Amintiri

Nu s-au mai văzut aproape
De vreo cincisprezece ani,
De pe când umblau la şcoală:
Ambele în Botoşani.

Anii trec pe nesimţite
Cum trec visele şi ele
Şi s-au întâlnit pe stradă
Amândouă tinerele:

- Nici nu ştii ce bine-mi pare
Scumpo, că ne-am revăzut...
Să ne povestim crâmpeie
Şi-amintiri despre trecut!

Au vorbit de film, de Beatles,
De artiştii consacraţi,
Despre modă, despre blănuri
Şi apoi despre... bărbaţi.

- Ia să-mi spui, iubită Cleo,
Însă cu sinceritate,
Cum petreceţi, tu cu soţul
Clipele de voluptate?

- Spune-mi-o cu de-amanuntul
Pentru că prin jocul firii
Ştim deja ce înseamnă aia
Care-i baza omenirii...

- Draga mea, Ionel m-adoră
Mă dezmiardă ca pe-un miel
Şi în ce priveşte amorul
Nu pot să mă plâng defel.

Mă sărută cu pasiune
Şi să nu spun mai departe,
Dar îşi face datoria
După cum scrie la carte!

Dar tu, scumpa mea Ortansa,
Că te-ai măritat devreme,
Cum te-mpaci cu-al tău, în visul
Îndrăgirilor supreme?

- Drept vorbind, a spus Ortansa,
N-am ce spune despre mine,
Nu o duc rău cu iubirea
Însă n-o duc nici prea bine.

Şi Vasile-al meu e tandru
Însă are-o apatie
Parcă e şi parcă nu e
Cum ar trebui să fie.

Dar cum nu-s din mămăligă
Ca să rabd şi nopţi şi zile
Eu m-am dus la doctor Staicu
Şi mi-a dat nişte pastile.

Îi pun una în mâncare
Fără nicio emoţiune
Şi de-atuncea merge treaba
Admirabil, o minune!

Da-ntr-o zi când stam la masă
Nu ştiu cum, dar lui Vasile
Ca să-i stimulez dorinţa
I-am pus două-trei pastile.

A mâncat şi deodată
Fără urmă de ruşine
A sărit în sus, sălbatec
Şi s-a năpustit la mine.

A smuls toată-mbracămintea,
Ce să-ţi spun, m-a făcut praf...
Nudă, ca pe Sofia Loren
De la cinematograf!

Mă strângea la piept cu sete
De credeam că-mi sparge coasta
Şi mă îmbrăţişa năprasnic....
- Ei, şi ce vezi rău în asta?

- Nu e rău! Din contră,-mi place!
A răspuns Ortans senină,
Însă noi, funcţionarii
Luăm masa la cantină!

