contact cu aceste valori fundamentale: libertate și siguranță. Siguranța fără libertate e sclavagie, iar liberatatea fără siguranță este un haos total. Cu toții avem nevoie de ambele dimensiuni pentru a găsi echilibrul în viețile noastre.
citat clasic din Zygmunt Bauman
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre valoare
- libertate (vezi și independență)
- Libertatea este disciplina liber asumată.
definiție clasică de Jose Ortega y Gasset
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avem momente în care suntem cu adevărat lipsiți de griji. Aceste scurte pauze sunt momentele de panică.
citat din Cullen Hightower
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre panică sau citate despre adevăr
Ordinea fără libertate și libertatea fără ordine sunt la fel de dăunătoare.
citat clasic din Theodore Roosevelt
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața fără libertate este ca un trup lipsit de spirit. Libertatea fără gândire este asemeni unui spirit tulburat... Viața, libertatea și gândirea - trei ființe într-una eternă, nesfârșită și neîncetată.
citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Khalil Gibran despre libertate, citate de Khalil Gibran despre gânduri sau citate de Khalil Gibran despre viață
Jumătate din viață este noroc; cealaltă jumătate înseamnă disciplină. Cea de-a doua parte este cea mai importantă, pentru că, fără disciplină, nu ai cum să faci nimic cu norocul.
citat din Carl Zuckmayer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noroc sau citate despre superlative
- libertate (vezi și independență)
- Să-ți trăiești viața fără să te aștepți la ceva, fără nevoia de a avea rezultate specifice - aceasta este libertatea.
definiție de Neale Donald Walsch în Conversații cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Neale Donald Walsch despre viață
- libertate (vezi și independență)
- Libertatea e doar haos, cu o iluminare mai bună.
definiție de Alan Dean Foster
Adăugat de Antonio Rado
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să râdem de greșelile noastre ne poate prelungi viața. Să râdem de ale altuia ne-o poate o scurta.
aforism de Cullen Hightower, traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre viață, aforisme despre râs sau aforisme despre greșeli
Libertatea fără învățare este întotdeauna în pierdere. Educația fără libertate este în van.
citat din John F. Kennedy
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură sau citate despre educație
Prosperitatea nu poate fi dobândită fără libertate, dar libertatea poate fi obținută fără prosperitate.
citat din Rick Gaber
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spunând ceea ce credem ne oferă o mai largă arie conversațională decât spunând doar ceea ce știm.
citat din Cullen Hightower
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!