Un basm şi-un vis

îşi caută-n tolba lui cu basme
bunicul drag în seara lină
şi înfioară cu fantasme
liota de ţânci strânsă-n grădină

începe cu a fost odată ...
îi poartă până-n large zări
povestea cu un prinţ şi-o fată
găsită peste mări şi ţări

cu vocea gravă-i înfioară
când zmeul rău prăvale stânci
şi se aprind când calul zboară
trecând peste prăpăstii-adânci

au ochii-n lacrimi dacă moare
prinţul şi parcă reânvie
când o măiastră zburătoare
i-aduce stropi de apă vie

închide ochii o codană
în întuneric şi visează
că în cosiţa ei bălană
o floare prinţul îi aşează

e doar un gând fugar prin minte
şi-ar da orice să fie-aşa
bunicul basmul lui cuminte
sfârşeşte-ncălecat pe-o şa ...

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

peste şapte mări şi şapte ţări
peste şapte munţi şi tot atâtea văi
prinţul din poveşti
trece peste orice obstacole
pentru Cosânzeana lui

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Pe băncuţa de la poartă
Îl aud din când în când,
Pe bunicul meu oftând,
După vremuri de-altădată.

E supărat. E abătut.
Ochii-n lacrimi umezesc,
Când amintiri îl năpădesc,
Din timpul care-a trecut.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

(se uită la Naveen şi vede că poartă un fluture pe post de papion)
Prinţul Naveen: Este prea mult, nu-i aşa?
(îşi drege vocea)
Prinţul Naveen: Mulţumesc, Bow!
Bow: Eu am crezut că o să fie ceva draguţ.
(zboară)
Prinţul Naveen: Prefă-te că nu ai văzut nimic!

replici din filmul artistic Prinţesa şi broscoiul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul Naveen: Ai avut ceva influenţă asupra mea. Ceea ce e umitor, pentru că am avut mii de femei şi...
(se panichează)
Prinţul Naveen: Nu doar două, trei... doar alte femei! Şi oricum, n-ai putea fi mai diferită decât ele! Eşti, practic, unul dintre băieţi!
(Tiana pare mirată)
Prinţul Naveen: Nu, nu, nu! Nu eşti un băiat! Lasă-mă să o iau de la capăt!
(se sprijină de masă şi cade pe podea, mâncarea vărsându-se pe el)
Prinţul Naveen: Nu sunt eu în seara aceasta. Tiana!
(se ridică)
Prinţul Naveen: Îmi pare rău, a fost cam tare.
(Tiana râde)

replici din filmul artistic Prinţesa şi broscoiul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng bărbaţii

Am plâns şiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe feţe şi prin bărbi prelinse.

Şi am mai plâns în nopţi şi-n cuget,
Când ei ne secerau strămoşii.
Au nu văzut-aţi ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roşii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpaţi, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Şi am mai plâns când ţarini large
Din ţară-au luat şi le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm uşor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc şi geruri
Pe câmp de luptă, la oştiri.
Aşa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărţi de amintiri.

.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el şi ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Şi-n patimi.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul

Biruitor de lifte şi jivine,
Aşteaptă dârz, la rându-i biruit,
Şi ochii lui, de patru timpuri pline,
Incremeniţi pe zare, n-au dormit.
Pe locul unde şi-a răpus vrăjmaşii,
Iar slava lor tărâna a căzut,
S-au arătat, în urmă, în sânge, paşii
Curteniilor şireţi ce l-au vândut.
Inchis în turnul morţii din poruncă,
Prinţul e-ntreg, dar gândurile-l dor,
Ca nişte vulturi negri ce-şi aruncă
Intre coteţe rotirile lor.
Puterea lui întreagă şi vitează
Ascultă-n noaptea de safir şi lut,
Din depărtare, calul că-i nechează,
Care prin adieri l-a cunoscut.
Şi când îl rod păduchii câteodată
Pe dedesubtul platoşei domneşti,
Prinţul te simte, spada fermecată,
Prinsă de şold, c-ai tremurat şi creşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Aţipesc. Şi vise
Împrejuru-mi cresc
Punţi peste abise
Şi oricât de des,

Îmi propun de veghe
Să rămân mereu
La fiece veghe,
Cade plumbul greu

Pe gene şi pleoape
Dincolo de poartă
Legănat de ape
Ca o mare moartă

Obsedant o barcă
o văd. Şi tresar
o clipă. De parcă
I s-ar da cu var

Obturat ratez
Dincoace trecând
Ca un titirez
Pe un fir de gând

Şi mă poartă valul
Spre-acelaşi liman
Făt-frumos cu calul
Lui, cel năzdrăvan

Călător pe unde
Oricât iau aminte
O zână-mi ascunde
Parte din cuvinte,

Că revăd. Şi nu ştiu
Ce mi s-a-ntâmplat
Oaza din pustiu,
Cine mi-a prădat?