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Dar chiar Lia mi-a spus că ar fi rău şi periculos, deci...
To Kuny: Se referea la cu totul şi cu totul altceva, dar are dreptate; tu nu poţi înţelege! Tocmai de aceea ai interpretat totul greşit... Scumpo, hai să pornim totuşi înapoi, spre navă, împreună!
Ly: Nici nu mă gândesc!
To Kuny: Bine... Cum vrei... Dar hai să-ţi spun ceva, care sper că te va ajuta să înţelegi; deci... Dacă tot e să consideri pe cineva drept "rău", atunci, doar eu pot fi acea persoană.
Ly: Tu, tati?! Rău?! Ce vrei să spui?
To Kuny: Da, draga mea, eu. Sau uiţi cum eram înainte de a fi plecat de pe Terra?! Un deţinut evadat. O persoană privată de libertate. Un puşcăriaş. Un fugar... În plus, un răpitor, doar v-am răpit pe voi doi, pe tine şi pe fratele tău, din sânul familiei voastre şi v-am luat cu mine, obligatoriu, fără aprobarea nimănui... Deci, da, eu pot fi considerat drept un tip rău, foarte rău. Nu şi comandantul misiunii!
Ly: Dar, în cazul tău, a fost vorba doar despre o greşeală, o neînţelegere. Eu ştiu că nu-i adevărat, că nu poţi fi aşa.
To Kuny: Greşeală sau nu... Asta e irelevant! Eu pot fi considerat drept un element rău, negativ. El... Ce-a făcut atât de rău? Să vedem... Te-a sărutat doar... Eh, desigur, n-a fost foarte frumos din partea lui, ştiind că eşti iubita colegului său de echipaj, Mihai, dar... Asta nu-ţi dă dreptul să-l judeci şi să-l clasifici drept un tip rău, periculos... Frumos, da, poate. Cum i se spune printre colegi?! Ah, da; Don Juan... Asta explică chestia cu sărutul... Dar nimic mai mult! E un băiat minunat, cu un suflet de aur şi un caracter ireproşabil!
Ly: Cum poţi să spui aşa ceva, tati?
To Kuny: Am discutat în multe rânduri cu el şi am avut ocazia să constat cu cine am de-a face. Nu mă înşel în privinţa lui. Deci, te rog, hai înapoi la petrecere şi n-o mai supăra pe Lia! Rămâi cu ea în cameră şi n-o mai cicăli! Pricepe că Lucian nu-i un tip rău, în nici un caz! Şi n-ar face niciodată ceva care să-i pună viaţa Liei în pericol. Nici ei, nici altcuiva! Trebuie să înţelegi asta.
Ly: Off, tati... Nu ştiu... Mi se pare atât de dificil! Cum să înţeleg?!
To Kuny: Încearcă măcar, scumpo! Acum hai înapoi, în nava lor! Te rog!
Ly: Bine, pentru că insişti... O să rămân la petrecerea lor. Cât despre Lia, evident că aş vrea să mă-nţeleg cu ea, dar...
To Kuny: Nu! Fără "dar", scumpo! Bine?!
Ly: Bine, tati.
To Kuny: Aşa te vreau, draga mea.
Ly: Dar tu tot nu eşti rău, în nici un caz!
To Kuny: Nici comandantul lor, scumpa mea. Nici el.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre toamna asta...

despre toamna asta...

despre toamna asta aş scrie
şi frunzele ei arămii
despre toamna ce-mi este mie
doar gânduri pustii
aş scrie despre cocorii
prea devreme plecaţi
despre cum rămaseră anii
fără speranţe fără dorinţi
şi despre zile grăbite
şi apusuri aş mai scrie
despre ce-a fost înainte
şi n-o să mai fie...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş scrie pe-un colţ de stea

Dacă luna m-ar lăsa
Ţi-aş scrie pe-un colţ de stea
Despre vise, despre frici,
Despre ce mai e, pe-aici.

Despre zboruri şi căderi,
Despre cum n-am fost nici ieri,
Despre rugi şi întâmplări,
Deziluzii şi frustrări,

Despre cum în lung nu-i lat,
Oricât de mult am umblat.
Iar atunci când mi-a fost greu,
M-a-ndrumat doar Dumnezeu,

Fiindcă-aşa m-ai învăţat,
Pân' din cer ţi-ai făcut pat,
Şi la EL te-ai înălţat
S-ascut dor, reverberat.

Ţi-aş scrie pe-un colţ de de stea
Despre toate, maica mea!
Tu să-mi scrii pe-un colţ de vis:
Cum ţi-e, mamă'n, paradis?