Si-mi pun întrebări:
Unde-am fost de fapt
Dacă mai sunt apt
Să zbor peste zări.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bunicul

În serile cu lună plină
Cu bunicul stau la poartă,
Sau, admirăm din grădină
Senina boltă-înstelată.

Aproape-n fiecare seară
Îl întrebam pe bunicul,
Unde e Steaua Polară,
Unde este răsăritul.

Răspundea-întrebării mele,
Arătându-mi cu răbdare,
Din puzderia de stele,
Pe cea mai strălucitoare.

Spunea că ea luminează
Mintea celui ce se pierde.
Că-n viaţă-l orientează
Să rămână mereu verde.

Bunicul m-a învăţat
Că steaua e ghidul vieţii.
După ea, eu m-am ghidat
Ca să trec prin valul ceţii.

poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iubire-Ramira şi Alexander

Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijeşte,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieţii.

Cum o mândreţe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.

Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinţ.

Toţi cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii şi curtenii
Îţi închinau mătănii.

Au aşteptat cu toţii
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.

Banchete şi petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănţuiau şi robii,
Şi preoţii cu toţi.

În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prinţul
Şi ce frumos era.

Cu faţa sa de înger
Şi mersul aşezat,
Îi cuceri îndată
Pe toţi de la palat.

Dar, iată, anii au trecut,
Iar prinţul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie şi scut.

Cu drag şi fală îl privea
Măreţul tată rege
Şi lumea toată-l lăuda
Pe prinţul Alexander.

În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:

"Eu sunt bătrân, copile drag,
Şi boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ţi alege".

Plecă în lume prinţul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.

La pas de cal în tot regatul,
Bătând ţinutu-n lung şi latul,
Prin curţi frumoase boiereşti,
El nu găsi vreo dragă fată.

Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.

Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Şi-avea o simplă barcă.

Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.

În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.

Ca un boboc de trandafir
Cu talie subţire,
Întâmpină pe bietul prinţ
Îmbujorat la faţă.

Cu vocea caldă cristalină
Şi ochii ei căprui şi blânzi,
Făcu ca prinţul să se piardă
În mrejele-i de fată.

Aşa o eleganţă rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curţile domneşti,
Nici la prea buna mamă.

În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soţie.

Învăluit în vraja nopţii
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-şi sărutând.

Cu înţeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înţelegea că biata fată
E un copil pierdut.

"Te cheamă dorul de iubire",
zise, încet, Tavoi.
"În ochi-ţi văd acea sclipire,
al tinereţii foc."

"Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu"
răspunse-n plâns copila.

"E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neştire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.

Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.

Pe drumul vieţii ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Şi pe bătrânul tată."

În lacrimi izbucni copila
Şi, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
"Rămân cu tine, tată!".

Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oşteanul cel de strajă.

Degrabă prinţul anunţă
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.

În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Şi rătăcind în lume.

Văzu ciudate animale,
Văzu şi marea mare,
Văzu palate şi cocioabe,
Văzu şi-o vrăjitoare.

"Întoarce-te, mărite prinţ,
O fată te aşteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te aşteaptă!"

Ca ars sări prea bunul prinţ
Şi-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munţi
Ramira să o vadă.

Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.

În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimaţi,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.

Rămasă singură pe lume
Şi fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.

Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prinţul ei călare.

Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-şi şterse faţa,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.

S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Şi s-au pierdut în noapte.

În dimineaţa ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.

Văzând că locurile sunt frumoase
Şi lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Aşa ca să rămână.

Întâmpinaţi în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie

Şi tot regatul mulţumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toţi,
Când vremea va să vină.

S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat şi biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Îşi ascundea o lacrimă.

Miraţi de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.

O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari şi saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.