citat din Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mr. McPhee: Nu eşti homosexual.
Jack: Ba da, sunt! Şi tu ştii asta. Am văzut cum te uiţi la mine şi ştiu că ştii. Gândeş-te la cum te-ai purtat cu mine şi la cum te-ai purtat cu Tim. Pentru că el era adevăratul fiu, iar eu eram diferit. Şi oricât ai încercat să faci să dispară şi să ignori asta, eu m-am străduit şi mai mult. Eu am încercat mai mult decât tine, să fiu tăcut, să uit şi să nu-mi deranjez familia cu problema mea. Dar nu mai pot face asta pentru că e dureros. Îmi pare rău, tată. Îmi pare rău, Andie. Nu vreau să trec prin asta, dar trebuie.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre realităţi, unele se spun despre un subiect oarecare, dar nu sunt în niciun subiect, aşa cum "om" se spune despre un subiect om oarecare, dar nu este în niciun subiect; altele sunt în subiect, dar nu se spun despre niciun subiect (iar a fi în subiect numesc ceea ce, subzistând în ceva, dar nu ca parte, nu poate totuşi să fie în afara celui în care este), aşa cum o anumită cunoaştere gramaticală este în subiectul suflet, însă nu se poate spune despre niciun subiect, iar un alb anumit este în subiectul corp (căci orice culoare este într-un corp), însă nu se spune despre niciun subiect; altele, deopotrivă se spun despre un subiect şi sunt în subiect, aşa cum ştiinţa este în subiectul suflet, dar se şi spune despre un subiect, despre gramatică; altele, în schimb, nu sunt nici în subiect şi nici nu se spun despre un subiect, ca de pildă un om anumit sau un cal anumit, căci nici unul dintre aceştia, nici nu este într-un subiect, nici nu se spune despre un subiect. Iar în general cele individuale şi una la număr nu se spun despre niciun subiect, însă nimic nu se opune ca unele să fie în subiect, căci o cunoaştere gramaticală anumită face parte dintre cele ce sunt într-un subiect.

Aristotel în Categorii, 1a-1b (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zbor

nici nu mai pot dezlipi
privirea de la tine
aşa cum eşti înfăşurată
în zăpezi repezi umile
şi cum respiri fericire
pe nerăsuflate la umbra lunii
lipită calină fierbinte de mine

nu ştiu cum dar din mine
s-a desprins un monstru
îl auzi?
îi auzi furia ce ne sparge de zid
şi mugetul şi roţile vechi
cum cad din cer în cer?

stai cu mine te rog îmi şopteşti speriată
dar mă desprind furios
şi zbor pe sub fruntea ta lată
perfid cu privirea tăioasă
şi văd cum curcubeul îţi soarbe
sângele şi lumina
din priviri din vise
apoi apar şi eu, stingher şi fără cruce

de-ai ştii că am atâta tăcere în oase
şi aer obosit în piept
m-ai chema să-ţi spun
la ureche poveşti despre poveşti
sau despre roţi de rezervă cochete
şi despre un sergent major
pe bicicletă
şi multe multe majorete

Dumnezeu m-a aruncat din cer în genunchi
şi odată cu mine o mie de roţi
cu franjuri de nori şi breton

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Da şi nu... Oricum, e treaba ta! N-am să mă amestec. Dar să ştii că Mihai te iubeşte pe tine, cu adevărat.
Ly: Aşa crezi? Lucian mi-a spus şi el acelaşi lucru.
Nick: Chiar aşa? Ce anume ţi-a spus?
Ly: Mi-a spus că Mihai ar fi îndrăgostit de mine, dar ca să mă exprim cu cuvintele lui, iniţial mi-a spus că băiatul ăsta chiar a pus ochii pe mine. La Mihai se referea...
Nick: Hm, ce exprimare nostimă!
Ly: Dar pe tine ce te face să crezi că Mihai ar fi îndrăgostit de mine?
Nick: Păi, oricine îşi poate da seama de asta, numai după felul în care te priveşte mereu... Deci, chiar a pus ochii pe tine; Lucian s-a exprimat corect.
Ly: Cum anume mă priveşte?
Nick: Aşa cum o priveam eu pe Maria şi încă o mai privesc... Crede-mă, ştiu ce spun!
Ly: Ştii ce spui, dar nu prea ştii să dansezi!
Nick: Te-am călcat? Îmi pare rău, surioară.
Ly: Nu face nimic. Încearcă totuşi să fii puţin mai atent.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu eşti pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguţ aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puţin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferenţă între ele.
Mihai: Ştiam asta. Dar nu la dimensiuni mă refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ţi spun?! Am încercat să-mi fac şederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai să abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut să venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta aşa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ţi-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Şi cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce şi cu cine?! Cu Ly, bineînţeles! Despre originea ei terestră. Ţi-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reuşit să discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie iniţiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre aşa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă boi

Pocnind din bici pe lângă boi,
În zori de zi el a trecut
Cu plugul pe la noi.
Şi după bici l-am cunoscut,
Şi cum ţeseam, nici n-am ştiut
Cum am sărit şi m-am zbătut
Să ies de la război.

Şi-atâta tort mi-am încâlcit
Şi-n graba mare-am spart un geam,
Ştiu eu ce mi-a venit!
Am cap, dar parcă nu-l mai am!
Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam,
Dar era-n zori, şi eu voiam
Să-ntreb cum a dormit.

Şi vezi aşa-i el, nu ştiu cum!
M-a prins de braţ şi m-a cuprins
Să mă sărute-n drum.
Dar eu din braţe-i m-am desprins
Şi l-am certat şi l-am împins
Dar n-am făcut cu dinadins,
Şi rău ce-mi pare-acum!

O, nu mi-e că mi-am sângerat
La prag piciorul într-un cui,
Dar mi-e că e păcat!
Om bun ca dânsul nimeni nu-i,
Şi pentru-o vorbă rea ce-i spui
El toată ziulica lui
Munceşte supărat!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ai dus? De ce nu vii?

Un an din viaţă-a mai trecut
Şi încă o stea a mai căzut.
Cum anii trec, se scurg mereu,
Cu ei odată trec şi eu,
Imbătrânesc şi-mi pare rău,
Că nu m-ai cunoscut.

De ziua mea te-aştept să vii.
Te anunţ de astăzi ca să ştii.
Să vii! Un.... La mulţi ani să-mi spui,
Că sunt orfan, al nimănui,
Să nu mai rătăceşti haihui,
De ce te-ai dus? De ce nu vii?

O.... Vino iar iubirea mea,
Te-aştept şi te voi aştepta.
Eu te ador şi.... mult am vrut,
Să vii să-mi dărui un sărut,
Să fim din-nou ca la-nceput
Măcar un ceas. De ziua mea!

Dar.... În zadar am aşteptat
Venirea ta. M-am înşelat.
Eu cred că nu mă mai iubeşti,
Nu-mi vrei iubirea, n-o doreşti,
De şi ţi-am spus că nu greşeşti.
Sincer! Regret că ai plecat.

Dar... Nu-i nimic, vei regreta.
Când dorul te va zbuciuma,
O să încerci să îmi revii,
Când toamnele-ţi vor fi pustii,
Atunci... Iubita mea! Ţi-o spun să ştii
Că te-am uitat! Şi, nu te pot ierta.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit

La 15 ani de la dispariţia celei ce a fost...

De ce oare mi-a fost lăsat
Să sufăr ani înlăcrimat
Şi să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...

De ce atâtea suferinţi
Ce uneori mă scot din minţi
Şi-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?

De ce? Că doar nu ţi-am greşit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ţi-a fost jenă să mă laşi
Să-ţi fiu părtaş, să-ţi fiu părtaş...

Odorul meu, "Tu" ai ştiut
Cât am sărit şi m-am zbătut
Să fac aşa cum ţi-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...