De sus, din ceruri îşi priveau
Şi îşi vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.

poezie de Vasile Şerban din Nostalgii de toamnă (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Peste iarbă şi prin oase
Trec numai lumini de coase
Şi prin gene de izvor
Trec numai bărbaţi de zbor...
Peste fum şi nopţi de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Şi la moară şi la plug
Trec numai bărbaţi de rug...
Şi pe zări şi pe sub zări
Trec numai bărbaţi călări,
Şi pe mări şi pe sub mări
Trec bărbsaţi de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbaţi de rouă...
Bărbătosul vin e vin
Când bărbatul brea senin
Şi la toamnă de bărbat
Cad femei de sărutat
Peste iarbă şi prin oase
Trec numai bărbaţi de coase
Şi pe Dunăre de fum,
Trec numai bărbaţi de drum...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cine a avut bunică să-l ferească de curent
Ştie din copilărie că, de nu rămâne-atent,
Vântul o să-i strâmbe-obrajii, o să-l zgândărească-n dinte,
Dar de fapt nu-n carnea vie, ci-n îngândurata minte
Îşi găseşte el să scurme şi să-şi semene durerea:
Cuibul lui – melancolia, hrana lui – veninul, mierea,
Şi la fel cum umflă pânze, peste mări vasul să-l poarte,
Călăuză-i pentru suflet către ţărmuri de departe.

Spune-mi, dac-aş fi ca dânsul, doar o briză, doar o boare,
Ai simţi din piept ardoarea-mi, când te-aş strânge-n braţe tare?
Degetele-mi nevăzute, când ţi le-aş petrece-n păr,
Ai ghici că-s ale mele, că sunt eu într-adevăr?

Dar de-ajuns. E seară, vântul zbaterea şi-o domoleşte.
Când şi când o filă albă de pe carte răsfoieşte.
Ne-au rămas ca până astăzi dorul, dragostea, plictisul,
Aerul ce ne-nconjoară, parcă ireal ca visul.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul Naveen: (vorbind despre comentariile Tianei în faţa vânătorilor de broaşte),, Şi mai şi vorbim!'' Mi-a plăcut faza aceasta! Ai fost nostimă.
Prinţesa Tiana: Nu mai sunt demodată?
Prinţul Naveen: Ei bine, a fost...
Prinţesa Tiana: Spune-o!
Prinţul Naveen: To...
Prinţesa Tiana: Spune-o!
Prinţul Naveen: Bine!... Nu eşti...
Prinţesa Tiana: Nu te aud, îmi pare rău! Ce spuneai?
Prinţul Naveen:... tocmai o demodată.
(Tiana chicoteşte)

replici din filmul artistic Prinţesa şi broscoiul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din rama anilor şi-acum

... am întrebat pe bunicul
cum s-a-mpăcat cu pământul
şi-au trăit până la adânci biruinţi
brăzdându-şi unul altuia faţa
bunicul fiind
cel mai mare peste răbdare
în timpul acesta mai lua
şi pământ în parte
mare strângător era bunicul
el nu uita niciodată
să pună de-o parte
gând pe gând
în lada de zestre
a firii lui tata
de cânta în pragul casei
întotdeauna din fluier
îngropa toţi morţii
după pământul muncit de el
până la scara murgului
şi-avea o frunte aşa înaltă
când pe punea în locul soarelui
că nu mă mai săturam
măsurând-o cu timpul
aşa nepoată
de-a dii mărarul soarelui
până la scara murgului...

poezie de Maria Podari (30 decembrie 1970)
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La arat

În mijloc de primăvară
Cântece din ramuri curg,
Pe ogor bunicul ară
Cu un plug de lemn şi-un murg.

Peste deal, bătrânul soare
Urcă-n ceruri ca un rug,
Mici broboane de sudoare
Cad pe coarnele de plug.

Păsările-n arătură
Scormonesc pământul ud;
Pe sub gard, tufa de mură
Îşi întinde colţul crud.

Iar bunicul ară, ară,
Brazdele se-ntorc pe rând
Şi când gată, către seară,
Spune-o rugăciune-n gând.

poezie pentru copii de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

Hans Christian Andersen în Prinţesa şi mazărea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

începutul de la Prinţesa şi bobul de mazăre de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda sălciei

Demult, pe malul unui râu,
Ascunsă-n trestii tremurate,
Fecioara goală pân` la brâu,
În ape calde şi curate
Îşi spală părul galben grâu.

Era mlădie şi frumoasă
Toată un zâmbet şi cânta
Ca ciocârlia, dar sfioasă
De taina ce în piept purta,
Ascunsă celor de acasă.