Fii liniştită de ştiam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Off, Sonya... Nu-i vina ta, nu ţie trebuie să-ţi pară rău. Tot eu am greşit şi faţă de tine. Am fost un neghiob, un prost, un idiot! Cât de tâmpit pot fi uneori... Nu-mi vine să cred! Cum am putut oare? Nu-mi dau seama... Nu trebuia să te las să-ţi faci speranţe în ceea ce mă priveşte. Ţi-am spus încă de atunci să nu-ţi faci iluzii în privinţa mea; repet, n-am vrut şi nici nu vreau să suferi din cauza mea. Tot ceea ce doream era să te înveselesc puţin, să-ţi îndepărtez gândul de la colega mea, Maria şi de la proaspătul ei soţ, Nick, dar se pare că am greşit, din nou. Atât de mult... Scuză-mă, te rog, dacă poţi. Cred că nu trebuia să ne fi întâlnit vreodată...
Sonya: Nu din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, nu atunci când ne-am întâlnit, nu pentru că m-ai îmbrăţişat şi m-ai sărutat, ci de cum te-am văzut prima oară; mi-ai atras imediat atenţia asupra ta, deci nu te considera chiar atât de vinovat. De atunci m-am tot gândit la tine, deşi parcă ştiam că n-ar trebui, nu doream să-mi fac iluzii în ceea ce te priveşte, dar s-a întâmplat, fără voia mea. De aceea vreau să ştiu acum dacă eşti îndrăgostit sau nu, de altcineva; adică, mai exact, de ea? Sau dacă eşti cumva liber; liber pentru mine?
Lucian: Off, Sonya... Ce-aş putea să-ţi zic? De moment ce lucrurile au luat o asemenea întorsătură şi au devenit atât de serioase, cred că n-am încotro, trebuie să recunosc adevărul, deşi ştiu că e dureros. Sonya, eu... Tu... Îmi placi, foarte mult, vreau să-mi fii şi să-mi rămâi în continuare prietenă, dar... Îmi pare rău, nu te iubesc, adică nu sunt îndrăgostit de tine. N-aş fi vrut să spun asta, dar e adevărul şi nu-l pot evita. Aş vrea însă să nu suferi, nu din cauza mea. Repet, îmi pare rău...
Sonya: Nu-i nimic. Apreciez sinceritatea ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Ba da, draga mea. Ar trebui, ar fi minunat... Să-i vorbeşti, să-i spui totul, nu numai despre problemele tale, dar şi ceea ce ţi-am povestit eu depre el, să-i mărturiseşti totul, inclusiv dragostea ta pentru el. Ar fi bine ca el să afle toate acestea de la tine, nu din alte surse şi nu ştiu de ce, însă sunt sigur că nu doar va încerca să te ajute, dar va şi reuşi acest lucru. Nu ştiu de ce am această convingere, totuşi, o am, asta-i sigur!
Lia: Ah, tati... Nu pot să-ţi promit nimic în sensul ăsta, dar poate că vreodată am să încerc să vorbesc cu el despre toate acestea. Nu ştiu însă dacă voi şi reuşi, el mă intimidează. Are ceva care... E adevărat că mă atrage, totuşi, mi-e greu să-i vorbesc, despre orice, mai ales despre aşa ceva. Mi-e foarte greu şi numai să-l privesc, dar să-i mai şi spun asemenea lucruri...
To Kuny: Păi, dacă te deranjează atât de mult privirea lui şi te intimidează, nu te uita în ochii lui când îi vorbeşti.
Lia: Dar unde altundeva să mă uit, dacă am fi doar noi doi, eu şi el?! Nu-l pot evita tot timpul... Nu ştiu dacă vreodată voi putea, nu ştiu dacă voi reuşi să-i vorbesc...
To Kuny: Ar trebui, draga mea. Cel puţin, să încerci. Spre binele tău, scumpo, chiar ar trebui. Şi nu vreodată, ci cât mai curând. Problema asta nu suferă amânare. Crede-mă, aşa ar fi corect. El este blând, bun, calm şi înţelegător, mai ales cu tine. Are multă răbdare. Te va înţelege şi sigur te va ajuta, pentru că te iubeşte, nespus de mult. Zău, scumpo...
Lia: Poate că ai dreptate, tati. Poate voi încerca vreodată, într-o zi; nu ştiu sigur, poate, deci nu pot să-ţi promit nimic. Dar dacă, aşa cum spui tu, mă iubeşte, de ce nu ia el însuşi iniţiativa, de ce nu încearcă el primul să-mi vorbească deschis, la modul cel mai serios posibil; cred că, în mod normal, el ar trebui să fie cel care să pornească o astfel de discuţie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Eu ştiu că un maestru, o fiinţă iluminată nu ar trebui să vrea nimic de la tine. A. M: Vezi tu, dragul meu, un Maestru de fapt va vrea Absolut Totul de la tine pentru a-ţi oferi doar Nimic, şi fireşte El nu va vrea Nimic oferindu-ţi Totul. Aş spune că felul în care curge comportamentul unei fiinţe complet realizate este la fel ca şi al lui Dumnezeu, căci în esenţă ei sunt una. Oare ştie cineva cu adevărat ce bucurie sau ce dramă îi va oferi astăzi Dumnezeu? Aşadar, un Guru este atât de paradoxal de imprevizibil pe cât este de clar şi previzibil, exact cum e exactitatea unui ceas. E foarte interesant că oamenii vin aici pentru a vorbi despre cum ar trebui să fie un maestru şi nu despre cum sunt ei şi mai ales Ce sunt ei, înţelegi? Oare cum ar fi dacă azi ai muri şi ai ajunge în faţa lui Dumnezeu, ce i-ai spune? Probabil mai întâi te-ai aşeza frumos picior peste picior, şi apoi ai spune ceva de genul: - Şi Acum să vorbim despre Tine Doamne, să vedem dacă corespunzi exigenţelor mele. Apoi vreau să ştiu dacă eşti demn de încrederea şi credinţa mea, pentru că atunci când muşchii ego-ului meu au vrut câte ceva tu te-ai cam fofilat, şi după aia, aşa vreo 3 secunde să povestim şi despre mine, dar repede, te rog, că mă grăbesc, că... am o mulţime de treabă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ce-i? Ai ceva important să-mi spui?
Dora: În afară de faptul că plecaţi azi, peste doar câteva ore... Da... Ghici cu cine m-am întâlnit aseară, năroado?
Lia: Nu ştiu. Cu cine?
Dora: Cu colegul tău cel frumos, comandantul misiunii, Don Juan, norocoaso! E un tip super; superb...
Lia: Cu Luci? Zău?
Dora: Chiar cu el. Şi m-a oprit, ba chiar a vorbit cu mine.
Lia: Serios? Despre ce?
Dora: Păi, ca să vezi... Despre tine.
Lia: Cum adică?! Despre mine?
Dora: Da. M-a întrebat, destul de direct, fără ocolişuri, dacă ai vreun prieten, adică, mai exact, vreun iubit.
Lia: De ce te-ar fi întrebat aşa ceva?
Dora: Habar n-am.
Lia: Şi tu ce i-ai răspuns?
Dora: I-am spus adevărul, evident, că n-ai nici un prieten şi că n-ai avut niciodată.
Lia: De ce i-ai spus aşa ceva?
Dora: Dar ce-ai fi vrut? Să-l mint?! Încearcă tu, dacă poţi; eu n-am îndrăznit.
Lia: Ah, pricep; privirea lui intimidantă... Dar n-ar fi trebuit să-i spui. Oricum, n-are importanţă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condica de prezenţă

Când ma doare dorul, scriu...
Nu ştiu ce altceva aş putea face,
Ma gândesc cum ar fi putut să fie,
Sau cum mi-aş fi dorit cu adevărat...

Mă caut pe mine neîncetat,
Fac asta cam de când mă ştiu,
Încerc să-mi găsesc calea,
Să mă aşez pe drumul meu.

Pe lângă mine mai eşti şi tu,
Prezenţa care mă înconjoară,
Care mă tulbură şi mă împinge,
Mereu înainte, dar nu ştiu unde...

Nu este despre credinţă,
Nici despre dragoste,
Este despre nevoia de tine, de mine, de noi,
De două suflete ce se caută neîncetat.

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!