Clătind cosiţa-n apa lină,
Gândea la tainicul iubit,
La faţă-i arsă, dar senină
Sub puful feţei doar mijit,
Ce-n ochi îi aducea lumină.

Visa cum poate-o să-l dezmierde,
Trântit pe spate, visător,
De vraja ei cum se va pierde
Când părul desfăcut, uşor
Va undui ca iarba verde.

Ea o zâmbi sub apasare,
Simţind cum sânu-i îl împunge
Şi contopiţi în sărutare
La pieptul lui cu drag s-o strânge,
Cu gând sfios de fată mare.

Ăst timp, voinicii toţi s-au dus
La scaldă, cum se strâng bâieţii,
Departe, hăt pe râu în sus,
Plecaţi cu roua dimineţii,
Să se întoarcă la apus.

Arar un sunet se aude
Când chiot de la ei răzbate,
Îşi strânge-n grabă plete ude
Când simte-n aer cum străbate
Năluca morţii prinsă-n unde.

A-ncremenit la cruda veste
Şi a rămas de-atunci tăcută,
Doar chipu-n apă-şi oglindeşte
Şi cu cosiţele-o sărută
Mutând tristeţea în poveste.

În timp, în salcie schimbată,
Se-mpodobeşte an de an,
Plângându-şi dragostea de fată
Pentru pierdutul băietan
Şi-ncepe cu "a fost odată..."

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu poţi

- Iarnă creaţă şi-ncâlcită
Spune-mi, tu, ai fost tocmită,
Mie doar să mi te-asameni,
Că-mi port frigul printre oameni
Făr' să-mi pese dacă vreunul
Mă adulmecă, nebunul,
Neştiind că pentru mine
Nu există ce sau cine
Să-mi topească gheţurile,
Să-mi adoarmă vânturile.

Numai unul îndrăzneşte
Şi în ochi i se citeşte
Grija că-n oglinda iernii,
Când vin fulgii la vecernii,
O să mă ascund deodată
Şi atunci voi fi-ngheţată,
Vieţi la rând cu morţi confuze,
Cerul răstignit pe buze,
Iarnă, dalbă poezie,
Vrei să fii asemeni mie?

Spune-i tu atunci că-mi place,
Când vorbeşte şi când tace,
Când pe foi de gând mă scrie,
Moaie tocu-n apă vie
Şi trecând peste prefaţă
Mă-ncălzeşte, mă dezgheaţă,
Ochii mi-i călătoreşte
Printre stele şi zâmbeşte
De mi-e teamă că-ntr-o seară
Mă preschimb în primăvară.

- Iarnă albă, nesfârşită
Ştiu că tu ai fost sortită,
Să-mi porţi dorurile toate,
Peste munţi şi peste sate
Pân' la floarea gheţurilor,
Până-n tâmpla cerurilor.
Gerul tău nu mă supune
Paşii trec peste tăciune
Şi prin neaua ce-şi aşterne
Jurămintele eterne.

Numai ea ştie să-şi culce
Pe zăpadă trupul dulce,
Albul ăsta să-mi ajungă
Iarna, cât o fi de lungă,
Şi troienele de-nalte...
Dintre toate celelalte
Mituri vechi, poveşti uitate,
Găsesc drumul spre cetate,
E trasat cu apă vie
Din condei prin poezie.

Spune-i când ajungi la ea
Că-nfloreşte dragostea
Şi pe ger şi pe ninsoare,
Când în inimă porţi soare,
Focul se aprinde-n vene
Dacă porţi iubirea-n gene,
Ca un fluviu ce prin gheaţă
Şi prin norii deşi de ceaţă
Află calea mai uşoară
Curgând către primăvară.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E seara aceea

când coboară
stelele în fântâni să se spele cu lacrimi
uitate în ochiul copilăriei,
când jocul s-a oprit
în curtea vecinului ieşit la poartă
să-şi privească nepoţii crescând,
când bunica ascunde cu grijă
fotografii cu dor
de bunicul,
când mama rătăceşte prin curtea cu dorinţe
ascunse în marama decolorată de vremea
viscolind a încărunţire,
când tata zâmbeşte din tabloul
prăfuit de absenţă în camera unde încă
aşteaptă să deschid uşa,
când eu, fără vârstă,
fug de mine înapoi
spre naşterea primului oftat.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!